de Dana Ivancea
02 미안하다 미안하다 (호동왕자 테마) – Gyeon Yoo
KoreaFilm nu se dezminte nici de această dată şi vă oferă rezumate la sageukul ce se difuzează pe TVR. Primul rezumat apare cu oarecare întârziere pentru că ne-am dorit să vă lăsăm mai întâi să vedeţi primele episoade pentru a vă familiatiza cu serialul. L-aţi descoperit deja pe Regele Muyul pe care îl ştiţi din „Regatul vânturilor”, precum şi alte personaje pe care le-aţi îndrăgit. Cred că aţi fost puţin surprinşi de modul în care este prezentat acum Muhyul, mult mai rece, calculat şi războinic, decât înainte.
Eu când am văzut serialul, nu mi-a plăcut deloc. Nu mă puteam abţine să nu-l compar cu cel portretizat de Song Il-gook. Cu toate acestea, este interesant de urmărit şi această viziune regizorală.
Serialul poate fi asemănat cu „Romeo şi Julieta”, dar acţiunea e mult mai complexă şi complicată, şi mai tragică. Acum este vorba de două prinţese, un prinţ, şi o dragoste imposibilă ce a dăinuit peste veacuri.
*****************************************
Regele Muhyul şi Prinţul Hodong
Povestea începe cu îndemnul la luptă pentru cucerirea Nangnang, al binecunoscutului Rege al Goguryeo, Dae Mu-Shin Mu-hyul, nimic mai simplu, am zice noi!… adică urmează un război, dar înainte ca acestea să se întâmple, de aici avem plăcerea să asistăm la trecerea în revistă a personajelor care ne vor aduce în actualitate eroi, prinţi şi prinţese, regi şi regine precum şi alţi oameni de diferite categorii sociale, care ne vor întâmpina şi încânta prin reînvierea trecutului glorios şi neînduplecat al vremurilor trecute.
Dragostea dintre Prinţul Ho-Dong şi Prinţesa Nak-Rang ia o întorsătură tragică. Orbită de iubirea pentru Prinţul Ho-Dong, Prinţesa îşi trădează ţara şi poporul, distrugând toba din piele de bou, numită Ja Myung Go (după numele celei ce o crease – Prinţesa Ja Myung), care vibra singură, datorită unui mecanism de ea ştiut, anunţând astfel invazia asupra poporului Nangnang de către alte popoare.
Regele Muhyul, Regina Mae Sul-Soo, Prinţii Hodong şi Ha Ae-Woo
Bineînţeles, că şi în această poveste avem de-a face cu o luptă nedreaptă privind succesiunea la tron, adică numirea Prinţului Moştenitor, pe care Regina Mae Sul-Soo îl dorea cu ardoare şi cu orice preţ pentru fiul ei, Ha Ae-Woo, iscodind şi provocând cum se putea mai bine pe Rege împotriva Prinţului Ho-Dong.
Acest Prinţ care neuitând trecutul, după căutări asidue, află locul mormântului Prinţesei Nak-Rang (Ra-Hee), şi în naivitatea şi impulsul de prim moment merge pentru a-şi aminti ce făcuse acea Prinţesă pentru el şi ţara lui, Goguryeo. Însă generalul Wang-Hol, află şi dorind să-l captureze, eşuează lamentabil.
