Ana-Maria Ruse [KF]

Dae Jo Yeong (k-drama, 2006)

Written by Ana-Maria Ruse [KF]. Posted in K-drama, Noutati, Recenzii Koreafilm, Recomandarile lunii

Tagged: ,

06800210

Published on noiembrie 04, 2011 with 89 comentarii

Atenţie – Spoiler, acest articol prezintă acţiunea completă a serialului.

M-am gândit să scriu o recenzie pentru fanii serialului Dae Jo Yeong, drama istorică care rulează în prezent pe postul Naţional Tv, sub numele de Destinul Regelui.

Serialul prezintă viaţa lui Dae Jo Yeong, fondatorul şi primul rege al regatului Balhae, iar în acest rol îl putem regăsi pe actorul Choi Soo Jong, cel care a dat viaţă personajului Jang Bogo în Împăratul Mării.

În alte roluri îi întâlnim pe actorii Lee Deok Hwa (generalul Xue Rengui al Tang-ului), Jung Bo Suk, actor cunoscut unora din drama istorică Shin Don, sau telespectatorilor Tvr, din rolul secretarului Jeong Chi Soo din recentul difuzat Negustorul Lim sang Ok (generalul-şef al tribului Khitan, Li Kaigu), actriţele Park Ye Jin (Queen Seondeok sau My Princess), în rolul Cho-rin, fiica lui Khan Li, iubita lui Dae Jo Yeong, şi apoi soţia lui Li Kaigu şi Hong Su Hyeon (prinţesa Kyung Hee din serialul de succes The Princess’s Man), Suk-yeong, soţia lui Dae Jo Yeong, şi mai târziu împărăteasa Go a Balhae.

Drama istorică a rulat în Coreea pe postul KBS1, între 16 septembrie 2006 – 23 decembrie 2007, având un număr de 134 de episoade.

La Naţional Tv a început imediat după terminarea Chuno – Vânătorii de Sclavi.

Acţiunea serialului este foarte amplă, având în vedere numărul mare de episoade, iar distribuţia este de asemenea de anvergură. Printre alţi actori îi mai putem regăsi pe Choi Chul Hoo, Kim Hak Cheol, Im Hyeok sau Kim Jin Tae.

Taberele care iau parte la acţiune sunt:
Balhae (regat care se naşte după căderea Goguryeo-ului) din care fac parte Dae Jo Yeong, Suk-yeong, soţia acestuia, Dae Jung Sang, tatăl lui Dae Jo Yeong, Geolsa Biu şi Heuksudol, fraţii săi, tacticieni (Mimosa), sfătuitori, alţi generali şi aliaţi, împreună cu soţiile lor;
Goguryeo, cu generalul Yeon Gaesomun în frunte, regele Bojang, ultimul monarh al Goguryeo-ului, alţi lorzi şi colaboratori;
Tang, tabăra chineză, condusă de generalul Xue Rengui, Hong Pei, mâna sa dreaptă, împăratul Taizong şi alţi generali;
• tabăra tribului Khitan, condusă de Li Kaigu, generalul-şef, care o ia de soţie pe fosta iubită a lui Dae Jo Yeong, Cho-rin, primul şi al doilea Khan al tribului, tacticieni, Li Geom, fiu al lui Li Kaigu dar fiu de sânge al lui Dae Jo Yeong;
• tabăra tribului Gokturks, cu Muchuo Khan, conducătorul tribului, Inal, prinţul Gokturks şi generalul Tonyukuk.

Serialul debutează cu scena războiului dintre Tang şi Goguryeo, înaintea naşterii lui Dae Jo Yeong. Dae Jung Sang, tatăl său, este introdus ca un general. Xue Rengui, omul Tang-ului, are o minte genială care găseşte un plan perfect de cucerire a fortăreţei Liaodong. După o tentativă eşuată de asasinare a împăratului Tang, Li Shimin, Dae Jungsang este capturat de către Xue Rengui. Acesta, nemulţumit de faptul că acţiunea sa de capturare nu este remarcată, îl eliberează pe Jungsang, care pleacă spre fortăreaţa Ansi. Între timp, împăratul începe planurile de ridicare a unui munte de pământ pentru a distruge fortăreaţa. Dalgi, mama lui Dae Jo Yeong vine cu ideea săpării sub munte pe măsură ce acesta este ridicat, fiind în acelaşi timp însărcinată deja cu Jo Yeong. Xue Rengui salvează nişte soldaţi Tang de la moarte. Împăratul îl ridică la rangul de general.

