koreafilm

Pungmul – explozie de culoare şi energie

Written by koreafilm. Posted in Han style, Muzica traditionala, Recenzii Koreafilm, Traditii

Tagged: ,

1

Published on august 01, 2012 with 30 comentarii

de Anca Barba

Se spune că tradiţiile sunt, printre altele, comorile unui popor. Ele reuşesc să se conserve, mai mult sau mai puţin, de-a lungul timpului şi reuşesc să sensibilizeze şi să îi uimească pe privitori. Una dintre cele mai vechi (dar şi una dintre cele mai apreciate) tradiţii muzicale coreene este pungmul, ce are rădăcini adânci în cultura tradiţională din provincie. În general, pungmul (cunoscut şi sub denumirea de nongak) se referă la trupele de percuţie care ofereau spectacole în satele agrare cu diverse ocazii, festivităţi, sărbători, inclusiv în sezonul de semănat sau de recoltat, de Noul An sau atunci când era lună plină, pentru a invoca norocul şi a alunga spiritele malefice. Dar se pare că unul dintre cele mai benefice efecte ale pungmulului este faptul că solicita energie colectivă şi unitate din partea comunităţii; stimula spiritul oamenilor, furnizandu-le energia necesară pentru a se descurca în diverse situaţii la muncă.

Pungmul a fost pentru prima oară recunoscut drept o proprietate culturală importantă şi intangibilă în 1966 sub denumirea de nongak sipicha (“12 mişcări ale muzicii fermierilor”). Denumirea i-a fost schimbată în mai simplul nongak în 1980, pentru a fi în corcondanţă cu schimbările regionale. Fiind o formă complexă de artă, s-a răspândit pe teritoriul Coreei, luând mai multe forme, fiecare stil fiind denumit după centrul de activitate: Jinju Samcheonpo nongak din sudul provinciei Gyeongsang (desemnat în 1966), Pyeongtaek nongak din Gyeonggi (1985); Iri nongak din nordul provinciei Jeolla (1985); Gangneung nongak din Gangwon (1985) şi Imsil Pilbong nongak din nordul provinciei Jeolla (1988). Fiecare stil este unic prin abordarea sa cu privire la ritm, costume, instrumentaţie şi maniera în care este pus în practică acest spectacol.

Pentru a vedea diferenţele între genuri vom lua cele 2 stiluri abordate în regiunea Honam (ce cuprinde cele două provincii Jeolla). În această regiune denumirile de jwado (stânga) pentru Imsil Pilbong şi udo (dreapta) pentru Iri, sunt determinate conform unor anumite principii (răspândirea lor fiind stânga şi dreapta, privind dinspre Seul înspre sud). Conform unor studii privind cele două stiluri, honam jwado a devenit cunoscut pentru formaţiile variate şi pentru tiparele ritmice rapide, în timp ce honam udo a fost catalogat drept un stil ce posedă tipare lente dar graţioase.

Istoric vorbind, muzicienii şi savanţii cred că pungmul îşi are originile în şamanism, religia băştinaşă a Coreei. Se pare că este dificil de precizat unde este capătul acestei influente, nu numai din cauza faptului că datele istorice ale genului sunt necunoscute, ci şi pentru că evoluţia lui a fost afectată de muzica militară. Aparent, pungmul a fost o formă de artă ce a revoluţionat populaţia, reprezentând modalitatea principală de manifestare şi în timpul dinastiei Joseon. Aspectul ritualistic al trupelor de percuţie pungmul a fost prezent în zonele rurale ale Coreei, până în mijlocul secolului 20. Dar această tradiţie s-a stins încet în urma modernizării, a influenţei religiei vestice, a unei scăderi globale a ritualurilor superstiţioase şi a dezvoltării tehnologiei nu numai în materie de materiale şi echipamente agricole ci şi în materie de activităţi ce sunt centrate în special pe divertismentul interior şi individual.
În zilele noastre,pungmul rămâne o sursă de divertisment şi este conservat în festivaluri, parade şi în interpretări de genul. Este de asemenea o formă de artă ce păstrează identitatea coreenilor, în special în nişte vremuri în care muzica vestică pare să eclipseze muzica tradiţională coreeană. Din moment ce muzica de curte a murit odată cu dinastiile şi ceva ca p’ansori (muzică folk narativă) poate încânta publicul doar atunci când un cântăreţ talentat este disponibil, pungmul este o formă accesibilă de muzică, tiparele muzicale caracteristice acestui gen fiind uşor de învăţat şi de interpretat. După lovitura militară din Coreea (1961) şi de-a lungul celei de-a două jumătăţi a secolului 20, studenţii din campusurile coreene au văzut în pungmul o manieră prin care masele sunt înzestrate cu puteri în demonstraţiile împotriva guvernului autoritar. Dinamica sa, ritmurile puternice şi gradul ridicat de accesibilitate au făcut din pungmul un canal popular şi o sursă importantă pentru provocare, mobilizare, energie şi solidaritate.

