koreafilm

The Duo – episodul 2

Written by koreafilm. Posted in K-drama, Povestea, The Duo

Tagged: , ,

THE DUO2-5

Published on mai 15, 2012 with 56 comentarii

de Dana Ivancea


Astfel, Mak-Soon cu sprijinul lui “oraboni” Soe-Dol, schimbă copilul ei cu al nobilului, ca sa-l poată creşte pe al ei cât mai bine şi să nu-i lipsescă nimic. Fiul nobilului va creşte din mila săracilor, dar Soe-Dol îşi asumă răspunderea să-l crească cât mai bine posibil, simţindu-se vinovat de păcatul săvârşit împotriva copilului nobilului. Au trecut deja 15 ani, timp în care nobilul Kim Jin-Sa s-a recăsătorit şi mai are o fiică, Geum-Ok. Fiul său, Gwi-Dong(Strălucirea Lumii)(care de fapt era fiul lui Mak-Soon, doica familiei nobilului Kim) a crescut răsfăţat de doica sa, care nu se poate desprinde de el aproape nicio clipă. Face numai ce-i place, neglijează îndatoririle familiale şi fuge de învăţătură, dar în schimb îi place foarte mult vânătoarea şi armele.

Într-una din zile mergând la vânătoare face cunoştinţă cu vânătorul Kang şi nepoata acestuia Dal-Yi, care nepoată stăpânea mai bine decât orice bărbat meşteşugul armelor şi secretul vânătorii. De altfel îi şi face o demonstraţie de măiestrie lui Gwi-Dong pe care îl lasă cu ochii căscaţi de uimire. Însă ce uitase fiul nobilului Kim era faptul că unchiul său dinspre mama vitregă, care fusese numit noul magistrat, venea în vizită la ei, fără ca el să-i iasă în întâmpinare alături de familie, fiind foarte preocupat de vânătoare. Pe lângă toate acestea, fusese învinuit, în lipsă, cum că ar fi furat din curtea unui cetăţean pui, faptă de care nobilul Kim află şi-i spune soţiei să-i plătească omului puii furaţi.

În acest timp îl întâlnim pe Chun-Doong(adevăratul fiul al nobilului) care împreună cu un alt cerşetor mâncau dintr-un castron, mâncare primită din mila negustorilor. Dar inevitabilul se întâmplă în viaţa lui Chun-Doong şi anume, la venirea noului magistrat, el vrând să treacă pe partea cealaltă prin faţa procesiunii ce-l însoţea pe acesta, ca să-l poată vedea mai bine, sacul de cartofi pe care-l căra se rupe, toţi cartofii se împrăştie pe jos, iar acesta este bătut pentru fapta sa de gărzile personale ale magistratului. Însă rănile produse sunt serioase pentru Chun-Doong şi Soe-Dol îl va căra în spate pentru a-l duce la doctor, însă îi va vedea Mak-Soon care era ascunsă şi care-şi va aminti o discuţie în contradictoriu cu Soe-Dol, privind plecarea lor în alt oraş pentru a nu fi descoperiţi. Aceasta revine repede la realitate, dar odată ajunsă acasă la nobil asistă neputincioasă la bătaia pe care o primeşte Gwi-Dong de la nobilul Kim, spunându-i acestuia tot ce făcuse în ziua aceea mai puţin furtul puilor pe care nu-l recunoaşte ca făcându-l el, şi nu va mărturisi chiar dacă nobilul îl va bătea toată seara. Îi va mărturisi nobilului că nu-i place să studieze, dar în schimb îi place vânătoarea şi i-ar mai place foarte mult să devină cândva un mare general de care familia lui să fie mândră.

