de Andreea Neacşu
Haegeum(해금) , scris haegŭm sau haekeum este un instrument tradiţional cu coarde coreean, ce seamănă cu o vioară. Haegeum-ul a fost adus în Coreea din Asia Centrală. Haegeumul mai este numit şi Kang Kang I după sunetul specific pe care îl produce toba de rezonanţă, ce sună precum vocea umană nazală.
Instrumentul are un gât asemănător unei baghete, o cutie goală de lemn pentru rezonarea sunetului şi două coarde de mătase. Cele două coarde sunt tunate să realizeze sunete în intervalul perfect fifth. Perfect fifth este intervalul dintre 2 note caracterizate de un raport de frecvenţă de 3:2 şi este perceput ca fiind solid şi pur. De aceea este utilizat atunci când vrei să evoci sentimentul unei chemări realizate către o persoană ce se află la o distanţă considerabilă.
Interpretul ţine haegeumul vertical pe genunchi şi se foloseşte de un arc din lemn de esenţă tare cu o coardă din păr de cal pentru a forma sunetele, pe care îl trece în lungime de-a lungul celor două coarde . Cutia de rezonanţă este făcută din lemn de paulownia şi are o deschidere la spate. Coardele sunt ataşate de partea de jos a cutiei, trec peste un mic pod făcut din lemn şi se termină înfăşurate pe două cuie ce se folosesc la reglatul sunetului.
O caracteristică importantă a acestui instrument este că, în construcţia lui se folosesc toate cele 8 clase de materiale conform sistemului chinezesc tradiţional de clasificare a instrumentelor muzicale: aur, piatră, fibre, bambus, dovleac, pământ, piele şi lemn. Din această cauză se mai numeşte şi paleum (opt sunete).
Haegumul poate fi comparat cu instrumentul muzical medieval numit fugin, care a fost utilizat în Coreea înainte de era creştină şi a devenit un instrument indispensabil atât la curtea regelui, cât şi în muzica populară madangnori (muzica oamenilor obişnuiţi). Gama de exprimare a haegeumului este diferită, în ciuda faptului că are doar două coarde, cu sunete ce exprimă tristeţea până la sunete pline de veselie.
Sohaegeum (소해금) este un tip de haegeum modernizat, creat în anii 1960 şi este folosit numai în Coreea de nord. Are patru coarde, iar cuiele de reglat sunt asemănătoare cu cele ale unei viori şi sunt aşezate lateral, faţă de haegeum, la care sunt aşezate în faţă.
În timpul spectacolului, muzicianul stă cu picioarele încrucişate şi ţine instrumentul vertical pe genunchiul stâng. Mâna stângă controlează suntele înalte şi vibrato trăgând sforile către gâtul haegeumului, pentru că nu există nici o claviatură, cum este la vioară, de exemplu. Cu mâna dreaptă, interpretul mişcă arcul orizontal între coarde, în timp ce controlează tensiunea din firul din păr de cal.
Nu există înregistrări exacte cu privire la perioada când haegeumul a fost introdus pentru prima dată în Coreea. Potrivit mai multor surse, trimiterile la haegeum pot fi găsite în hanlimbyeolgok (versuri şi cântece neritmate ale oamenilor de ştiinţă de la curtea regală) făcute în timpul dinastiei Goryeo, astfel încât se poate deduce că haegeumul a fost folosit cel puţin din acel moment. Se presupune că haegumul e originar din Mongolia. Instrumentul corespondent în China se numeşte erhu.
În timpul dinastiei Joseon, haegeumul a fost utilizat în diferite tipuri de muzică: în rituri regale antice, parade, festivaluri, hyangak (muzică coreeană în care este folosit alături de ajaeng), folk şi chiar sanjo.
