Haji (하지, care în sens strict înseamnă începutul verii sau solstițiu de vară, atunci când avem ziua cea mai lungă din an și noaptea cea mai scurtă din an). Ziua de Haji este situată între Mangjong (망종, care în sens strict înseamnă mustața cerealelor începe să crească) și Soseo (소서, care în sens strict înseamnă căldură mai mică). În calendarul Gregorian, Haji cade în jurul datei de 22 iunie (anul acesta cade pe data de 21 iunie). În ziua de Haji, Soarele apare la punctul cel mai nordic (punct denumit hajijeom 하지점 sau punctul de solstițiu de vară) al traiectoriei în mişcarea sa aparentă iar declinarea sa este cea mai mare în această zi. Acesta se află la culminație la 75 ° 57 ‘ în zona orașului Seul (37 ° 30′ latitudine nordică) atunci când Soarele ajunge la cel mai înalt punct de la prânz, iar pământul primește cea mai mare cantitate de căldură sau radiație solară.
Fermierii se pregătesc pentru inundațiile provocate de ploile torențiale care au loc în timpul sezonului musonic, dar și pentru secetă sau invaziile insectelor și dăunătorilor care dau târcoale lanurilor cu cereale. De asemenea, seamănă semințe de hrișcă, încep creșterea viermilor de mătase, plantarea de orez sau să recolteze cartofi, usturoi, orz și cânepă și să plivească de buruieni ariile care au fost plantate cu ardei. Dacă ploile de vară nu au început să cadă până la Haji, fermierii fac o serie de ritualuri cunoscute sub numele de giuje (기우제, ritual de rugăciuni pentru ploaie), în speranța că va veni și ploaia binecuvântată și mult așteptată pentru culturile lor.
Sursă : folkency.nfm.go.kr/eng
21/06/2017 la 11:21 pm
La noi a sosit ploaia astazi :) ma bucur ca numai ploaia, fara grindina si fulgere. Dar a fost si foarte cald. Vara adevarata! Multumesc frumos, Ramona!
22/06/2017 la 6:01 pm
Si la noi a plouat strasnic. Ca tot veni vorba de ploaie, Liliko spune-mi si mie cand este “Margareta cea plagacioasa” (ca sa nu zic celalalt nume al ei :)) care este tare hazliu). Nu stiu de ce am impresia dar cred ca a plouat in acea zi, pentru ca pe aici a plouat in fiecare zi in ultima perioada. Stiu ca daca ploua in acea zi, ploua 40 de zile.
23/06/2017 la 6:55 am
Ramo :) la noi se spune, ca daca la ziua lui Medard (8 iunie) ploua, ploua 40 de zile, si daca si la ,,Margareta cea plangacioasa” ploua, ploua inca 10 zile. Sunt doua Margarete, una la 10 iunie si una la 13 iulie, asta ultima nu e atat de cunoscuta, dar bunica mea atuncí tinea ziua de onomastica :) cred ca asta a doua este cea plangacioasa, ca prima cade oricum in cea de 40 de zile ploioase a lui Medard, iar a doua este exact dupa 40 de zile si aduce inca 10 zile de ploaie :) Dar altii spun altfel.