de Dana Ivancea
La acea întâlnire secretă a nobililor de rang superior de la palat şi regină, se va pecetlui soarta prinţului moştenitor Sado, care va fi moartea. Deşi va fi urmărită de Hong Sa-Hae, fiul lui Haong Dae-Joo şi de unul din oamenii de încredere ai acestuia, Ji-Seon se va întâlni absolut întâmplător cu Dong-Soo într-una din curţile interioare ale palatului de est. Ei vor reuşi să scape de urmăritori datorită şiretlicurilor puse la cale de Dong-Soo. Cheon va veni la Hong Dae-Joo, iar acesta-i va arăta hărţile despre care Cheon va spune că sunt false. Dong-Soo şi Yeo-Woon se vor întoarce la far, şi-i vor povesti lui Cho-Rip ce au auzit despre Seo Yoo-Dae, că este un fost general care ca drept pedeapsă a fost trimis să păzească şi să supravegheze farul.
După plecare celor trei tineri, Seo Yoo-Dae va fi arestat de oamenii ministrului Hong, care-l vor tortura pentru a scoate de la el o declaraţie împotriva prinţului. Cheon va veni la palat, chiar în camera prinţului Sado pentru a-l întreba dacă este ferm convins că doreşte să urmeze cele scrise în „Cartea de război a expediţiei de nord”. După torturarea fizică a generalului Seo Yoo-Dae, va urma însă o tortură mai aprigă decât prima, şi anume, torturarea psihică a prinţului care va fi chemat în sala tronului, deoarece ministrul Hong adusese ca dovezi împotriva celor doi, hărţile conţinute de acea carte, prezent fiind şi emisarul Qing.
Prinţul va fi umilit de rege şi cei prezenţi cumva cum nu mai fusese nimeni, şi detronat, chiar închis. Între toate aceste rele, mai era una, aceea că prinţul purta un veşmânt care era brodat cu un însemn pe care oricare prinţ moştenitor nu avea voie să-l poarte, acest veşmânt fusese dăruit de regina Jeon-Sun. Im Soo-Woong le dă misiunea celor trei tineri să aibe grijă de Ji-Seon, să o scoată din palat, s-o protejeze şi s-o escorteze pentru a fi în siguranţă, acestea fiind ordinele prinţului.
Numai că în calea lor se va interpune In (Dae-Ung), pus de ministrul Hong să-i urmărească pentru a-i aduce fata, dar norocul lor se numeşte Sa-Mo care vine însoţit de încă doi camarazi de-ai băieţilor, iar în urma lor de Sabie Sfântă. Sa-Mo este rănit de Dae-Ung şi merg toţi la Hwang Jin-Gi pentru a locui o vreme acolo şi pentru a putea să-l salveze pe Sa-Mo. Finalul episodului pare însă apoteotic, deoarece Yeo-Woon primeşte ordin de la Cheon să ucidă, şi-şi ucide foştii camarazi, acesta fiind clar momentul în care el devine asasin.
21/06/2012 la 12:23 pm
super!
21/06/2012 la 12:25 pm
A doua?
21/06/2012 la 12:31 pm
Un episod in care se formeaza simpatii si antipatii,nu mai sti care e de bine si care e de rau! Credeati ca nenea ala de la far e vreun neica nimeni? nici pomeneala! Sa vezi baietii ce spasiti vor fi la aflarea vesti! Cheon i-si cam face de cap,dar asta e ,misiunea lui pe acest pamant!
21/06/2012 la 2:25 pm
Nenea de la far a mai aparut o data pe la inceputul serialului, era langa printul Sado, asa ca era clar ca nu e chiar oricine ;)
21/06/2012 la 2:42 pm
Aşa e, acum miam amintit, mi se părea mie că lam văzut la început dar nu eram sigură!