Soţiile lui Chae-Ri, Mo Ha-So şi Wang Ja-Shil
Generalii Chae-Ri şi Wang-Gang, şi Regele Han
Lupta dintre cele două surori vitrege, una pentru apărarea şi cealaltă pentru distrugerea vestitei Ja Myung Go, are ca rezultat rănirea prin otrăvire a Prinţesei Ja Myung, care în timpul agoniei ei între viaţă şi moarte, suntem purtaţi într-o călătorie în timp, la oamenii care au pus temeliile poporului Nangnang, precum şi înrudirea dintre cele două Prinţese, demult rivale, prin însăşi mamele lor, precum şi la începuturile problemelor apărute în interiorul celor două ţări, şi la parcursul ascendent al rivalităţilor născute în timp, între personajele noastre. Naşterea celor două Prinţese, fiicele generalului Chae-Ri, Regele de mai târziu al Nangnang-ului, şi zbuciumul inuman al mamelor celor două Prinţese, datorat Regelui care aparţinea dinastiei Han, dornic cu orice preţ de măreţie şi putere, fac din aceste minunate femei, nişte fiinţe egoiste, care aproape uită de orice simţământ matern, recurgând la tot felul de tertipuri, doar pentru a-şi salva fiecare din ele, propriul copil. Promisiunea făcută Regelui de a-şi omorî cu propriile mâini fiicele, chiar în ziua naşterii lor, face din generalul Chae-Ri, un om slab dar înţelept, fără ca altcineva, în afară de cumnatul său, generalul Wang-Gang, să cunoască adevăratele sale intenţii privitoare la Regele Han.
Numai că din lupta nebună pe care cele două soţii ale generalului Chae-Ri, o poartă pentru salvarea fiicelor lor, mama viitoarei Prinţese Ra-Hee, Wang Ja-Shil, recurge la farmecele ei pentru a-l seduce pe preotul care a prevăzut ce se va întâmplă în casa generalului, şi bazându-se pe faptul că în tinereţe acesta o plăcuse şi o iubise mult, îi cere să-i salveze fiica, dar sunt văzuţi de moaşă în grădină, şi-n timpul unei discuţii dintre cele două soţii, aceasta nemaiputându-se abţine îi spune mamei viitoarei Prinţese Ja-Myung, Mo Ha-So, despre ce făcuse Wang Ja-Shil. Aceasta disperată că datorită unei aşa-zise stele căzătoare care trecuse pe deasupra camerei ei, fiica ei trebuie să fie ucisă, îl imploră cu lacrimi amare pe general s-o salveze, dar în zadar.
Pe când generalul Chae-Ri îşi îmbrăţişa prima soţie cu promisiunea că va salva cumva copilul ei, fără cea mai mică ezitare, cea de-a doua soţie înfige un ac de păr în pieptul micuţei, lăsând-o fără suflare, după ce în prealabil o răneşte mortal şi pe moaşă. Posomorât, generalul duce copilul mort afară pentru a fi văzut de oficialii trimişi de Rege.
În Goguryeo, Regina se pregăteşte mereu pentru ca Regele să o poată vizita în camerele ei, dar în zadar, deoarece Regele Dae Mu-Shin Mu-Hyul nu-l vede decât pe fiul său, Prinţul Ho-Dong care este preferatul său. Datorită acestei iubiri nemăsurate, sărmanul Prinţ şi-a atras toată ura Reginei, care este contrată tot timpul de sora Regelui, Yeo-Rang, cea care este ca o mamă pentru Prinţul Ho-Dong.
Durerea suferită de Mo Ha-So pentru faptul că trebuie să renunţe la fiica ei este incomensurabilă, moaşa rănită, în semn de preţuire faţă de prima soţie a generalului, îl va trimite în barcă cu micuţa Ja-Myung şi pe fiul ei, Il-Poom, lucru cu care Mo Ha-So nu este de acord la început, dar sub ameninţarea moaşei că-l aruncă în apă dacă o împiedică să facă acest lucru, soţia lui Chae-Ri începe să plângă. Prinţesa fără de noroc, Ja Myung, avea deja de suferit, încă de la naştere, şi asta se datora invidiei exacerbate a Regelui faţă de generalul Chae-Ri, pe de-o parte, iar pe de altă parte, geloziei şi ambiţiei lui Wang Ja-Shil faţă de Mo Ha-So. Şi dacă totul în jur îi era potrivnic, generalului nu-i mai rămânea decât să privească neputincios şi plin de amărăciune la aceste întâmplări fără de sfârşit, gândindu-se doar la vremea răzbunării vechiului popor Joseon.