În cătunul cerşetorilor îl găsim pe Chun-Doong zăcând după bătaia administrată, îngrijit şi supravegheat de femeia care-o ajutase pe Mak-Soon să-şi aducă pe lume fiul, pe care o întreabă la un moment dat după o lungă tăcere, dacă ştie cine este mama lui. Aceasta îi răspunde că nu ştie, dar el îi spune că i-a auzit pe soţia şefului cerşetorilor şi pe acesta când vorbeau între ei cum că mama lui este doica familiei nobilului Kim. După ce se însănătoşeşte Chun-Doong merge la casa nobilului Kim, unde o zăreşte pe doică peste curte dar este prins de nobilul Kim şi omul de încredere al acestuia. Între timp, auzind voci iese din curte şi doica, dar nu-l recunoaşte imediat, însă odată ajunsă în curte realizează cine era băiatul şi rămâne aproape mută de uimire.

Soe-Dol se întâlneşte cu Chun-Doong care-i povesteşte ce bani făcuse el în ziua aceea pentru a-i cumpăra cărţi, însă Chun-Doong parcă nici nu auzea. Îi spune lui Soe-Dol că fusese la casa nobilului Kim că ştie, că doica de acolo este mama lui, dar acesta neagă, are loc o ceartă între cei doi şi Chun-Doong pleacă la o casă părăsită din pădure unde îşi făcuse sălaş , deoarece aici îşi găsea liniştea citind şi scriind.

De altfel, se vede treaba că Gwi-Dong nu se lasă aşa de uşor dus de vânt şi-i găseşte într-un final pe adevăraţii hoţi de pui, pe care îi corijează dându-le o mamă de bătaie şi-i pune să-i aducă un cal, precum şi să-i spună tatălui lui, nobilul Kim că ei sunt adevăraţii vinovaţi. Însă pe lângă toate acestea mai putem pune la socoteală şi faptul că acestui tânăr îi plăcea foarte mult de fiica profesorului său, pe care o chema Dong-Nyeo şi căreia îi scria scrisori de dragoste, sau poezii, dar fata nici că-i dădea atenţie. Putem spune că ea chiar îl ura datorită faptului că unchiul şi tatăl său întâmpinase foarte mari greutăţi din cauza nobilului Kim.

Întâlnirea dintre cei doi băieţi Gwi-Dong şi Chun-Doong va fi una destul de ciudată pentru ei, datorită faptului că dacă unuia nu-i plăcea să studieze şi lipsea de la cursuri, celuilalt în schimb, îi plăcea foarte mult să înveţe şi asculta de la depărtare cursurile, adică, cu alte cuvinte întâlnirea lor se va întâmpla la una din porţile şcolii.

Despre koreafilm

koreafilm

Browse Archived Articles by koreafilm

56 comentarii

There are currently 56 comentarii on The Duo – episodul 2. Perhaps you would like to add one of your own?

  1. Serialul devine mai interesant. Multumesc pentru rezumat.

    • aaaa…iarta-ma ca nu ti-am spus”Bine ai venit, la palat”…Stoica…..si multumesc ca esti aici alaturi de noi….cu mult drag…..Dana

  2. Prima! Abia astept episodul, va fi ft interesant :) Multumim Dana!

  3. Sunt a doua de fapt :P

  4. Nu e de mirare ca adevaratului fiu al nobilului ii place sa studieze, iar adevaratului fiu al lui Mak Soon, nu…prefera vanatoarea, e instinctul din nastere…E oarecum trista situatia, ca au fost schimbati, unul macar creste alaturi de un parinte adevarat, dar celalalt nu…

  5. Ai dreptate. Dar care este personajul principal?

    • Banuiesc ca amandoi :) Cei doi baieti. De asta ii spune The Duo (Doi Barbati pt o Soarta).

    • Eventual poti vedea la inceputul episodului,eu nu m-am uitat la serial la tvr. pana acum , dar asa cred.Promit ca o sa iti spun atunci cand voi afla, asta daca nu afli tu inainte.

    • Amandoi,in principiu,dar mai mult copilul de nobil care ajunge cersetor!

