Daegeum

de Andreea Neacşu

Daegeum (대금), pronunţat şi taegum, daegum sau taegum, este un instrument muzical ce face parte, conform clasificării internaţionale, din categoria instrumentelor de suflat transversale. Folosit în mod frecvent atât la Curtea regală, cât şi în muzica folk, daegeum este unul dintre cele mai preţuite instrumente tradiţionale din Coreea.
Daegeum este cel mai mare dintre flautele samchuk (삼죽), alături de junggeum, de mărime medie, şi sogeum, cel mai mic. El se prezintă sub forma unui flaut mare de bambus ce poate produce o gamă largă de tonalităţi, de la sunete grave până la unele dintre cele mai înalte tonuri.
La început au existat 2 tipuri de daegeum: jeongak daegeum, folosit în special în muzică de la Curtea regală şi sanjo daegeum, folosit în muzică populară sanjo împreună cu un instrument de percuţie (în general o tobă). Jeongak daegeum are 13 găuri, pe când sanjo daegeum este construit cu o gaură de suflat, şase găuri pentru degete şi o singură gaură deschisă la baza acestuia. Cântecul solo al acestui instrument se numeşte sanjo şi a fost declarat în 1971 drept unul dintre proprietăţile intangibile ale Coreei, conform Administraţiei Moştenirii Culturale, un organism guvernamental ce are ca obiectiv prezervarea culturii coreene.

Ca formă, daegeum-ul este unul dintre instrumentele muzicale primitive, creând un sunet natural dedicat muzicii coreene tradiţionale, muzica ce nu are un anumit ritm impus, ci se bazează pe expresivitate şi improvizaţie. Sunetul său caracteristic, atât rafinat cât şi blând, este dat de prezenţa unei găuri suplimentare realizată în spatele instrumentului, denumită Cheong. Această gaură se găseşte între gaura de suflat şi prima gaură pentru degete şi este acoperită de o membrană specială, făcută din fâşii de miez de stuf. Sunetul produs de daegeum acoperă o plajă de două octave şi o pătrime.
În mod tradiţional, daegeum era produs din lemn vechi de bambus galben. În timpurile moderne, acest instrument se realizează din bambus dublu-canelat, denumit “ssanggoljuk”, pentru că are pereţii mai groşi şi diametre interioare regulate. Celelalte tipuri de bambus au diametre neregulate la interior, neproducând sunetele căutate de artişti. Datorită cererii tot mai scăzute de bambus de pe piaţă, acest tip special se găseşte foarte greu, un lăstar dublu-canelat la 10.000 de lăstari comuni. Lemnul de bambus devine bun de utilizat abia după trei ani de stat în aer liber la uscat. În tot acest timp, artizanii trebuie să îl întindă periodic pentru a împiedica tendinţa naturală de încovoiere a lemnului. Un procedeu de împiedicare a producerii crăpaturilor folosit de aceştia este înfăşurarea bambusului cu fâşii de mătase. Datorită procesului complicat de producţie a daegeum-ului, un artizan realizează doar 20-30 de bucăţi pe an.

Daegeum isi are originile in timpul dinastiei Silla (618-932). Povestea spune că Regele Sinmun a fost informat de catre Park Suk Jung, responsabil cu paza oceanului, că o insulă mica plutitoare se îndreptă spre un templu budist aflat în Marea Japoniei, Marea de est. Auzind această, regele l-a însărcinat pe astrolog să cerceteze dacă nouă veste va aduce noroc sau nu ţării. Astrologul a replicat că un rege antic preschimbat în dragon, alături de doi mari războinici, va dărui un lucru preţios regelui pentru protejarea Sillei, dacă acesta e dispus să viziteze insula. Un reprezentant al regelui a fost trimis în avans. La întoarcere, acesta a povestit că există un copac de bambus în mijlocul insulei ce se multiplică dimineaţa, urmând ca seara să redevină unic. Intrigat, regele pleacă în căutarea copacului. Pe drum se întâlneşte cu un dragon de apă ce îi spune că, dacă bambusul din mijlocul insulei va fii tăiat şi creat un instrument muzical de suflat din el, ţara va avea parte de pace şi bunăstare. Regele a dat atunci ordin să se taie copacul, iar flautul creat din el a primit denumirea de Man Pa Sik Juk (萬波息笛).

Lee Jung-dae este unul dintre ultimii creatori tradiţionali de daegeum, dedicând acestei activităţi peste 20 de ani din viaţă. Tot efortul lui a fost răsplătit în 2001, când a fost numit unul dintre bunurile de patrimoniu cultural ale Incheon-ului. Până la recunoaşterea oficială că artizan, Lee Jung-dae a învăţat să creeze daegeum-uri prin încercări, neeexistând nicio regulă oficială pentru producerea lor. În momentul în care acesta s-a apucat de crearea de daegeum-uri, singura carte disponibilă în care se vorbea despre construcţia de instrumente tradiţionale era “Akhak Gwebeom” (악학궤범), un antic manual de muzicologie.

Scris in secolul 15 in timpul dinastiei Joseon, acesta este primul tratat muzical din Coreea. Compilaţie de nouă volume scrise de mână, manualul era bazat pe o cunoaştere superficială, vorbind despre instrumente la modul general, fără să dea detalii despre construcţia lor prin figuri sau măsurători. Conform acestuia, crearea daegeum-ului era lăsată la latitudinea artizanului, atâta timp cât respecta liniile generale.
Lee Jung-dae a exprimat cel mai bine sentimentul produs de muzica daegeum-ului declarând: “Sunetele rezonante, ce îşi găsesc ecou în orice tip de oameni, nobili sau obişnuiţi, sunt foarte liniştitoare. Îmi regăsesc libertatea în gaedeum.“