de Dorinela Popa
“Cea mai mare glorie nu o dobândeşti atunci când nu eşti doborât niciodată, ci atunci când te ridici după ce ai căzut. “
Confucius
Printre stigătele disperate ale soldaţilor toturaţi ai Goguryeo-ului, iese parcă, de nicăieri, Damdeok împreună cu prizonierul său, Murong Bao, căci nu a putut sta să îşi privească oamenii cum mor, fără să facă nimic, şi, printr-un gest necugetat, îl predă Houyan-ului, contrariu ordinelor primite de la Comandantul Ko Mu.
Gestul său, nechibzuit în viziunea tuturor, este judecat cu asprime de către Comandant,spunându-i că oricât de puternic ar fi un om, nu poate să îi protejeze pe toţi semenii săi, iar pentru a proteja o majoritate, trebuie să renunţi la sentimentalisme şi să fii puternic, chiar de ar trebui să îţi sacrifici şi camarazii pentru asta.
Pedeapsa Prinţului cu inimă de leu a fost cruntă, fiind închis şi cerându-i-se să se gândească la fapta comisă…
Nu trece mult timp şi Houyan-ul lansează un nou atac împotriva fortăreţei Yodongseong, dar , din fericire, nici de această dată nu a putut străpunge spiritul bravilor soldaţi. Cel ce a suferit în tăcere a fost Damdeok… Pe fundalul cugetărilor sale se auzea lupta, strigătele oamenilor, şi ce sentiment poate fi mai neputincios… decăt să stai, fără a putea ajuta cu nimic ţara pentru care ţi-ai da şi viaţa.
Înfrângerea Houyan-ului este suportată cu greu de către aceştia, generalul Fengba recurgând chiar şi la mituirea soldaţilor din fortăreaţă spre a fi dezertori.
Acest fapt îl îngrijorează pe Ko Chang, care încearcă să aducă lucrurile la normal, dar planul său este aflat de inamici şi mai rău decât atât, este prins şi dus în tabăra duşmană, ca şi când mişcările sale erau deja ştiute.
Murong Chui, văzându-l pe fiul lui Ko Mu, încearcă să îl umilească şi să îl facă să treacă de partea sa, dar cum era de aşteptat, nu i-a reuşit. Ba chiar l-a dus şi în faţa Comandantului Goguryeo-ului spre a-l sensibiliza. Până la urmă fiul său era cel torturat de duşmani.
După cele întâmplate, un lucru era limpede pentru cei din Yodongseong. Printre ei se afla un spion… Între timp, Damdeok, Prinţul rătăcit în gânduri, este eliberat si pune la cale un plan prin care să prindă trădătorul.
Mo Duyong, un general al Goguryeo-ului sfârşeşte prin a fi suspetat de acte de spionaj. Lucrurile păreau a fi mai clare ca oricând, dar, ceva nu era în regulă.
Mo Duru, disperat de cele întâmplate cu fratele său, îi imploră să îl elibereze pentru că nu se face vinovat de cele întâmplate, dar nimeni nu îl ascultă.
Măcinat de ură, acesta pleacă spre tabăra duşmană pentru a-i implora să îl salveze pe fratele său, promiţându-le în schimb loialitatea sa. Stima de sine şi dragostea de ţară au dispărut brusc în ceaţă, fără să îi lase nicio portiţă de regret. Părea că totul a rămas în urmă…
Prima sa misiune, indubitabil fiind, este să îi ia viaţa unui om pentru care a dat totul pe câmpul de luptă…
07/09/2012 la 11:32 pm
Mai am umpic si povestesc si eu ca in reclama cu,, ala in negru de respira greu,era tatsu “!
07/09/2012 la 11:39 pm
:)))))))))))))))))))))))))))
08/09/2012 la 12:30 am
:)))
08/09/2012 la 12:00 am
Noapte bună tuturor!
08/09/2012 la 12:28 am
Ador acest film! Oare ce se va intampla cu printul mostenitor? Damdeok? Oare va muri? Mi.e greu sa cred… Pfff… Ca rol principal.. Va supravietui… Pfff! Ce lo fi apucat si pe Duru sa se razbune pe generalul Ko mu? Doar ptr ca il suspecteaza pe fratisu? Pfoai!
08/09/2012 la 10:34 am
Bună Ionella. Mă bucur că îţi place. Crede-mă că nu ai văzut încă nimic din potenţialul său. E rău că trebuie să aşteptăm 3 zile până apare următorul episod.