Song Hyon şi alţi muzicieni ai timpului au scris Ak Hak Kze Nom (o compilaţie de 9 volume), în care se sistematizează şi caracterizează muzica tradiţională coreeană. În această colecţie se explică procesul de fabricaţie şi reglare a haeugumului, explicaţii însoţite de unele ilustraţii.
Modul în care s-a cântat la haegeum s-a schimbat radical din timpul dinastiei Joseon. În trecut, muzicienii ciupeau corzile ca să le regleze, dar de atunci ei au început să tragă de ele în timp ce cântă la haegeum, pentru a exprima sunete în diferite moduri.
Pentru a îmbunătăţi capacitatea acustică a haegeumului, diverse modificări au fost introduse începând cu anii 1960. În 1965, Park Hun-Bong şi Kim Bun-gi au dezvoltat un Haegeum cu ton scăzut, iar în 1967 Kim Gisu a făcut un haegeum mic.
Lăudată în întreaga lume drept un virtuoz al haegum-ului, Kang Eun-il duce muzica coreeană tradiţională la noi culmi. Înarmată cu arcul ei şi impreună cu trupa Haegum Plus din care face parte, Kang Eun-il este o adevărată ambasadoare a acestui instrument, ce extinde şi testează continuu limitele sunetelor. Rezultatul este un gen cu totul nou, care a fost supranumit “muzica nouă tradiţională”. Spre deosebire de muzica “fuziune” sau “hibrid”, “muzica nouă tradiţională” susţine puternic caracterul de tradiţional al haegumului – sunetul tradiţional şi instrumentele ce servesc drept “text” al muzicii şi sunt esenţiale pentru piesa muzicală.
Doamna Kang a cântat atât în Coreea, precum şi la nivel internaţional, cu artişti de renume mondial, inclusiv Bobby McFerrin, Luciano Pavarotti, Yoshida Brothers, Salta Cello, Orchestra NHK şi Orchestra KBS de muzică tradiţională. Reprezintă Coreea în mod frecvent la “Festivalul mondial de coarde” ce are loc în Japonia. Ea a primit multe aprecieri importante pentru munca ei: Marele Premiu KBS pentru muzică tradiţională coreeană, Marele Premiu al Adunării Naţionale Culturale şi Media, Premiul Comitetului de Artă şi Cultură coreeană din 2005, Premiul Ministerului Culturii şi Turismului în 2006, pentru contribuţiile sale aduse la popularizarea şi globalizarea haegumului şi pentru crearea unui gen muzical cu totul nou pentru acest instrument versatil. Interpretarea lucrărilor compozitorilor moderni, combinarea haegumului cu orchestre vestice, chitară clasică, pian, vioară, violă şi violoncel, au fost primite cu mare entuziasm şi prezentate în apreciatul film al regizorului Kim Ki-Duk, The Bow (2005).
Surse : Wikipedia, Enciclopedia Britannica, thesirenssound.com
21/03/2012 la 9:50 am
va amintiti de frumoasa Dong Yi cum canta la Haegeum?
cu acordurile lui l-a cucerit pe rege :)
multumim pentru prezentare
21/03/2012 la 10:34 am
O incantare clipul muzical prezentat!Frumuseti sonore de neimaginat!Muzica te
domina , te subjuga,te încânta, te convinge de frumusetea si sensibilitatea spiritului
corean. Tehnica instrumentului se poate învăţa de către oricine , insa darul inventivitatii ,originalitatii rămâne exclusiv apanajul celor puţini aleşi …
Un articol care mi-a adus linistea si pacea de care aveam nevoie .Multumesc!
21/03/2012 la 12:31 pm
Da, când am citit titlul, mam gândit la Dong yi şi la cântecul ei minunat care te unge pe suflet. Nu degeaba sa indrăgostit regele de ea :)
21/03/2012 la 12:53 pm
Foarte frumos articol cu o muzica minunata! Kamsahamnida, Andreea! Da, e instrumentul de suflet a lui Dong Yi, dar si in Iljimae am observat ca era folosit de una din cele trei fete-spioane (iar una a folosit Gayageum, daca am vazut bine). E minunat ca un instrument muzical atat de vechi mai este folosit, a fost modernizat de mai multe ori, cred ca si acest fapt arata legatura adanca a coreenilor de traditiile lor, si mai cred ca sunt compuse melodii ce se canta pe aceste instrumente si astazi, de compozitorii contemporani.