21/06/2012 la 12:44 pm
Mulţumim de rezumat fetelor. Bietul prinţ câte o să aibă de tras, săracul… ,,nenea ăla de la far” a jucat şi în King Geuchogo, nu? Mie asa mi se pare, eram sigură că a fost cineva important, nu degeaba ia trimis prinţul pe cei trei băieţi la el :)) Woon începe să devină un adevărat asasin şi Cheon face cam ce vrea el prin palat :))
21/06/2012 la 12:50 pm
Nenea de la far a jucat intr-o multime de alte seriale…fara numar :))
21/06/2012 la 2:17 pm
daaa, si in mai toate era antipatic (Chuno, Rooftop Prince)….aici e cat de cat ok :))
21/06/2012 la 5:56 pm
Antipatic in Chuno??? Era super haios :))
21/06/2012 la 6:42 pm
ma enerva vocea lui si acum il aud…”Chumoooooooo!!!”
21/06/2012 la 6:46 pm
Eu am ras in draci, cum se spune, datorita lui =)) Era super haios, trebuie sa recunosc ca e un actor ft bun, extrem de versatil. O sa-l vedem si in DRT :)
21/06/2012 la 2:21 pm
si in Geunchogo a avut un rol ok…
21/06/2012 la 2:17 pm
Of of, INCEPE DRAMA….Ehipa Yeo Woon, pregatiti-va! :D
21/06/2012 la 2:18 pm
Wow, ce episod, multumim, fetelor! Ca intotdeauna imi plac mult si pozele alese, Lore, cred ca ultima e cu dedicatie speciala pentru tine!! :D
Of, of, Woon, de ce ai apucat-o pe drumul asta? :(
21/06/2012 la 3:03 pm
Of.. da.. si eu tin si cu Yeo Woon dar in acelasi timp si cu Dong Soo.O sa fac parte din ambele tabere…asta este…nu pot alege…
21/06/2012 la 4:46 pm
hai ca va intreceti cu gluma…eu macar nici nu mai stiu de partea cui sa fiu….de ambele…deocamdata….dar mai muylt de partea printului Sado……..draga mea Mihaela E…tu nu ne mai povestesti nimic de printul Sado…este o parte de avevar aici…sau doar o romantata inchipuire…..a scenaristilor….?????
21/06/2012 la 6:44 pm
dana, e loc in echipa noastra :>
21/06/2012 la 6:29 pm
Woon isi ucide fostii camarazi> Pe cine, mai exact? Sunt curioasa…iar regina care pune marsavia la cale e sotia lui Yeongjo, mama vitrega a lui Sado?
21/06/2012 la 6:40 pm
Ea cred ca e. In Yi San ea a fost capul rautatilor… :P
21/06/2012 la 6:42 pm
Da, asa e :)
21/06/2012 la 6:43 pm
aaa, nu o suport pe regina!!! :((
22/06/2012 la 7:46 pm
tot ea e capul rautatilor soi aici…da-o la naiba…ca din cauza ei printul a fost practic arestat si detronat…ca i-a oferit cadoul ala tembel…dar prostutu el nu s-o fi uitat cu ce se imbraca?ala era un vesmant ce-l purtau numai imparatii…..imi vine sa zic una rea acum…am plans la faza ca era atat de suparat pe rege care nu-l credea…da-l la naiba si pe ala….zici ca era prost….imi pare tare rau in schimb ca nu am putut reda mai exact si mai profund trairile pe care le-a simtit printul in momentele acelea odioase……mie imi place si actorul care-l interpreteaza pe printul Sado…i spuneam si Anei…ca nu as putea vedea un alt actor interpretand acelasi rol…al printului Sado….de identifica perfect…cu personajul….dar sunt foarte curioasa…si aici apelez la amabilitatea dvs…..vreau sa citesc mai multe despre acest print Sado….adevarul istoric…nu legende……ce as putea…sau unde as putea gasi cate ceva?…..va multumesc in schimb tutror care sunteti alaturi de mine in aceasta poveste si va iubesc mult….pe toti cei care scrieti …si cititi aici
22/06/2012 la 7:58 pm
Buna, Dana! Si noi iti multumim mult de tot pt ca esti alaturi de noi si ne oferi aceste rezumate atat de frumoase – eu una le astept cu nerabdare in fiecare zi :)
Mult spor in continuare!
21/06/2012 la 7:30 pm
Aproape zilnic am cate o intrebare,dar sper ca acest lucru nu va supara,asa ca vreau sa va mai intreb ceva:Cui ii spuneati voi Miaunel?Am o banuiala , dar decat sa spun prostii, mai bine tac.Nu am vazut serialul de la primul episod, asa ca va rog sa-mi spuneti si mie.
