koreafilm

Gye Baek – episodul 23

Written by koreafilm. Posted in Gye Baek, K-drama, Povestea

Tagged: ,

0

Published on aprilie 20, 2012 with 91 comentarii

de Julia 79


Eun Go este arestată sub privirile neputiincioase ale lui Gye Baek. În scurt timp, Regele ordonă reţinerea tuturor membrilor familiei Mok şi a celor care au colaborat cu ea, inclusiv a fostului Ministru al Edictelor regale care îşi dovedeşte din nou laşitatea. Heung Su şi Cheong Seung sunt şi ei luaţi prin surprindere de acuzaţiile aduse domniţei şi se gândesc deja că ar putea primi chiar pedeapsa cu moartea. Discută despre cum ar putea să dovedească lipsa implicării ei în luarea de mită, dar chiar atunci îşi face apariţia Prinţesa Moştenitoare care din nou ascultase discuţia. Dornică de răzbunare e pregătită să atace pe orice cale astfel încât să nu-i ofere nici o şansă. Gye Baek merge la Rege pentru a încerca să o ajute pe domniţă, dar Mu este decis să conducă el investigaţiile. Chiar dacă Generalul îl imploră, Regele este incapabil să vadă dincolo de dorinţa de a scăpa de orice urmă a familiei Sa Taek şi sfârşeşte prin a sugera că şi tânărul ar fi vinovat, de parcă ar spera să găsească ceva în timpul anchetei ce va urma. Când iese, se întâlneşte cu Uija care îl priveşte sec. Şi lui, Regele îi spune că nu o va ierta pe domniţă pentru că vede în acţiunile ei pe cele ale familiei Sa Taek. Prinţul ar dori să o salveze, dar domniţa e decisă să-şi obţină libertatea familiei în schimbul vieţii ei.


Eun Go îşi recunoaşte vina şi cere Regelui iertarea familiei sale care va suferit de-a lungul timpului, dar Regele Mu nici nu vrea să audă şi aruncându-i lista cu mita luată de familia ei anunţă că toţi vor fi pedepsiţi. Lista ajunsese la Rege printr-un joc fals a lui Uija. Lacrimile şi durerea domniţei nu îl impresionează pe Rege. Execuţia membrilor familiei Mok începe. Breasla va trebui să părăsească oraşul Sabi şi astfel se anunţă declinul lor ca negustori. Mok Gae speră să câştige mai mulţi bani după contribuţia la arestarea nobililor, în timp ce Dae Su simte că este ceva în neregulă cu Gye Baek. Eun Go îşi plânge soarta şi când este vizitată de Gye Baek îl priveşte cu ură. Pentru prima dată îi spune vorbe în spate cărora se ascunde neîncredere. Generalul simte că a greşit faţă de ea, dar crede în salvarea ei. Pare prea târziu. Gye Baek încă mai crede într-o soluţie, dar fraţii lui de cruce sunt destul de puţin încrezători şi văd în ochii prietenului lor descurajare.

Într-un gest nebunesc, Generalul vrea să atace închisoarea pentru a o salva, dar Heung Su îl opreşte la timp. Regretele şi durerea se amestecă în inima lui Gye Baek care ar da orice să îşi poată salva femeia pentru care şi-ar da viaţa, pentru care ar fi în stare să facă orice nebunie. Singura speranţă a tuturor e Uija. Acesta merge între timp la domniţă şi îi dă soluţia pentru salvare: să spună că este însărcinată cu el. Astfel va supravieţui, e singura şansă. Chiar dacă Eun Go nu prea vrea, Prinţul îi aminteşte să nu uite vorbele din trecut când a spus că ei doi vor fi una. Rămasă singură, domniţa îşi pune pentru prima dată întrebarea ce se va întâmpla cu Gye Baek al ei, dar îşi aminteşte şi ultima discuţie cu Sinyeo.

Prinţesa Moştenitoare o vizitează între timp şi între cele două au loc schimburi de replici dure din care înţelegem ura reciprocă. Noaptea două inimi bat pentru Eun Go, dar deşi una este cu adevărat sinceră, tocmai aceea e la un pas de a o pierde. A doua zi i se pregăteşte execuţia în faţa întregii Curţi. Chiar înainte de ultimul pas Uija îşi face apariţia şi îi pune o întrebare fatală lui Gye Baek care este disperat să o salveze: dacă pentru ea va accepta orice. Iar Generalul spune „da” fără a ştii câtă durere va simţi. Prinţul Moştenitor şi-a atins scopul, dar pentru Gye Baek este o pierdere greu de suportat.

