koreafilm

Song Seung Heon se întoarce

Written by koreafilm. Posted in Actori, Portrete, Recenzii Koreafilm, Recomandarile lunii, Stiri

Tagged: , , ,

Untitled 3

Published on iunie 08, 2012 with 33 comentarii

Atrăgătorul actor sud-coreean Song Seung Heon s-a întors pe micul ecran pentru fanii săi.

Deși au trecut 16 ani de la debutul său în actorie, Song Seung Heon, la 35 de ani, rămâne la fel de atrăgător, disponibil (aviz amatoarelor) și înarmat cu calități actoriceşti îmbunătățite în timp. Numărându-se printre deschizătorii de drumuri ai valului coreean (korean wave), popularitatea sa este în continuă creştere, atât în ‌‌Coreea de Sud cât şi în străinătate.


Plimbare pe străzile din Vietnam

Song și-a început cariera de model în 1995, după care a început să joace în seriale tv, cum ar fi: “Autumn in my heart” (2000) şi “Summer Scent” (2003), urmând ca, în anul 2008, să-și facă apariția cu un personaj mai dur, alături de Lee Da Hae în “East of Eden”, iar în comedia romantică “My Princess” (2011) să se transforme în bărbatul perfect.

După o pauză de un an de zile, Song este pregătit să revină din nou pe micul ecran în drama cu temă fantastică, produsă de canalul MBC, “Dr. Jin” care a început să se difuzeze în data de 26 mai a.c. Povestea din “Dr. Jin” se inspiră din benzile desenate japoneze (binecunoscutele manga) Murakami Motokai, care, în prealabil, au fost transpuse pe ecrane în Japonia.

Actorul îl interpretează pe Jin Hyuk, personajul principal, un chirurg inteligent şi insensibil, care face o călătorie neașteptată, înapoi în timp, ajungând în secolul 19, în perioada Dinastiei Joseon (1392-1910). El prezintă această călătorie în hainele sale de doctor, contemporane care vor fi înlocuite cu cele tradiționale, purtate la vremea respectivă. Însă această schimbare nu-i va face dispărută pasiunea pentru medicină, rămasă aceeași de-a lungul timpului.

Song este entuziasmat de faptul că interpretează din nou rolul unui medic, dar şi de ideea de a apărea într-o dramă sageuk (istorică) pentru prima dată.

“Am văzut versiunea japoneză a “Dr.-ului Jin” şi sunt bucuros că mi s-a oferit rolul atunci când a apărut și în Coreea de Sud”, a declarat Song într-un interviu realizat prin e-mail de ziarul Korea Times. “Mi-a plăcut tema proaspătă a serialului, cea de reîntoarcere în timp, în care un medic din ziua de astăzi are grijă de oamenii din trecut.”

În noua dramă, personajul lui Song se va schimba treptat devenind un medic mai uman, mai sensibil mai ales că acesta va trebui să se bazeze numai pe instrumentele medicale de bază şi cunoştinţele sale avansate pentru a trata avalanșa de boli agresive existente în timpul epocii Joseon.

Pentru a juca rolul unui chirurg talentat, rațional și insensibil, Song a fost ocupat cu memorarea textelor din scenariu, lungi și dificile. “Termenii medicali nu îmi sunt familiari și de aceea memorarea acestora reprezintă o provocare“, a adăugat actorul.


Song pozând pentru posterele dramei Dr.Jin, care a debutat pe 26 mai

Song Seung Hon a avut o atitudine pozitivă în ceea ce privește extinderea hallyu și nu este străin de popularitatea pe care a căpătat-o cultura pop coreeană în lume. El s-a aflat în fruntea acestui fenomen și și-a făcut un nume propriu cu drama “Autumn in my Heart” atunci când aceasta a fost difuzată în țările asiatice. În 2009, el şi alţi trei actori, Jang Dong Gun, Lee Byung-hun și Won Bin, au participat la un eveniment în Tokyo intitulat “Four of a Kind”, eveniment la care s-au vândut aproximativ 60.000 de bilete.

Valul coreean a început odată cu popularitatea dramelor coreene sau a filmelor în ţările din Asia, dar acum s-au extins granițele incluzând și K-pop, care a răspândit în toată Europa şi Statele Unite“, a spus el.

Mă simt foarte bine din această cauză şi într-un fel sunt mândru de faptul că se răspândeşte interesul pentru limba coreeană, mâncarea coreeană și cultura coreeană, în general.”

Deşi nu are foarte multe ocazii să întâlnească cântăreţi K-pop, uneori, lucrează cu o parte dintre ei în seriale şi astfel devin prieteni.”Am ascultat foarte mult melodia “Fiction” a lui B2ST atunci când Ki-Kwang a jucat în “My Princess” împreună cu mine. Acum, în Dr. Jin lucrez cu Jae-Joong de la JYJ, iar piesa mea preferata cântată de JYJ este In Heaven“, a declarat Song.

