de Dorinela Popa
“Viaţa nu înseamnă doar să mărim viteza. Este mai greu să învingem pasiunile invizibile dacât să cucerim lumea cu arme vizibile, căci este legea iubirii cea care conduce omenirea . În focul iubirii, şi fierul cel mai tare se topeşte.”
Mahatma Gandhi
Ar vrea să strige lumii întregi sentimentele adânc îngropate în inimă, dar lupta pentru putere şi viitorul acestei ţări stau în mâinile sale… Tăcerea îi omoară sufletul, căci prin aceasta o răneşte pe femeia mult iubită. Oriunde merge îşi aduce aminte de al său chip luminos, şi de-a ei privire pură, văzând acele momente ca fiind unele emblematice în a sa viaţă plină de încercări.
Un episod dureros, dar care arată puterea dragostei, marcată straşnic de lăcomia unui tată…
Damdeok nu vrea să se lase pradă emoţiilor şi refuză cu îndârjire o eventuală căsătorie cu fiica Prim Ministrului. Acesta amână astfel orice legământ matrimonial, căci o nouă luptă avea să fie întreprinsă… Fiorul bătăliei este resimţit de către oamenii Goguryeo-ului, dar şi de către domniţă, care se ocupă personal de croirea unui veşmânt pentru Prinţul Viselor Sale…
Între timp, fiul Prim Ministrului pleacă în misiune în Baekje, acolo unde află de intenţiile lui Murong Bao, încercând să oprească războiul, semămând îndoială între cele două tabere…
Regele Jinsa nu este de acord cu o eventuală aliere a Houyan-ului cu Baekje, dar Asin vede altfel situaţia, fiind gata să ia atitudine… Oare va trece peste decizia regelui?
Doyeong decide să părăsească apoi Goguryeo pentru totdeauna, căci sentimentele sale erau prea puternice spre a fi acoperite de mantia minciunii şi lăcomia propriului său tată, care dorea să se folosească de sentimentele fiicei sale pentru a pune mâna pe mult râvnita putere.
Ko Mu află despre situaţia Prinţului şi o trimite pe fiica sa Yakyeon, spre a-l lumina în luarea unei decizii cât mai bune… Dintr-o dată, Damdeok se ridică şi pleacă furtunos spre marea lui iubire, care era deja în drum spre alt ţinut…
“Opriţi-vă… Of, de ce mă leg de ceva ce nu se poate întâmpla?.”, spune Doyeong… şi totuşi, s-a întâmplat. Damdeok vine spre ea şi amândoi merg într-un loc retras, acolo unde vorbesc deschis despre viaţa ce urmau să o aibă amândoi.
“S-ar putea să fiu nevoit să lupt împotriva tatălui tău… vei îndura multe alături de mine…
Cum pot oare să mă îngrijesc de al meu popor când nu pot avea grijă de femeia pe care o iubesc. Te voi proteja şi voi găsi cheia ce va deschide poarta unei noi lumi pentru noi şi Goguryeo.”
“Dragostea este, pentru oameni şi zei, o măreaţă şi minunată divinitate; din mai multe motive, dar mai ales pentru că este divinitatea cea mai veche.”
Platon
S-au luat de mână, şi acel foc al inimilor celor doi, le dă o şi mai mare putere pentru viitor. Acum pare că dragostea a învins, dar oare va fi de ajuns să oprească dorinţa Prim Ministrului de a fi el însuşi centru Goguryeo-ului? Vom vedea…
Damdeok este conştient de riscurile pe care şi le asumă, dar nu dă înapoi…
Urmează ceremonia de căsătorie a celor două suflete pereche, dar ceva pare că le umbreşte fericirea.
01/01/2013 la 5:47 pm
Am găsit pe dramawiki că a jucat în QSD în rolul “young Im Jong” dar nu îmi aduc aminte să îl fi văzut :)
01/01/2013 la 10:37 pm
Nu mai ştiu cine-i ăla.:-))
01/01/2013 la 11:24 pm
Hwarangul tânăr Im Jong, actorul care îl joacă pe Im Jong mai în vârstă, joacă şi în Dae Joyoung. Dar cum am mai spus a avut un rol minor şi nu ne mai amintim de el :))
02/01/2013 la 11:30 am
Aha, am înţeles.:D
Sper să pot să mai intru şi după sărbători aici… Vă pup şi o zi faină vă doresc!
02/01/2013 la 1:32 pm
Un “La multi ani!” intarziat pentru cei care poarta numele Sfantului Vasile.
02/01/2013 la 1:33 pm
Un an nou cu multe impliniri!
03/01/2013 la 4:21 am
Bună Sorina! Mulţumim frumos! Un an nou plin de realizări îţi doresc! Sănătate multă!
03/01/2013 la 8:22 pm
Si tie!
Bafta la examene!
In curand incepi sesiunea, nu-i asa?
02/01/2013 la 7:07 pm
TVR-ul nu mai da seriale coreene??
