de Diana Ţiţirigă
Se spune ca poeții scriu despre ei și despre experiențele personale. Cine altcineva poate scrie mai bine decât ei înșiși?! Poeziile se află la cel mai înalt grad confesional. Sincere, captivante prin acceptarea de sine sau chiar prin negare uneori, de multe ori extrem de critice, atente la suferințele eului liric si totuși poartă cicatricele ca pe insigne de curaj. Poeții își dezgolesc sufletul și gândurile lăuntrice. Deși aceștia pot tăinui uneori anumite dezvăluiri, reușim totuși să vedem puțin prin ele.
Videoclipul de la melodia „Unbreakable” a lui Kim Hyun Joong este o poezie în mișcare. A fost creat într-un mod încântător prin utilizarea analogiilor și a simbolismelor pe fundalul unor nuanțe de negru dramatic, alb și roșu aprins. Muzica instrumentală este un amestec de tradiții și post modernism. Părțile vocale și de rap sugerează emoțiile – dezlănțuiri vădite, directitate simplă. Versurile melodiei te împing să faci legătura între simbolurile puternice care-au fost folosite.
„Unbreakable” (incasabil) înseamnă trainic, aproape indestructibil. Transmite faptul de-a fi imperturbabil. Invocă imagini în minte de fermitate, curaj de a rămâne statornic indiferent de ce s-ar întâmpla.
Mi-am oferit privilegiul de a interpreta mesajul transmis, unduind printre imaginile vizuale și sonore. Ca orice poezie, frumusețea și semnificația se regăsesc de asemenea în ochii privitorului.
Simbolurile animalelor care au fost utilizate arată tranziția și evoluția personală a lui Kim Hyun Joong. Prima oară, acesta a întruchipat calul cel negru si zvelt, sălbatic și care încerca orice în calea lui, rămânând totuși înfometat, arătând ca și când ar scormoni hrană pentru supraviețuire. Imaginea acelui cal sălbatic este înlocuită apoi de cea a calului alb maiestuos – rar, având calități excepționale, recunoscute în miturile multor culturi ca o triumfare împotriva forțelor răului și care totuși este simbolul pericolului. Hyun Joong trebuie să se fi comparat cu acel cal alb în prezent, și totuși victoriile sale prezintă tot timpul partea lor primejdioasă. După aceea, a apărut o bovină – ale cărei caracteristici sunt: loialitate, voință puternică și plină de sârguinciozitate, care are mintea fixată pe un singur obiectiv. O bovină va munci până la epuizare dar aveți grijă la furia sa. Nu sunt toate acestea lucruri pe care le are Hyun Joong pe care-l cunoaștem noi? Dar stați, iată că acum a luat forma bolidului cu sute de cai putere – Lamborghini.
Vulturul îl reprezintă de asemenea pe Hyun Joong, legat de stăpânul lui la început, dar care se decide apoi să zboare singur. Liber în sfârșit – își întinde aripile ca să vadă și să fie văzut de lume.
Cu toată duritatea descoperită în lume, a trebuit să aibă grația și fluiditatea dansatorilor și abilitățile precise ale luptătorilor de arte marțiale pentru a se putea proteja. O acțiune de balansare a ceea ce e necesar să facă în timp ce traversează cărarea de interpret.
Hyun Joong poartă tatuajul florii de lotus pe brațe pentru a simboliza intenția pură și dedicația pe care le are față de arta sa. Precum lotusul, apele obscure ale lumii industriei de divertisment nu pot împiedica înflorirea carierei sale.
Artistul a arătat că se luptă tot timpul cu demonii interiori și cu cei din afară. Viața pe care a ales-o îl obligă să poarte măști care-i ascund adevărata fire uneori sau să-și imagineze că propriii săi dragoni lucrează în favoarea sa pentru a părea că este invulnerabil.
Și totuși este vulnerabil – în timp ce dansa pe jumătate gol cu trupul său senzual, unduitor cu mușchi atent lucrați, sudoarea muncii din răsputeri pe care mulți nu și-o imaginează, picura acaparând fundalul în tonuri de roșu însângerat. Lumea vede ceea ce este el, punctele sale tari, dar și acolo unde este slab. Şi, cu toate acestea, așteaptă mereu mai mult de la el.
Videoclipul melodiei ne-a adus înapoi la vremurile de la începuturile sale și până în momentul actual. Acest videoclip este Kim Hyun Joong, o carte deschisă pentru mulțimea de fani care-l iubesc.
Hyun Joong confirmă în clip ceea ce știm deja. Ne face în continuare acea promisiune, o asigurare, prin folosirea imaginilor de tradiție în formă și-n substanță: și el, ca și acestea, rămâne trainic.
