de Julia79
“Kim Seung Yu nu se va întoarce în viaţă”. Acestea sunt vorbele Marelui Prinţ Su Yang care deja pusese la cale operaţiunea de ucidere a tânărului fără a ştii că acesta era alături de fiica lui. O săgeată îl nimereşte în spate, dar se ridică deşi sângele începe să i se scurgă pe mână. Seung Yoo încearcă să scape de urmăritori şi să se lupte cu ei după ce o lasă în ascunzătoare pe tânără. Este la un pas de a fi ucis, dar Se Ryung se pune în faţa săgeţii. Ucigaşii sunt la un pas de a-i ucide pe amandoi, însă salvarea vine de la prietenul lui, Shin Myun.
Prinţesa merge în vizită la tatăl său şi iniţial nu i se permite să intre. Îi cere tatălui său să oprească lecţiile, iar acesta acceptă uşor în încercarea de a-şi ascunde boala de fiica lui. Însă este imposibil şi nu ezită să îi spună acesteia lui temerile pe care le are. În sfârşit nu îi mai ascunde că se teme de ce ar putea face fratele său, dacă se va afla de boala lui şi mai ales dacă va muri. În sfârşit Prinţesa Kyung Hye realizează situaţia în care se află şi cât de multe i s-au ascuns până atunci.
Se Ryung şi Seung Yoo sunt în sfârşit salvaţi şi în siguranţă. Dar tânăra trebuie să găsească o cale de a scăpa pentru a nu se afla cine este de fapt. În final intră în palat cu numele real, chiar dacă însoţitorii ei nu realizează asta. Problema celor care l-au atacat pe Seung Yoo rămâne, mai ales că acesta suspectează că el ar fi fost cel urmărit să fie ucis.
Se Ryung i se confesează Prinţesei vorbindu-i despre experienţa cu Seung Yoo. Kyung Hye o avertizează să nu mai aibă nici o legătură cu tânărul şi îi spune că a fost ales pentru a fi Prinţ Consort. E o lovitură grea pentru Se Ryung. Fără a ştii despre cine era vorba, Prinţul Su Yang află că Seung Yoo a fost văzut cu o altă femeie. Seung Yoo îi mărturiseşte tatălui său despre atacul avut şi temerile sale. Se Ryung află chiar de la tatăl său că a pierdut şansa de a fi soţia fiului vicepremierului. Cei doi adversari se reîntâlnesc şi are loc o discuţie destul de dură. Intrarea la biroul de astrologie este interzisă, însă Prinţul Su Yang reuşeşte să se impună şi îl viziteze pe astrolog. Vrea să afle din timp compatibilitatea celor doi potenţiali soţi şi să găsească o cale pentru a schimba soarta. Seung Yoo este surprins de întreruperea lecţiilor cu Prinţesa. Su Ryang este tot mai tristă, neînţeleasă şi aproape absentă de la cursurile unde era înscrisă. Păstrează în sufletul ei amintiri plăcute…
Ar trebui să se revadă cu Seung Yoo, iar inima îi spune să se ducă, dar cum rămâne cu promisiunea faţă de prietena ei? Decide să-şi asculte inima şi are parte de o plimbare prin piaţă unde se bucură ca un copil şi participă chiar la un concurs. Sub privirile unui urmăritor cei doi trăiesc clipe în care cu greu îşi ascund dragostea.
Când Seung Yoo îşi dă seama că sunt urmăriţi încearcă să se ascundă şi să-şi piardă urma împreună cu Prinţesa lui. Cei doi îşi dau de înţeles că ţin unul la altul, dar pentru Se Ryung e ca o ultimă clipă de fericire. Ştie că va trebui să renunţe la el în favoarea adevăratei Prinţese şi nu poate decât să se retragă şi să plângă în linişte. Park Su Cheon, cel care avea rolul de a cerceta compatibilitatea viitorilor miri regali este răpit împreună cu familia lui. Deşi se opune cu îndârjire şi nu vrea să-şi mintă Regele, pentru a nu fi toţi îngropat de viu alături de familie, este nevoit să accepte schimbul. Su Yang se gândeşte la un nou pretendend, propunându-l şi pe Jeong Jong, şi el prieten cu Seung Yoo. Jong speră la mâna Prinţesei şi fără a ştii ce i se pregăteşte.
Seung Yoo merge să îşi întâlnească aleasa, dar cum adevărata Prinţesă nu vrea încă să fie deconspirată se scuză că are febră. Tânărul îi lasă o scriosare şi un inel şi astfel Kyung Hye află că prietena ei nu şi-a ţinut cuvântul. La reşedinţa Marelui Prinţ Su Yang are loc o întâlnire la care sunt invitaţi în mare taină lordul Shin Suk Ju şi fiul acestuia Shin Myun. La un pahar de băutură Prinţul vrea să-şi ducă planul la îndeplinire, să îşi ia alături un alt aliat al Regelui.