22/06/2012 la 7:53 pm
….lui IN sau numele lui era DAE UNG…….facuse parte din Hoksa Chorong ca unul din cei trei lorzi…..dar nu a respectat regulile si Cheon l-a eliminat….
22/06/2012 la 8:01 pm
Ce-as fi vrut sa-l elimine de tot!!! Insuportabil personaj! Daca Cheon chiar ar fi vrut sa-l omoare o facea, ca doar era expert, dar probabil nu asta a fost intentia lui.
21/06/2012 la 7:45 pm
Ala ,fara deget si fara mana!
21/06/2012 la 8:16 pm
Mersi Livia.
21/06/2012 la 7:59 pm
Mai e putin si incepe! Vizionare placuta!
21/06/2012 la 8:15 pm
Da , vizionare placuta si voua.
21/06/2012 la 9:16 pm
Fetelor, nu vă grăbiţi să aruncaţi cu pietre în Un (mie aşa îmi place să-i spun)….mai aveţi puţină răbdare…..
21/06/2012 la 9:43 pm
Eu una nu ma grabesc deloc, am cam simtit ce-i cu el, de fapt mi-e mila de el, are o soarta tare grea :(
21/06/2012 la 9:25 pm
seara buna fetelor . vreau sa ma apuc sa incep episoadele pt serialul jurnalistic de pe blogul meu . care ma ajuta cu o lista exacta cu toate filmele care s-au dat pe tv . pt alea date de national sau de euforia va rog frumos sa specificati clar de cine sunt date .
21/06/2012 la 9:58 pm
Nu ma pot decide care personaj e mai rau si mai detestabil: ministrul Hong sau Miaunel…. de-aia au si facut echipa (cel putin pe moment), pt ca se aseamana atat de mult.
22/06/2012 la 12:30 am
Ca si personaje sant malefici amandoi fac echipa buna atat timp cat se ajuta unul pe altul in ale rautatilor!Desi Hong i-mi este foarte drag ca actor! Miaunel i-mi pare antipatic si ca actor ,dar este bun joaca de toti banii! Ati vazut proba de onoare la Cheon? Un ce sa zic ,compasiune ,multa compasiune pentru soarta lui cruda,dar vorba aia soarta ti-o mai facisi singur! Baietii,ucisi de Un ….,bine macar ca stie punctele vitale!
22/06/2012 la 8:52 am
Si mie imi place de Hong ca actor, aici face un rol total diferit fata de cum l-am vazut pana acum.
Woon… mare lucru sa cunosti punctele vitale, se pricepe nu gluma! :) Sa iti lovesti camarazii cu lacrimi in ochi, ce imagine…
21/06/2012 la 10:38 pm
http://www.youtube.com/watch?v=VL2iMXUxRCo NOapte bună!
22/06/2012 la 8:56 am
Superba, ca intreg ost-ul de altfel! Multumim! :*
21/06/2012 la 11:48 pm
:O :OOOOO i-a omorat :(((((( Yeo Woonnn…:(( Nici Bidam nu era atat de hotarat ca tine…oooofffffff!!! :( Nu trebuia sa te compromiti! Eu nu inteleg de ce sta el cu ninja aia, cand a aflat ca el si a omorat tatal…ar trebui sa plece…nu inteleg dc mai sta cu ei!
22/06/2012 la 8:46 am
O sa vezi, mai ai putina rabdare :) Parerea mea e ca si-a acceptat asa-zisul destin de asasin, crede ca asta e menirea lui, plus ca probabil il considera pe Cheon ca un fel de tata, un salvator…
22/06/2012 la 3:49 pm
Pare un personaj gen Yeom Moon,dar nu atât de expresiv.
22/06/2012 la 4:20 pm
Ai si tu un pic de dreptate in ceia ce spui,dar la o mai atenta observare ,pana si Cheon este consternat de instinctele lui de asasin! De Sf.Sabiei nu mai spun ,consternarea e pe fata!
22/06/2012 la 9:51 am
wow…nu credeam sa-mi placa asa mult de “Chun-chu” [tot asa a ramas pentru mine dupa Seondeok <3] Super rol, de data asta! Pe cat mi se parea de enervant atunci, pe-atat mi se pare de bun acum!
am dat de un spoil si am aflat finalul, din pacate…
Oricum, am sa-l urmaresc in continuare :D Si YeoWoon si DongSoo m-au cucerit.