Mo Ha-So îl pălmuieşte pe general, spunându-i că-şi doreşte să plece, să nu mai fie soţia lui, deoarece ştie că Ja-Myung va supravieţui, însă generalul îi spune că nu poate permite acest lucru, fiindcă ea nu va fi doar mama lui Ja-Myung, ci a întregului popor Nangnang. De pe malul râului de unde plecase barca cu cei doi copii, la toate acestea asista tăcută şi cea de-a doua soţie a lui Chae-Ri, care deja îşi trimisese servitoarea să urmărească barca în care se aflau copii pentru a-i ruga pe pescari, să răstoarne barca, şi să se asigure că cei doi micuţi sunt morţi. Recurgea la astfel de metodă, deoarece ştia că Mo Ha-So îşi va căuta cu disperare fiica.
La curtea Regelui Dae Mu-Shin Mu-Hyul, asistăm la adunarea care pune la cale o delegaţie pentru a merge în Nangnang, la Regele Liu-Xian, ca în schimbul unor daruri să le fie date produse pentru ca poporul din Goguryeo să treacă de anotimpul rece. Însă discuţia se va purta şi pe un alt segment, şi anume, educaţia Prinţului Ho-Dong, care începe să nu mai fie pe placul Regelui, deoarece crede că maestrul Prinţului, Eul Doo-Ji, l-a învăţat să fie prea slab şi hotărăşte să-i schimbe maeştrii pentru a-l învăţa cum să devină Rege, şi ce calităţi ar trebui să aibe acesta. La această discuţie, pe ascuns, asistă şi Regina.
Pe când barca cu copii plutea în derivă pe râu, nişte pescari abordaţi de servitoarea lui Wang Ja-Shil, se aventurează pentru a duce la îndeplinire porunca acesteia, dar… apropiindu-se de barca în care erau copii, ca un semn parcă din ceruri, începe o furtună cu trăznete şi fulgere, protejând astfel micuţii de pedeapsa pe care oamenii le-o hărăzise.
Astfel vine şi ziua hotărâtoare pentru generalii Chae-Ri şi Wang, împotriva Regelui Han.
Încercarea disperată a Reginei Mae Sul-Soo de a rămâne însărcinată o pune într-o lumină şi mai proastă în faţa Regelui Dae Mu-Shin, care cunoscând toate subterfugiile, îi năruie acestei triste Regine planurile pentru lupta ei împotriva Prinţului Ho-Dong pe care-l ura. Toată această luptă de fapt se baza pe putere, respectiv, numirea Prinţului Moştenitor şi poziţia pe care ar fi urmat să o ocupe clanul care sprijinea acest Prinţ. Dar insultată şi respinsă de Regele Dae Mu-Shin, Regina merge în camera Prinţului Ho-Dong care dormea şi încearcă să-l omoare, dar apare servitoarea acesteia care-i spune să nu facă aşa ceva deoarece tot clanul Biryu va avea de suferit. Prinţul se trezeşte şi urmărindu-le pe cele două femei, Regina şi servitoarea acesteia, realizează ura ce i-o poartă Regina şi faptul că-l doreşte mort.
Războiul împotriva Regelui Liu-Xian nici nu a început, dar o umbră de neîncredere a soldaţilor privitor la cei doi generali, Chae-Ri şi Wang va destabiliza şi va împiedica înaintarea în planul de atac pe care cei doi l-au pus la cale pentru independenţa Nangnang. Divergenţe sunt până şi între cei doi generali, care provocaţi fiecare de oamenii lor, ajung să-şi pună probleme diverse legate de conducerea pe viitor al Nangnang-ului.
Aflând de planurile celor doi generali prin iscoadele lor, delegaţia trimisă de Regele Dae Mu-Shin formată din ministrul Chu Bal-Soo şi Eul Doo-Ji, hotărăsc ca doar unul din ei să se prezinte în faţa Regelui Han, celălalt să se întoarcă pentru a-l informa pe Regele Dae Mu-Shin.