Kim Hyun Joong este INCASABIL. O poezie în mișcare ce transmite mesajul că idolul va dăinui mult timp.
Iată şi versurile melodiei „Unbreakable”
Ya
Sunt de nedistrus, Începem
Toată lumea opriți-vă, acum e rândul meu
Am făcut tot ce pot, liniște și ascultați
Ridicați-vă capetele, concentrați-vă pe ascultat
De la unu la zece, le fac pe toate
(Stingeți) scoateți totul din alimentare
(strigați) până explodează capul
M M M mai dați-mi, aceasta este singura șansă
M M M mai dați-mi, nu va mai fi o a doua șansă
Hey~(eolssigu) Ho~(jeolssigu) intru bine
Ho~(jeolssigu) Hey Ho~(eolssigo) flanchez bine
Nu-s nici măcar mort, M-am întors pentru voi
De nedistrus
De nedistrus
Hey~(eolssigu) Ho~(jeolssigu) intru bine
Ho~(jeolssigu) Hey Ho~(eolssigo) flanchez bine
Nu-s nici măcar mort, M-am întors pentru voi
De nedistrus
De nedistrus
Da, ma simt bine, ma simt genial (astă-seară)
Ziua de azi nu va reveni (fă-o distrându-te)
Toată lumea, veniți să petrecem astă-seară
(Oh, da) nimeni nu poate opri petrecerea
(Faceți să bubuie) ca să explodeze difuzoarele
(Dați mai tare) ca să explodeze volumul
De-acum înainte v-arăt eu ceea ce nu poate nimeni
Când auziți muzica, toată lumea, acum, da (ridicați mâinile-n aer)
Hey~(eolssigu) Ho~(jeolssigu) intru bine
Ho~(jeolssigu) Hey Ho~(eolssigo) flanchez bine
Nu-s nici măcar mort, M-am întors pentru voi
De nedistrus
De nedistrus
Hey~(eolssigu) Ho~(jeolssigu) intru bine
Ho~(jeolssigu) Hey Ho~(eolssigo) flanchez bine
Nu-s nici măcar mort, M-am întors pentru voi
De nedistrus
De nedistrus
Nu mă pot opri acum
Toți cred că sunt cam proști, încă nu știu
Că sunt puțin diferit față de normal, eu pot tinde numai spre vârf
De ce vorbește toată lumea atât de mult, îi aud cum șușotesc în continuu
Chiar dacă nu-ți convine, șterge-o, eu îmi pun tot sufletul în muzica pe care-o fac
Nu mă tem, chiar și-atunci când încă am gânduri neelucidate – direcția este înainte
Nimeni nu va putea să mă oprească
Dar dacă vrei să încerci, fă-o. Și de-ar fi fost să te naști înaintea mea, nu mă deranjează.
Hey~(eolssigu) Ho~(jeolssigu) intru bine
Ho~(jeolssigu) Hey Ho~(eolssigo) flanchez bine
Nu-s nici măcar mort, M-am întors pentru voi
De nedistrus
De nedistrus
Hey~(eolssigu) Ho~(jeolssigu) intru bine
Ho~(jeolssigu) Hey Ho~(eolssigo) flanchez bine
Nu-s nici măcar mort, M-am întors pentru voi
De nedistrus
De nedistrus
Dați muzica mai tare
Dați muzica mai tare
Dați muzica mai tare
Dați muzica mai tare
Surse: hyunniespexers.wordpress.com, blog.korea.net, wikipedia.org, antiquealive.com
01/09/2013 la 5:48 pm
foarte interesanta interpretarea ta – a ritmurilor, a elementelor din videoclip si modul in care le legi de Kim Hyun Joong , contopindu-i si facand un tot unitar. clipul e intradevar o imbinare a elementelor traditionale cu cele moderne. de la dans (care imbina hip-hop-ul cu miscari din dansul popular), muzica plina de energie, simboluri (mastile, sabiile, tobele, soimul, nu trebuie uitat dragonul), totul se impleteste intr-o armonie magica plina de dinamism: intre vechi si nou, fiecare isi poate gasi calea! dupa mine este cel mai tare MV al anului.
01/09/2013 la 5:50 pm
Wow! Inca nu ma dezmeticesc! Este Kim Hyun Joong, flower boy-ul? Kim Hyun Joong leader-ul de la SS501? Ce transformare! Cat a crescut! Incredibila transformare! Si da, este o lupta grea pe piata de divertisment din Korea! Si el o spune bine!
Multumiri draga Diana pentru ca ni l-ai adus inapoi! Am mai vazut ceva poze cu el (maturizat) dar o asa schimbare!!!!!!!!!!!!!
