de Dorinela Popa
“Un om ce adevărul în gânduri rele-ascunde e mai periculos ca omul care minte.”
William Blake
Prinţul Damdeok află despre faptele Prim Ministrului, fiind mai mult decât înverşunat împotriva sa, dar nu putea arăta asta, nu până nu ajungeau în Gungnaeseong. La întoarcerea Sa, Prinţul a fost întâmpinat cu mare căldură de către supuşi, privindu-l pe acesta ca pe un mare Erou al naţiunii. O bucurie fără margini se citea pe chipurile membrilor familiei regale, dar nu şi pe a Prim Ministrului, care părea deranjat de prezenţa Prinţului. Vorbele linguşitoare nu puteau acoperi ceea ce însăşi privirea sa arăta.
Între timp, Seol Doan revine în Malgal, exact înainte ca unchiul său să treacă în eternitate, şi, cu ultimele sale puteri, îşi roagă nepotul să îl răzbune pe el şi pe tatăl său, cucerind Goguryeo. După moartea sa, Seol Doan devine Şef al Malgalului, dar şi deschizătorul de vise al strămoşilor săi.
În cadrul şedinţei Curţii Goguryeo-ului, spre uimirea tuturor, Gae Yeonsu îi propune regelui ca Prinţul Damdeok să revină în capitală; mai înainte acesta fusese trimis în Chaekseong, tot la sfatul său. Toţi privesc cu mare neîncredere schimbarea Prim Ministrului, care pare un cameleon, niciodată nu îşi dezvăluie intenţiile, doar şi le impune.
Prinţul Damdeok decide să îi facă o vizită Prim Ministrului, spre a discuta ultimele evenimente. Confruntarea dintre cei doi titani se anunţă plină de intrigi, dar care are ca scop aflarea adevărului, sub toate formele sale. Damdeok nu se dezminte şi îi arată lui Gae Yeonsu unde îi este locul, dar tocmai acest fapt îl înverşunează şi mai tare. Acum pare un câine scăpat din lesă , gata să îţi muşte şi propriul stăpân pentru binele său.
După ceva timp, Seol Doan, acum şef al Malgalului, merge în Houyan spre a-şi exprima dorinţa de a se răzbuna pe Goguryeo pentru cele suferite în ultima bătălie. Murong Chui rămâne surprins să afle că Damdeok a fost cel care a adus victoria regatului duşman, conştietizând acum că puterea acestui mare războinic este peste imaginaţia sa.
Ko Un sesizează şi el prezenţa oamenilor Malgalului în Houyan, un fapt care în mod sigur nu aducea nimic bun Goguryeo-ului.
Reinstalat în poziţia sa de la Curte, Prinţul Damdeok are mari planuri în privinţa Cheongun-ului, dorind ca acest detaşament să facă parte din gărzile de elită ale palatului din Gungnaeseong. Se anunţa un drum lung de străbătut, căci avea în faţa sa o puternică opoziţie din partea miniştrilor şi a soldaţilor Gărzii Centrale.
Dar Prinţul avea încredere în ei, în oamenii lui, până când…
25/09/2012 la 9:02 am
Prima…
25/09/2012 la 9:30 am
A doua… Multumim pentru rezumat, Dory!
25/09/2012 la 9:45 am
Bună dimineaţa!
Se mută bătălia de câmpul de luptă la Palat. Prim ministrul ţese intrigi dar mi-e teamă că-şi sapă groapa, iar pe Seol Doan îl mănâncă în călcâie să facă excursii prin Houyan.
Choengun trupă de elită.. sună bine, dar cum o să simtă feciorii de nobili din Garada Regală să împartă privilegii cu o mână de bandiţi?
Pupici mulţi şi o zi uşoară
25/09/2012 la 11:10 am
Mulţumim pentru rezumat Dory… Damdeok o să aibă o luptă cruntă şi cu Prim ministru nu doar pe câmpul de luptă. Se pare că Seon Dal vrea cu tot înadinsul să se răzbune pe Goguryeo. Să aveţi o zi frumoasă :D
25/09/2012 la 3:09 pm
Bună tuturor. Din păcate nu am dispoziţia necesară să comentez pe aici. Sper să mă înţelegeţi. Nu am de ce să mă prefac în faţa voastră că totul e ok, pentru că atunci când am pornit pe acest drum, am plecat de la ipoteza adevărului.
O zi frumoasă vă doresc. Şi nu uitaţi că atunci când faceţi ceva, ar putea să îi afecteze şi pe cei din jur.
25/09/2012 la 3:59 pm
Draga mea, faptul că ne faci în fiecare zi rezumatul este suficient. Povestea curge frumos, pozele sunt edificatoare, iar citatele excepţionale.
Dacă nu ai dispoziţia să comentezi, nu e nicio problemă. Se mai întâmplă. Ia o pauză, odihneşte-te şi ai grijă de tine.
Noi încercăm să te menajăm cum putem. Îţi trimitem pupici dulci.
25/09/2012 la 7:38 pm
Multumesc pt rezumat,Dory!!!
Sper sa treci repede peste aceste momente grele!Si…sa nu-ti faci griji ca nu mai poti comenta asa des, noi te intelegem.
Iti transmit multi pupici si o imbratisare!
Ai grija de tine!!!
25/09/2012 la 7:39 pm
O seara minunata sa aveti cu totii!!!
25/09/2012 la 9:15 pm
“Aşteptarea este rădăcina tuturor durerilor de inimă.”
William Shakespeare