Ramona J. [KF]

Yong-Pal ( k-drama, 2015)

Written by Ramona J. [KF]. Posted in K-drama, Noutati, Recenzii Koreafilm, Recomandarile lunii

Tagged: , , , , , ,

001

Published on august 05, 2015 with 14 comentarii

Yong-Pal (용팔이) este noua k-dramă pe care SBS ne invită să o vizionăm. În centrul acțiunii se află Kim Tae-Hyun, un chirurg excelent, care este în mod constant hărțuit de creditori din cauza datoriilor făcute pentru achitarea tratamentului surorii sale mai mici, tratament care necesită şedinţe săptămânale de dializă. Banii necesari pentru tratament îi va îi obține prin tratarea pacienţilor în particular, fără să îi pese dacă aceşti pacienţi sunt tâlhari, cămătari sau mercenari, atâta timp cât “pacienţii” săi îl pot plăti nimic nu i se pare imposibil de tratat. Kim Tae-Hyun o întâlnește pe Yeo-Jin, o pacientă VIP care este cufundată într-un somn adânc.

Joo Won va fi cel care-l va interpreta pe Kim Tae-Hyun un doctor în vârstă de 29 de ani specializat în chirurgie generală aflat în anul III de rezidenţiat la Spitalul Hanshin.
Kim Tae Hyun este genul de medic care poate salva viaţa pacienţilor în timp ce face unele intervenţii chirurgicale foarte periculoase fiind extrem de talentat şi profesionist în ceea ce face fiind mereu apreciat de profesorii și medicul șef chirurg al spitalului unde își face rezidențiatul Mereu cu o replică acidă pe buze, este cunoscut ca fiind o persoană nepoliticoasă și lipsită de orice rușine nu cunoaște termenul de umanitarism. Iar când vine vorba de bani poate trece prin foc și apă.

Chiar dacă este de neegalat când vine vorba de abilitățile sale de chirurgie fiind un profesionist desăvârșit, totuși trebuie să încalce jurământul lui Hipocrate care spune că trebuie să trateze pacienți fără să ceară nicio remunerație în schimbul prestărilor de servicii medicale însă este nevoit să facă asta și asta doar pentru a-i susține tratamentul de dializă a surorii sale mai mici, care are nevoie de ședințe săptămânale de dializă, ședințe destul de costisitoare pentru bugetul lui restrâns.

Începe să facă vizite la domiciliu pentru persoanele care au nevoie urgentă de medic dar nu pot merge la spital sau la camera de urgență din diverse motive, fiind cunoscut sub numele Yong-pal. Pacienții săi au doar o singură condiție pentru acest doctor curant și anume aceea de a nu pune întrebări despre modul cum au ajuns în situația de a cere tratament secret din partea lui.

Toate aceste vizite sunt ilegale și profitabile putând astfel să-i plătească în continuare tratamentul de dializă pentru sora sa. Va avea ca și clienți tot felul de pesoane dubioase, dar și persoane putred de bogate ale căror idenități trebuiesc ținute secrete. Vizitele lui sunt contra cronometru, viața lui fiind mai tot timpul în pericol, asistă la tot felul de situații periculoase și se trezește că poliția aleargă pe urmele lui.


“Chiar dacă este așa, eu încă sunt un doctor.”

Cu toate că este doar medic rezident, datorită abilităților sale este cunoscut sub numele de “Salvatorul de vieți”. Încearcă să păstreze secret față de ceilalți că tratează gangsteri care nu pot merge la spital, obiectivul său fiind desigur banii. Știe că odată ce a acceptat în acest mod banii, există și un preț pe care trebuie să-l plătească.  În timpul acestor vizite clandestine o întâlnește pe “Frumoasa Adormită”, aflată în comă prelungită.

Ea este moștenitoarea directă a Grupului Hanshin, dar fratele ei mai mare ignoră dorința tatălui și i se pare foarte convenabil să-și țină sora în comă indusă.
În cercul interlopilor, singura persoană care știe adevărata identitate al lui Tae Hyun este Man Sik un “rechin” care l-a introdus pe această piață neagră a muncii și ajută-l în continuare găsindu-i noi pacienți și noi cazuri de tratat și bineînțeles noi sume în buzunarul lui.

