koreafilm

Iubitul Prinţesei – episodul 18

Written by koreafilm. Posted in Iubitul Printesei, K-drama, Povestea

Tagged: , ,

0

Published on martie 07, 2012 with 12 comentarii

de Julia79

1-8 꽃물 – 이지용 & 이유희


Ofiţerul Shin urmăreşte cu atenţie casa în care locuieşte Prinţesa Kyeung Hye şi e pregătit să intervină. Se Ryung ajunge şi ea acolo şi îl aude pe omul iubit că e gata să moară pentru a se răzbuna. E ca şi cum drama ei se repetă. Când apare ofiţerul însă îi spune lui Seung Yoo să se ascundă şi îl minte că a venit în vizită împreună cu profesorul ei. Ofiţerul îi atenţionează că ar fi bine ca profesorul şi elevul să nu se mai intâlnească o vreme. Le dă de înţeles că poate deveni duşmanul lor.

Se Ryung îl întreabă pe Seung Yoo dacă ceea ce vrea să facă are de-a face cu tatăl său, dar acesta îi spune că nu trebuie să ştie şi nu trebuie să se mai amestece vreodată în treburile lui. Prinţesa Se Ryung încearcă să-l convingă să nu mai continue crimele şi să-i demonstreze că îl înţelege, dar nu crede că aşa îşi va găsi liniştea. Seung Yoo continuă să fie distant cu Prinţesa lui în aparenţă, dar inima lui deja tânjeşte după ea. Şi-ar dori să o atingă, dar încă nu are puterea de a-şi depăşi orgoliul. Ofiţerul Shin o caută şi tânăra e conştientă că pentru siguranţa iubitului ei e bine ca ea să revină la Palat.


Jung, Prinţesa, Profesorul şi Seung Yoo sunt conştienţi că Se Ryung a auzit o parte din planurile lor şi se tem ca nu cumva să fie de partea tatălui. Seung Yoo crede însă în ea pentru că l-a protejat şi deşi ştia că trăieşte nu a spus nimănui nimic. Su Yang îi spune fiicei lui că simte pierderea ei şi e dureros. În inima fetei a început deja lupta dintre dragostea pentru tatăl său şi cea pentru Seung Yoo. Tânărul este îngrijorat, dar uită de griji când îşi vede cumnata şi nepoata. Inima lui începe să se teamă că prin dorinţa de a-l ucide pe Su Yang o va pierde pentru totdeauna pe Prinţesa lui.

Se pregăteşte cu minuţiozitate rebeliunea şi reînscăunarea vechiului Rege. Pe muzica vântului de la balul dat în cinstea solilor Ming trebuie să înceapă atacul. Profesorul Lee Gae intuieşte că între Seung Yoo şi actuala Prinţesă a fost o relaţie de iubire şi îi spune tânărului că dacă acesta este adevărul, atunci va fi pentru greu pentru Se Ryung. Inima ei va fi şfâşiată prinsă între iubirea pentru el şi tatăl ei. Şi are dreptate. Sub pretextul că Kyeung Hye se simte rău, tânăra îi cere mamei sale să-i facă o vizită acesteia. Acesta de fapt o chemase pentru a se întâlni cu Seung Yoo care vrea vrea să-i spună că regretă. Îi pare rău pentru suferinţa ei, dar nu vrea să se oprească şi îi cere să-l uite. Prinţesa îi spune despre zbuciumul din inima ei. Ar vrea să fugă cu el departe de lume, departe de această suferinţă, dar tânărul îi spune că e o lume care îi aparţine tot lui Su Yang. Prinţesa îl îmbrăţişează şi lui îi este tot mai greu să o respingă.

Prinţul Consort îşi roagă prietenul să aibă grijă de soţia lui dacă lui i se va întâmpla ceva. Se teme că rebeliunea nu va reuşi şi ea va rămâne singură şi neajutorată. Kyeun Hye îi arată pentru prima dată că s-a ataşat de el, că îi cunoaşte inima, că se teme dacă el nu va mai fi pentru că el a fost singurul care a înţeles-o şi a susţinut-o mereu. Iubirea e dezvăluită atât de târziu. După multă vreme acceptă ca soţul ei să-i pună pe deget inelele păstrate cu grijă, de la mama sa.

Seung Yoo se pregăteşte de ziua răzbunării având în minte posibilitatea de a fugi alături de femeia iubită. Îşi ia la revedere de la cumnata şi nepoata lui şi pleacă promiţând că se va întoarce viu. Pregătirile pentru banchet sunt intense atât la Palat, cât şi în tabăra fostului Rege. Cu ocazia întâlnirii din curtea Palatului, Su Yang îi reaminteşte fostului Rege că e important ca în faţa trimişilor Ming să se vadă unitatea familiei regale.
Îmbrăcată în însoţitoare Se Ryung părăseşte Palatul pentru a o vizita pe Prinţesa Kyung Hye. La Palat adversarii încep să se urmărească cu atenţie. Garda regală este scoasă în afara Palatului sub pretextul că la acest banchet nu este necesară paza. Unul dintre oamenii de bază ai rebeliunii este eliminat. Toţi îşi dau seama că Ham Myeong Hae, omul de încredere a lui Su Yang, a observat ceva. Însă acest dezavantaj nu mai poate fi recuperat şi Seung Yoo riscă să fie prins el într-o ambuscadă la fel ca şi prietenii lui.
Se Ryung află în sfârşit de la prietena ei că de fapt ziua morţii tatălui ei era pe cale să se consume. Auzind ce îi spune se teme şi mai mult pentru viaţa iubitului ei. Jan Li unul dintre nobilii angrenaţi în rebeliune trădează şi toţi ceilalţi sunt arestaţi. Ofiţerul Shin şi Seung Yoo sunt din nou faţă în faţă într-o luptă directă în care sunt mult de clarificat. Su Yang îl asigură pe fostul Rege că va afla cine este în spatele încercării de trădare.

