O veche iubire, un nou inceput

Written by crinam. Posted in Recenzii utilizatori

Published on mai 18, 2011 with 9 comentarii

Suflete al meu, te opresti vreodata din mersul tau nebunesc in cautare de desertaciuni? Iti mai acorzi putina liniste, putin timp cat sa auzi cum bati, tic-tac, sau gonesti fara sa sti de cele mai multe ori incotro mergi? Opreste-te, te rog, doar un pic, si asculta-ma. Exista dragoste, de ce nu o cauti? Exista speranta, de ce nu vrei sa o pastrezi? Exista noi inceputuri, dincolo de orice sfarsit, exista iubire dincolo de lacrimi si suferinta.
M-am gandit de multe ori sa-ti spun o poveste, dar mi-a fost teama sa nu te ranesc, mi-a fost teama ca te voi speria si ca nu vei mai vrea sa auzi nicicand de dragoste. Dar iata! Mi-am facut curaj, o sa-ti marturisesc totul. Pleaca-ti pentru un timp bataile umile catre mine si gusta invatatura pe care ti-o voi asterne in fata.

Au fost odata doi tineri frumosi. Se iubeau mult si nu trecea o zi fara ca ei sa nu-si arate acest lucru in vreun fel. De multe ori, ea il astepta sa vina acasa, sa o ia in spate si sa o poarte ca prin vis pana in locul in care dragostea lor prinsese contur, in casuta lor cu obloanele ei jucause si pridvorul presarat cu amintiri din cele mai frumoase.

Image and video hosting by TinyPic
Image and video hosting by TinyPic

Mult timp totul a mers de minune pentru ei, se completau si se indrageau la fel ca in prima zi. Au omis insa un singur lucru: sa se gandeasca la clipa in care unul dintre ei nu va mai fi. Cum va trai celalat? Cum va trece peste durere? Va putea sa o ia de la capat? Sa regaseasca totul?

In aceasta poveste emotionanta am placerea sa ii prezint pe Park Hyo Shin, Park Yong Ha si Park Si Yeon – de la stanga, la dreapta -
Image and video hosting by TinyPic

Park Hyo Shin joaca rolul unui tanar diagnosticat cu cancer la plamani, aflat in faza terminala. Doctorii nu ii mai dau decat o luna, maxim doua, de trait. Prima lui reactie la aceasta veste este sa planga, sa cada la pamant cu ochii in lacrimi, sa-si stranga parca inima sfasiata…Suflete al meu, acum te intreb, tu ce ai face daca ai sti ca nu peste mult timp nu te vei mai putea bucura de tot ce e in jurul tau? Ce ai face cu dragostea pe care o porti cu atata drag, pe care ai tainuit-o si ai hranit-o mereu cu imbratisari si surasuri? Te intreb pentru ca si Hyo Shin (isi folosesc numele reale cei trei) era indragostit in momentul aflarii cumplitei vesti…
Zilele au trecut, tanara, interpretata de Park Si Yeon, nu a aflat nimic de boala iubitului sau si s-a trezit intr-o zi fara seninatatea chipului lui dimineata, fara atingerea lui tandra, a pierdut urmele buzelor lui, a ramas fara tot ce a insemnat dragostea lor. Ii zambea acum doar din fotografii…
Pana sa moara, Hyo Shin i-a compus o melodie si a pregatit un set de indicii si pasi pe care ea avea sa-i urmareasca si astfel sa ajunga sa cunoasca o noua dragoste, sa nu se piarda in amar, ci sa poata spera din nou.
Dupa un an de la moartea tanarului, iubita lui, printesa, asa cum o numea, primeste o inregistrare, la fel si cel mai bun prieten al sau, de fapt “fratele mai mare”, jucat de catre Park Yong Ha, cel care o iubise in secret pe Si Yeon, la fel de sincer si intens. Destinul si planul intocmit de Hyo Shin inainte de a muri, ii aduce pe cei doi impreuna, pentru un nou inceput…