08/09/2012 la 10:37 am
Weekend plăcut tuturor!
Vă invit la o masă cu mămăliguţă caldă, peşte fript şi mujdei de usturi!:D:D:D
Vă pup!
08/09/2012 la 10:38 am
Aoleu, trebuie să redenumesc Mujdeiul, că altfel se interpretează.=))))))))
08/09/2012 la 12:04 pm
hihi…buna asta..asa trebuie sa faci
08/09/2012 la 12:06 pm
Deci…Buna tuturor!!!
Azi am mers la biserica, ca doar e zi mare, acum o ora am ajuns acasa si cand sa intru pe aici, hop ca nu mai e curent, norocul meu ca a venit repede si am recuperat cu atatea comm-uri.
08/09/2012 la 12:07 pm
La multi ani,Ana-Maria!
08/09/2012 la 12:09 pm
Aaahhh…ca era sa uit…La multi ani,Maria!
La multi ani,Marian(min)!
La multi ani tuturor ce poarta acest nume minunat!
08/09/2012 la 12:26 pm
Bună tuturor, urez şi eu un sincer şi călduror La mulţi ani lui Ana Maria, Maria, Marian(min) şi tuturor ce poartă acest nume :D
08/09/2012 la 12:28 pm
Am intrat si eu pe aici sa urez tuturor ce-si serbeaza astazi onomastica numai bine, sanatate si tot ce va doriti! LA MULTI ANI!
08/09/2012 la 12:58 pm
Buna,Gabi!
Buna,Ione!
Va impratisez si va pup!!!
08/09/2012 la 1:12 pm
Buna, Andreea! Si eu te pup! Weekend placut :)
08/09/2012 la 1:05 pm
La MULŢI ANI ANA!!!
LA MULŢI ANI TUTUROR!
08/09/2012 la 1:07 pm
http://www.youtube.com/watch?v=byMTVc-wYRU
Pentru Ana!:*
08/09/2012 la 1:17 pm
Hello Gabi, Andreea.:D
08/09/2012 la 1:27 pm
Hi there, Dori! Have a LOVELY DAY!
08/09/2012 la 1:41 pm
Mulţumesc frumos! You too. DEJA DAMY VINE SPRE TINE.
Be ready!:D
08/09/2012 la 1:27 pm
Vă trmit nişte must! E super bun.:D:D
08/09/2012 la 1:28 pm
Pur si simplu, delicios! Merci :*
08/09/2012 la 1:42 pm
*trimit.
Mă bucur că îţi place!:D
Tata deja se gândeşte când face ţuica.:))))))))))))))))
08/09/2012 la 1:43 pm
Mulţumim Dory pentru must, e delicios :D
08/09/2012 la 1:55 pm
Cu plăcere Ionela.:D
08/09/2012 la 2:20 pm
Ahhh, ieri a fost ziua lui Jin Hee-kyeong, Yeomueul din Jumong.
Îi urez şi eu LA MULŢI ANI, chiar dacă e cu întârzirere,
08/09/2012 la 6:53 pm
Da, asa e .Eu mi-am notat intr-o agenda, dar am uitat sa va zic.Maine e ziua unui alt actor,Jung Il Woo-Iljimae, Song Yi Soo(49 days).
08/09/2012 la 3:31 pm
La multi ani tuturor ANA si Maria alaturi de familie si prieteni ! Am intrat pe site cautind comentariile voastre la serialul modern pe Eforia TV la ora 16-Iubire la Paris , care imi place ca documentar modern de caltorie in Seoul , in mediul celor tineri si a celor batrini, a bogatilor si saracilor . Caut si gasesc o multimede asemanari si posibile solutii la viata noastra in Romania si cred ca asta este o explicatie ca serialele moderne si de tip Romance au succes la noi mai mult decit in Koreea , identic cum la noi nu intereseaza filmele rominesti moderne care imi aduc realitateasa ma pocneasca peste fata si sa imi spulbere iluzia ca miine va fi mai bine .