Frumos scris si interpretat!
Ai dreptate, si inca odata ne este demostrat ca, ei, koreenii nu fac lucrurile fara o anumita semnificatie!
Felicitari pentru articol! M-ai uimit!
Sper sa-mi revin din uimire!
01/09/2013 la 6:01 pm
vreau si eu s-o felicit pe Diana inca o data… si aici pe blog… e un articol pe masura clipului… eu l-am vazut de nenumarate ori si mereu descopar parca ceva nou… e extraordinar de bine realizat
01/09/2013 la 6:14 pm
Multumiri Diana, si bine ai venit! Am uitat pe articol numai asa pe fuga, ca ma pregatesc sa plec, dar seara voi savura fiecare cuvant!
01/09/2013 la 6:59 pm
Multumiri si felicitari si din partea mea, Diana! Un articol ffff bine realizat si tocmai despre KHJ, care e nr. 1 in topul preferintelor mele.
01/09/2013 la 7:28 pm
Imi plac mult versurile, dar si cum interpreteaza KHJ si chiar Jay Park..
01/09/2013 la 8:24 pm
Mi-a placut interpretarea ta , intradevar il consider un MV de referinta in Kpop si nu numai , m-as bucura sa avem si noi in muzica noatra asa ceva
Kim Hyun Joong este favoritul meu , acum ma uit din nou La Playful Kiss pentru a nu stiu cata oara ca si Boys over flowers si We got married cat si muzica lui , e un artist atat de talentat si munceste atat de mult , este artistul meu de referinta de azi si-i doresc mult succes si cu noua drama Inspiring age si muzica lui
01/09/2013 la 10:20 pm
Am citit, am vazut, am ascultat…ce pot sa spun: iti taie respiratia! E un video mistic, puternic. Si multumesc ca ai tradus versurile!
02/09/2013 la 9:23 am
Va multumesc tuturor. Intr-adevar, este mai mult decat un videoclip, este o patrundere in cultura coreeana pe care KHJ o promoveaza prin arta sa. Sa aveti o saptamana si o toamna minunate!
02/09/2013 la 12:10 pm
Multumesc Diana! Intr-adevar ai descris perfect atat proiectul cat mai ales pe Kim Hyun Joong prin acest videoclip. Traditiile coreene revin alaturi de modernul “Print Hallyu”…Kim Hyun Joong, aratand radacinile lui puternice …Unbreakable …asemenea unul copac batran de neclintit!!! Multumesc ca ai aratat cititorilor nostri ca nu l-am uitat pe “print” si ca ii urmarim evolutia frumoasa…
02/09/2013 la 2:22 pm
si eu iti multumesc Denisa :*
02/09/2013 la 1:28 pm
Multumesc.Superba prezentare.
02/09/2013 la 2:22 pm
Va multumesc.
02/09/2013 la 2:00 pm
super articolul, fffff bine realizat intr-adevar. felicitari Diana
02/09/2013 la 2:22 pm
Mc Celine ^^
02/09/2013 la 3:21 pm
cred ca mai degraba,”unbreakable” ar fi trebuit tradus “de neoprit” /sunt de neoprit
02/09/2013 la 5:16 pm
Nu inseamna asta, dar merci pt sugestie. Sunt convinsa ca artistul a ales acest cuvant cu un scop, altfel ar fi putut schimba cu “unstoppable”.
02/09/2013 la 8:45 pm
traducerea textelor literare,este in primul rand un act de creatie,in care traducatorul isi etaleaza nu numai cunostintele sale lingvistice dar si imaginatia,priceperea de a gasi acele cuvinte potrivite sa descrie atmosfera,sa transmita mesajul autorului originar..
“unstopabble” inseamna in lb.romana “de neoprit” dar se refera la vehicule in miscare
to break poate insemna in romana,in functie de context: a sparge, a rupe, a crapa, a zdrobi,a bate (un record), a strica, a incalca (legea,break the law),a sfasia (don’t break my heart), a fugi s.a.m.d, in functie de caracterul verbului,(tranzitiv sau intranzitiv) in propozitie.Derivatul sau “unbreakable” poate insemna prin analogie : de neoprit,indestructibil, invincibil/cand vorbim despre persoane,si daaa si incasabil(dar noi spunem in romana despre anumite materiale ca sunt incasabile/nu se pot sparge
In cantecul de fata,artistul canta bucuria de a reveni in lumea muzicala,lanseaza invitatia la petrecere..si canta :tra..la la..I’am unbreakable….gasesc ca este neinspirata traducerea ta a titlului cantecului “unbreakable” cu “incasabil”
02/09/2013 la 10:03 pm
Autorului original*, nu “originar”, draga mea. Ma-ndoiesc ca a fost greseala de tastare. O alta precizare: nu-ti recomand sa te bazezi pe dictionarul pe care l-ai folosit pt definitia copiata in comentariu. Daca de-acolo ai aflat ca “unstoppable” se foloseste numai pentru masini, te anunt ca e complet fals. In rest, iti respect opinia si mi-o pastrez pe-a mea daca e ok si cu tine. O seara linistita
02/09/2013 la 10:34 pm
Mi s-a parut doar ciudat titlul “INCASABIL”..mai ales ca din versuri nu reiese ca artistul s-ar sparge cumva.