Trecând la partea de interpretare propriu-zisă, trebuie să nu uităm a menţiona elementele componente şi maniera în care acestea intră în scenă. Instrumentele grupurilor de pungmul tind să varieze în funcţie de regiune, dar cele 4 elemente indispensabile sunt: kkwaenggwari (un mic gong), changgo (tobă subţire), ching (gong mare) şi puk (tobă în formă de butoi). Ansamblurile uneori mai includ şi sogo (o tobă cu mâner), nabalul (trompetă lungă) sau taepyongso (oboi conic). În cazurile în care sogo este prezent, cel care cântă la el de obicei face mişcări acrobatice cu o panglica legată de capătul unei baghete, în timp ce restul ansamblului îşi execută minuţios paşii.

În mod tradiţional, demonstraţia de pungmul se ţine afară, într-un spaţiu deschis, muzica contopindu-se cu dansul într-un mod magistral. Ca atare, membrii ansamblului cară după ei instrumentele, sau le au legate de corp, pentru ca mişcările de dans să poată fi posibile. Kkwaenggwari şi ching (gongurile mari şi mici) sunt cele mai importante instrumente din trupa de percuţie. Cel care cântă la kkwaenggwari este şi liderul, care coordonează schimbările de ritm şi tempo. Pe de altă parte, chingul are un rol cheie în ansamblu generând sunetele de bază ce întăresc interpretarea. Changgoul,totuşi, poate fi văzut drept elementul caracteristic al pungmului şi al samul noriului. El realizează un ciclu ritmic complet şi efectuează cele mai complexe tipare ritmice. Este şi singurul instrument din ansamblu la care se cântă cu ambele mâini. Pukul completează cvartetul de instrumente generând o pulsaţie puternică şi consistentă.

Samul nori (literalmente, “a cânta la 4 lucruri”) poate fi văzut drept o adaptare modernă a pungmului. A ieşit la iveală pentru prima dată pe scenele coreene în 1970 târziu, cu o urmare excepţională, sub conducerea lui Kim Duk Soo, ce este creditat drept liderul acestei mişcări. Cele 4 elemente din samul nori sunt aceleaşi cu cele fundamentale ale pungmulului (kkwaenggwari, changgo, ching, puk). Samul nori provine din pungmulul tradiţional, dar este proiectat în special pentru reprezentaţii şi este destinat muzicienilor profesionali şi înzestraţi. În timp ce pungmul este interpretat afară, într-un spaţiu deschis, samul nori este prezentat într-un spaţiu restrâns sau pe o scenă (interioară sau exterioară). În general, cei care cântă o fac stând jos.Muzica pungumul are un ritm mai simplu ce se repetă, şi aşadar este accesibil pentru o audienţă consistentă. Graniţa şi spaţiul (psihic, emoţional) dintre cântăreţ şi audienţă sunt minime în pungmul, din moment ce scopul este să se obţina o comuniune ridicată între spirite. Reprezentaţiile de pungmul nu se limitează la un program strict, incheindu-se doar atunci când festivităţile se apropie de finalul firesc.
Pe de altă parte, genul samul nori este pus în scenă de în medie 4-6 persoane, care sunt cumva distanţaţi faţă de audienţă, din moment ce arată un program extrem de complex şi cu tipuri tehnice dificile. Deşi audienţa poate simţi cu siguranţă spiritul ce este generat prin aşa o măreţie, samul nori nu este la fel conductiv în legătură cu participarea audienţei, aşa cum este pungmulul. Din moment ce samul nori este catalogată drept o artă de scenă, dimensiunea pieselor este considerabil mai mică, iar programul este bine pus la punct înaintea showului. Deşi samul nori nu este complet lipsit de improvizaţie, întinderea sa este limitată în comparaţie cu pungmul, care este mult mai receptiv la reacţiile audienţei şi la atmosfera creată în timpul spectacolului. În timp ce pungmul nu vine cu un “repertoriu”, în samul nori s-a născut obiceiul de a crea un set de piese standard. Samul nori este un fenomen urban ce este extrem de popular printre tinerii coreeni. A trezit interesul pentru formele tradiţionale de artă, în detrimentul muzicii vestice de succes.