Generalul Chae-Ri le spune celor două soţii să plece în altă provincie ca să nu fie în pericol când Regele Liu-Xian îşi va da seama de ce se întâmplă, descurcându-se cum vor putea, numai să nu folosească permisele de trecere pe care le au. În timp ce împachetau, cea de-a doua soţie a lui Chae-Ri este vizitată de cel care interpreta stelele, înă coincidenţa va fi să apară acest preot şi în faţa primei soţii, care interesată de cine este persoana respectivă, află locul unde căzuse steaua căzătoare. Ceea ce urmează, va fi o discuţie aprinsă între cele două soţii ale generalului, care are drept repercusiuni, aruncarea în apă a fiicei generalului, Ra-Hee, de către prima soţie, cu întrebarea către cea de-a doua soţie, dacă doreşte să rămână doar mamă a lui Ra-Hee sau să rămână alături de generalul Chae-Ri.
21/09/2012 la 7:11 pm
multumim Dana pt rezumate…
cum vi s-a parut episodul de azi?
23/09/2012 la 8:02 pm
Si eu multumesc
21/09/2012 la 7:12 pm
cel mai mult m-a impresionat suferinta lui Hodong… la o varsta asa de frageda sa afle ca cea pe care o considera mama, vrea de fapt sa-l ucida…
21/09/2012 la 7:13 pm
de altfel, scena de azi s-o retineti pt ca va explica oarecum atitudinea lui viitoare
22/09/2012 la 9:11 pm
…nu stiu ce impresii si-au facut altii…dar mie imi vine s-o strang de gat cu totul pe regina……sarmanul..cata suferinta…si totusi nu stiu daca a observat cineva cata intelepciune pe el, cata compasiune si intelegere…….pana la urma va purta acest secret fata de tatal sau la indemnul maestrului Eul Doo-Ji…..ceea ce normal ca-l va marca pe viitor…si mai mult ca sigur va modifica comportamentul sau……..
21/09/2012 la 7:15 pm
WAAAA!!!
MUlţumim pentru rezumate!
21/09/2012 la 7:16 pm
Prima!!!!!!
21/09/2012 la 7:17 pm
Aiurea,m-am bucurat degeaba!
21/09/2012 la 7:20 pm
:-p s-o crezi tu… dar asta nu te impiedica sa comentezi :))
22/09/2012 la 9:13 pm
bucura-te cat poti draga mea Livia…..si eu ma bucur alaturi de tine…….de orice lucru…….este frumos sa fii bucuros de ceva…daca vrei ..uite!!!!!eu cred ca tu ai fost prima……Carina o sa inteleaga….hai ma las-o si pe ea…!!!!hahahahhaah
21/09/2012 la 7:20 pm
Eu abia aştept episoadele următoare, dar nu le voi putea vedea la tv… C’est la vie…
22/09/2012 la 9:14 pm
daca vrei cat pot mai bine am sa realizez rezumatele si ma voi gandi si la tine ca nu le vei putea viziona…..pup.
22/09/2012 la 9:38 pm
Dana, mulţumesc frumos. Acum vroiam să merg la somn şi am dat refresh la pagină să văd ce s-a mai scris.
Sper să pot prinde net de la cămin… Sau măcar să le găsesc pe youtube…
Sper să ajung să scriu şi eu rezumate cu asemenea rapiditate ca tine. Eu una mă migălesc la fiecare episod. :))
Te pup şi eu.:*
21/09/2012 la 7:20 pm
Zambilica si-a dat in petec iar,trebuie sa fi disperata dupa putere ca sa poti atenta la viata unui copil,pe care cu putina dragoste si intelegere si l-ar fi facut aliat pe viata! Dar asa ,se razbuna pe saracul copil ca nu poate ajunge in gratiile regale! E de compatimit pe undeva, 7 ani sa stai cu borcanul de miere sub nas si sa nu poti sa-ti inmoi macar un degetel!