Lupta începe, iar milionul de soldaţi ai Tang-ului intră în munte. Se dă drumul la apă prin tunelul săpat, iar muntele zdrobeşte mii de soldaţi. Dae Jo Yeong se naşte în această perioadă. La naşterea sa, o profeţie spune că va deveni un mare rege. Aceasta însă este văzută ca o trădare, existând deja un rege în Goguryeo. Jungsang împreună cu soţia şi copilul încearcă să fugă de comandantul suprem Yeon Gaesomun, care doreşte să ucidă pruncul, dar sunt prinşi. Comandantul doreşte să-i ucidă, dar generalul Yang Manchun îl opreşte, spunându-i că Dae Jo Yeong a fost trimis de ceruri pentru a proteja ţara după moartea lor. La auzul acestor vorbe, Gaesomun îşi schimbă decizia. Generalului Jungsang I se spune că soţia şi fiul lui sunt morţi, şi I se ordonă să conducă fortăreaţa Goryeo. Soţiei sale I se ordonă să nu comunice sub nici o formă cu fiul ei, în caz contrar, ambii vor fi ucişi.

Astfel, Dae Jo Yeong este crescut de către Yeon Gaesomun, comandantul suprem, ca sclav, sub numele de Gaedong (câine), pentru ca el să nu întrebe de ce e sclav sau să afle cine e cu adevărat. De multe ori băiatul fuge încercând să-şi găsească părinţii, chiar dacă Yeon Gaesomun îi spune că aceştia sunt morţi. De unul singur învaţă să citească şi să lupte, şi când e deja mai mare, îl roagă pe fiul cel mare al comandantului, Yeon Namsaeng, să-i permită să participe la competiţia de arte marţiale a cărei recompensă era libertatea, dar acesta îl refuză. Jo Yeong îl aude însă pe Namsaeng spunând că va accepta la competiţie pe oricine are recomandarea marelui general Yang Manchun, aşa că fuge spre fortăreaţa Ansi unde îl impresionează pe marele general, care bănuieşte că tânărul ar putea fi fiul lui Dae Jungsang.

Jo Yeong îi spune generalului că este un sclav, dar vrea să devină un luptător. Yang Manchun nu doreşte să-l amăgească, lăsându-l să creadă că are vreo şansă, şi îl pune să se bată cu cel mai bun luptător din fortăreaţa Yodong, Geolsa Biu, şi, spre surprinderea tuturor, e pe punctul de a-i zdrobi capul cu un bolovan. Yang Manchun opreşte lupta la timp, şi îl întreabă de ce a încercat să trişeze. Jo Yeong îi răspunde că într-o luptă nu există reguli, iar pentru el această luptă valorează mai mult ca propria viaţă.

Yang Manchun îi oferă mult dorita recomandare, dar când Jo Yeong revine cu ea, Yeon Gaesomun o rupe nervos şi îi spune că doar el îl poate împiedica să participe la concurs. În ziua competiţie el se strecoară, dar este prins şi închis într-un hambar. Prinţesa Suk-yeong, nepoata regelui Bojang se deghizează în soldat pentru a privi competiţia de lupte.

La palatul din Pyeongyang soseşte un convoi din Tang, iar solul este Xue Rengui. Acesta aduce vestea unui tratat de pace între Tang şi Goguryeo, cu condiţia ca o prinţesă a Goguryeo-ului să se mărite cu un prinţ din Tang. Yeon Gaesomun refuză vehement, şi îi forţează şi pe oficialii ţării să refuze, dar Rengui nu venise pentru tratatul de pace, ci pentru a găsi oportunitatea de a-l asasina pe Gaesomun, unul din stâlpii ţării. Se aliază cu unul din oficialii Goguryeo, Bu Kiwon, şi angajează asasini care să-l ucidă pe comandantul suprem.