Pungmul “nu a scăpat” fără a atrage atenţia şi pe plan internaţional. Regăsim spectacole de pungmul în cadrul comunităţilor americano- coreene de pe teritoriul Statelor Unite, în oraşe renumite precum Oakland, Los Angeles, Chicago, New York dar şi în colegii râvnite- University of California, Harvard University, Yale University, Cornell University, Stanford University, etc. Deşi a câştigat rapid popularitate, este dificil să înveţi şi să cânţi pungmul în Statele Unite deoarece instrumentele pot fi procurate decât din Coreea şi este dificilă găsirea unui profesor pertinent care să predea tainele acestui obicei. Deşi persoanele din acele comunităţi se pot întoarce la origini prin pungmul, totuşi, scopul acestuia de a uni legăturile dintre oameni nu a fost dus la bun sfârşit.

Până şi scriitorii au considerat că această bucată a tradiţiei coreene nu trebuie trecută aşa de uşor cu vederea. Aşa că s-au gândit: ce modalitate mai bună de a ajuta la perpetuarea tradiţiei există dacă nu ilustrarea ei în cărţi? Prima carte care introduce dansul şi bătutul la tobe coreean în lumea vorbitoare de engleză, ”P’ungmul” a lui Nathan Hesselink oferă descrieri detaliate cu privire la instrumentaţie, formaţiile de dans, costume, actori şi la modalităţile complexe de învăţare. Hesselink evaluează de asemenea maniera în care această tradiţie a căpătat noi sensuri de-a lungul timpului, investigând sferele deja contestate ale istoriei, memoriei,politicii guvernamentale, politicii de bază, oportunităţilor pentru transmisiile muzicale şi ale esteticii. P’ungmul le oferă celor interesaţi de muzică etno, muzică globală, antropologie, sociologie şi studii asiatice o idee vagă despre lucrările interioare ale unei tradiţii coreene muzicale şi de dans, ce este consistentă din punct de vedere istoric şi bogată din perspectiva artistică.

Surse: wikipedia.com, wesleyan.edu

Despre koreafilm

koreafilm

Browse Archived Articles by koreafilm

30 comentarii

There are currently 30 comentarii on Pungmul – explozie de culoare şi energie. Perhaps you would like to add one of your own?

  1. e asa o explozie de culoare si bucurie!

  2. ultima fotografie dinainte de poster, e facuta in Insa-dong :)
    am recunoscut locul… este situat la o intersectie de strazi, unde de obicei se organizeaza spectacole :)
    e foarte frumos peretele acela din spate pictac exact ca paravanele ce se afla in sala tronului in fiecare palat regal

    • Scuze fetelor, abia acum am ajuns. Am mai prins si eu jumatate de ora din olimpiada:)
      Vai Carina ce norocoasa esti ca ai vazut locul ala!
      Si mie imi place peretele..cred ca privit indeaproape este si mai minunat.

  3. Interesant articol, am văzut asemenea spectacole în unele seriale şi sunt foarte frumoase. Cu instrumentele alea… E o parte din cultura lor! :)

    • Daa, sunt intradevar foarte frumoase. O parte definitorie a culturii coreene

  4. Frumos articolul! In aproape toate serialele coreene cu actiunea in timpul perioadei Joseon, am vazut acest dans. Cu cat aflu mai multe despre Coreea si coreeni cu atat imi plac mai mult.Avem ce invata de la ei.

    • Exact! Sunt niste oameni formidabili, isi respecta asa de mult tara..si au asa mare grija de ea!

  5. Felicitari pentru titlu “explozie de culoare si energie”! Este foarte expresiv. Cuprinde esenta! Culoarea este unul din elementele ce m-a frapat la coreeni! Totul este foarte colorat! Chiar si mancarea! Iar culorile sunt foarte intense!
    Foarte frumos! Imi aduce aminte de clipul castigatorului “I love Korea because” in care vorbeste de acest dans si pe care a incercat sa-l invete!