21/03/2012 la 1:11 pm
Multumesc pentru ca ai readus frumusetea sunetului acestui minunat instrument!
Am mai comantat undeva pe aici si am spus ca are un sunet ce-ti sfasie sufletul!
Sensibilitatea coreenilor se pare ca nu poate fi egalata!
Am vazut The bow si am ascultat melodii in care se combina muzica clasica cu cea moderna (acordurile inimii este unul dintre ele)! Minunat!
21/03/2012 la 1:15 pm
Mi-ar placea sa am acest instrument, si sa invat sa cand la el, dar si la gayageum sau geumungo ;) Ma intreb cat e de greu…
Frumos articol, felicitari Andreea!!!!
21/03/2012 la 6:32 pm
Draga de ea ,DY ce-a reala, ar fi mandra ca muzica ei s-a raspandit in lume ! Am mai spus la inceputul recenziilor despre DY ,ca melodia pe care a cantat-o DY,am regasit-o intr-un mixaj de melodie moderna de muzica usoara !
23/03/2012 la 10:22 pm
Extraordinar de frumos rasuna instrumentul acesta!!! Sunetul lui e foarte duios; mi se pare ca poate exprima chiar si cele mai profunde sentimente… :)
26/03/2012 la 8:11 am
acest instrument m-a cucerit prin finetea si acuratetea sunetelor, tot in Dong Yi.A fost cred ,prima data cand l-am ascultat
multumim de recenzie !
09/07/2012 la 7:56 pm
Multumesc mult ptr.informatii si prezentare.Eleonora,citind comentariile,nu poti spune ca ne-ar lipsi si noua sensibilitatea si in afara de Dong Yi,am intalnit instrumentul si in Chuno,cand protagonista imita mugetul unei vaci,ptr. a distra un copil de 4,5 ani.
10/07/2012 la 7:33 am
Cu placere!
Am mai spus pe acest blog “sunt romanca, simt romaneste”. Suntem un popor sensibil , cu multe calitati! Datorita acestui fapt putem sa le apreciem si lor sensibilitatea! Sa le simtim sufletul! Si melodiile din filmele lor ne coplesesc! De aceea suntem pe acest blog!
Cand ascult doinele nostre simt la fel ca mi se sfasie sufletul! Iar catecele noastre lautaresti (cele autentice, vechi) sunt veritabile bijuterii si pentru mine nu prea au concurenta!
M-a emotionat profund cand am citit ca violonistul nostru Alexandru Tomescu a sustinut un concert la Expo Yeosu (Korea) . Si mai ales faptul ca a mai avut 10 concerte in Korea, deci este cunoscut si foarte apreciat!
10/07/2012 la 10:13 am
Nu stiu daca veti mai citi aceste comentarii dar revin cu a mea opinie despre sensibilitate!
Sa auzim numai de bine!
“Ratacind prin padure, deoatata auzi un susur, ce a face sa-ti vibreze sufletul, sa-l emotioneze dar sa si-l bucure. Te opresti in loc sa-l asculti pentru a-i deslusi “cantul si viersul” !(cum ar spune romanul). Apoi, pleci sa cauti, sa gasesti locul de unde vine, unde isi are izvorul!
Asta a fost pentru mine filmul coreean. Acel susur care m-a facut sa ma opresc, sa-l ascult. Si apoi sa plec in cautarea izvoarelor lui!”
Si nu este singurul susur…Doar trebuie sa “ratacesti” si sa asculti…
14/12/2013 la 2:42 pm
Minunat!^^