21/09/2012 la 7:23 pm
Să creşti fără dragoste de mamă mi se pare cumplit. :(
21/09/2012 la 7:26 pm
disperarea ei nu era ca ramane virgina… ca nu se bucura de favorurile regelui… ea era disperata ca voia sa nasca un print care sa devina rege
21/09/2012 la 7:33 pm
He ,he ,stai linistita ca am priceput eu asta,dar nu poti citi o scrisoare care are plicul sigilat!hi hi hi!
21/09/2012 la 7:37 pm
O data ce plicul e rupt poti sa bagi orice biletel in plic!
22/09/2012 la 9:15 pm
adica ea vroia puterea!!!!
21/09/2012 la 7:21 pm
Stai linistita ca nu pot rata asa ceva,chiar daca nu stau prea mult!
21/09/2012 la 7:24 pm
Pe strada ailalta ,cascadoarea si-a dat in petic cu varf si indesat,interesul poarta fesul,chiar i-mi place de ea ca este altfel decat toate doamnele de pana acum care se caciulesc si inghit orice ,numai ca sa dea bine la public!
21/09/2012 la 7:27 pm
la cine te referi?
21/09/2012 la 7:33 pm
La mamica fericita care si-a salvat pruncul!
21/09/2012 la 7:29 pm
Ce bine ca avem rezumate. Eu nu prea reusesc sa vad serialul, dar rezumatele ma ajuta. Ce m-as fi bucurat sa fi avut rezumate si la Pictorul, dar ma bucur ca avem aici.
Multumesc Dana! :*
P.S. Serialul este foarte frumos, imi place la nebunie cum e filmat, tehnica e minunata.
21/09/2012 la 7:31 pm
de luni cred ca avem rezumate zilnice :)
si avem si muzica…
22/09/2012 la 9:17 pm
ABSOLUT!!!!!ASA O SA FIE……MA VOI STRADUI SA FAC PENTRU FIECARE EPISOD!!!!!!
21/09/2012 la 7:31 pm
Odata cu vizionarea acestui episod,Quasimodo cel frustrat,mi-a devenit foarte antipatic,chiar daca pe ici pe colo a mai avut si roluri pozitive.Pentru acele vremuri cand popa era ascultat chiar si de regi,cand vorba lui era litera de lege,l-au apucat dragostelili si s-a lasat prada dorintei carnale in detrimentul ,prezicerilor adevarate! El si cu umflatul Ardei umplut care statea la usile viitoarelor mamici ca un corb care-si asteapta prada mi s-au parut cele mai abjecte personaje din film! La ei nu gasesc nici o scuza !
21/09/2012 la 7:36 pm
Eu abia astept sa o vad pe amazoana dodoloata ,care da un pic de culoare si este un adevarat catalizator al actiunii!
21/09/2012 la 7:39 pm
Ma bucur ca avem rezumate,ma asteptam sa le faci tu Carina ca doar ai muncit o gramada la traducere,dar si cu dana e bine,e mai jucausa si neastamparata in rezumate!
21/09/2012 la 9:29 pm
eu ajut… ofer suport tehnic :))
din pacate nu am timp sa le si scriu…
22/09/2012 la 9:21 pm
Ce zici?ce zici?…cu mine nu ti-e bine…las-o si pe Carina ca mai are putin si locuieste pe strada..sau pe drumuri!!!!!!adevarul este ca si eu de vreo 2 saptamani……ba cu ale mele personale…ba cu ale noastre!!!!pup!!!!!dar sa retii Liviuco!!!!!daca nu-mi scrii in modul tau caracteristic….hahahahahaahh…imi vine sa rad …da, repede le-ai mai gasit astora porecle…..Quasimodo…….Ardei umplut……..cascadoarea…hihihihi…ce-mi place…..
