koreafilm

Băieți de bani gata – Episodul 11

Written by koreafilm. Posted in Boys over Flowers, K-drama, Povestea

Tagged: ,

1

Published on octombrie 25, 2011 with 16 comentarii

de Ioana V.

Când ajunge la adresa scrisă pe cartea de vizită primită de la bărbatul din restaurant, Jan Di are parte de o surpriză neplăcută. Acel loc era de fapt un studio unde se făceau fotografii pentru adulți. Când Jan Di refuză să îmbrace un set de haine sumare, cei doi proprietari ai studioului încearcă să o oblige dar deodată apare un tânăr misterios care o salvează și o conduce până acasă. Nu vrea să îi spună deocamdată care este numele lui, dar a doua zi Jan Di descoperă că băiatul este elev în primul an la liceul Shin-hwa.
Joon Pyo dorește să ia masă împreună cu Jan Di dar aceasta inventează o scuză, îi spune că este ziua lui Ga Eul și au plănuit să petreacă seara împreună, și astfel se eschivează. Dar de fapt, Jan Di a primit o ofertă din partea tânărului misterios, pentru un loc de muncă. Băiatul, Lee Je Ha, este un foarte cunoscut fotomodel dar care dorea să aibă o viață obișnuită și nu profita de pe urma celebrității. Acesta îi propusese lui Jan Di să lucreze la studioul cu care avea el contract, pe un post de asistent. Dar chiar din prima zi, Jan Di primește o ofertă de a fi protagonista unei ședințe foto împreună cu Je Ha. Când acesta îi spune suma cu care va fi plătită, fata acceptă imediat.

De când a apărut Je Ha în viața lui Jan Di, încet încet tot felul de probleme se arată la orizont. Apare revista în care cei doi sunt eroii principali din pictorialul foto iar când Joon Pyo o vede se enervează la culme și pleacă în căutarea lui Jan Di. O găsește împreună cu Je Ha și răbufnește. Momentul în care nervii lui Joon Pyo sunt întinși la maxim este atunci când Je Ha intervine în discuția celor doi. Joon Pyo se năpustește asupra lui Je Ha și începe să îi administreze pumni și picioare până când Jan Di îl roagă să se oprească. Joon Pyo o înșfacă de guler pe Jan Di și o întreabă ce înseamnă băiatul acela pentru ea. Dar răspunsul fetei este de-a dreptul năucitor. Îi spune că este greu pentru ea și ar dori să se întoarcă la viața ei obișnuită de dinainte să îl cunoască pe el și gruparea F4.
Jan Di primește cartonașul roșu, acest lucru făcând-o să fie prima persoană ce are ”deosebita onoare” de a-l primi de două ori. Je Ha o asigură că o va proteja de acum încolo. Primul lucru ciudat se întâmplă atunci când Jan Di își ducea banca înapoi în sala de cursuri. Cineva a aruncat un ghiveci de flori de la etaj și dacă nu era acolo Je Ha să o ferească, Jan Di acum ar fi avut mari probleme. După acest incident, Je Ha încearcă să o facă să creadă că de fapt Joon Pyo este vinovat de asemenea faptă. Al doilea eveniment neplăcut a fost la fel de periculos ca și primul.
Cineva lăsase mesaj pe tablă că orele de curs se vor ține în laborator. Jan Di se îndreaptă într-acolo dar nu era nimeni. Deodată cineva aruncă în sală o lacrimogenă iar Jan Di nu poate ieși afară deoarece ușile sunt încuiate și ferestrele fuseseră blocate. Din nou apare Je Ha și o salvează. O duce la el acasă și o lasă să se odihnească după acest șoc. Primește un telefon de la ”Doamna de Fier” căreia îi spune că planul a fost un succes și acum poate să îi transfere banii în cont.

Ga Eul disperată, cere ajutorul grupării F4 deoarece Jan Di dispăruse fără urmă iar Joon Pyo era și el de negăsit. Băieții încep căutările și alertează pe toată lumea. Joon Pyo se întoarce acasă și primește o fotografie în care Jan Di era legată și un bilet în care i se cerea să vină singur într-un anumit loc, asta dacă dorește să o mai vadă în viață pe fată. Joon Pyo se preface în fața majordomului că este foarte obosit și merge la culcare și dorește ca nimeni să nu îl deranjeze. Dar de fapt, băiatul fuge pentru a o salva pe Jan Di.
Prietenii lui își fac apariția acasă la el și descoperă că acesta fugise pe geam.
Jan Di, după ce își revenise, îi refuză avansurile lui Je Ha iar acesta o răpește. Când fata îl întreabă de ce se comportă așa, Je Ha îi răspunde că are două motive și îi destăinuie că toate lucrurile ciudate ce i s-au întâmplat au fost de fapt aranjate de el. Apoi o roagă să se uite bine la el și o întreabă dacă nu cumva i se pare că îl cunoaște.

Despre koreafilm

koreafilm

Browse Archived Articles by koreafilm

16 comentarii

There are currently 16 comentarii on Băieți de bani gata – Episodul 11. Perhaps you would like to add one of your own?

