The Chaser: Banalitatea si implacabilitatea Raului

de Mihai Fulger

Unul dintre marile succese sud-coreene ale anului cinematografic 2008 a fost Chugyeokjja / The Chaser . Primul – si, pana acum, unicul – lungmetraj al regizorului Na Hong-jin a fost vazut de peste 5 milioane de oameni in tara sa de origine si a fost prezentat la Cannes (in selectia oficiala), precum si la multe alte festivaluri de film ale lumii. Mai mult, in acelasi an studiourile Warner Bros. au anuntat achizionarea drepturilor pentru un remake american, iar in acest proiect au fost implicate nume precum William Monahan (scenarist oscarizat pentru The Departed) si Leonardo DiCaprio (actor principal in acelasi film de Martin Scorsese, la randul sau un remake dupa un megasucces asiatic – din Hong Kong, mai precis); deocamdata, noua versiune a filmului este anuntata pentru 2013. Vara trecuta, The Chaser a rulat la Cluj, in cadrul festivalului TIFF, dar si la Bucuresti, fiind inclus in programul Fest’Asia (festival-showcase „de nisa”, din pacate cu periodicitate neregulata, ajuns la editia a patra).

Protagonistul, „Copoiul” (titlul sub care a rulat filmul la noi), este Jung-ho (interpretat de versatilul Kim Yun-seok, cunoscut din The Big Swindle, Tazza: The High Rollers sau The Happy Life), este un fost detectiv, in prezent proxenet, patron al unui asa-zis „salon de masaj”. Dupa ce doua „angajate” ii dispar fara urma, o a treia, Mi-jin (Seo Young-hee din Shadows in the Palace), care vrea sa se lase de „meserie” (mai ales ca are o fetita de opt ani), este trimisa de Jung-ho chiar in gura lupului…

The Chaser se dovedeste un thriller atipic. Daca, de pilda, in Memories of Murder identitatea criminalului in serie ramane pana la final misterioasa, Na Hong-jin ni-l arata de la bun inceput pe ucigasul de femei. Mai mult, acesta isi petrece o buna parte din film in arestul Politiei, fara a mai prezenta vreun pericol pentru ceilalti…

Young-min (Ha Jung-woo din The Unforgiven, Time sau Never Forever) este clientul-asasin in serie, un monstru care pare cand un tocilar complexat, cand un pustan pervers. La inceput, Jung-ho cade in plasa aparentelor si e convins ca Young-min i-a rapit si vandut „fetele”, iar declaratiile facute de acesta in fata politistilor sunt niste bazaconii. Insa secventa in care ucigasul povesteste cu seninatate cum le-a crapat capetele victimelor sale (vreo 12) servindu-se de o dalta si un ciocan (posibila referinta / reverenta catre Oldboy), pentru ca a descoperit metoda aplicata la porci si i s-a parut mai simpla, sau cum se descotoroseste de cadavre este chiar inspaimantatoare…

La fel ca si Memories of Murder, The Chaser porneste de la un caz real – cel al lui Yoo Young-chul, condamnat in 2005 pentru vreo 20 de asasinate. Exista, insa, destule deosebiri intre cei doi criminali: de exemplu, cel adevarat avea predilectie pentru femeile instarite. Din pacate, Young-chul, la fel ca si Young-min pe ecran, atunci cand a fost arestat prima data, a fost eliberat dupa scurt timp, deoarece politistii l-au luat drept un hot marunt, avand astfel posibilitatea sa ucida din nou.

The Chaser este un film incredibil de matur pentru un debut. Na Hong-jin construieste suspansul si atmosfera ca un maestru, oferindu-ne treptat indicii despre ceea ce se petrece si creand – cu sprijinul directorului de imagine Lee Sung-je si al intregii sale echipe tehnice – un Seul obsedant, veritabil labirint fara iesire. In plus, scenariul ii ofera regizorului sansa unor neasteptate momente de umor negru, care mai relaxeaza tensiunea, iar coloana sonora, desi restransa, este foarte eficienta.

Spectatorii se vor intreba pana la final daca eroul nostru, „copoiul” care isi redescopera abilitatile detectivistice si merge pana in panzele albe pentru a-si salva „fata”, si fostii sai colegi vor reusi, intr-adevar, sa triumfe, avind impotriva lor si birocratia sau interesele politice. Comentatorii coreeni au remarcat ca Na Hong-jin izbuteste sa prezinte foarte autentic activitatea fortelor politienesti, astfel incat The Chaser este cel mai bun thriller procedural, produs al unei cinematografii mereu surprinzatoare, de la Memories of Murder incoace.

Secvente violente, lungi si realiste, se combina fericit cu subtile momente de poezie a disperarii in fata Raului invincibil (pentru ca sfideaza legile ratiunii umane), intr-un film absolut naucitor. Iar protagonistul, care e departe de a putea fi considerat un sfant, este umanizat pe parcurs, mai ales de afectiunea sa pentru fiica lui Mi-jin. Astfel, finalul mi-a adus aminte de cel din The Host: ramasi singuri pe lume, barbatul si copilul incearca sa uite tragediile si sa priveasca cu speranta catre viitor… Un mesaj optimist pentru un film greu de uitat.