“care sa descrie atmosfera,sa transmita mesajul autorului originar”…asta am vrut sa spun… ca traducatorul prin mijloacele sale re-creeaza mesajul intaiului autor.Stiu diferenta dintre originar/original ..:)
02/09/2013 la 3:38 pm
Eu nu sunt fana acestui cantaret, dar pt ca imi place Jay Park, am vizionat si eu MV-ul cu ceva timp in urma!
02/09/2013 la 8:54 pm
to break the camel’s back nu se traduce in romana cu “a rupe spinarea camilei” ci are intelesul in lb romana cu “colac peste pupaza:,picatura care varsa paharul
to break the egg in smb.’s pocket nu se traduce cu “a sparge oul din buzunarul cuiva” ci cu ” a dejuca planurile cuiva”
asta am vrut sa spun …ca traducerea este o chestie foarte laborioasa si chiar si engleza vorbita de coreeni este diferita/ca inteles de cea pe care o invatati voi la scoala
03/09/2013 la 12:30 am
Un videoclip foarte reusit. Si o surpriza placuta sa gasesc un articol de prezentare pentru el. Si daca tot suntem la capitolul videoclipuri reusite, cine a vazut Xiah Junsu – Incredible??? Este GENIAL :). Ambele au apararut cam deodata si sunt foarte bune.
04/09/2013 la 1:33 pm
Mulțumesc mult pentru acest articol ,despre videoclipul care a spart topurile din Asia ,în primele două săptămâni de la lansare, din câte am citit.KHJ este un artist talentat,meticulos,inteligent și preocupat să se autodepășească.Cine îi va urmări și interviurile ,îi va descoperi și modestia și simțul umorului.
Mult respect pentru munca depusă.
PS.Cine este nemulțumit de articol, să-și publice propriile traduceri și păreri , nu să critice.
Mulțumesc încă o dată!
04/09/2013 la 7:10 pm
Multumesc frumos :)
04/09/2013 la 9:11 pm
Wooow!! Ce tareee!! Sincer, prima data nu mi-am recunoscut febletea..am fost socata!! Adica, What???!! E chiar el? S-a schimbat foarte mult si a evoluat mult! E awesome!! Chiar e geniala melodia si videoclipul! M-a cucerit de la prima vizionare. Intradevar, cultura coreeana e mult peste fantastica, e absolut incantatoare..ma uimeste pe zii ce trece!
Multumim pentru articol Diana! Chair m-ai surprins intr-un mod foarte placut!
06/09/2013 la 12:04 pm
Multumesc
28/11/2013 la 5:47 am
Articolul este FOARTE interesant dar nu iml place deloc evolutia lui Kim Hyun Joong :) Foarte mult autotune ceea ce imi da impresia ca baiatul chiar nu stie sa cante. Pacat! Chiar a fost simpatic in playfull kiss.
24/12/2013 la 11:39 am
Foarte interesant articolul. Nu m-as fi gandit in veci la o asemenea interpretare a videoclipului, insa se pare ca voi ati avut mai multa prezenta de spirit decat mine. Imi place cand interpretarea artei se face tot prin arta, iar voi ati reusit sa surprindeti foarte bine esenta muzicianului si a melodiei sale, asa ca nu pot decat sa va felicit!
01/01/2014 la 3:32 pm
frumos videoclip, acest amestec de traditie si post modernism face acest gen de muzica foarte frumoasa si ne transmite sa fim curajosi, sa ramanem statornici indiferent de ce se intampla in jurul nostru, asa am inteles eu din aceste versuri, felicitari Diana, mi-a placut foarte mult cu toate ca nu sunt la o varsta tanara, dar mie imi place sa ascult ceea ce este frumos. LA MULTI ANI – 2014.
06/01/2014 la 5:40 pm
Multumesc si La Multi Ani! :)
07/01/2014 la 1:06 pm
LA MULTI ANI! pentru IOANA, sanatate si bucurii in viata