02/01/2013 la 7:45 pm
Ba da, doar că au luat o mică pauză. Din 7 ianuarie de la 17:40 începe God of the war (Zeul Războiului) :)
02/01/2013 la 7:10 pm
LA MULTI ANI !!!TOT CE VA DORITI SA SE IMPLINEASCA IN ACEST AN!,dragi prieteni virtuali………….nu am mai fost de ceva vreme pe aici,dar am intrat sa va salut!
03/01/2013 la 4:19 am
Bună Mary! Te pup şi îţi urez şi eu la rândul meu, multă sănătate şi succes în tot ceea ce vei dori să faci!
03/01/2013 la 4:23 am
‘Neaţa dragilor! Sunt în drum spre Bucureşti acum. :D
04/01/2013 la 12:32 pm
http://a1.ro/news/extern/o-tabara-din-coreea-de-sud-disciplineaza-adolescentii-ca-in-armata.html
Ce parere aveti de asta?
04/01/2013 la 2:04 pm
Foarte interesant şi eficient, aşa o tabără ar trebui să fie şi la noi, aşa adolescenţii noştri ar învăţa mulţe lucruri şi s-ar disciplina şi nu s-ar mai gândi la prostii gen să consume etnobotanice sau droguri!
04/01/2013 la 2:11 pm
Coreeni ştiu să îşi educe adolescenţi şi nimeni nu se plânge de nimic, ar trebui să luăm exemplu de la ei şi să facem şi noi o astfel de tabără mai ales pentru unii dintre tinerii de bani gata care fac numai prostii şi cred că pot face ce vor… Sau am putea face o tabără unde să înveţe să muncească…
04/01/2013 la 2:20 pm
Corect,Ionelus! Mie mi se pare ca ai dreptate in tot ceea ce ai spus….si eu cred la fel….deci, daca si la noi ar fi asa, atunci am face din ei oameni nu gluma!
04/01/2013 la 2:21 pm
Eu azi dimineata am vazuit stirea la Observator la a1, si m-am gandit sa va aflu si voua parerea.
04/01/2013 la 2:22 pm
Ionelus, tu te uiti la Ghost/Fantoma?
04/01/2013 la 2:52 pm
Din păcate nu, pentru că de luni începe pe Tvr1 Zeul războiului şi vreau să îl văd. Şi dacă încep Ghost atunci trebuie să îl termin şi pierd celălant, aşa că mai bine nu mă uit decât să încep si să îl las pe la jumate, şi aştept să văd Zeul Războiului. Apropo ai văzut Cain şi Abel? Superb serial…
04/01/2013 la 3:34 pm
da, l-am vazut……si mi-a placut destul de mult, acum ma uit la ghost si desi e putin ciudat….imi place
04/01/2013 la 2:28 pm
Ionela, ai auzit vestea?……din 11 IANUARIE, la N24plus, incepe WARRIOR BAEK DONG-SOO…eu asa vrea sa vad macar episoadele de la inceput, pe care nu le-am vazut inainte, si mai ales sfarsitul serialului.
04/01/2013 la 2:56 pm
Da, am văzut şi nu ştiu dacă am să îl pot vedea, oricum lam văzut astă vară cap coadă. Tu ai văzut vreun episod din Destinul regelui? E un serial mai mult cu lupte şi războaie nu ştiu dacă ţie îţi place… Dar e un serial de 134 de episoade care prezintă căderea şi renaşterea Goguryeoului!
04/01/2013 la 3:33 pm
am vazut putin si mai mult cu franturi , dar nu m-a fascinat…cred ca trebuia sa il vad cap-coada, atunci era ceva
04/01/2013 la 4:05 pm
Ca să îl vezi tot îţi trebuie timp şi răbdare pentru că este destul de lung dar nu vei regreta şi nu te vei plictisi de el. Eu l-am văzut de 2 ori (primele episoade le-am pierdut) şi mi-a plăcut enorm chiar dacă este mai mult cu lupte şi război :)
05/01/2013 la 11:57 am
o sa incerc sa il vad, desi nu stiu cand o sa fie asta.
27/01/2013 la 10:47 am
Cate episoade mai sunt pana se termina serialul?
Eu l-am urmarit pe internet si acum ma uit doar la “The God of War”.
De ce generalii poarta coifuri cu coarne? Asemenea coifuri am vazut si in “Dae Joyoung”.
Multumesc anticipat pentru raspunsuri.
29/01/2013 la 7:39 pm
dar pe national tv este prezentat in mai multe episoade
.
aici nu este facut rezunatul la tot ?
29/01/2013 la 8:20 pm
Serialul are 92 de episoade, dar aici pe site sunt doar rezumate până la episodul 32, pentru că fata care făcea rezumate a renunţat, iar pe Naţional Tv le arată pe toate :)
31/01/2013 la 7:56 pm
multumesc
12/04/2013 la 9:48 pm
Hello dragii mei.:*:*:*:*
EU va pup pe toti si va doresc o zi minunata.
12/04/2013 la 10:00 pm
Dooryy… De când nu te-am văzut prin palat… Mulţumim şi să ai şi tu o zi minunată :)
12/04/2013 la 10:01 pm
Buna! Am urmarit primele 14 episoade din Regele Gwanggaeto cel Mare!