Chirurgul șef Lee, unul din șfii lui direcți de la spital asistă la o scenă când poliția aleargă după Yong Pal și descoperă astfel adevarata identitate a lui Yong Pal ca fiind Tae Hyun totuși îl salvează din această situație fără a-I divulga secretul însă doar pentru că are propriile lui motive. Vrea să-l implice și pe el în misteriosul caz care se petrece la etajul 12 al spitalului Hanshin, caz despre care nu se știe ce ar putea fi. Dar va deveni oare Tae Hyun complicele lui?

Va fi prima dramă a lui Joo-won pentru SBS, aceasta fiind regizată de regizorul Oh Jin Seok cel care s-a ocupat de regia dramei Modern Farmer și scenariul va fi asigurat de cel care a realizat scenariul pentru drama Reset difuzată pe OCN.

Kim Tae-hee va fi Han Yeo-Jin,în vârstă de 30 de ani moștenitoarea Grupului Hanshin. Face parte dintr-o familie bogată care deține spitalul unde lucrează Tae Hyun ca rezident. Este un personaj învăluit în mister, care trăiește o viață retrasă fiind persoană foarte inteligentă. Însă în prezent, după ce a avut un accident, este o pacientă VIP aflată într-un salon special situat la etajul 12 al spitalului Hanshin, un salon ferit de ochii celorlalți deoarece recuperarea sa este foarte lentă. În acel salon având accesul doar câțiva medici și fratele ei Han Do Joon, președintele grupului Hanshin.

“Sigurul mod în care poți scăpa dintr-un coșmar este să te trezești dar dacă nu poți face asta atunci coșmarul continuă. Este posibil să nu mă trezesc …”

Este multă liniște în zona restricționată de la etajul 12 al spitalului Hanshin. Într-o cameră bine păzită, se află un pacient de foarte mult timp. Este Han Yeo Jin, moștenitoarea grupului Hanshin. La acea rezervă nu au acces decât foarte puține cadre medicale și fratele ei.Trăind o viață discretă, fără nicio comunicare cu lumea de afară ea își poate exercita votul numai prin intermediul fratelui ei. Însă asta este ceea ce crede lumea, situația fiind cu totul alta ea fiind ținută în comă profundă de către fratele ei și un medic arivist.

Captivă în propriul trup, incapabilă să facă nicio mișcare la ce s-ar putea gândi Yeo Jin în acea închisoare întunecată și înfricoșătoare?  Începând să arată semne de rezistență față de sedativele care-i sunt administrate, Yeo Jin își recapătă treptat cunoștința. Atunci zărește că ușa rezervei este întredeschisă și aude vocea lui Tae Hyun. Se pare că Yeo Jin îi poate cumpăra cu ușurință datoria lui Tae Hyun față de creditori. Atâta timp cât există bani acest doctor Tae Hyun poate face orice.
Desigur că el nu știe că doar prin simplu fapt că o ajută, lucrurile ar putea deveni foarte dificile pentru el.

“Pentru a afla ce se întâmplă afară și ca să pot scăpa de această închisoare l-am cumpărat pe acest colaborator. Niciodată în viața mea n-am mai văzut o asemenea persoană atât de nesimțită și de nepoliticoasă cu mine, mă enervează la culme. Însă acest individ are aer misterios, în fiecare seară îmi aduce vești despre ce se întâmplă afară. În viitor cred că-i voi asculta povestea vieții lui. De fapt, se pare că acest individ este iceberg la exterior, dar atât de vulcanic în interior.

Deși pretinde că este avid după bani, un egoist și un prefăcut, văd că se înduioșează când vede victime care sunt  rănite. Un astfel de coleg sau colaborator cu o asemenea de personalitate, dacă este bine strunit, ar trebui să fie ușor de manevrat. Dar ce este această inimă a mea este mereu atrasă de acest simplu coleg? Poate pentru că am fost prea mult timp închisă în această închisoare.”