Chiar înainte de începerea competiţiei, asasinii plătiţi se ascund în acelaşi hambar unde Dae Jo Yeong era închis, pentru a stabili planul de acţiune (săbiile lor erau impregnate cu otravă letală). Jo Yeong aude toată discuţia, şi îşi dă seama care e planul acestora, dar un zgomot îi trădează prezenţa. Un asasin stă de pază lângă Jo Yeong, iar restul pleacă să-şi îndeplinească misiunea. Prinţesa Suk-yeong intră în hambar, iar asasinul se pregăteşte să o ucidă. Jo Yeong o salvează şi îl pune la pământ pe acesta. Prinţesa cred că şi el este un asasin, şi încearcă să-l împiedice să iasă, dar Jo Yeong o lasă fără cunoştinţă printr-o lovitură. Tentativa de asasinat asupra comandantului eşuează, mulţumită lui Dae Jo Yeong, care este însă atins de o sabie otrăvită şi cade fără cunoştinţă. Yeon Gaesomun cheamă doctorii regali să-l salveze.
Mai târziu, Dae Jo Yeong pleacă să-şi găsească tatăl la fortăreaţa Goryeo, şi împreună revin în Goguryeo. Pe drum întâlnesc o persoana din Baeekje, numită Mimosa, dar şi pe Cho-rin, prinţesă Khitan, şi Li Kaigu, generalul Khitan, care devine rapid marele rival al lui Dae Jo Yeong. Li Kaigu o iubeşte pe Cho-rin, dar ea se îndrăgosteşte de Jo Yeong. Li Kaigu este fiul lui Bu Ji Kwang.

Curând Goguryeo cade, după ce generalii Yeon Gaesomun şi Yang Manchun mor. Dae Jo Yeong face totul pentru a salva regatul, dar, Bu Kiwon, Sa Bugu şi alţi miniştrii Goguryeo, împreună cu armatele Tang şi Khitan, distruga ţara. Împreună cu subordonaţii săi, Geolsa Biu şi Heuksudol, Jo Yeong salvează refugiaţii şi construieşte un alt Goguryeo, primind şi ajutorul unor oficiali care au reuşit să supravieţuiască. Cho-rin rămâne însărcinată cu copilul lui Dae Jo Yeong, dar nu-i spune acest lucru. Dae Jo Yeong scapă de Li Kaigu care vroia să-l ucidă, Geolsa Biu e capturat de Tang, iar Goguryeo-ul nou construit e distrus după o lovitură de stat dată cu ajutorul Shillei. Fiul lui Dae Jo Yeong cu Cho-rin este luat de către Li Kaigu ca fiu al său. Singurii care ştiu că băiatul pe nume Geom este fiul adevărat al lui Dae Jo Yeong, sunt Cho-rin, Li Kaigu şi Geolsa Biu.
Dae Jo Yeong plănuieşte să reconstruiască un al doilea Goguryeo, în ciuda eşecului iniţial. Primeşte ajutor de la Mimosa şi subordonatul său, Geumlan şi fac organizaţia Dong Myeong Cheon Jae Dan, menită să ucidă duşmanii care au distrus Goguryeo. Sunt ajutaţi de fostul rege Goguryeo, Bojang. Bu Kiwon şi Sa Bugu, care au trădat ţara în favoarea Tang, sunt executaţi. Însă, organizaţia este distrusă de Li Kaigu, dar Jo Yeong nu renunţă la ideea reînvierii ţării şi face tot ce poate.

Doi descendeţi ai tribului Gokturks, Gyepilsamun şi Tungso, trec sub ocrotirea lui Dae Jo Yeong. În lupta pentru salvarea oamenilor capturaţi în urma căderii Dong Myeong Cheon Jae Dan, Dae Jo Yeong şi Heuksudol sunt capturaţi de către comandantul chinez Li Wen, care îl urăşte cu toată fiinţa pe Jo Yeong. Trec prin multe suferinţe, fiind nevoiţi să lupte cu Wugol, un uriaş, după ce sunt lăsaţi să flămânzească timp de 6 zile. Cu toate acestea, supravieţuieşte, dar numai după ce jură credinţă Chinei, după care fuge în Goguryeo. Îl întâlneşte pe Mukchol, care devine ulterior Kahn al tribului Gokturks. Începe reconstruirea ţării şi se însoară cu prinţesa Suk-yeong, nepoata regelui Bojang. În China, împărăteasa Cheuk-cheon urcă pe tron.