    • Multumesc! Da chiar folosesc o paleta larga de culori in orice. Citisem undeva ca si in materie de mancare cu cat folosesti mai multe alimente( naturale) colorate in mancarea pe care o prepari( de la salate la paste sau alte cele) cu atat este mai sanatoasa.

      • Asa am auzit si eu de mancare.

    • Si eu mi-am amintit de clipul castigator de la “i love korea because…”.

  6. Hehe, ce frumos e…:)

    • Da, intradevar!

  7. foarte frumos, chiar m-a impresionat! sunt fenomenali, mai ales daca ai ocazia sa ii vezi dansad in fata ta,si nu stii daca sunt fete sau baieti. sunt fenomenali!

    • cred ca prima formatie pe care am vazut-o la Lotus Lantern festival a prezentat chiar pungmul

      • Abia astept sa prezinti asta in jurnat :).

  8. dar au fost mai multe, se puteau deosebi dupa culorile purtate

  9. frumoasa si interesanta recenzia

    • multumesc!

  10. Interesant,articol cu foarte multe detalii! Intradevar,acest dans eseste emblematic pentru Corea, mi-a duce aminte ,de copilarie,era pe vremuri un joc de carti numit Pacalici,erau prezentate costumele nationale ale mai multor tari ,Corea era reprezentata de acesti dansatori ,fata si baiat,inca de pe atunci eram fascinata de aceste costume!

    • multumesc! intradevar, costumele iti atrag atentia imediat

  11. Te felicit, anca, pentru articol. Foarte bine documentat si scris. Mi-au placut si pozele. La filmulelte inca nu m-am uitat ca sunt la lucru, dar ma uit mai incolo. Si titlul e numai potrivit. Acest dans este o explozie de culoare si reprezinta energia, vitalitatea si unitatea unei comunitati traditionale :).

    • Asa este,Cristinutza.
      Multumesc pentru acest articol plin de culoare, Anca!!!

      • multumesc fetelor!

        • cu placere!!!!! ….e meritul tau, fiindca ne-ai incantat ochii cu asa frumuseti…

          • sau mai bine spus….:cu atata culoare

  12. Mi-ar placea sa iau parte la o asemenea demonstratie de talent, energie si nu in ultimul rand….culoare.

  13. multumim pentru recenzie… Dinamism curat….. :)

  14. Foarte interesant dar…este daja un dans de parada si spectacol fiind deja inghetat in mediul rural coreean unde populatia este imbatrinita si cu modernizari de infrastructura ( vad in Screening umanity, Cooking and dining in Koreea -Visiting Koreea emisiuni documentare cu reporteri 50plus din mediul artistic-cultural . Le vad pe KBS ( can 712 pe UPC Buc) . Mie imi plac foarte mult dansurile curtezanelor gisaeng in Joseon- Dansul sabiilor in special dar si cele de grup care le-am vazut in serialul precedent pe TVR . Poate faceti si un articol despre dansurile femeilor gisaeng sau cel al fetelor din trupele de saltimbanci pe care le-au exemplificat serialele vazute d enoi deja . Articolul m-a facut sa ma gindesc la activitatea foarte profesionista pe care o fac Asociatia dansatorilor traditionale maghiare din Ardeal pentru a conserva forma NEMODIFICATA ( de politrucii culturali ) a unor dansuri ancestrale secuiesti sau magiare din alte regiuni ale ardealului si care au NUME si MUZICA , INSTRUMENTE TRADITIONALE si care s-au PIERDUT TOTAL in teritoriul modernizat al statului actual al UNGARIEI iar etnologii , antripologii etc vin sa le studieze la noi . Acelasi lucru se petrece cu toate dansurile rominesti regionale sau ale minoritatilor (vezi TVR3) . Putem deci in Romania recunoaste imediat o hora, o sirba , un ceardas sau un sirtaki, o polka sau kalinka sau un lautar cu tambal sau vioara sau o manea autentica din satele turco-tatare constantene . Va propun sa ne veselim deci cit mai exista cintareti si dansatori traditionali sca cei din Koreea noastra iubita , caci sintem tineri in spirit si sa saltam chiuind la nunti, botezuri sau la sarbari populare , in tirguri pline de culoare si energie . Viata este scurta si sa nu luam aconto din nenorocirile viitoare cu spune rabinul .

Lasă un răspuns către spetcov