DAR SERIALUL GWANGAETO ESTE SUPERB, FOARTE LUNG SI CU NISTE RASTURNERI DE SITUATE ULUITOARE MAI ALES CA ESTE ISTORIA REALA A KOREEI IN ANII 330-400 en LA 700 de ani dupa JUMONG . ACEST MARE REGE CUGERITOR care a largit la maximul hotarele peninsulei coreene cucerind regatele din sud Baekje si Shilla dar si Houyan din centreu si rezboindu-se cu Chinezii -regatul BEIWEI dar incheind si aliante cu triburile de nord -manciuriene ,deci acest rege este actualul print DAMDEOK , al doilea in ordine de succesiune la tron si deci fara nici o sansa caci frumosul frate mai mare este Printul mostenitor si ii leaga o frumoasa relatie de dragoste si devotament . Dar viata a decis altfel si destinul este formidabil. Serialul a luat pe buna dreptate premiu , luptele si regia deplasarii si luptei maselor sint remarcabile , destinul emotional al membrilor celor doua familii imperiale si a printilor este dramatic si istoric real ( Damdeok ajunge cumnat cu Murong Bao prin casatoria de alianta a surorii sale in familia Murong ). A rulat anul trecut pe KBS WORD ( canal 712 pe UPC Bucuresti ) simbata si duminica tot anul la fel ca Daejo Young in 2010. Nu va spun mai mult urmariti-l desi pauzele d epublicitate sint suparatoare -eu le inchid sonorul sa nu ma disturbe din atmosfera istorica si muzicalitatea dura alimbii coreene -cam se rasteste Damdeok dar m-am obisnuit in 2011.
Nu prea este un serial pentru doamne caci miza istorica este unitatea coreeana si statalitatea si cred ca ambele seriale sint destinate Chinei si Coreeii de nord in urmatorii ani cind vad eu ca se deschide situatia in urma conferintei APEC de la Vladivostok din saptamina asta 2-10 sept 2012
In alta ordine de idei ,unde gasesc poveste serialului Pictorul d ela curte -este frumos di delicat realizat , pentru doamne si domnisoare ,dar este o poveste reala sau o plasmuire de abur precum desenele ei ? A facut cineva o recenzie sau un rezumat pina acum ? Mi-am dat seama dupa actiunea cu regele cu tata Printul SADO omorit in cufarul de orez si bunica frumoasa si intriganta ca este reluata istoria regelui LEE SAN, stiu deja ca va exila bunica si pedepsi pe ucigasii tatalui sau si ii va reda onoarea dar cine este pictorul fata? Mai aveam o fata fictor care a devenit concubina regala in serialul de frumoasa amintire !!!!
In alta ordine de idei , va semnalez ca pe KBS WORLD ( can 712 pe UPC Bucuresti ) de luni pina joi de la ora 10-11 dimineata si duminica de la 1540 la 19 ( reluare ) a inceput un serial asemanator ca perioada si personaje cu The Slave Hunters -CHUMO . Serialul se numeste CHILWU THE MIGHTY , Chilwu fiind personajul principal ,un luptator (alaturi de alti doi si un dusman fost prieten )iar personajul feminin este o delicata actrita foarte cunoscuta din Baieti de bani gata , interpretind o tinara care a salvat de al moarte pe al 3lea fiu al printului mostenitor , ucis miseleste cu familia de regele tatal sau si nobili la revenirea din regatul chinez Qing. Este facut vioi si luptele se inbina cu povestea d edragoste si umorul personajelor secundare. Actorii sint vizual cunoscuti deja ( eu nu tin minte numele )dar este intredevar foarte placut de urmarit dimineata sau in week-end.
08/09/2012 la 3:51 pm
Bună ziua. Imediat o să vă dau un link pentru acea recenzie.
http://koreafilm.ro/blog/2011/06/succesul-dramelor-coreene-5/comment-page-2/#comment-541496
08/09/2012 la 3:56 pm
Sunt foarte multe detalii, cele spuse de dvs, care nu au apărut în episoadele difuzate la tv până acum. Mai e cale lungă până atunci…:(
08/09/2012 la 7:05 pm
Buna ziua dl Spetcov,
Chiar daca ne uitam si la “Lovers in Paris” ca, deh, suntem suflete “sensibiloase” suntem si “amazoane” pentru a ne uita si la acest serial! Si nu sunt putine razboinice in serial! Manuim bine si sabia si facaletul sau lingura! Va asigur!
08/09/2012 la 7:08 pm
“Pictorasul” este si pentru domni! Pentru a incerca sa inteleaga ce nu este de inteles la un suflet de femeie! Dar care suflet de femeie poate cuprinde un intreg univers si sa-l poata transpune pe o bucata de hartie!