  6. neata tuturor, pe mine ma duce acest serial cu gandul la vanatorii de sclavi, e interesant sa vedem ce se va intampla cu cei doi copii.

  7. Buna dimineata. Mi imi place acest serial, debea astept ep. 2 si 3.

  8. Bună tuturor, mulţumim de rezumat Dana. Va fi un episod interesant, deabia aştept săl văd :)

  9. Sunt nou pe acest blog dar nu sunt nou deloc in aceasta lume minunata!Urmaresc serialele coreene de la giuvaerul palatului. Daca ar fi sa fac un top 3 al serialelor coreene care mi-au placut cell mai mult ar fi compus din:Jumong,QSD si Yi san.

  10. Mie imi place si serialul Dae Jo Yeong care ruleaza pe national tv.Este un serial istoric lung dar care merita urmarit.Astept parerile voastre despre acest serial. Sper sa ma primiti si pe mine in comunitate voastra.Apropo,sunt din Drobeta Turnu Severin si am 18 ani.

  11. Astept raspunsurile voastre.Multumesc!

  12. Nu am citit recenzia pt ca vreau sa vad eisodul si sa nu stric suspansul.Dar sunt sigur ca este extraordinara asa cum au fost toate pe care le-am citit despre aceasta lume minunata numita Koreafilm!

  13. Multumesc pt. rezumat Dana.O zi placuta tuturor!

  14. Multumesc pentru rezumat Dana! Ati observat ca Chun-dong e jucat de ,,tanarul Uija”? Si mai sunt si alti actori cunoscuti.

  15. Ce parere aveti despre acest episod? Mie imi place mult de Chun-doong, in ciuda imprejurimilor in care a fost crescut e politicos, vorbeste frumos cu toti si are inima buna.

  16. Gwi-doong se vede ca a fost rasfatat, dar cauta adevarul si are simtul dreptatii. Iar ,,regele Mu” nici in acest serial nu e usa de biserica!

    • Nici chiar usa dar macar poarta,de la gradina bisericii!

  17. Pecand celalalt…

    • Daa…unul a primit tot, celalalt a ramas fara nimic…

  18. Foarte reusita recenzia

  19. Imi place ft mult acest serial :) Am descoperit o multime de fete cunoscute, actori dragi. Am impresia ca ii cunosc pe toti. Chun Dong este interpretat de actorul care a fost Uija cel adolescent, si pe Gwi Dong il stiu dar nu stiu de unde sa-l iau :)) Apoi, unchiul tinerei Dal Yi este ofiterul Lee din Damo, pe care l-am indragit asa mult, imi place acest actor (in Damo era tipul cu taietura sub ochi, unul din oamenii lui Hwang Bo Yun), apoi, amuzantul batranel, nu-mi vine numele lui, a jucat intr-o gramada de seriale vazute de noi la tv, si in recentul Gyebaek a fost nobilul Yeom. Hmmm, am mai recunoscut actori pe care ii stiu, omul care il invata pe Gwi Dong sa traga cu flinta a jucat din nou in multe seriale….Una peste alta, imi place serialul, are actiune si ma intriga destinele celor doi baieti. Ahh, si fiica nobilului a jucat in Moon Embracing Sun :)

    • Adevarat, sant foarte multi actori indragiti si cunoscuti!

  20. Am pierdut primele 7-8 minute din episod, ca n-am ajuns la timp acasa :(

  21. Imi va parea oarecum rau cand cei doi baieti vor creste devenind adulti…pt ca imi sunt simpatici amandoi acum :) Imi place mult de actorul din rolul tanarului Chun Dong/Uija, e ft talentat.

  22. Buna tuturor eu sunt Adelin! Imi plac nespus de mult filmele coreene.Sunt din Drobeta Turnu Severin si sunt nou in acest blog dar nu sunt deloc nou in aceasta lume minunata a Coreei.Daca ar fi sa fac ale serialelor coreene pe pdium ar fi:Jumon,QSD si Yi San. Sper sa ma primiti si pe mine in aceasta lume minunata!