  1. Prima?

    • Super :D
      Multumim pentru acest rezumat :*

      • Revin cu completari :D :P
        Devine foarte interesant, oare cine este acest baiat misterios? :)) Deci chiar nu trebuie pierdut nici un episod

  2. Apropo poza cu cei doi este bestiala :”>

  3. uau…devine si mai interesant ….multumim penntru rezumat :)
    oare ce are de gand sa i faca tipul lui Jan Di? si cine e???

  4. da..de aici devine si mai palpitant. chiar vreau sa revad episodul asa ca se pare ca ma voi trezi foarte devreme maine dimineata. deci nu trebuie sa-l ratati!

  5. Sunt atat de incantata incat luata de val am inceput sa invat limba coreeana… :D

  6. Clar,nu trebuie sa pierd epsiodul de azi.De abia asteptam sa intre Lee Je Ha,asta insemna actiune si suspans,presarate cu drama.Dragostea dintre Joon Pyo si Jan Di o sa fie pusa din nou la incercare,increderea unuia fata de celalalt o sa fie iar discutabila.

    Multumesc pt. rezumat!!!Vizionare placuta!!! :)

  7. noul serial nu are rezumat?

  8. Oh!Minciuna si neincrederea pot distruge o dragoste,e bine sa nu te lasi orbit,ca mai apoi sa nu regreti.Jan Di nu trebuia sa-l minte pe Joon Pyo.Inteleg ca detesta sa para slaba,ca nu vrea mila lui sau sa-l faca sa se simta vinovat de problemele ei,insa ea trebuie sa constientizeze cat de mult o iubeste si cat de ranit se simte cand ea indura greutati si refuza orice fel de ajutor din partea lui.

    E trist sa vezi ca Joon Pyo a ramas la fel de impulsiv si are tendinta sa resolve lucrurile cu bataia.M-am linistit cand am vazut ca Jan Di,desi a fost ranita de actiunile lui,a realizat pana la urma ca vechiul Joon Pyo a iesit la suprafata datorita faptelor ei.Era normal sa se poarte ca in trecut,avand in vedere toata confuzia,amestecata cu sentimentul de tradare.Nu-i tin partea nici unuia dintre cei doi,eu vreau doar ca lucrurile sa fie iar placute,vreau ca Jan Di sa fie salvata.

  9. Lee Je Ha si-a jucat atat de bine rolul,reusind sa o faca pe Jan Di sa vada in el o combinatie dintre Joon Pyo si Ji Hoo.Sa fiu sincera si eu am fost vrajita de el prima data cand am vazut serialul,dar apoi am simtit repulsie,la fel ca Jan Di.Actiunile lui sunt putin confuze pt. mine…nu mai tin minte exact ce era de fapt in mintea lui-pt. asta trebuie neaparat sa vad episodul de azi,pe net,caci la Tv nu pot.

  10. Jan Di s-a lasat dominata de suferinta cand a declarat ca ar fi preferat sa nu cunoasca F4.M-am simtit dezamagita,eu chiar imi doresc un grup F4,plus ea nu vede cat de tare le macinta pe cele trei imfumurate prietenia ei cu cei patru.Ma bucur sa le vad asa oftica,ca Jan Di are atati prieteni,asta mai egaleaza scorul pt. batjocora din trecut.

    A mai observat cineva ca daca ar fi doua grupuri “F” atunci ar fi impartite in:Joon Pyo si Ji Hoo(o prietenie de 15 ani),iar in cealalta parte Yi Jung si Woo Bin,cei doi cuceritori,care sunt intalniti mai mereu in acelasi cadru?Ca tot veni vorba de Yi Jung, surad doar cand ma gandesc cat de zambaret s-a dus la Ga Eul cu acel tort.E prima fata pt. care si-a incalcat principiile.Se vede ca lui nu-i plac complicatiile cu femeile,insa Ga Eul l-a zapacit,il lasa surprins in urma actiunilor ei.

  11. mmm…am si eu o intrebare. de unde luati imaginile pt. rezumate? adica eu am o colectie de imagini din fiecare serial pe care l-am vazut dar din BOF am mai putine fiindca nu prea gasesc unele cu o rezolutie buna. imi puteti da si mie link-ul pt. imaginile din acest episod? va rog!

    • Sunt print-screen-uri facute de mine. Nu le-am luat de pe net. :)

  12. Ador filmul acesta m.am uitat la tot de la episodul 1 la episodul 25…pacat ca nu are si sezonul doi,trei,patru,cinci…o suta…sau poatee mai mult…rog pe cei care au facut filmul sa mai faca si alt sezon nou dar tot cu aceeasi oameni care joaca acum in acest serial…va rog mult de tot Andreea din Tuzla…Va iubescc pe toti cei care ma incurajeaza si pe toti cei care vizioneaza acest filmm…as vrea sincer sa merg sa fac o calatorie in Coreea de Sud in capitala Saeul, acolo unde s.a filmet acest film super tare…

Lasă un răspuns către Ioana G.I.V