După o luptă crâncenă, Seung Yoo reuşeşte să scape din mâinile rivalului său. Ofiţerul Shin vrea să se convingă acum că Dae Hoo este fostul prieten aşa cum presupune. Vrea să se folosească de prizonierii pentru a-l atrage în capcană. Eşecul rebeliunii este un motiv de mare nelinişte pentru soţia Prinţului Consort. Prinţesa reuşeşte cu greu să vorbească cu soţul ei care este dus spre închisoare alături de ceilalţi prizonieri, în timp ce Myun Shin se plimbă după convoiul deţinuţilor sperând să-l prindă pe Seung Yoo. Cei doi prieteni şi duşmani sunt din nou faţă în faţă…

Despre koreafilm

koreafilm

Browse Archived Articles by koreafilm

12 comentarii

There are currently 12 comentarii on Iubitul Prinţesei – episodul 18. Perhaps you would like to add one of your own?

  1. Din ce in ce mai… romantica devine atmosfera serialului! Pacat ca mai e putin si se termina.. :((

  2. Marturisesc ca mai am un singur episod de vazut, ultimul, pe care l-am tot amanat de ceva timp si asta pentru ca mi-e teama sa ajung la final. Stiu ca e un happy-ending dar pana acolo sigur vor mai fi lacrimi.. :( Ok, SPOILER! Aruncati in mine cu rosii, nu-mi pasa…

    azi e cantecul acela din OST atat de frumos, care va amplifica emotia intr-o scena cu printesa Kyung Hye si Jong, printul consort, asta dupa ce se vor iubi ei putin!

    imi pare atat de rau ca au schimbat ora difuzarii.. acum cu facultatea nu mai prind nimic, nu m-ar fi deranjat sa revad totul.. :(

  3. aa, da, n-am zis nimic pana acum de sexy-cicatricea lui Seung Yoo :)) ii da un farmec aparte! :D

    • subscriuuuuuuu…..he’s HOT cu totul, asa bad guy in negru si cu masca, vorba Anei, mai jos, insa si zgarietura aceea sexy si subtire pe obraz…aww…pfff :X :X OMO!

  4. Ahh, ce frumos il imbratiseaza Se-ryung pe Seung-yoo, superba scena ♥
    Sunt un cuplu atat de frumos, si imi place ft mult tinuta lui de cavaler-rebel, cu masca pe fata, dar si cand e cu parul prins asa in coada :P
    Si cuplul printesa-printul consort e ft frumos, sunt asa dulci mai ales cand se saruta in sfarsit ♥ Multumim Julia, frumos rezumat!

  5. Draga Julia

    Iti multumesc pentru recenziile episoadelor din “Iubitul Printesei”; am urmarit acest serial de la inceput,dar dupa schimbarea orei de difuzare eram “in ceata”. Noroc cu voi.

    O zi buna

  6. offff… prin ce chin sufletesc trec Se-ryung si Seung-yoo…
    si ce scene frumoase, dar triste sunt in acest episod…

  7. Unul dintre episoadele mele favoriteeeeeee :X :X :X :X :X :X

    1. Se Ryeong de aceasta data isi ia inima in dinti si actioneaza pro amour :P adica il imbratiseaza, asa, pe intuneric, si-i propune sa plece, sa fuga,sa si uite adevaratele nume si sa traiasca din iubire….ma che bella cosa! :X

    2. Jong & Printesaaaaaaaaaa :X :X :X alt cuplu mega favorit, ii ador, they kissed, she finally melted, si-a dat la o parte acea raceala de pe chip si din inima si i-a raspuns la sentimente. Nici nu se putea altfel, caci Jong este intr-adevar un om exceptional!

  8. Cate episoade are acest serial?sa stiu sa nu o mai iau inainte ca vreau sa o mai lungesc putin…

  9. Whoa! Ce episod!Am citit atat acest rezumat cat si pe cel precedent, caci nu am reusit sa le vad, insa ma bucur sa vad ca lucrurile evolueaza in favoarea iubirii celor doi(Seung Yoo si SeRyeong).

  10. Ionelus,ai vazut episoadele?

  11. Episodul acesta l-am văzut, dar episodul trecut de sâmbătă l-am pierdut. Acest episod a fost foarte frumos, mă bucur că în sfârşit Seung Yoo şi-a dat seama cât de mult o iubeşte pe Se Ryung. Şi prinţesa în sfârşit a început să îl iubească pe soţul ei, şi momentul dintre ei sărutându-se a fost suberb :)

Lasă un răspuns către Lorena