30/04/2013 la 2:30 pm
Aşteptăpărerera ta despre serial.:d
Sunt sigură că te-a fermecat.:)
Damy e numai unul.
30/04/2013 la 2:31 pm
*părerea
ahh, nu ştiu ce naiba am de tot greşesc.
30/04/2013 la 8:09 pm
Serialul este minunat! Are multa actiune, intriga… Da Damy este unic! Am sa urmaresc tot serialul :)
30/04/2013 la 10:38 pm
Şi după ce îl urmăreşti tot, poate îmi spui şi mie ce se întâmplă cu Yak Yeon cu regina :)
30/04/2013 la 2:28 pm
HELLO.
vă urează Dora, multă multă sănătate cu ocazia sărbătorilor ce o să vină…
Să fiţi iubiţi dragii mei.
Îmi e dor de voi…
30/04/2013 la 2:29 pm
or*
kisses:*
30/04/2013 la 6:10 pm
Buna,Dory!!! Kisses si din partea mea!!!! Si mie imi e dor de tine,dar ma bucur ca ai mai trecut acum pe la noi……SARBATORI FERICITE si tie si familiei tale! Si sa ne intalnim tot sanatosi pe aici…..
30/04/2013 la 10:42 pm
Bună Dory, ce dor îmi era de tine, mă bucur că ţi-ai făcut timp să treci pe la palat să ne saluţi şi nu ne-ai uitat :) îţi urez şi eu un Paşte fericit ţie şi familiei tale şi să nu ne uiţi :)
20/06/2013 la 9:15 pm
Am terminat de urmarit serialul Cuceritorul si pot spune ca este un serial foarte bun cu o actiune intensa, surprinzatoare dar am observat lipsa unor OST-uri! Desi este un serial lung a mentinut suspansul la cote ridicate! Minusul serialului este disparitia brusca a unor personaje (ex. Dol Bi-Soo sau Yak-Yeon). Pe parcursul celor 92 de episoade am realizat cat de important au fost oameni regatului pentru Damdeok :)
@Ioneladongyi: Regina Yak-Yeon nu a mai fost prezenta in serial de cand a vrut sa-i spuna lui Damdeok ca este insarcinata!
14/12/2020 la 7:25 pm
Am urmărit serialul Gwanggaeto the Great King of Conqueror,a fost un serial super pe care nu regret ca l-am urmări. Insa are destul de multe probleme nerezolvate,cum ar fi:
-Ko Un nu i-a spus niciodată lui Damdeok ca a fost atacat de asasini(instigati de Fengba) sau ca a fost acolo cand Damdeok i-a ucis tatăl
-Seol Ji spune în ultimul episod ca regele i-a iertat faptul ca a participat la moartea printului Dammang,dar nicăieri în acest serial Seol Ji nu îi spune asta lui Damdeok,iar Damdeok nu afla acest lucru
-YakYeon,dupa ce ajunge regina aflam ca e însărcinată,dar după ce regele afla ca Doyeong trăiește,YakYeon dispare brusc din serial și nu mai auzim nimic despre ea sau despre copilul ei
-In jurul episoadelor 80 in lupta Goguryeo împotriva Houyan si Silla,Seol Ji nu apare nicăieri în timpul războiului,unul sau doua episoade,dupa care apare intr o secventa scurta alături de rege,dupa care iar nu mai apare un episod întreg
-Generalul Mo Duru nu a fost ucis de Baekje,chiar dacă este eliberat dupa cucerirea Baekje de către Goguryeo acesta dispare din serial fara un motiv anume,la fel ca Tadar-capetenia Biryieo care este eliberată de Damdeok dar dispare din serial
-In ultimul episod l-au lăsat fix pe Fengba sa trăiască,cel care l a instigat pe Ko Un sa trădeze,ar fi putut sa o facă oricum,fix el sa fie loial Goguryeo nu prea cred,dar mna aici au respectat firul istoric
-Serialul se termina în anul 407,însă Damdeok moare în 411 si noi nu știm nimic despre regele Jansu,viitorul rege,pare aici ca Damdeok nu are copii din moment ce regina a dispărut
-Si cea mai mare problemă,de ce în ultimele episoade in războiul contra Houyan,Damdeok se folosește doar de Biriyeo si Malgal,cand Silla si Baekje erau state feudale Goguryeo si puteau oricând sa trimita sute de mii de trupe,ba mai mult Damdeok ezita si spune ca e posibil sa piardă războiul,dar el uita sa ceara ajutor și celorlalte 2 tari
Si mai sunt și alte probleme nerezolvate pe care poate nu mi le mai aduc acum aminte
Așadar,e un serial super,exista intriga de la episod la episod care te vor tine cu nasul și ochii acolo,are el destul de multe lipsuri(ceea ce nu am prea întâlnit la alte seriale coreene),dar va recomand acest serial,dupa părerea mea dupa Jumong acesta este unul dintre cele mai bune seriale coreene!!
« Comentarii mai vechi