Image and video hosting by TinyPic
Image and video hosting by TinyPic

Deci, suflete, ce ai invatat? Daca nu-ti poti da seama nici acum, atunci iti spun eu. Dragoste inseamna sa o faci pe persoana iubita fericita tot timpul, chiar si dincolo de moarte. Inseamna sa te daruiesti acesteia cu toata fiinta ta, sa ii oferi totul neconditionat, indiferent de situatie. Daca nu ii poti asterne cerul la picioare, adu-i macar steaua bucuriei tale. Daca nu ii poti darui Soarele, incalzeste-o macar cu o privire. Daca nu poti opri timpul pentru ea (fiinta iubita), fa-o macar sa simta fiecare clipa alaturi de tine cat o eternitate. Sau asa cum a facut Hyo Shin, compune-i o melodie, caci va ramane ca o declaratie de dragoste vesnica. Ajut-o sa gaseasca pe altcineva, sa daruiasca dragostea cuiva care a tinut la ea la fel de mult ca si tine, dar care a ramas in umbra pana acum, nevrand sa strice fericirea ta. Nu fii egoist, nu o lasa sa sufere! Elibereaz-o din cusca insingurarii! Fa asemeni lui Hyo Shin!

Aceasta poveste este ilustrata in clipul pe care Park Hyo Shin l-a pregatit ca promovare a albumului sau Gift. Pe mine m-a marcat mult si am vrut sa va impartasesc si voua aceste emotii, sub forma unei convorbiri intre mine si sufletul meu, destul de descurajat in ultima vreme. Incerc sa-l mai inviorez!

Urmariti ambele parti ale videoclipului, va rog! E o povestioara extrem de induiosatoare. Si apoi, vorbiti un pic cu sufletul vostru. Vedeti, ii mai trebuie ceva? Are totul? Ascultati-l din cand in cand si mai sfatuiti-l! Astept sa vad ce va raspunde! ^_^

Clipurile:
http://www.youtube.com/watch?v=xU22vXtjQkA (partea intai)
http://www.youtube.com/watch?v=XTIPH73-7kM&feature=related (partea a doua)

Si bucurati-va de viata! Si de vocea magnifica a lui Park Hyo Shin! ^_^

Despre koreafilm

Browse Archived Articles by koreafilm

9 comentarii

There are currently 9 comentarii on O veche iubire, un nou inceput. Perhaps you would like to add one of your own?

  1. foarte frumoasă recenzia, emoţionantă, mi-a plăcut…
    vot!!!!

  2. Foarte emotionant, Crina !!! Imi place mult!!
    Dar n-am inteles, acesta este un film ??
    Daca da spune-mi te rog cum se numeste ^ ^….Chiar as vrea sa-l vad :)

  3. Si bineinteles, vot :-* !!!

  4. Crina, desigur, ai un vot din partea mea si mii de multumiri pentru videoclipuri!

  5. Un eseu frumos scris de o poeta,nu poate fi decat o incantare.
    Un indemn spre aventura interioara a sufletului nostru inocent .
    Frumos …vot cu felicitari.

  6. Vă mulţumesc mult! ^_^ @Liliko, cu multă plăcere, ţi-au plăcut? @Thea, din câte am citit eu şi din câte am putut afla, nu este un film, ci un videoclip de promovare a albumului “Gift” aparţinând binecunoscutului solist coreean Park Hyo Shin. L-am atasat în recenzie, în două părţi, le-ai urmărit? >:D<

    • Am vazut clipurile si m-am lamurit ^ ^… >:D<
      Foarte emotionant, mi-a placut mult cum au interpretat ,, actorii'' (daca pot sa zic asa )
      Park Hyo Shin are o voce magnifica ^ ^

  7. Imi pare rau ca nu am pus videoclipurile care aveau subtitrare, ce-i drept in engleza, dar le pun acum:
    PARTEA I: http://www.youtube.com/watch?v=dVX1APo3dTM
    PARTEA a II-a: http://www.youtube.com/watch?v=UMD3y0AwsJI&feature=related

  8. o recenzie plina de sensibilitate din venita dintr-un suflet sensibil de asemenea. felicitari pentru recenzie

Leave a Comment