de Dana Ivancea
The Return of Iljimae OST – Yearning – H2O
Iljimae adoarme în peşteră şi retrăieşte momentele petrecute împreună cu Dal-Yi, aceasta deoarece bătrânul călugăr printr-o întrebare pe care i-a pus-o i-a sădit în suflet îndoiala şi ajunge în timpul somnului să fie bântuit de coşmarul morţii fostei iubite, pe nume Dal-Yi, precum şi de sunetul tobelor din acea zi tristă pentru el, chiar tragică privind execuţia lui Dal-Yi. După întâlnirea cu bătrânul călugăr de la templu privind căsătoria cu Wol-He, Iljimae se abatându-se din drum pe la peşteră unde sub impulsul indoielii, cu amintirea primei iubiri încă neştearsă din suflet, îşi întelege astfel sentimentele şi faptul că mai mult ca sigur încă o caută în Wol-He pe Dal-Yi.
Iljimae nu ştie că eruditul Seon-Dal şi micuţul Cha-Dol au petrecut o noapte de chin la poarta casei iubitei lui Wol-He aşteptându-l să pornească în misiune, dar degeaba că tânărul nostru nu şi-a făcut apariţia.
În acest timp, frumoasa dar discreta Wol-He se bucura de perspectiva căsătoriei ei cu Iljimae, şi nu vede şovăiala din purtarea acestuia până ies împreună la târguieli pentru nuntă. Atunci văzând nepăsarea cu care Iljimae priveşte pregătirile de nuntă devine tot mai îndurerată. Pentru Iljimae, ieşirea la cumpărături aduce un singur folos, acela că auzind o nouă mârşăvie ce se pune la cale, astfel în faţa lui se conturează o nouă misiune de salvare, la rându-i salvatoare şi pentru el.
În acest timp spionul Wang Hweng-Bo şi şeful uneia dintre bande rămas alături de spion sunt la un pas de a fi prinşi de gardieni, şi numai priceperea în luptă a spionului îi salvează.
Mârşăvia care se pune la cale culminează până la urmă cu răpirea unei fete de nobil deoarece tatăl ei refuza să o dea spre căsătorie cu un prieten mai în vârstă al tatălui acesteia, ceea ce duce la o serie întreagă de demersuri mai puţin ortodoxe din partea prefăcutului prieten al nobilului, şi el la rândul lui tot un nobil respectabil. În această misiune de salvare îi sare în ajutor un alt luptător de arte marţiale pe nume Yang Po.
Iljimae o duce pe fata nobilului răpită şi recuperată în peşteră pentru a nu fi găsită de cei ce o căutau, timp în care Iljimae revine în capitala pentru a reuşi să-l găsească pe tatăl fetei care este şi el închis într-un depozit, motivul fiind acela de se răzgăndi în privinţa căsătoriei fiicei acestuia cu prietenul său.
Următoarea zi, Iljimae o duce pe fata răpită acasă la iubita lui Wol-He şi-i spune să aibe grijă de fată până se întoarce el. Fata îi povesteşte lui Wol-He în urma ăntrebărilor acesteia unde au stat şi ce au făcut acolo. Însă tot în timpul acesta pe Cha-Dol îl ia oamenii ministrului Shim Cha-Kyu, deoarece credeau că micuţul este subodonatul lui Iljimae şi din dorinţa lor de a-l prinde pe acesta recurg la cele mai josnice tertipuri, respectiv la acelea de a tortura un copil. Copil pe care până la urmă Iljimae îl salvează şi îl roagă să nu mai povestească despre el prin Hanyang. Însă ceea ce nu am spus până acum este că eruditul Seon-Dal când a văzut că Cha-Dol este luat de oamenii ministrului, a mers la ofiţerul Gu Ja-Myeong să-i ceară ajutorul, dar destul de târziu că ei s-au întâlnit în oraş cu copilul care deja fusese eliberat de Iljimae.
Ofiţerul Gu doreşte cu disperare să-l găsească pe Iljimae, pe care-l caută să i-o prezinte pe mama lui biologică, Baek-Mae şi pe care îl confundă cu un alt cetăţean. Chiar în timpul acesta, Iljimae tocmai trecea pe lângă ofiţer deghizat în gisaeng.
Însă Iljimae caruia se pare că-i cam place să se deghizeze în gisaeng, o face din nou şi merge la casa de gisaeng pentru a cere o favoare unei gisaeng să-l ia şi pe el la banchetul nobilului care dorea să se căsătorească cu fata răpită.
02/03/2012 la 9:43 am
Prima. O să fie încă un episod interesant diseară abia aştept. Mulţumim pentru rezumat!
02/03/2012 la 1:33 pm
Multumim pentru rezuamt, e foarte frumos serialul imi place actiunea cum e narata. Interesant il vom vedea din nou travestit.
02/03/2012 la 1:36 pm
Haha, e ft funny Iljimae in straie de kisaeng :)))
02/03/2012 la 11:57 pm
al patrulea, cu intirziere, mea culpa, dar asta este. livia l-a recomandat cu atita ardoare ca a inceput sa-mi placa, intr-o cheie relaxata. un mix cultural si nu numai