Lacrimi tarzii

Cu cateva zile in urma am fost incoronata drept printesa mostenitoare a NangNangului… port o coroana minunata, cu multe pietre rare, scumpe, si pornesc spre cetate sa-mi vad supusii. Ei sunt singura mea alinare, cei pentru care chiar vreau sa devin regina. Ochii imi surad cand vad atata lumea care a iesit pe strazi si ma aclama… ei chiar isi pun sperantele im mine, in printesa lor.

Sunt nespus de fericita pentru ca tata are incredere in mine sa-mi ofere titlul acesta, dar cand ma gandesc ca o printesa mostenitoare trebuie sa fie jumatae dintr-un regat si mana dreapta a regelui, simt ca vreau sa fiu o fata obisnuita, dar uneori nu e de-ajuns doar sa doresti ca sa se intample.

In curand, voi ajunge in Xin, sunt trimisa a regatului NangNang, la aniversarea regelui Liu Xian. E o onoare pentru mine sa-mi repreznt regatul in Xin, dar acest rege ma dezgusta cu glume proaste si ma priveste foarte insistent. Chiar daca nu mi se aduc decat laude pentru faptele facute de mine de catre toti solii, nu mai rezist, trebuie sa zambesc intr-una, sa beau si sa ma prefac ca sunt incantata ca sunt aici, in ciuda vointei mele.

Dupa ceva timp, cand regele Daemusin ne-a propus ca eu fi Hodong sa ne casatorim, am spus tuturor ca nu voi accepta, vreau sa-mi pastrez demnitatea, am spus pana si primei regine caruia ii destainui pana si cele mai ascunse ganduri ale mele, ca voi accepta daca asa decide tata si daca asa este bine pentru regat, i-am spus ca nu simt nimic pentru Hodong, dar pe cine incerc sa pacalesc…? Il iubesc… il iubesc de mult timp, si inca nu-mi vine sa cred ca regina MoHaSo, care ma cunoaste cel mai bine ma crede… are incredere in mine ca n-am s-o mint.

In viata mea, mi-am pus doar o intrebare… de ce, dintre toti barbatii din lume… tocmai pe el il iubesc? Sau de ce el, dintre toate femeile din lume, o iubeste pe Ja Myung? Suferinta mea nu e ca a oricarei femei, dar mi-o manifesc asemenea… singura solutie vazuta de mine este bautura din paharele de cristal. Dupa acesta ganduri, arunc paharele in portretul lui din camera mea. Cristalul se zdrobeste… deodata se aude un sunet amplu, ascutit si banal…
Sunt fericita, dar nu-mi-e de-ajuns, dragostea mea pentru Hodong creste de la o zi la alta, dar el m-a ingropat undeva in adancul inimii… el o are pe Ja Myung acum… Nu inteleg… ce rost are sa fii incoronata ca printesa mostenitoare, ce rost are sa ai toate bogatiile din lume, ce rost are mai traiesc daca nu pot avea inima lui? Si in ziua de astazi ma intreb: ”El m-a iubit oare vreodata?”. De ce Hodong ar accepta jocul pus la cale de tatal lui? Chiar atat de mult isi doreste acea coroana pe care nu o ai pentru totdeauna, care nu iti este asigurata, in locul linistii care lipseste cu desavarsire atat din viata lui cat si din a mea…

A venit momentul! Astazi ma casatoresc cu Hodong… cel pentru care traiesc, dar oare asta este ceea ce vreau? Oare va invata el sa ma iubeasca, sau va fi rece si indiferent cu mine? Oare el stie cat de mult il pretuiesc? Incepe ceremonia… este foarta multa lume, ma simt bine si sunt entuziasmata, dar cand il privesc pe Hodong,…el nu pare la fel de fericit ca si mine. Cu toate ca as vrea sa-l vad si pe el zambind, acesta este departe… Gata, acum stiu, ii sta gandul tot la Ja Myung. Este absurd, dar ea, in functie de preoteasa, tine ritualul. Il simt pe Hodong rece, oare mai exista acolo, inauntru, cat de putin, speranta ca ma va iubi din nou?

Dupa ceremonia fastuoasa, Ja Myung plange… dar de ce? Pentru ca eu sunt sotia lui Hodong? Nu o inteleg… eu sunt cea care ar trebui sa plang, nu ea… Poate ca eu am titlul de printesa mostenitoare si sotie a printului de Goguryeo, dar ele nu-mi aduc fericirea pe care mi-o doresc poate mai mult decat sa traiesc. Ja Myung nu are nimic, dar are totul… are ceea ce eu am avut si am pierdut datorita destinului care se joaca cu mine, ceea ce am eu sunt doar titluri pompoase si numai vorbe de bine care ma dezgusta in numar foarte mare. Oare ea crede ca l-a pierdut? Se inseala, eu sunt cea care l-a pierdut…

In astfel de momente, chiar o invidiez pe ea. Ea are ce eu imi doresc cel mai mult: inima lui. Mi-e mila de mine… am trecut pe langa sansa care mi-a oferit-o destinul, fara sa o vad. Dar… nu-mi pare rau ca am facut toate astea, daca as da timpul inapoi, nu as schimba nimic…