21/09/2012 la 7:40 pm
Waaa… Avem rezumate… Mulţumim pentru rezumate Dana, îmi place foarte mult acest serial, dar nu prea îmi place de Muhyul, e altfel decât în RV. Bietul Hodong cât suferă… la o vârstă aşa de fragedă…
21/09/2012 la 7:42 pm
Hot Dog ,cred ca a fost o victima colaterala ,a ambitiilor unui tata dominator si rece ,a unei mame numai cu numele ,care exista, dar lipsea cu desavarsire.
21/09/2012 la 7:44 pm
Singura mangaiere si alinare pe care le-a primit acest copil chinuit,au fost de la matusa sa si de la profesorul bun la toate!
21/09/2012 la 9:29 pm
dar, din pacate, si acestia sunt tinuti mai la distanta de catre Rege
21/09/2012 la 7:48 pm
Regina e atât de rea… cum a putut strânge pe gât pe micul prinţ? Ce vină are micul Hodong? Dar setea ei de putere e atat de mare… Şi aici poveste e un pic altfel, aici sora lui Muhyul nu are copii, dar în RV ea rămâne însărcinată.
23/09/2012 la 6:03 pm
Aici este vorba despre o alta sora a lui Muhyul, Yeo-rang; in Regatul vanturilor era Se-ryo…dupa cat imi aduc aminte copilul ei ajunge rege dupa Muhyul…
21/09/2012 la 8:02 pm
Vai ce mult ma bucur ca faceti rezumat si la acest film…multumim mult, mult Dana!:X:X:X:X
21/09/2012 la 8:05 pm
Multumim Dana pt rezumate :) Si mie imi place serialul, e cel mai frumos din trilogie.
22/09/2012 la 9:23 pm
multumesc!!!!ce faci…draga mea…de care personaj te-ai indragostit macar un pic??????pup
23/09/2012 la 8:01 pm
De indragostit nu m-am indragostit de nici unul :)) Dar deocamdata imi place de Mo Haso si de Maesolso, sotia lui Muhyul…
21/09/2012 la 8:43 pm
Cand am vazut azi cum ningea peste bietii actori, nu m-am putut opri sa nu ma gandesc ce friguri si ninsori crancene ar fi putut indura adevaratii Jumong sau Muhyul sau Hodong in urma cu 2.000 de ani in indepartata Manciurie
21/09/2012 la 9:28 pm
ai mare dreptate… Goguryeo nu era amplasat intr-o zona prea favorabila din acest punct de vedere, spre deosebire de Silla si Baekje
22/09/2012 la 9:26 pm
Buna…..eu sincer m-am gandit ca-i spitalul langa ei…..adica sa intru pe vreme de toamna tarzie sau chiar iarna in apa….mi se pare boala curata……asta apropo ca citisem pe undeva de Lee Seo-Jin..ca de pe platouri de vreo doua ori a ajuns la spital….mi se pare ca pe atunci turna ”Yi San”?????…as minti ……nu mai stiu exact la ce film….mai este un alt actor despre care la fel s-a spus….Kim Nam-Gil…..la turnarea filmului Bad Guy”
21/09/2012 la 8:49 pm
Multumesc si eu pentru rezumate, sunt atat de binevenite, le voi citi cu drag :)
Mi-a placut pana acum, un pic cam prea fantastic, dar e interesant de urmarit povestea chiar daca Muhyul nu mai este cel care-l stim. Iar daca e sa vorbim de trilogie, pentru mine se pare ca va ramane pe ultimul loc.
21/09/2012 la 11:53 pm
Multumesc pentru rezumat/rezumate!
22/09/2012 la 9:47 am
Ce surpriza placuta!Eu nu prea pot sa-l vad in intregime la tv,insa personajele le cam stiu.
Multumesc Dana!Multumesc ,Carina!
22/09/2012 la 9:27 pm
te asteptam pe la noi sa le citesti cand ai timp si intr-o stare de totala relaxare…pupici
22/09/2012 la 9:42 pm
Pupici si tie,Dana!
Iti doresc sa ai o seara minunata!!!