13 ani mai târziu. Tribul Khitan produce o rebeliune împotriva Tang, iar Dae Jo Yeong le vine în ajutor. În schimb, el le cere eliberarea miilor de refugiaţi ai Goguryeo-ului, care se aflau pe pământurile Khitan. În acest timp, tensiunea dintre el şi Li Kaigu este tot mai mare, iar Jo Yeong îl cunoaşte şi pe Geom, fiul său, cu care lucrează îndeaproape. Li Kaigu este capturat de Tang, dar Dae Jo Yeong îl salvează prin capturarea lui Li Wen, pentru care negociază cu Xue Rengui. După ce războiul se termină, împăratul Li Jinyhong este asasinat, iar Jo Yeong readuce acasă populaţia refugiată.

Tribul Khitan este aproape distrus de alianţa Tang – Gokturks, şi câţiva supravieţuitori sunt salvaţi de Jo Yeong, după ce acesta află că Geom este fiul său. Geom, şi ceilalţi ştiau asta. Jo Yeong aproape îl ucide pe Li Kaigu, iar Khitan este terminat. Li Kaigu scapă cu viaţă şi fuge în Tang pentru a deveni comandant, unde jură credinţă atât Tang-ului cât şi lui Xue Rengui. Dae Jo Yeong conduce ultimii refugiaţi spre baza de la muntele Dongmo, unde va face noul regat.
Armata Tang, în frunte cu Li Kaigu îi ajunge din urmă, Heuksudol şi Gyepilsamun rămân în urmă pentru a împiedica armata să ajungă la ei. Gyepilsamun este ucis de săgeţile lui Li Kaigu, iar Heuksudol vrea să-l răzbune, dar este la rândul lui ucis, de către Zhao Renshi, comandant Tang. Refugiaţii sunt acum în siguranţă, iar Dae Jo Yeong stabileşte câmpul de luptă pe colina Chungmuryeong. Forţele Khitan, conduse de Cho-rin şi Geom nu pot bloca avansarea forţelor chineze. Jo Yeong îl ucide pe Zhao Renshi pentru a răzbuna moartea fratelui său, Heuksudol. Geumlan este ucis de săgeţi, iar Dae Jung Sang, tatăl lui Jo Yeong este capturat şi apoi ucis. Asta alimentează moralul armatei aliate Goguryeo – Mohe, astfel că, din 30000 de soldaţi Tang, doar 1000 mai scapă cu viaţă.

Dae Jo Yeong învinge forţele lui Li Kaigu şi Xue Rengui la Chun Mul Yong cu ajutorul tribului Malgal (Mohe). Li Kaigu fuge, şi îi trimite un mesaj lui Jo Yeong, spunându-i că vrea să se lupte cu el. Dae Jo Yeong câştiga lupta grea, chiar dacă el este primul rănit. Cho-rin bea o licoare otrăvită după ce-l vede murind pe Li Kaigu. După moartea celor doi, Dae Jo Yeong termină de construit noul Goguryeo, dându-i un nume nou, BALHAE. Când credea că totul s-a terminat, Mimosa îi spune lui Jo Yeong că Tang-ul poate merge pur şi simplu la Gokturks şi să-i convingă să atace Balhae, de aceea este bine ca Balhae să păstreze relaţii bune cu tribul Gokturks, şi să trimită acolo oameni mai repede ca Tang-ul. Jo Yeong îşi trimite fiul, pe Geom. Aşa cum se aştepta Mimosa, Li Wen din Tang (cu gândul de a obţine ajutor de la Gokturks şi de a-i distruge pe aceştia odată cu Balhae) ajunge la câteva momente după Geom. Geom este cel care are succes, în ciuda lui Li Wen, chiar dacă Gokturks au multe cerinţe faţă de Balhae pentru a le oferi ajutorul. Dae Jo Yeong cred că totul s-a aşezat acum şi stabileşte reguli.