Medicul regal confirmă falsul verdict şi Regele decide ca tânăra să rămână închisă la domiciliu până va naşte. Gye Byek este şi mai neliniştit când fraţii săi de sânge îl avertizează că ar putea deveni consoarta prinţului. Atunci se gândeşte la o posibilă trădare a Prinţului. Când îşi dă seama că îl ocoleşte, Generalul are o discuţie cu Uija şi primeşte în schimb doar reproşuri.Prinţul îi spune că el este vinovat că nu a fost în stare să o protejeze aşa că acum e rândul lui să se ocupe de ea, mai ales că o iubeşte. Heung Su şi Seung Cheong află în sfârşit ce a făcut Prinţul pentru a ajunge la mâna domniţei. Chiar dacă sunt de acord că fapta lui Uija este demnă de dispreţ şi sunt revoltaţi de modalitatea de a acţiona, decid să nu-i spună lui Gye Baek. Starea de sănătate a Regelui începe să se deterioreze şi decide să aibă o discuţie cu Eun Go. Între timp, generalul îşi încearcă ultima şansă pentru a fi cu cea pe care o iubeşte. Dar este prea târziu pentru amândoi. A venit timpul ca mâinile lor să se despartă pentru totdeauna pentru a supravieţui. Iar cel care îi desparte este chiar Uija transformat acum în duşmanul iubirii lor.

Regele are o discuţie cu Eun Go în care o anunţă că îi ştie nevinovăţia şi a condamnat-o la moarte pentru că vedea în ea pe Sa Taek Bi. În plus, îşi dă acordul să-i devină consoartă Prinţului Moştenitor, dar fără a avea vreo pretenţie la tron din partea urmaşului ei. Căsătoria aşteptată de Uija este pregătită. În timp ce mirii se îndreaptă spre altar, un drum ce părea că va duce spre fericire se opreşte brusc lăsând doar amintiri şi lacrimi în inima lui Gye Baek. Eun Go este mireasă, dar mirele ei nu este cel dorit. Gye Baek suferă şi doar cei doi fraţi devotaţi îl înţeleg cu adevărat şi încearcă să-i fie alături. Domniţa trebuie să petreacă noaptea nunţii cu şoţul ei care e decis să-şi arate bărbăţia. Îi spune clar soţului că doar trupul ei îi va aparţine, nu şi inima. Uija nu e prea impresionat de durerea ei considerând că acum ea este doar lui şi nu ezită să-i arate asta cu brutalitate. Renunţă însă în final la tentativa de a o avea şi proaspăta Consoartă Regală şi părăseşte în secret camera…

Despre koreafilm

koreafilm

Browse Archived Articles by koreafilm

91 comentarii

There are currently 91 comentarii on Gye Baek – episodul 23. Perhaps you would like to add one of your own?

  1. Uitativa la Jumong.

    • Ne uitam si la Jumong cand reusim sa facem, si ne uitam si la GB :)

  2. Multumesc pentru rezumat! Am facut schimb de ture ca sa vad episodul de astazi, dar acum nu stiu daca am facut bine… Mi se pare un episod trist si foarte dur

  3. azi GB nu mai zambeste :(

  4. Intradevar nori negri umbresc superbul zambet si acopera gropitele sexoase!Un vechi proverb ,spune cam asa,, cum i-ti astrni asa dormi,sau nu exista plata fara rasplata! Mie una nu-mi pare rau de loc pentru Hormonica,dar pentru GB mi se rupe sufletul!

  5. Cand paraseste palatul ,tarziu in noapte ,oare ce mai face inafara de papica? Asta este una din marile intrebari care ma roade si acum. O fi,n-o fi? In proportie de 99% eu zic ca da ,dar cinestie poate ma insel! Mai mult nu spui,ca e spoiler-eala! Uijavra sub masca afectata ,jubileaza de bucurie ca in sfarsit poseda trupul,dar nu si inima Hormonicai (care inima?).

    • hehehe… deocamdata nici trupul :))

      • Uijavra?? =))

        • Liviaaaaa,cum sa nu te iubim cand ne aduci atatea zambete ?!!! it is impossible!

        • Cel mai potrivit nume pentru el: Uijavra =))

  6. O poveste trista, de bea astept episodul 24.

  7. NU CRED!!! =(( :((

  8. Dar d ece ii spuneti Hormonica ?! Personajul este intr-adevar destul de complex, dar e femeie, iubeste si a facut tot ce a putut ca sa-l salveze pe GB.
    Problema este ca no sa-i mai vedem gropitzele in obrajorii lui LSJ. Trist iarasi…

    • Tu chiar crezi ce spui?