09/09/2012 la 3:34 pm
Domnule Spetcov,
Mie si mamei ne place acest serial. Ne-a placut si Dae Joyoung, si Pictorul.
08/09/2012 la 5:59 pm
Am găsit un articol interesant pe facebook-ul koreafilm.
În aprilie 1998, la scurt timp după descoperirea unui mormânt antic în oraşul sud-coreean Andong, arheologii au găsit coşciugul lui Eung-Tae Lee – un bărbat mumificat care trăise în secolul al XVI-lea.
Arheologii au găsit pe pieptul cadavrului mumificat o scrisoare incredibilă, redactată de soţia lui însărcinată şi adresată tatălui copilului pe care îl purta în pântece.
Cercetătorii au mai găsit în mormântul bărbatului şi o pereche de sandale (aflate în fotografia de mai sus) împletite din coajă de cânepă şi părul soţiei sale.
Mort la 30 de ani, Eung-Tae Lee a făcut parte din clanul Goseong Yi.
Aceasta este impresionanta scrisoare descoperită de arheologi:
„Pentru tatăl lui Won,
1 iunie 1586
Întotdeauna mi-ai spus „Dragă, să trăim împreună până când părul ne va încărunţi şi să murim în aceeaşi zi”. Cum ai putut să mori fără mine? Pe cine vom asculta eu şi copilul tău acum? Cum vom putea trăi? Cum ai putut să pleci înaintea mea?
Cum de ti-ai apropiat inima de mine şi cum mi-am apropiat eu inima de tine? De fiecare dată când stăteam împreună îmi spuneai: “Draga mea, oare alţi oameni se iubesc aşa cum ne iubim noi? Sunt oare ca noi?” Cum ai putut să laşi toate astea în urmă şi să pleci înaintea mea?
Nu pot să trăiesc fără tine. Vreau să vin la tine. Te rog, ia-mă oriunde ai fi. Nu pot uita sentimentele pentru tine şi durerea mea nu are limită. Unde o să-mi mai pun inima acum şi cum o să trăiască copilul meu fiindu-i dor de tine?
Te rog să te uiţi la această scrisoare şi să-mi spui în vis. Vreau să te ascult în vis. Uită-te cu atenţie la ea şi vorbeşte-mi.
Când voi aduce copilul pe lume, cui ar trebui să-i zică „tată”? Poate oare cineva să înţeleagă ce simt? Nu mai există tragedie ca asta sub bolta cerească.
Tu eşti doar într-un alt loc şi nu suferi la fel de mult ca mine. Te rog , uită-te cu atenţie la scrisoare asta, arată-te în visele mele şi spune-mi. Cred că te pot vedea în vise. Vino în secret la mine. Nu există limită la ce vreau să-ţi spun şi mă opresc aici.”
08/09/2012 la 6:16 pm
Am vazut si eu articolul! Emotionant! Ce cuvinte simple dar pline de emotie si dragoste! Cata durere spusa atat de simplu “Nu pot uita sentimentele pentru tine şi durerea mea nu are limită. Unde o să-mi mai pun inima acum”
08/09/2012 la 11:36 pm
Noapte bună all!
:X
09/09/2012 la 10:27 am
Bun dimineaţa tuturor! O zi frumoasă vă doresc.
09/09/2012 la 3:33 pm
bună.
Iar am început.:))))
09/09/2012 la 3:45 pm
Bună Sorina.
Regele Goguryeo-ului, Iryeong, este tatăl lui Damdeok şi Dammang.
Prim Ministrul nu are nicio legătură cu familia regală. El este doar tatăl lui Ko Un(Daeso din Jumong).
09/09/2012 la 3:32 pm
Poate cineva sa-mi lamureasca arborele genealogic al lui Damdeok?
Bunicul sau cine este? Regele sau comandantul suprem?
Regele, comandantul suprem si prim-ministrul sunt frati?
Multumesc anticipat
09/09/2012 la 3:46 pm
Ah, am dat răsopuns la ce am spus eu.
09/09/2012 la 3:47 pm
răspuns.
:(
09/09/2012 la 9:28 pm
Mă întorc şi eu puţin pe aici.
Vă ofer nişte floricele!:D
Mă uit la Jumy ep 59, că îl am în pc. Vă pup!
09/09/2012 la 9:33 pm
Mersi pt. floricele!
O seara placuta!!!
09/09/2012 la 9:43 pm
Te îmbrăţişez!