Song primeşte o mulţime de scrisori şi cadouri de la fanii săi din străinătate, însă este unul care s-a evidențiat şi de care îşi aduce aminte, în special: “Admiratoarea mea a spus că a fost impresionată de serialul în care am jucat și astfel a devenit interesată de Coreea de Sud, de cultura coreeană şi a început să înveţe limba coreeană. Ea mi-a spus că mulţi oameni sunt impresionati de interpretarea mea şi de aceea încep să capete interes pentru țara mea, aşa că ar trebui să fiu mândru de ceea ce fac”, a spus actorul.

“Mai multi fani din străinătate mă salută și îmi scriu în coreeană. Prin urmare, simt mult mai multă responsabilitate pentru munca depusă.”

Progresele tehnologice l-au adus pe Song Seung Hon mai aproape de fanii internaționali. El foloseşte în mod activ serviciile oferite de reţelele sociale cum ar fi: Facebook (http://www.facebook.com/OfficialSSH), Me2Day (http://me2day.net/storms09), Weibo Sina (http://www.weibo.com/officialssh) şi mai nou Twitter (https://twitter.com/#!/OfficialSSH) pentru a comunica cu fanii. Chiar se poate spune că  această preocupare a devenit un nou hobby pentru el. Pagina sa oficială de Facebook are deja 59993 de LIKE-uri, pe contul de me2day are 160,531 de prieteni, iar pe Twitter îl urmăresc 7877 de fani de pretutindeni.

“Datorită dezvoltării tehnologiilor de comunicare lumea a devenit mai mică. Cel mai bine ar fi dacă aș putea vizita toate ţările pentru a putea să-mi întâlnesc fanii, în persoană, dar acest lucru, realistic vorbind, este imposibil”, a mărturisit.

“Împărtăşesc viaţa mea de zi cu zi cu fanii mei, prin intermediul rețelelor de socializare şi văd ceea ce simt ei prin intermediul mesajelor. Este foarte distractiv.”

Song a fost distribuit în doar câteva producţii de film internaţionale, inclusiv “So Close” (2002), unde a jucat alături de actrițele Karen Mok şi Qi Shu din Hong Kong. În 2010, el a lucrat în filmul “Ghost: In Your Arms Again” alături de actrița japoneză Matsushima Nanko.

“Sunt întotdeauna deschis oportunităţilor. De obicei, atunci când vizitez țări străine, prezint entuziasm în învăţarea limbilor din ţările respective, deși nu este atât de uşor precum am crezut eu inițial. Întotdeauna îmi doresc să pot face lucrurile mai bine  şi sunt pregătit pentru orice şansă care s-ar putea ivi “, a spus el.

Putem spune că el nu este un actor prolific deoarece are câte una sau două apariții pe an, în filme sau seriale, iar acest lucru se datorează simplului fapt că își alege foarte bine rolurile și se gândește cu atenţie cum să-și modeleze imaginea pentru rolul respectiv.
În 2011, ca un punct de cotitură în cariera sa de actor, a ales să fie diplomatul Hae-Young în “My Princess”. “Anterior, am ales personaje care trăiau o viaţă plină de suişuri şi coborâşuri. Pentru mine, Hae-Young a fost primul personaj care a fost atât de bogat, inteligent şi agreabil. M-am simţit mult mai bine interpretând un astfel de rol“.



În timpul său liber, se uită foarte mult la filme şi îi place să joace golf. Actorul, care este, de asemenea, cunoscut pentru look-ul său de “vampir” datorat faptului că nu-și arată vârsta (parcă n-ar trece anii pe lângă el) a spus că nu bea deloc și nici nu fumează cu scopul de a-și menţine condiția fizică în cea mai buna stare și un corp sănătos. În afară de actorie, Song Seung Hon a avut acea ambiție de a deține un hotel care să-i poarte numele. Într-unul dintre primii paşi destinați acestui vis, el a deschis o sucursală a lanțului de restaurante “BlackSmith” în Shinsa-dong,  sudul oraşului Seul. Pentru mai multe, vizitaţi enewsworld.com.

Să aruncăm o privire asupra carierei lui Song Seung Heon

Este cunoscut pentru sprâncenele sale negre, bine conturate şi pentru fizicul său bine sculptat. Actorul coreean Song Seung Heon, născut în 1976 în Seul, cel mai tânăr dintr-o familie cu 3 copii, este unul din starurile Hallyu reprezentative, bine cunoscut pentru rolurile sale din serialele de televiziune populare, ca Autumn in My Heart (2000) şi East of Eden (2008). Actorul în vârstă de 35 de ani şi-a început cariera în 1995, ca model pentru casa de modă Storm, şi a păşit în lumea actoriei în 1996. A devenit cunoscut pentru întâia oară datorită rolului avut în sitcomul Three Guys and Three Girls (Trei băieţi şi trei fete – 1996).

