koreafilm

Prinţesa Ja Myung – Episodul 8

Written by koreafilm. Posted in Ja Myung Go, K-drama, Povestea

Tagged: , ,

ja myung8-0

Published on septembrie 26, 2012 with 8 comentarii

de Dana Ivancea

05 모르고 모르죠 (왕홀테마) – Oh Ji Yeong

Toate situaţiile de la palat se încurcă precum iţele pentru Regele Dae Mu-Shin, odată cu primirea cadoului nesperat pe care i-l face socrul său, tatăl actualei Regine, pentru ca pe viitor clanul Biryu să fie cel favorizat, în cazul naşterii unui Prinţ de către femeia pe care i-o dă drept Regină a Goguryeo. După acest abandon atât al tatălui ei cât şi al clanului Biryu, Regina Mae Sul-Soo simţindu-se dezamăgită şi insultată, îl provoacă pe Prinţul Ho-Dong la luptă, dar gândul ei este să-l ucidă efectiv pe Prinţ, drept pentru care ia cu ea două obiecte tăioase otrăvite. În timpul luptei dintre cei doi, apare şi fostul maestru al Prinţului Eul Doo-Ji, care-i face semn să nu o ucidă pe Regină, deoarece se pare că toate antrenamentele pe cate le făcuse Prinţul în ultima perioadă de timp îl călise să devină mai puternic, mai înţelept şi mai hotărât, ceea ce-i dădea câştig de cauză în faţa Reginei, deci putea s-o învingă negreşit.


Disperată Mae Sul-Soo merge în camera unde este verişoara ei, şi-l găseşte pe Rege sărutându-se cu aceasta, dar Regina îl imploră so salveze, deoarece nu are unde să meargă şi efectiv se târăşte la picioarele Regelui. Sora Regelui Dae Mu-Shin Mu-Hyul vine la acesta, după ce în prealabil trecuse pe la verişoara Reginei cu care avusese o conversaţie nu prea plăcută, să discute problema alungării actualei Regine şi instalarea verişoarei acesteia. Nu convenea nimănui aceste mişcări de Regine, şi nu-l ajuta poate decât pe Rege care dorea cu orice preţ să cucerească Nangnang-ul, dar acest lucru nu era posibil decât cu ajutorul clanului Biryu. Astfel că această sarcină atât de complicată rămânea în grija Prinţului Ho-Dong, care deşi copil, încerca din răsputeri să-şi liniştească tatăl, spunându-i că va cuceri el Nangnang-ul.

Până la urmă cele două soţii ale generalului Chae-Ri află de barca în care-i abandonase pe cei doi copii, pe Il-Poom şi pe Ja-Myung, şi se hotărăsc fiecare în parte, una fără ştirea celeilalte, să afle mai multe informaţii despre locul unde ar fi putut fi dusă barca purtată de curenţi. Micuţii sunt în siguranţă, deocamdată, numai că Ja-Myung a fost pedepsită că l-a rănit pe Il-Poom prin acrobaţiile ei, dar băiatul are grijă de aceasta, aşa cum i-a spus mama lui, înainte să moară.


Micuţa Ja-Myung este foarte supărată pe părinţii care i-au abandonat, şi plânge din toţi rărunchii întrebându-l pe Il-Poom dacă-i cunoaşte pe părinţii ei. Acesta îi promite căntr-o zi o să-i caute, pentru ca ea să-i vadă şi să fie liniştită. Altă luptă pentru putere, aşa după cum am preconizat la începutul războiului se dă, deocamdată doar psihologic, între generalul Wang şi Chae-Ri, dar nu că ar fi vrut el, cât cea de-a doua soţie Wang Ja-Shil. Ra-Hee este la primele sale lecţii de mânuire a sabiei, şi nu înţelege de ce trebuie ea să înveţe să lupte. Palatul din Goguryeo este în mişcare tot gândindu-se căruia dintre generalii Wang sau Chae-Ri să dăruiască mantia regală făcută chiar de mâna Reginei Mae Sul-Soo, ca dar pentru încoronare.


Regele Dae Mu-Shin alături de slugile sale umile şi credincioase, împreună cu Prinţul Ho-Dong hotărăsc să-i dea mantia generalului Chae-Ri, deoarece îl consideră un înţelept conducător şi luptător, pe când generalul Wang este un războinic fără minte care-ar putea crea probleme pe viitor. Cel care va face parte din delegaţia ce va urma să se deplaseze în Nangnang să ducă mantia, va fi Prinţul Ho-Dong însoţit de Chu Bal-Soo. Acest dar creează adevarata zâzanie între cei doi generali, iar soţia generalului Wang pune la cale chiar să-l ucidă pe Chae-Ri, dar în afara provinciei când vor onora invitaţia de a se întâlni cu împăratul Wu. Printre atâtea intrigi şi lupte interne, spre sfârşitul episodului avem parte şi de un moment de linişte, pe care l-am aşteptat demult, şi anume, întâlnirea Prinţului Ho-Dong cu Ra-Hee.

Despre koreafilm

koreafilm

Browse Archived Articles by koreafilm

8 comentarii

There are currently 8 comentarii on Prinţesa Ja Myung – Episodul 8. Perhaps you would like to add one of your own?

  1. Începe să-mi placă serialul. La început nu m-a prins, dar acum aştept fiecare episod.
    Au crescut copiii şi actorii îmi par cunoscuţi. Hong-do seamănănă cu micul Baek Dong-soo, iar Ra-hee cu micuţa QSD, corectaţi-mă dacă greşesc.

    Nu ştiu cum va evolua în continuare, dar până acum mie îmi place Muhyul. Este hotărât să nu aibă alt fiu în afară de vlăstarul iubirii vieţii lui şi deocamdată se ţine tare. Nu degeaba la numit Yuri “Muhyul” – Cel fără inimă.

    • * scuze, Ja Myung nu Ra-hee

  2. Multumesc pentru rezumat
    Dana! Ce inseamna sa faci un spectacol bun?

    • adica pentru ca un spectacol sa fie considerat bun….ori cei care evolueaza sau fac ceva(canta, danseaza, fac acrobatii, etc)trebuie sa aibe succes, sa fie un bis, oamenii din sala(sau cei care privesc…..pot sa stea si afara)…sa fie incantati, iar acest lucru se masoara in durata minutelor de aplauze….)…sau pentru cei care organizeaza si produc evenimentul , sa iasa bani!!!!adica sa se vanda biletele si chiar sa se mai solicite…..sper sa fii multumit de raspunsul meu…o seara frumoasa iti doresc si multumesc de aprecieri…ca intotdeana…asteptam cu nerabdare de la tine cateva cuvinte la adresa mea sau a muncii mele….pupicei!!!!!!

  3. Prinţului Ho-Dong a devenit putin nesimtit, deja! Wang nu poate deveni rege cu asa putina minte iar sotia lui seamana cu el. Ja Myung pune intrebari.

  4. Multumesc pt rezumat,Dana!Si pt melodie…
    O seara minunata va doresc sa aveti!!!

  5. abia de acum incepe sa devina mai interesant… practic actiunea incepe de cand cresc copiii

  6. Bunea seara.
    Multumesc pt.rezumat si pentru melodie.

Lasă un răspuns către Sorina