09/09/2012 la 11:46 pm
Noapte bună tuturor! vă urez de pe acum o săptămână frumoasă şi liniştită.Mâine sunt la cules de porumb.:(((! Hate it!
Vă ţuc!
10/09/2012 la 8:50 am
Buna dimineata!
Sper ca ai rezolvat problema!
Spor la treaba! Te ajut si eu,dar cu “hei rup” si un gand bun!
Am vazut ca am ratat mustul, friptura, pestele…Ati avut chef…Trec pe la kimki poate a mai ramas ceva!
Astept…sunt nerabdatoare…stii tu…
10/09/2012 la 12:05 pm
Bună ziua de pe acum.:D
Gata, am terminat.
A fost mai bine că ne-am trezit de dimineaţă.
Din păcate problema cu netul persistă, dar nu îmi fac probleme. Am soluţiile mele.:D
10/09/2012 la 12:07 pm
Fighting!
10/09/2012 la 12:11 pm
Mulţumesc!:D
10/09/2012 la 9:21 am
Sper sa termini cat mai repede,Dory!!!Vin si eu sa va ajut!
10/09/2012 la 12:10 pm
Mersi beaucoup ma chéri!:*:*:*
10/09/2012 la 9:43 am
Bună tuturor spor la cules porumb Dory, şi eu azi merg la cules de cartofi, nici eu nu ştiam cine e exact bunicul lui Damdeok, mersi că neai spus, deci regele e fiul lui Ko Mu, nu? :D
10/09/2012 la 12:13 pm
Nu ştiu cum să îţi explic acum relaţiile astea de rudenie, dar Ko Mu sigur nu e regelui.
10/09/2012 la 12:14 pm
*tatăl regelui.
O să analizez bine apoi îţi spun.
10/09/2012 la 12:15 pm
Şi spor la cules de cartofi. La noi a fost secetă şi i-am cules acum o lună.
10/09/2012 la 12:22 pm
Si la noi e destul de cald, dar nu-i scoatem asa repede, stiu de la bunica, ca e bine sa ii scoti mai tarziu, ca sa nu se strice repede.
10/09/2012 la 12:30 pm
Mersi Dory, şi la noi a fost secetă dar nu atât de rea ca în alte părţi deoarece suntem lângă munte, sunt sigură că pe parcurs o să află exact relaţiile de rudenie :D
10/09/2012 la 12:36 pm
Mi-ai dat de lucru un pic. E cam confuz câteodată pentru că numele sunt asemănătoare şi te pierzi, dar le înveţi până la urmă.:D
10/09/2012 la 12:16 pm
O dupăamiază plăcută vă doresc!
:D:D
Şi servici uşor!
10/09/2012 la 12:24 pm
Dory, am vorbit la telefon cu doamna Eleonora…..banuiescc ca aveam dreptul sa zic asta, nu?
10/09/2012 la 12:35 pm
Nu înţeleg ce vrei să spui.:D
10/09/2012 la 12:41 pm
ziceam ca am vorbit la telefon cu dna Eleonora, pe dumneaei o intrebam daca aveam voie sa zic asta, nr. meu de tel. e la recenzia GongMyou..
10/09/2012 la 12:45 pm
nu mai e , l-a sters Carina, ca masura de siguranta
10/09/2012 la 12:45 pm
Aiii, Andreea, ai mare grijă cu asta.
Mai bine lăsai o adresă de mail ceva, pe care o foloseşti doar pentru asta.
E foarte periculos cu asta crede-mă.
10/09/2012 la 12:47 pm
Ah, ce bine….
Nu ştii peste ce lume dai pe net. Oricine poate intra pe orice site.
10/09/2012 la 12:50 pm
nu-ti face griji, cu ajutorul Carinei si al dnei Eleonora s-a rezolvat…imi placea daca apucai sa-l notezi si tu
10/09/2012 la 12:52 pm
Nu am apucat. Dar stai liniştită că o să putem vorbi cândva şi prin telefon. Răbdare să avem că le facem pe toate.:d
10/09/2012 la 12:54 pm
asa este
10/09/2012 la 1:19 pm
asa este! Ati mai vorbit pe aici de acest lucru dar “experienta este cea mai buna invatatura” (ca tot imi plac citatele!)! Caci “sfaturile batranilor sunt ca soarele de iarna, lumineza dar nu incalzesc”! Este bine daca invatam si nu repetam greseala!
Va imbratisez!