22/09/2012 la 3:26 pm
Ce ma bucur ca avem rezumate! Am pierdut ep.2 (pana de curent… :s ) Nu-mi place acest Muhyul, DELOC nu-mi place, incerc sa ma uit la el ca la un personaj total diferit celui din KOTW, si nu-i las sa-l intunece memoria celuilalt… Pana acum imi place serialul, cum va fi mai tarziu, vom trai si vom vedea :)
22/09/2012 la 3:38 pm
Si multumesc pentru OST, Dana! Vor mai fi parti si la alte episoade?
22/09/2012 la 9:28 pm
se vor face rezumatele pentru fiecare episod….cum te-am obisnuit!!!cel putin eu……pup
22/09/2012 la 5:20 pm
de mult mi-am dorit sa vad aceasta drama la tvr.mi s-a indeplinit dorinta.am fost ffffffffffff bucuroasa cand am primit vestea ca va fi la tvr.imi place mult aceasta drama pe care am vazut-o de nu mai stiu cate ori cu sub in eng si apoi in romana.acum 1 si jum -2 ani a fost suspendata vizionarea online si eram disperata s-o gasesc.pe net gaseam doar ost-urile.mi-am facut cont pe diverse site-uri ptr. a putea downloada.multumim ptr. rezumate si munca depusa dana.
22/09/2012 la 9:29 pm
multumesc si eu bulina mea de culoare!!!!hihihahahahhahah…pupicei!!!
22/09/2012 la 5:31 pm
Serialul are 21 de OST-uri?
22/09/2012 la 6:20 pm
ba parca 19
22/09/2012 la 7:10 pm
Whoa…da are nu gluma!
23/09/2012 la 12:43 pm
Waaa, nomo kamsahamnida pentru rezumatee :X
23/09/2012 la 12:47 pm
m.youtube.com/watch?v=v4Mi6r_ZE6c&desktop_uri=%2Fwatch%3Fv%3Dv4Mi6r_ZE6c
23/09/2012 la 12:52 pm
http://www.youtube.com/watch?v=v4Mi6r_ZE6c&list=PL3DFF331CD4341A3A&feature=player_detailpage Varianta pt PC
23/09/2012 la 7:49 pm
Tari soundtrakuri
23/09/2012 la 6:10 pm
Dana, multumesc pentru rezumat! Este un serial care mi-a ramas la suflet…mi-au placut toti actorii care au jucat in acest serial…si cei buni si cei rai…am iubit si urat impreuna cu ei ….si copii sunt superbi….este un serial care te aduce de la agonie la extaz si invers…ma bucur ca pot sa-l vad si la tv…..
23/09/2012 la 6:48 pm
Intradevar,a fost un film super.Cum vi sa parut scena in care cele doua printese se bat pt toba.
23/09/2012 la 8:20 pm
draguta scena, dar cam putin credibila cand zburau ele peste tot :)
23/09/2012 la 8:26 pm
am vazut secvente de la filmari… fetele erau legate cu sfori ca sa poata “zbura” :))
facand abstractie de fantezie, scena este destul de dura si trista, in acelasi timp
23/09/2012 la 8:34 pm
da, asa e, am vazut si eu acele secvente “behind the scenes”, imi plac :)
23/09/2012 la 8:16 pm
Cel mai impresionant si incredibil personaj din film este…..,,TOBA”! hi hi hi,bunica bate tobaaaaa! Un personaj mistic plin de mister ,care a generat fel de fel de legende,dar care are la baza o ceva cat se poate de pamantesc si stupid de simplu!
23/09/2012 la 8:30 pm
Livia, am vazut bine ca in toba traiesc lilieci? Cand soimul a intrat in toba liliecii speriati au inceput sa zboare si au batut toba din interior…
23/09/2012 la 8:31 pm
Te mananca limba? Te dau pe mana lui Ardei umplut sau Quasimodo!
23/09/2012 la 8:33 pm
De ce? Pfff, m-ai speriat! Sunt tare antipatici amandoi!