  9. Ce ma surprinde totusi este superficialitatea cu care este judecata situatia in sine: adica un consiliu de ministri da o decizie fiind influentati de o persoana din afara si ministrii respectivi nu patesc nimic ? Mi se pare aiurea, sau scenariul e aiurea…
    Sunt foarte curioasa cum va evolua relatia Gye Baek – Uija si ce va face Eun-go, pentru ca nu cred ca va suporta sa fie concubina lui UIja.

    • greu de spus :D
      toti se temeau sa nu-si piarda functiile si stiau cate influenta are Aun Go pe langa viitorul rege

  10. E jenant ce se intampla, acum isi arata Uija adevarata fata…e un om de-a dreptul penibil. Bietul Gyebaek doar acum va intelege tradarea celui pe care l-a crezut fratele sau…:( Imi pare rau ca s-a ajuns aici, si cred ca de-a acum, pt ca a devenit sotia lui Uija, ea va deveni cu adevarat ca Sa Taek Bi, iar asta cred ca din ura fata de sotul ei, la fel cum si fosta regina l-a urat pe regele Mu din cauza ca nu a putut fi cu Mujin. Trist, dar adevarat…

    • De acord cu tine Ana…. Cum este destinul acesta,nu…?

      • Da. Dar sa speram ca asa cum Mujin a gasit iubirea adevarata in sotia lui si a fost fericit cu ea, asa si Gyebaek o sa gaseasca iubirea care sa ii aline suferinta imensa.

  11. o doamne!!!!!!!!!!!!! saraca Eun go si saracul Gyebaek!!! Nu putea Satek Bi sa-l omoare odata cu mama lui??? De ce a trebuit sa intervina Mujin….of!!!!!!! Daca nu era Euja Gyebaek se casatorea cu Eun go si ii avea alaturi si pe parintii lor ,ca si parintii lui Eun go si ai lui Gyebaek au murit din cauza lui Euja

    • Eu sunt de acord doar cu partea “saracul Gyebaek”, pentru Eun Go pur si simplu nu pot sa spun acelasi lucru. Daca Sa Taek Bi l-ar fi omorat si pe Uija alaturi de mama lui, precis nu i-ar fi convenit nimanui la acel moment, Uija nu-si dezvoltase latura aceasta care ne face acum sa-l uram. Oricum daca toate ar fi fost bune si frumoase ce rost mai avea serialul, unde era intriga?? :))

  12. asa e ana ,dar Mujin nu o iubea pe Satek bi aici Gyebaek o iubeste pe Eun go….si mai multe persoane sufera…

    • Sa fim seriosi, Mujin a iubit-o pe Sa Taek Bi…nu sunteti de acord? A iubit-o la inceputuri, dupa care setea ei de putere l-a facut sa se indeparteze de ea, si dragostea s-a stins, cel putin din partea lui, care a cunoscut-o pe sotia lui, mama lui Gyebaek.

      • sunt de acord cu tine, ana
        la inceput a iubit-o pe Sa Taek Bi, dar a fost nevoit sa se indeparteze de ea dupa ce a devenit Concubina Regala

      • Exact, tot asa se intampla si cu Eun Go si Gye Baek. Pacat, ca am avut dreptate cu premonitia reginei despre mandra Eun Go.

      • Si eu sunt de acord, a iubit-o la inceput, dar schimbarea ei l-a facut sa se reorienteze :) Se pare ca istoria se repeta si cu fiul lui…

        • De acord. Asa cum am zis si ai sus, inainte sa citesc cometariile voastre. A iubit-o dar caracterul ei l-a indepartat de ea.

  13. deci o ador pe eun go e preferata mea din film gye baek la fel cat despre euja bleakkkk`
    il urasc si pe el si pe rege

  14. Hi ,hi ,ce-mi place cum se incing spiritele si cum curg parerile,pe aici!

  15. Carina sa fi secretoasa pana la capat si lasa lumea sa moara de curiozitate ,asa cum am facut si noi!

    • nu spun nimic :D

  16. Off, bietul Gyebaek, ce a mai suferit…:( Ma bucur ca cei doi camarazi au fost alaturi de el, si chiar au suferit si ei, s-a vazut din privirile lor.
    Cand Uija a spus ca Eun-go e insarcinata cu copilul lui, m-am cam bucurat cand i-a cam cazut fata lui Tae-yeon, care a devenit mult prea aroganta, desi la inceput o compatimeam.
    Scena cu Eun-go si Uija in pat mi-a amintit de scenele in care Song Ji Hyo (Eun-go) a jucat in A Frozen Flower (cine a vazut filmul stie)…evident astea n-au fost sub 18 ani.