10/09/2012 la 12:57 pm
Andreea, nr. tău mi lam notat şi eu din lipsă de ocupaţie, sper că nu te superi, bine că la şters Carina că e periculos :D
10/09/2012 la 1:36 pm
nu ma supar deloc
10/09/2012 la 1:00 pm
E aşa ciudat că luni nu se dă filmul…
10/09/2012 la 1:07 pm
Aşa e Dory, mai bine dădea de luni până joi, că aşa vineri pierd 10-15 minute de la început că mă uit la Destinul regelui pe N24 plus :D
10/09/2012 la 1:10 pm
Ah, eu nu mai pot să mă uit la Destinul Regelui că nu vreau să mai trec iar prin distrugerea acestui regat drag mie.:D
10/09/2012 la 3:45 pm
Daca vreti sa va amuzati un pic! Este de “NO Comment”
http://www.atlnightspots.com/samsung-pays-apple-1-billion-sending-30-trucks-full-5-cent-coins/
10/09/2012 la 7:08 pm
super tare faza !!!
10/09/2012 la 7:10 pm
mi-a placut faza “faceti ce doriti -cumparati suc sau ii topiti si faceti calculatoare”!
10/09/2012 la 7:46 pm
30 de camioane transportând monede de 5 cenţi?:O:O!
Nu le ajunge o săptămână să numere atâtea monede SIGur.
20 de miliarde de bănuţi.:)))))))))))))))))))! Aşa le trebuie!
“Şi noi ştim să jucăm murdar.:)))))))))))))
10/09/2012 la 8:10 pm
Bine spus,Dory!
“Asa le trebuie!!!!”
10/09/2012 la 8:20 pm
O seara placuta tuturor! Asteptam ep 5 cu nerabdare :)
10/09/2012 la 9:25 pm
Si eu!
Am tras cu ochiul la Suleyman Magnificul! Povestea am vazut-o ecranizata de americani parca, dar nu-mi aduc aminte numele filmului! este o poveste interesanta despre una din iubirele sultanului., Alexandra, o ucrainianca!
Deci, sa vina viteazul nostru! Mai este mult pana maine?
10/09/2012 la 9:55 pm
Nu mai am timp si de acest serial, probabil ca e frumoasa povestea :)
Doar pana maine pe vremea asta, imediat vine si viteazul, putina rabdare :D
10/09/2012 la 10:21 pm
Ahhh, parcă a trecut prea mult timp de vineri…
:(
10/09/2012 la 10:42 pm
Gabi, şi ce mai viteaz! A TIGER!
10/09/2012 la 9:34 pm
Si eu va doresc sa aveti o seara placuta!!!
10/09/2012 la 10:20 pm
Bună tuturor!
Şi eu am văzut un pic din serialul de pe Kanal D, dar doar partea finală.
Îmi place de Alexandra. Are nişte ochi de zână.
10/09/2012 la 10:24 pm
Am pregătit ceva special pentru episoadele ce vor veni. Sper să vă placă.:D
10/09/2012 la 10:24 pm
de fapt, doar unele.:D
« Comentarii mai vechi
Recent from K-drama Categorie
Recent from Povestea Categorie
Recent from Regele Gwanggaeto cel Mare Categorie
Ultimele comentarii
KOREAFILM.ro
Despre noi
Recenzii
Impresii
Concursuri
Han Style
Flash MP3 Player
Here is the Music Player. You need to installl flash player to show this cool thing!
Bloguri
Korean Media
Site-uri oficiale
Abonare la newsletter
Informatiile oferite pe acest site reprezinta proprietatea exclusiva a titularului domeniului Koreafilm.ro Reproducerea partiala sau integrala a acestor informatii, fara acordul scris prealabil al titularului este interzisa. Se exclud articolele preluate din alte surse, asupra carora nu s-au operat modificari, stirile si informatiile de presa, simplele fapte si date, pe care legea le defineste ca nebeneficiind de protectia legala a dreptului de autor.
Nu sunt permise:
- copierea, multiplicarea sau distribuirea materialelor si informatiilor existente pe acest site;
- incercarea de a interveni, prin orice mijloace, in continutul acestui site, stergerea sau modificarea prin orice mijloace a materialelor si informatiilor publicate, sau incercarea de a actiona in acest scop. Utilizatorii au dreptul de a utiliza informatiile existente pe site doar in interes personal.
(c) KoreaFilm.ro Copyright. All rights reserved. Managed by YSR Romania.
Back to Top