23/09/2012 la 8:35 pm
Dar au aratat! In primul episod!Eu vad serialul pentru prima data, nu pot sa dezvalui mistere!
23/09/2012 la 8:28 pm
doamnelor di domnitelor, va sugerez sa priviti cu atentie bijuteriile pe care le poarta Wang Jasil… sunt superbe… pe mine m-au imbolnavit :))
23/09/2012 la 8:31 pm
Daaa, cerceii sunt absolut superbe!
23/09/2012 la 8:37 pm
Daaa, si mie imi place de ea, are un stil de nu se poate…eu sunt putin mai inainte cu vizionatul, am avut ocazia sa-i admir eleganta si bijuteriile :))
23/09/2012 la 8:30 pm
Iar mi-a duci aminte? Eleganta si rebela ,i-mi place de mor pentru felul sau rebel de a intelege viata si oportunitatile ei!
23/09/2012 la 8:43 pm
Impresionanta aparitie prin eleganta si bun gust,iar daca mai adaugam si nonconformismul ei,avem imaginea unei femei perfecte!Daca a fost in staresa le suceasca mintile ,preotului si Ardeiului!
23/09/2012 la 8:47 pm
Wang Jasil e ca o vampa, hotarata mereu sa atraga atentia si sa produca dezastre in randul barbatilor :))
23/09/2012 la 9:07 pm
este o femeie fara scrupule care calca in picioare pe oricine ii sta in cale si se opune telului ei
23/09/2012 la 9:13 pm
Oricum, e de apreciat ca a facut totusi ceva pt a-si salva copila, spre deosebire de Mo Haso, dar din pacate a facut-o pt un scop, pt visul ei de a deveni regina.
23/09/2012 la 9:24 pm
“Regele de
mai târziu al Nangnang-ului, şi
zbuciumul inuman al mamelor
celor două Prinţese, datorat
Regelui care aparţinea
dinastiei Han, dornic cu orice
preţ de măreţie şi putere, fac
din aceste minunate femei,
nişte fiinţe egoiste, care
aproape uită de orice
simţământ matern, recurgând
la tot felul de tertipuri, doar
pentru a-şi salva fiecare din
ele, propriul copil.” Se refera la ambele mame?
23/09/2012 la 9:39 pm
da
23/09/2012 la 10:13 pm
Lasa ca-ti explic eu! Mama lu una din printese e rea si din cauza asta ,nu mai este mama,atunci regele cauta alta mama ,dar parca nu o iubeste la fel,apoi se intoarce tot la mama ei dar care o parasise ! Ai inteles?
23/09/2012 la 9:47 pm
Nu inteleg!
23/09/2012 la 9:52 pm
nu am cum sa-ti spun acum pt ca ar insemna sa-ti povestesc ce se intampla… fiecare dintre cele doua au cate o fata si vor sa o protejeze
23/09/2012 la 10:15 pm
Ce nu intelegi ,doar am fost destul de explicita!
23/09/2012 la 10:18 pm
Ce inseamna numele Ja Myung?
A doua sotie si mama vitrega a lui Hodong sunt foarte rele.
23/09/2012 la 10:20 pm
Danela, Un Romeo cu doua Juliete,una mai julieta ca alta!
23/09/2012 la 10:33 pm
Ah,cat de rele putem fi cu saraca cascadoare,i-a dat si popii un pupic ,intr-un scop laudabil si acum o facem pe lupul moralist,pe cand noi am fi in stare si maine sau chiar pe loc sa dam nu unul ci o multitudine de pupicei,actorilor nostri preferati ,asa fara nici un motiv plauzibil! Aigoooo! Da Doamne!
23/09/2012 la 11:00 pm
Pai, Livia:
1. Noi suntem niste fete caritabile, darnice si cu inima buna :)
2. Actorii nostri preferati NU seamana deloc cu saracul uitator-n-stele, niciunul, dac-ar fi asa, n-ar fi actorii nostri preferati :) (noi avem gusturi, Wang Jasil are…n-are…)