    • Mie mi-a fost simpatica Tae Yeon doar pana cand s-a casatorit cu Uija, apoi incet si sigur si-a pierdut farmecul si a devenit de-a dreptul antipatica; din cate se pare puterea ii schimba pe cei mai multi si nu in bine din pacate, foarte putini sunt cei care isi folosesc puterea in scopuri nobile – cum ar fi Gye Baek in cazul de fata.

      • Da. El si cei doi adevarati frati de cruce.

  17. Sunt mega-furioasa!!! Totul se pare un plan bine pus la punct de Uija! Seungchung avea mare dreptate cand a spus ca printul e crud si viclean, eu spun ca e si rece ca Antarctica!

  18. Dar privirea ei de stana de piatra mi-a amintit de acele scene “interzise” din filmul mentionat.

    • Nu stana de piatra Ana, mai bine un iceberg intreg!

    • Deocamdata i-a reusit metoda cu stana de piatra, probabil nu era el suficient de beat :))

      • :)). O fi asta sau o fi dezamagirea ca nu va fi casnicia asa cum a visat. Asa cum el si-a aratat nepasarea fata de Gyebaek si la injunghiat pe la spate, asa si Eungo si-a aratat latura rece fata de el pentru prima data. Pana acum parca l-a mai tolerat si aburit…

        • Sa fim seriosi, chiar se astepta ca Eun Go sa-i sara in brate si sa-i zica ce mult il iubeste?!! Stia foarte bine care era situatia si, din razbunare si simpla placere de a-si insusi “jucaria” altuia a facut ce-a facut. Acum sa se multumeasca cu stana de piatra! Acest Uija are o mare problema de personalitate dupa parerea mea.

  19. Îmi pare rău de Gyebaek și am aflat că Baekje va fi cucerită de Shilla este adevăat???

  20. Spune ca e indragostita de mult timp de Eungo? Crede ca asta e iubire??! Asta nu e iubire, e pur si simplu dorinta de stapanire si de razbunare! Era mult timp gelos pe GB, acum se poate bucura de durerea lui!

    • *indragostit, scz

      • si invidie pe iubirea lui GB

    • Eu ,una nu-l vad indragostit ci mai degraba un posesiv,rapace sa aiba ce are GB, sa-i submineze succesurile,un fel de a vrea fructul oprit!

    • cred ca e mai degraba obsesie

  21. Dar ce vor face de acum incolo? Banuiesc ca vor trebuie sa “produca” si un copil…

    • Da, dar mai sus Livia a pus o intrebare interesanta, pe care acum am inteles: copil, dar…a cui? Sau Uija spera ca regele va muri curand…

      • Hmmm, interesant de aflat…

        • Si eu ma gandeam la asta… Chiar sunt curioasa…

  22. poate setea de putere ii va inmuia inima Hormonicai :))

  23. pot sa pun o intrebare legata de site-ul koreafilm???

  24. Doamne fereste, Uija zici ca e violator in serie in ultima parte a episodului.Trist ce se intampla..

  25. Printesa Mostenitoare frumos multumesc a spus lui Heungso si Sungchong pentru salvarea vietii pretiosului ei copil! Si GB a primit perechea din partea printului…

    • Da, trage cu urechea pe la usi, frumos ii sta…

    • Dar mi-a placut cum i-a dat Eun-go peste nas spunandu-i ca inca mai are de trait. Sunt curioasa daca si cum revine preoteasa la palat.

      • Si am tot asteptat cand va lesina la executie, si in sfarsit a reusit :))

        • =)))
          Eu cred ca Taeyeon are prea mult timp liber de apare ca musca in lapte cand se cade mai putin si strica planurile si cheful tuturor…

  26. Cat de perfid si las e Uija!Atat de rau imi pare de Gyebaek si de Eun-go.Printul asta l-a atras pe GB in plasa lui si se pare ca GB a muscat momeala fara sa-si dea seama de viclenia printului”nevinovat”.Un episod trist, dar sper sa vina si vremuri bune.
    Multumesc Julia!
    O seara placuta tuturor!