La prima citire a scenariului a avut loc pe data de 25 iunie 2015 la SBS Production Center din Ulsan, cei doi actori principali au făcut câteva scurte declarații în ceea ce privește rolurile lor.
“Am vrut să încerc rolul unei moștenitoare chaebol  și să arăt telespectatorilor un personaj nou. Sunt foarte entuziasmată de acest proiect deorece a trecut mult timp de la ultima mea aparație pe micul ecran” a declarat Kim Tae Hee.

“După ce am citit scenariul am fost fermecat de creativitatea scenaristului. Voi munci din greu deorece am încredere că regizorul acestei drame ne va ajuta să creăm un proiect interesant” a declarat Joo Won.


Jo Hyun-Jae îl va da viață lui Han Do-Joon, fratele mai mare al lui Yeo-Jin și președintele Grupului Hanshin. Pentru a prelua controlul asupra companiei familiei, va aranja ca sora lui să doarmă un somn prelungit de câțiva ani cu ajutorul unui medic din spitalul Hanshin. Este fratele vitreg al Han Yeo Jin și președinte Grupului Hanshin. Păcatul lui principal ar fi faptul că nu a fost născut de mama lui Yeo Jin, iar cel de-al doilea ar fi că nu acceptă să fie pe locul II. Ignoră ultimul dorință a tatălui său și nu dorește Yeo Jin să se mai trezească vreodată. Dacă se va trezi va fi nevoit să o ucidă.

“Un lucru este cert, cu orice preț ea nu trebuie să se trezească, chiar dacă moare … “

Han Yeo Jin, moștenitoarea Grupului Hanshin se îndrăgostește de moștenitorul companiei rivale Grupul Harshen. Povestea lor ar avea o oarecare asemănare cu cea dintre Romeo și Julieta iar pentru a rămâne împreună hotărăsc să-și ia destinul în propriile mâini. Însă sunt implicați într-un accident în care moștenitorul Grupului Harshen moare.

Han Yeo Jin ajunge rănită la spital și i se va induce o comă prelungită la ordinele fratelui său vitreg știind că asta este șansa lui pe care o aștepta de ceva timp încoace.Însă după ce Yeo Jin se trezește din comă aceasta hotărăște că a venit timpul să se răzbunare pe cei care au adus-o în acea stare.


Actorul Jung Woong-In va fi chirurgul șef Lee. El este cel îi va induce coma profundă lui Han Yeo-Jin, urmărit în deaproape de o asistentă medicală, cu o “carismă rece”, interpretată de actrița Bae Hye-sun.Stephanie Lee va fi Cynthia (Shin Sa-A).
Jo Bok-rae este șeful secției de chirurgie care inițial îl simpatizează pe rezidentul Tae Hyun, însă la un moment dat relația lor se răcește fiind un personaj care începe să-l șicaneze pe Tae Hyun însă nu dă în vileag activitățile ilegale nocturne ale acestuia.


Actrița Moon Ji-In va interpreta rolul asistentei medicale Song iar actrița Kim Mi-Kyung va fi asistentă la secția de chirurgia generală bloc-operator.


Actrița Chae Jeong-ahn va fi Lee Chae-yeong, o frumusețe ingenuă dar o persoană foarte atentă la tot ce se întâmplă în salonul VIP al Spitalului Hanshin. Ea este cea care i-a furat inima lui Do Joon, președintele Grupului Hanshin, fiind capabilă să-și trădeze soțul în orice moment. Este “înnebunită” după actori și chirurgia plastică, însă cea din urmă pasiune este doar un pretext pentru a afla tot ce se întâmplă la etajul 12 al spitalului Hanshin.


Căsătoria ei cu Do Joon a fost stabilită de către părinții lor și spre deosebire de acesta care este foarte satisfăcut de acest aranjament Chae-Yeong este cât se poate de nemulțumită de această situație.
În data de 30 iulie când a avut loc conferință de presă pentru lansarea dramei reporterii aflați în sală i-au rugat pe actorii principali să răspundă câtorva întrebări.