Song a apărut în mai multe filme, comedii şi drame tv din 1996 încoace, dar îndrăgita dramă Autumn in My Heart a fost cea care l-a făcut popular, pentru că producţia a fost exportată şi în alte ţări din Asia unde a devenit foarte apreciată. Acest serial i-a făcut faimoşi şi pe colegii săi, Song Hye Kyo şi Won Bin. Starul Hallyu a avut de asemenea apariţii în Popcorn (2000), Summer Scent (2003) şi My Princess (2011).

În ceea ce priveşte filmele sale, Song a debutat cu producţia Calla (1999), alături de actriţa Kim Hee Sun, iar de atunci a jucat în Make It Big, Once Run (2002), Ice Rain (2003), Fate (2008), Ghost (2010) şi filmul de 30 de minute Lucid Dreaming (2011). A câştigat multe premii – două la galele premiilor KBS, trei la galele premiilor MBC, inclusiv marele premiu Daesang dar şi premiul „Talent Division” la ediţia a 17-a a premiilor Korean Culture Entertainment.

Song Seung Heon şi-a expus şi talentul muzical prin lansarea unui album în anul 2004, intitulat „I Love You”, iar în 2009 a pus bazele propriei sale agenţii de talente, StormS, care se ocupă de vedete deja cunoscute, cum ar fi Kim Jung Eun, Kim Min Jung şi Jo Hyun Jae. În noiembrie 2011 a fost numit ambasador al bunăvoinţei de către Korea Foundation. Mai devreme în acelaşi an, Song a vizitat Vietnamul, împărtăşindu-şi timpul şi acţiunile sale cu diverse agenţii din ţări din sud-estul Asiei. De-a lungul unui an întreg, timp în care este ambasador al fundaţiei, care intră sub jurisdicţia Ministerului Afacerilor Externe, actorul a trebuit şi trebuie în continuare să participe la diseminarea culturii coreene peste graniţele ţării.


Song Seung Heon alături de copiii unui orfelinat din Vietnam, în luna ianuarie

Articol preluat din KoreaTimes
Traducere: Claudia B. şi Ana-Maria Ruse

Despre koreafilm

koreafilm

Browse Archived Articles by koreafilm

33 comentarii

There are currently 33 comentarii on Song Seung Heon se întoarce. Perhaps you would like to add one of your own?

  1. Inca n-am vazut niciun episod dar am un “feeling” ca va avea succes aceasta drama. Multumim fetelor pentru noutati :)

    • Deja are succes :) Tocmai am terminat episodul 4, imi place ft mult serialul. Curand vom scrie si despre el ;)

      • Fetelor…..multumiri de la Dana..si va urez sa nu ne mai ispititi cu asa specimene…ca ne luam naiba campii…deja si eu si Livia…se pare ca suntem cauze pierdute….daca ne mai prezentati asa “barbati indecentide aratosi”….”sau asa barbati care creeaza viciu”, …ca nu stiu ce va fac……..hahhahahah

  2. Ana,cred ca ai vazut multe filme…tare mi-as dori sa mai vizionez si alte filme in afara de cele de la tv dar timpul nu imi permite din cauza scolii.Sper ca in vacanta sa recuperez.

    • Da, multe, si din ce in ce mai multe :))

  3. Desi ,nu am vazut decat primul episod din Dr Jin ,pot spune cu mana pe inima ca -mi place de acest actor,m-a cucerit din prima,inca nu stiu ce astept de la el ,dar sper sa nu ma dezamageasca ,iar pentru varsata lui arata indecent de bine!

    • Livia!!!!….imi place enorm de mult de tine…spui lucrurilor pe nume…spui practic ce gandim noi toate…hhhmmmmm……..mi-a placut sintagma….”arata indecent de bine”……arata super…..si mamele care au fete de maritat ar fi bine sa le tina inchise in casa si sa le de-a drumul numai dupa ce va trece pericolul……korean…….hahhahahaahahahahah…..ce naiba ca rata super….dar de ce i-o fi trebuit asa mult sa revina……16 ani…ce-o fi facut in timpul acesta?….stiu ca si-a deschis o agentie de impresariat?…….unii actori de la agentia lui provin…dar nu mai stiu cum se numeste……..uuuffffff….cum ma oftici tu pe mine …Livio!!!!…tipul asta arata ca un viciu…..daca te apuci de el …nu mai poti sa te lasi……eeeehhheeeeiiiii

      • Claudia B. [KF]

        @Dana, a revenit dupa o pauza de un an, avand 16 ani de cariera in actorie, iar agentia sa de impresariat din cate stiu se numeste Storm.