  23. Chun Dong este personajul principal, asa cred.

  24. E evident ca amandoi sunt personajele principale, o spune si titlul.

    • Sper ca nu vor ajunge dusmani….

  25. Dar openingul nu incepe cu amandoi.

    • Ba da.

    • Dar asta nu e oricum o regula. In openingul lui Gyebaek, personajul principal apare ultimul.

  26. Da e ultimul dar e un singur personaji principal.

    • Ei bine, aici sunt doua :)

  27. Bine.

  28. Ce-mi place cand vad ca se fac presupuneri care mai decare mai apropiate sau departe de film,se simte cum va musca curiozitatea,n-aveti decatv sa urmariti filmul ca e bun tare! Un singur lucru deconspir,dupa terminarea lui ,cu totii v-om deveni mai buni si mai intelepti,iar noi valente asupra lumii,ne va invada spiritul! Sper ca a-ti priceput totul,da?

    • Am priceput totul, Livia :) Si presupunerile NU reprezina dorinta de a afla ceva mai devreme, in special din partea mea :))

      • Si in cazul meu e la fel! Nu vreau sa aflu mai devreme decat trebuie, voi urmari fiecare episod :)

        • Sa speram ca nu se va mai trezi careva cu vreun spoiler :))

          • Exact! Fara spoiler!!!

    • Daca vom fi mai buni si mai intelepti…sper asta din tot sufletul! Pentru asta sunt bune povestile, nu-i asa!

  29. Abia astept derularea actiunelor din serial.

  30. Nu am vazut decat a doua parte a acestui episod, dar cu ajutorul rezumatului am inteles ce si cum… Momentan si eu il simpatizez pe Chun Doong, e un baiat foarte talentat, nu se da batut in ciuda mediului in care traieste.

    • sa stiti ca mie imi place mai mult tot Chun-Doong….dar nici de Gwi-Dong nu mi-e rusine,…..sunt buni….fiecare in felul lui….sper sa vedem ceva frumos…si pe mine ma macina curiozitatea

  31. Presupunurile sunt ideile pecare nile facem din ce stim si credem, asta inseamna pentru mine. Noapte buna, maine ma scol devreme.

  32. Noapte buna, vise placute! Ies si eu, sper sa ne reintalnim maine :)

  33. Buna Stoica, am vazut ca ai scris ieri ca serialul tau preferat este Hur Jun. In sfarsit! Si al meu este tot Hur Jun, a fost primul serial coreean pe care l-am vazut, iar impresia pe care mi-a lasat-o a fost foarte puternica,. Ma simteam cam singura pe aici pentru ca doar mie mi-a placut chiar asa mult, pentru mine filmul acela a insemnat mai mult decat pot spune in cuvinte.

  34. M-am suparat ca au dat Jumong speram sa dea Hur Jun. E bine si Jumong pentru ca nul vazusem, il urmaresc acum.

  35. Eu am vazut si alte seriale coreene inainte.

  36. Interesant serial, demult nu am mai simtit asa suspansul. Amuzantul batranel nu este tatal vitreg al lui Jang Geum (Giuvaerul Palatului), apoi a fost pictor in Yi San (Furtuna la Palat)? iar capetenia cersetorilor din primul episod a jucat in Deokman, daca nu ma insel.

  37. Eu inca mai sper ca TVR sa difuzeze si negustoreasa Man Deok, desi l+am inceput nu am reusit sa vad acest serial pana la sfarsit. Inca deplang soarta noastra a celor care nu mai prindem Euforia, am pierdut astfel cateva noi seriale si nu imi vine sa cred, ce ghinion, sa difuzeze tocmai acum Marry me Marry, unul din favoritele mele(in special datorita actorilor ).

  38. Si eu as vrea sa vad Destinul regelui dar nu pot.

Lasă un răspuns către Adelin