  27. Sincer,mi-ar fi placut mai mult daca GB l-ar fi omorat pe Uija.Daca Eun-go nu intervenea atunci , acum puteau trai fericiti impreuna.

  28. Dar mie nu-mi mai raspunde nimeni la comentarii?Oricum sa stiti ca nu ma supar.
    O seara placuta!Pa!

    • Probabil nu mai e nimeni acum pe site :) Si eu ma uit la un serial si la romanii au talent :)

  29. Totusi, mai am sa va zic ceva: imi pare atat de rau de GB atunci cand spune:”IUBIREA MEA NEATINS…”! Zau ca imi vine sa plang! Saracul GB.

  30. Am vrut sa zic:”IUBIREA MEA DE NEATINS…”.

    • acesta e un vers din cantec… nu spune GB, dar cantecul transmite exact starea lui sufleteasca… de aceea l-am tradus :)

    • eu n-am reusit azi sa vad episodul… chiar sunt curioasa, TVR a tradus cantecul?

      • Eu n-am vazut nici un cantec…

      • se canta cand Eun Go pleaca cu alaiul sa se marite, iar GB priveste trist cum trece pe langa el

        • Ahh, atunci sigur n-a fost, tin minte ft bine momentul, si eu n-am vazut niciun vers…:(

        • pacat, versurile sunt frumoase :)

          • Carina, daca ai cantecul tradus, nu vrei sa postezi aici? Sau nu e voie…? E un cantec frumos…

          • trebuie sa-l caut ca nu il am separat… il postez cat pot de repede

  31. Daca ar sti GB si Eun-go ce face Uija pe la spatele lor!? Pe actrita ce interpreteaza rolul lui Yeon Tae-yeon o cheama Han Ji Woo? Adica.. eu asa stiam.

    • Probabil, nu m-am interesat…

    • Da Andreea, se numeste Han Ji Woo, dar pe dramawiki la actrita respectiva nu scrie ca a jucat in GB. Interesant! Nu e de mirare ca nici la ,,micuta Dong Yi” alias Ga-hee nu scrie

  32. Baek Chung Gang – Untouchable

    Luna devine plină şi nouă
    Chiar şi stelele de pe cer se schimbă în fiecare noapte
    Dar chiar dacă timpul trece, un lucru care nu se va schimba
    Este inima mea faţă de tine.

    * Cât de mult mai este nevoie să tânjesc după tine?
    Până când trebuie doar să mă uit la tine?
    Soarta noastră tristă este de netrecut?
    Nici măcar o dată? Nici măcar o dată?

    A fost voinţa cerului
    Că am fost trimis pe această lume?
    Singurul lucru pe care trebuie să-l păstrez până la sfârşit
    Este această dragoste pentru tine.

    * REPEAT

    Nu te mai îndepărta,
    Nu deveni mai străin de mine decât eşti acum
    Rămâi doar în acel loc, să pot cel puţin să te văd
    Iubirea mea de neatins, de neatins

  33. am gasit… noroc ca il salvasem si separat… nu mai retineam :)

  34. daca nu ma insel e melodia postata la primul rezumat

    • corectez… la al doilea

      • Multumesc, Carina, melodia am salvat-o atunci dar nu am inteles nimic din cantec, dar e foarte frumoasa si in coreeana, si romaneste. Si se potriveste cu sentimentele lui GB!

      • de asta mie mi s-a parut potrivita s-o traduc in film :)
        cine l-a vazut cu traducerea mea, stie :D

  35. cred ca am ramas singura pe aici… ma retrag… pe maine

    • Noapte buna, vise placute!

  36. http://www.airpano.ru/files/Egypt-Cairo-Pyramids/2-2 Va invit sa urmariti ceva interesant!VA PUP!

    • Multumim!!! E foarte frumos, mi-a placut mult :*

    • Chiar interesant :).

  37. sa citesc comentariile de pe site e atat de interesant incat nici nu am observat ca ploua :)) Weekendurile din vacanta sunt atat de plictisitoare fara film :| Asa ca am inceput sa ma uit la Love Rain ^^ m-am uitat doar la jumatatea primului episod dar cred ca e dragut :)

  38. Aoleuuuuuuu! ,ce o mai doare capul pe Hormonica in prima foto,decat sa se lege la cap fara sa o doara ,mai bine -si punea niste comprese de paine cu vin la ochi,doar este remediu naturist!

    • bun remediu naturist :D

    • =))
      Nu stiam de remediu asta :)).

Lasă un răspuns către andreea(deea)