Kim Tae Hee a vorbit deschis despre abilitățile ei actoricești: “Am debutat în lumea actoriei și jucat fără să mă fi pregătit îndelung. Din acest motiv am arătat multe părți vulnerabile. Cred că din acesta este motiv telespectatorii au avut unele prejudicii referitoare la jocul meu actoricesc care nu mi-au prejudiciat cariera. Am făcut eforturi până acum însă voi continua să muncesc din greu pentru ca pe viitor interpretarea mea să fie mai bună. “ Ea a continuat: “Nu știu cum voi fi evaluată prin acest proiect, însă ca la un semn de mult interes din partea publicului. Dar văd acest proiect ca pe o șansă care mă va ajuta să cresc în ochii telespectatorilor.”


Despre rolul ei declara: ” Este singura fată din familie cu o fire veselă care este trădată de cea mai apropiată persoană din familie. Este într-o disperare maximă și intenționează să se răzbune. Când ceilalți oameni o văd, spun că are totul însă nu este chiar așa, ea a pierdut tot ceea ce avea mai important în viața ei iar aici se include familia, dragostea și prietenii. Ea ar putea fi cea mai nefericită femeie. “


La rândul lui, Joo Won a făcut câteva declarații: “Kim Tae-Hee noona devine mai frumoasă pe zi ce trece. Sunt fericit că face parte din acest proiect. Speram de mult timp să am șansa de a juca împreună cu ea. Fiecare actor își dorește să joace alături de Kim Tae-Hee. Are o personalitate plăcută și-ți face plăcere să joci alături de ea.” Au trecut doi ani de la ultimul său rol de doctor și anume cel al unui chirurg autist geniu în “Good Doctor”. “După ce am jucat în Good Doctor mi-am pus întrebarea dacă voi mai putea juca într-un alt serial medical”, a declarat Joo Won referindu-se la termenii medicali destul de dificili de pronunțat și de ținut minte.


“Dar când am citit scenariul pentru Yong-pal, mi-a venit un pic inima la loc. Este o altfel de dramă medicală cu o poveste neconvențională. Scenariul dramei a venit într-un moment când am simțit nevoia de a mă schimba ca și actor, luând roluri unice și foarte diferite față de cele din trecut”. Rolul său cel al personajului Tae-hyun, este cel al unui chirurg atipic, care-și vizitează pacienții, inclusiv pe gangsteri în locuri aproape neștiute de ceilalți pentru a-și achita datoria făcută din cauza tratamentului surorii sale mai mici. “Am fost în interiorul sistemului de canalizare, fabrici abandonate și hostess bar. Am avut o scenă de urmărire pe podul care traversează râul Han. După ce am terminat filmarea mi-am dat seama că este o experiență foarte interesantă”, a mai declarat Joo Won.


Jo Hyun Jae a făcut și el câteva declarații despre rolul său: “Am fost atras de rol, deoarece personajul este un personaj necinstit cu multe lipsuri devenind foarte complex la un moment dat.Intrepretez rolul lui Han Do Joon care pentru a obține controlul asupra companiei și implicit pentru a obține puterea va deveni un personaj rece și nemilos. Este pentru prima dată când interpretez un astfel de personaj, așa că am foarte multe așteptări de la mine sper ca prin acest rol jocul meu actoricesc să se îmbunătățească să fiu apreciat în continuare de privitori și datorită unui rol negativ”.


Yong-Pal” va lua locul dramei Mask şi va rula în zilele de miercuri şi joi pe canalul SBS și se estimează că va avea 20 de episoade.

Surse : dramabeans, soompi, hancinema, d-addicts

Despre Ramona J. [KF]

Ramona J. [KF]

Ramona J., s-a născut în liniştitul oraş de la poalele Tâmpei, Braşov. Prima întâlnire cu valul coreean s-a intamplat odata cu difuzarea pe TVR1 a serialului „Giuvaierul Palatului”. Deşi nu l-a văzut de la primul episod, a simţit „fluturaşi în stomac” (acei mii de fluturaşi pe care-i simţi când te îndrăgosteşti), iar rezultatul este simplu: s-a „îndrăgostit iremediabil” de acea Coree în care a descoperit mult bun simţ şi candoare .