YeoWoon cred ca se transforma intr-unul din personajele mele preferate [dar fireste ca nu-l va detrona pe Bidam...nu se poate inventa un asemenea personaj :)) ]
22/06/2012 la 11:35 pm
Sunt la episodul 13 si deja il urasc pe Yoo Won!!!!!!Nu are scuza pentru ce face!!!!
23/06/2012 la 2:50 pm
Pe Woon nu-l pot ura, nu-i caut scuze, incerc sa inteleg ce l-a impins sa faca ce face…vei vedea pe parcurs ca nu e chiar o cauza pierduta :)
Singurele personaje pe care pot spune ca le urasc sunt ministrul Hong si Miaunel!
22/06/2012 la 11:39 pm
Macar toti ii cunosteaui firea lui Yeom Moon,dar acesta,Yoo Won s-a compotat DEPLORABIL!!!!
23/06/2012 la 12:17 pm
Yeo Woon , la fel ca si Dong Soo(am mai spus-o), raman personajele mele preferate din aceasta drama.Inca nu ma grabesc sa dau cu pietre in Un,poate ca are el un motiv pentru care face asta, si, si daca nu are , tot am sa il plac pana la final.
23/06/2012 la 12:24 pm
Andreea,omul îşi face singur destinul.Acest băiat va fi mai rău ca Cheon,am văzut asta cu proprii mei ochi. Aseară am facut maraton de Dong Soo si am ajuns la ep 16.
Yoo Won va fi de nerecunoscut,
23/06/2012 la 12:44 pm
Oricum,parerile sunt impartite. O zi faina iti doresc!
23/06/2012 la 2:45 pm
Ce bine ca te uiti si tu, inseamna ca te-a prins! :D
24/06/2012 la 7:51 pm
Da, ai dreptate, am vazut si eu ceva despre final intr-un videoclip pe YouTube si am ramas masca, ba chiar imi venea sa plang.
23/06/2012 la 5:28 pm
interesante dezbateri despre razboinicul Baek Dong Soo.
23/06/2012 la 5:44 pm
Nikky cand ne povestesti ce ai facut in Corea,ca doar nu degeaba ai stat o luna?
23/06/2012 la 7:32 pm
nu stiu cand povesteste Nikky, dar eu sper ca maine sa va “ofer” prima bucatica :))
23/06/2012 la 10:26 pm
Of ce bine, ca mi s-au lungit urechile de la atata asteptat!
23/06/2012 la 10:31 pm
asteptam prima bucatica!
23/06/2012 la 10:34 pm
Zgarcit-o,pastrezi totul pentu tine si mai astepti si bucatica noastra ! Am sa te bat la cap ,pana ne dezvalui toata aventura ta!
23/06/2012 la 10:39 pm
Hai,fie santem darnice ,impartim si cu tine ,bunatatile prime in dar!
23/06/2012 la 7:58 pm
Ooof…saraca Jin Ju…. Chiar si de Cheon imi e mila…El chiar a stiut sa iubeasca…
23/06/2012 la 10:31 pm
Nu numai asta ,dar este onorabil in ceia ce face,adica nu omoara chiar asa la intamplare ,precum Miaunel,este mai selectiv !
23/06/2012 la 11:46 pm
Miaunel îşi va primi porţia cât de curând!!!!!!Ce i-aş face eu!!!!:)))
24/06/2012 la 7:54 pm
Oricum la final fiecare primeste ce a meritat!
28/07/2012 la 11:45 am
cei mai buni actori ……….yeo woon si baek dong soo ,jin ju si jin su nui voi uita niciodata …….
Recent from K-drama Categorie
Recent from Povestea Categorie
Recent from Warrior Baek Dong Soo Categorie
Ultimele comentarii
KOREAFILM.ro
Despre noi
Recenzii
Impresii
Concursuri
Han Style
Flash MP3 Player
Here is the Music Player. You need to installl flash player to show this cool thing!
Bloguri
Korean Media
Site-uri oficiale
Abonare la newsletter