Ana-Maria Ruse [KF]

Hwang Jin Yi – episodul 22

Written by Ana-Maria Ruse [KF]. Posted in Hwang Jin Yi, K-drama, Povestea

Tagged: , ,

rec ep 22

Published on februarie 07, 2012 with 9 comentarii

Hwang Jin Yi OST – Saeip

Deşi este vădit mâhnit, regele ordonă ca totul să decurgă aşa cum a fost plănuit, atât execuţia ministrului, cât şi banchetul. Acesta începe, regele, oficialii, lordul Baek, cu toţii sunt prezenţi. Dansul începe, nimeni nu ştie însă cine se află în interiorul florii. Aceasta se deschide încet, petală cu petală, şi Jin Yi îşi face apariţia, sub protecţia unei pălării, îmbrăcată complet în alb.

În timpul dansului, Jung Han ajunge la locul execuţiei sale. Mu-myung este de faţă, şi îi face un semn care pare să spună că va avea grijă de Jin Yi. Regele şi toţi cei de faţă par fascinaţi de dansul curtezanei, şi, curând, aceasta îşi dezvăluie identitatea. Kim Jung Han primeşte sentinţa cu moartea, iar Jin Yi scoate din pălărie un poem, cu care dansează: „Într-o noapte lungă de iarnă, am tăiat corzile inimii mele, şi am lăsat-o în vântul primăverii. Când iubitul meu vine noaptea, am să o deschid puţin câte puţin.” Dansul delicat smulge lacrimi din ochii celor prezenţi, inclusiv lacrimile regelui şi chiar şi lordul Baek este sensibilizat.

Executarea sentinţei ministrului Kim este oprită din ordinul regelui, care ordonă totodată ca Myung-wol să fie arestată, făcându-se vinovată pentru întreruperea banchetului regal, şi faptul că s-a jucat cu inimile celor prezenţi, inclusiv a sa. Jin Yi este dusă în faţa regelui. Acesta o laudă pentru curajul de care a dat dovadă, şi este decis să-i lase pe cei doi să fie împreună. Ambii vor fi declaraţi morţi, Kim din cauza rănilor cauzate de tortură, iar Jin Yi după ce îşi va fi luat singură viaţa în celula ei. Dar, Jin Yi refuză, şi îi spune că dacă va fi lăsată în viaţă, se va întoarce la gyobang. Lordul Baek se oferă să o însoţească, dar ea îl roagă să-l însoţească pe Kim Jung Han. Myung-wol revine la gyobang, dar leşină imediat. Doctorul adus le spune că femeia este însărcinată. Hyun-geum doreşte să afle de ce Jin Yi a fost eliberată atât de repede, şi o confruntă pe aceasta, în legătură cu viitorul pe care îl va avea copilul ei. Jin Yi îi spune că copilul este doar al ei, şi a refuzat oferta regelui, tocmai pentru că ministrul Kim este un om de care întreaga ţară are nevoie. Hyun-geum pleacă spre Songdo, iar Jin Yi rămâne în capitală, întrucât regele a ordonat ca ea să fie curtezană regală.

Lordul Baek îşi ajută prietenul, şi îl îngrijeşte la reşedinţa sa. Acesta este mâhnit aflând că Jin Yi a refuzat şansa oferită de rege, pentru a rămâne la gyobang. Regele îşi exprimă dorinţa de a-i reda poziţia lui Kim, iar primul-ministru este de acord. Acesta a fost convins de fiul său, Mu-myung, garda de corp a lui Jin Yi, lucru care îi este cerut chiar de aceasta. Ministrul revine în poziţia sa, dar este tot mai distrus, la gândul că Jin Yi este din nou curtezană. Doreşte să o vadă, dar ea îl refuză, aşa că se adânceşte în băutură. Lordul Baek îi este alături, cu sinceritate, şi doreşte să-i fie de ajutor. În cele din urmă, cei doi se întâlnesc, iar întâlnirea este dureroasă pentru amândoi.

Kim află că Jin Yi este însărcinată cu copilul său, şi merge să o confrunte. Află că ea este la templu, şi merge acolo, dar ea îi spune că nu el e tatăl copilului. Se smuceşte din strânsoarea acestuia, şi dezechilibrându-se, cade pe treptele templului.

Despre Ana-Maria Ruse [KF]

Ana-Maria Ruse [KF]

Browse Archived Articles by Ana-Maria Ruse [KF]

9 comentarii

There are currently 9 comentarii on Hwang Jin Yi – episodul 22. Perhaps you would like to add one of your own?

  1. Oare va pierde copilul?Nu imi pot imagina un final atat de trist!

    • PS Mersi pentru rezumat!!

  2. Mulţumim pentru rezumat. Sper din tot sufletu să nu piardă copilul. Ar suferi prea mult, ar fi prea trist finalul

  3. Si eu va multumesc!

  4. Dansul este minunat.

  5. Of.cata suferinta…impresionant dansul ,scena pasilor paraleli ai celor doi ,momentul ei de dans… superba filmarea si sugestiva…iar versurile…„Într-o noapte lungă de iarnă, am tăiat corzile inimii mele, şi am lăsat-o în vântul primăverii. Când iubitul meu vine noaptea, am să o deschid puţin câte puţin.”"…am plas ca si la prima vizionare,desi e a 3a………………………………………………………………………………………………………………………

    • Da, impresionant dansul, asa e….iar versurile poemelor sunt intotdeauna sugestive si frumoase :)

  6. Multumesc frumos Ana, numai acum am reusit sa citesc. Ma bucur ca ministrul Kim nu a fost executat, dar cred ca alegerea luata a fost mult prea grea pentru Jin Yi si nu prea ii e alaturi nimeni. Jin Yi e o persoana puternica, dar cu o fire sangvinica, emotiva si cateodata e invinsa de propriile sentimente. In poze e foarte frumoasa din nou, in aceea haina alba…! Felicitari pentru capturi!

  7. Ieri nu am mai avut timp sa citesc rezumatul si nici episodul nu l-am putut viziona la Tv. Azi l-am vazut pe net. E unul din cele mai triste episoade. Cel mai dureros a fost cel cand i-a murit iubitul din trecut, iar acum cand iubitul/sotul/prietenul sau a fost pe punctul sa aiba acelasi sfarsit tragic, ea a trecut iar prin mari suferinte. Ma intreb cata durere, tristete poate sa mai suporte inima ei.

Leave a Comment