Este şi un joc al destinului pentru că identitatea lui Se Ryung este deconspirată. Prietenul lui, Shin Myun, o roagă insistent pe tânără să îi spună adevărul lui Seung Yoo care o tratează ca pe o Prinţesă şi viitoare soţie. Este şocat când intră în casa Prinţului şi află că era acolo alături de tatăl său pentru a i se propune o căsătorie. Se Ryung decide să meargă la palat pentru a-i spune adevărul Prinţesei Kyung Hye şi profesorului. Îşi roagă prietena să îi dea posibilitatea de a-l mai vedea o dată şi să-i spună adevărul, însă aceasta începe să îşi arate răutatea faţă de ea. Se Ryung este trimisă să aştepte afară în timp ce adevărata Prinţesă şi Seung Yoo se văd pentru prima dată. Dincolo de uşi o inimă suspină de durere…
08/02/2012 la 8:19 am
Prima?
08/02/2012 la 8:21 am
Uraa! Am reusit! Acum descarc repede melodia si ma uit muuult mai atenta la fotografii, sunt superbe! Multumesc pentru rezumat! :*
08/02/2012 la 8:36 am
Cantecul e in limba ITALIANA???
08/02/2012 la 9:16 am
da… in taliana
08/02/2012 la 9:12 am
Merci Julia ptr. prezentare.
08/02/2012 la 11:45 am
Mersi de rezumat. Imi plac atat de mult pozele … nu ma pot satura sa-i privesc.
08/02/2012 la 12:43 pm
SUPEEEEEEEEERB :X :X :X
- deci momentul cu leaganul :X :X :X Si ador rochia ei :X:X bolero-ul gen animal print, si albastrul-lila al rochiei :X :X :X superb!
08/02/2012 la 2:47 pm
Multumim Julia :) Frumoase poze, si superba melodia aleasa, Vola :)
08/02/2012 la 10:19 pm
Multumesc de rezumat. E frumos serialul, cred ca pe parcurs o sa ma abtin cu greu sa nu ma uit la ce intampla in ep urmatoare si sa astept dupa Tv.
09/02/2012 la 11:11 pm
Plimbarea celor doi e foarte frumoasa. Si costumele la fel. :)
03/02/2013 la 6:14 pm
Ce bine ca sunt ajutati de prietenul lui Seung Yoo! Dar printesa e deconspirata???Nu prea imi place cealalta printesa ca e cam rautacioasa, sper sa isi schimbe comportamentul…
03/02/2013 la 6:16 pm
Minunat si ostul de aici…
03/02/2013 la 6:43 pm
Am citit şi eu rezumatul şi abia aştept să îl văd. Încep să se simtă primii fiori ai dragostei între cei doi… Prinţesa e cam rea, dar a fost răsfăţată şi e obişnuită ca tot ce vrea să i se ofere…
03/02/2013 la 6:52 pm
asa este…abia astept scena cu leaganul…
09/02/2013 la 6:42 pm
Ionela ai vazut episodul? Eu da, dar am mai pierdut un pic ca am venit prea tarziu de la olimpiada, am vazut scena cu leaganul si e adorabilaaaaaaa!!!!!!!!!
09/02/2013 la 6:43 pm
Frumoasa rochia printesei Se Ryeong….asa de frumos le statea impreuna!!!!!!!!!
10/02/2013 la 9:31 am
Aşa e, e foarte frumoasă rochiţa prinţesei Se Ryeong şi ai dreptate, le stă atât de bine împreună, mie îmi plac enorm costumele şi rochiţele din perioda Joseon…
10/02/2013 la 9:28 am
Am văzut episodul, dar şi eu am pierdut puţin, am pierdut secvenţa dinainte de leagăn, dar scena cu leagănul am văzut-o şi a fost superbă, se vede cât de mult ţin unul la altul şi cât se iubesc. Şi în acest serial avem o mulţime de actori cunoscuţi :)
10/02/2013 la 11:13 am
corect!
10/02/2013 la 4:41 pm
Julia,ma bucur pentru rezumatele tale,le citesc pentru aducere aminte ,eu am vazut filmul de anul treecut! este tare emotionant si plin de actiune si multa muuuulta dragoste! Chiar daca nu scriu mereu vre-un comm sa sti ca citesc scrierea ta!
10/02/2013 la 5:32 pm
Da,ai dreptate Livia!
Mii de multumiri,Julia!E prima data cand vad serialul asa cum trebuie, iar rezumatele imi sunt de mare mare ajutor!