Browse Archived Articles by Ramona J. [KF]

14 comentarii

There are currently 14 comentarii on Yong-Pal ( k-drama, 2015). Perhaps you would like to add one of your own?

  1. Mulțumesc pentru prezentare. Serialul pare interesant şi plin de acțiun. Aproape am terminat (sunt la episodul 13) “High Society” şi cred că cuplul principal este cel secundar. Un alt serial care pare interesant este “Mrs. Cop”.

  2. Pare un serial interesant, as dori sa-l urmaresc, in special pentru ca, fiind asistenta medicala, ma intereseaza cu ce aparatura e dotat un spital VIP din Coreea de Sud :) cred ca e o diferenta mare intre spitalul Hanshin si spitalele noastre orasenesti. E interesant faptul ca Joo Won joaca din nou rolul unui medic. Kim Tae Hee e stralucitoare ca intotdeauna. Multumesc pentru prezentare, Ramona si te pup!

    • Multumesc pentru pupici :)…Si ca tot avem pe cineva din cadrul medical printre noi vroiam sa te intreb daca epinefrina se face si IM sau doar IV? Stiam doar de IV si foarte lent. Daca exista varianta cand se face si IM si pe deasupra se mai face si intr-un mod rapid acum am inteles de ce i-a crescut frecventa cardiaca,presiunea sangelui si i s-au dilatat bronhiile eroului nostru si a pacientului dupa “injectia cu pricina”. Astept impresii dupa vizionarea episodului in special pe cele legate de rezerva VIP a eroinei :)

      • Epinefrina=adrenalina (in Europa se foloseste termenul adrenalina, in engleza americana epinefrina, si cu ajutorul serialelor medicale americane s-a raspandit aceasta nume :) ). Da, are si o forma de administrare intramusculara, dar nu fiola cunoscuta de noi, ci un fel de pen sau patron ca la inzulina si se poate autoadministra de persoane alergice la aparitia primelor semne a unui soc anafilactic. Nu stiu Yong-Pal ce produs a folosit. Sau se poate infiltra cu adrenalina in jurul unei plagi mari ca sa se produce vasoconstrictie si sa scada sangerarea. Si se mai poate injecta si intracardiac, si asta se vede des in serialele medicale americane, pentru ca este destul de dramatic si spectacolul si efectul :)

        • A folosit pen sau patron, multumesc pentru explicatii pupici :)

  3. Am vazut primul episod deja si promite.Yong Pal este un doctor “pe cinste”. Interesant tehnica lui de a depista donatorul sangvinic perfect pentru pacientul care trebuia tratat, nu spun mai mult … voi ce ziceti?….:)

  4. Sper sa am timp sa il incep, pare ft interesant!

  5. Adrenalina la maxim in episodul 6 :)

    • A fost nebunie totala la finalul episodului, la un moment dat chiar nu mai intelegeam nimic :)))

  6. Waaaa, chiar e tare serialul asta! Am ajuns pana la episodul 4, si imi place ce vad :)

  7. Am terminat si eu serialul, care mi-a placut. Joo Won a fost la inaltime, sper sa fie recompensat la sfarsitul anului cu un premiu :), ca doar n-a slabit degeaba 7 kg in timpul filmarilor :)).Un alt personaj interesant a fost “gangsterul marinimos” tare haios.

    • Eu mai am doua episoade! Sfarsitul e previzibil!

  8. Interesant film. Si mie mi-a placut. Si ideea, dar si psihologia si jocul personajelor. Iar Joo Won e mai mult decat “un doctor bun”, aici: e chiar un inger. Adevarat. Un lucru e clar, insa. Coreenii nu cred in happy end. Atat de tare, că si atunci când – fortati de fani, poate, de lumea occidentala, recurg la el, il pun asa de vizibil ‘cu mâna’, ca să ne treaca cheful… Cum poate o ‘regina a crocodililor’ sa se faca mielusel.. poate doar pana ii creste pielea la loc si-i scoate pe “săltaţi” unul cate unul de la beci.., ca sa-i intrebe cum stau cu codul onoarei…:)

    • Finalul tipic!

Lasă un răspuns către ramonabv