        Si mie imi place mult de Livia, felul ei direct, transparent de a spune lucrurilor pe nume ^^

  4. Abia astept recenzia pentru Dr.Jin!

  5. De fapt am vazut si ep 2,este absolut fabulos sa vezi medicina de inalta clasa practicata cu mijloace empirice!Atacul cerebral a inaltului oficial ,este biletul lui spre salvare!

    • Chiar e fabulos, pe alocuri e chiar infricosator, mai ales cand face operatii pe creier…brrr….

  6. Claudia B. [KF]

    Dr. Jin nu era in plan, dar tema “calatoriei in timp” m-a captivat de la bun inceput…SSH ar fi trebuit sa joace in drama medicala Brain, dar n-a fost sa fie…Nu sunt fan al sau, insa ce-i frumos nu poate fi trecut cu vederea asa-i?! :)))

    Va recomandam Dr. Jin tuturor. Revenim cu mai multe informatii, in curand…Stay tuned^^

    • Ce sa spun Claudelu,ce-i frumos si lui Dumnezeu ii place !

  7. eu n-am rezistat tentatiei si am cumparat sountrackul original de la East of Eden, chiar cu semnatura lui SSH :)

    • Claudia B. [KF]

      @Carina, Jang Hyuk nu era prin zona?!? :))) Trebuie sa ne povestesti tot…ca asa cu jumatati de masura nu ne multumim. Referitor la SSH, acesta mai organizeaza concursuri, pentru fani,pe pagina sa de FB…poate voi participa si eu pentru a putea obtine un autograf ^^

      • nu l-am vazut… in mare voga e acum Kim Soo Hyun (The Moon embraced the Sun)

      • si baietii din JYJ sunt peste tot… in metrou nu lipsea nici LSJ care face reclama la AK Plaza :D

  8. sa nu mai spun ca peste tot pe strada in Seul intalnesti reclame cu SSH, la diverse produse

  9. Da bine,lauda-te ca sa ne pui pe jar! hai mai spune daca tot ai inceput,ca santem curiosi!Daca mai zici ceva am sa-ti dau inghetata de fructe de padure si vanilie ,confectionata de mine!

  10. Nu l-am vazut pe actor inca in nicio productie, dar mi se pare interesatn serialul Dr. Jin.

  11. I LOVE HIM! :X

  12. Kim Na Na joaca cu el in Dr Jin? :X

    • Cine-i Kim Na Na?

      • kim na na adica park min young :)

        • Ahh, e un personaj interpretat de ea…

          • =))) da, kim na na este numele sub care actrita a jucat in City Hunter :P :))

      • …nu am urmarit City Hunter? de aceea nu stii cine este Klm Na Na…

  13. am vazut si ep 5 ♥

  14. Dr.Jin,un serial captivant,si Song un actor extraordinar

  15. Tocmai am terminat de vazut Ghost: in your arms again, filmul e in japoneza, dar el este protagonistul. Foarte frumoasa varianta la filmul original. Si mie imi place actorul si e frumusel, frumusel. Sa vedem ce ne pregateste in Dr. Jin, pana acuma e interesant serialul.

  16. Pfoai de capul meu, oameni buni vizionati DR JIN….este….briliant!

  17. Stiu, si eu l-am inceput!

  18. Bravo fetelor care v-ati gindit sa traduceti pagina ziarului coreean si sa initiati acest site.Se vede ca mai exista si tineri seriosi in Romania si asta ma bucura foarte mult desi nu fac parte din generatia voastra.Am vazut si eu un film japonez cu acest tinar actor coreean si imi place foarte mult si cum cinta.Ce este insa de retinut este modelul acestui tinar care poate fi insusit si de alti tineri,mai ales atitudinea sa fata de cei din jur. Din comportamentul sau razbate modestia,empatia si seriozitatea cu care isi face meseria de actor.Toate mesajele sale sunt pline de respect ,nici urma de emfaza(cum se practica la noi),desi are o vasta cultura,cunoaste mai multe limbi si culturi(printre care si japoneza). In concluzie desi are doar virsta de 35 ani a reusit sa realizeze multe succese dar a ramas la fel de modest si isi urmeaza drumul la modul serios.Sunt sigura ca vom auzi mereu despre succesele sale si vom avea ocazia sa ii vedem filmele.Eu ii doresc cu ocazia Noului An multa sanatate,sa ramina la fel si sa aibe parte numai de bucurii si succese pe toate liniile.

Lasă un răspuns către Maria