Curând, Gokturks atacă Tang-ul cu ajutorul Balhae. Tang-ul este aproape bătut, aşa că Li Wen realizează că singura şansă de salvare este trimiterea unui tratat de pace către Dae Jo Yeong. Împărăteasa Wu Zetian este înfuriată de asta şi ezitantă, dar nu are altă cale decât să accepte, gândindu-se la binele Tang-ului. Trimit tratatul, care presupune relaţii de prietenie între cele două ţări, iar Jo Yeong cere ca Tang-ul să ofere Balhae Liaodongul. Cu greu, aceştia acceptă.
Pentru Dae Jo Yeong, principala grijă acum este cine îl va urma la tron. Îi are în minte pe cei doi fii, Geom şi Dan-ni, dar nu se poate hotărî, deşi tinde spre Geom. Dan-ni este fiul lui Suk-yeong, deci este ultimul purtător al liniei regale a Goguryeo, pe când Geom are sângele tribului Khitan, prin mama sa, Cho-rin, dar este mai talentat, are abilităţi de lider şi este inteligent. În cele din urmă, Geom decide să părăsească ţara, dacă ar rămâne, ar începe disensiunile în rândul oficialilor, pe această temă. Îi spune lui Geolsa Biu că el îşi doreşte doar să fie apropiat de tatăl său, dar dacă este forţat să devină succesor, îşi va lua singur viaţa.

Jo Yeong vine să-l vadă pe Geom şi îl găseşte scriind o scrisoare de adio. Încearcă să-l oprească să plece, şi rosteşte cuvântul pe care băiatul îşi dorea atât de tare să-l audă: “Fiule…nu pleca.” La auzul acestor vorbe, Geom izbucneşte în lacrimi, şi îi spune la rândul său: “Tată…” (Geom este fiul lui Dae Jo Yeong cu Cho-rin, dar s-a născut khitan, iar mama sa ştia că va fi în pericol deoarece tatăl lui era duşmanul Khitan la acea vreme. Li Kaigu a iubit-o mult timp pe Cho-rin s-a oferit să-i protejeze pe cei doi, şi l-a crescut pe Geom ca pe fiul său. Geom însă a aflat adevărul, că Li Kaigu nu e tatăl său, ci Dae Jo Yeong este. Acesta a aflat şi el, dar nici unul nu a putut declara asta în mod deschis.). Cei doi se îmbrăţişează ca tată şi fiu, pentru ultima oară, după care Geom pleacă spre un destin necunoscut.

Finalul serialului ne arată scena în care Dae Jo Yeong, împreună cu procesiunea regală vizitează Stela lui Gwanggaeto (Gwanggaeto cel Mare a fost al 19-lea rege al Goguryeo). Împreună cu oamenii săi, care au mai rămas în viaţă, Geolsa Biu şi Mimosa se închină în faţa Stelei, şi fac promisiunea că niciodată oamenii ţării nu vor mai suferi ca în trecut.

Decorul

Filmările au avut loc la Havasu, aproape de munţii Sorak ( în oraşul Sokcho, sponsorul oficial al serialului). Oricine vizitează locaţia poate vedea armura Goryeo cu toate armele posibile, bucătăria regală tipică dinastiei Tang, cu mâncăruri adevărate şi chiar o vacă vie ataşată la un car.

Premii

Drama Dae Jo Yeong a reuşit să acapareze multe premii la gala KBS Drama Acting Awards din anul 2007.
Nominalizări:
Korean Drama Festival Awards 2008: Cea mai bună dramă;
Korean Drama Festival Awards 2008: Cea mai bună interpretare, actorul Choi Soo Jong (Dae Jo Yeong);
KBS Acting Awards 2007: Premiul de Excelenţă de Top în interpretare, actriţa Park Ye Jin (Cho-rin);
KBS Acting Awards 2007: Cel mai bun actor, Jang Bo Suk (Li Kaigu);
KBS Acting Awards 2007: 조연상, Choi Chul Hoo (Geolsa Biu);
KBS Acting Awards 2007: Cel mai bun actor tânăr, Kim Suk;
KBS Acting Awards 2006: Premiul de Excelenţă de Top în interpretare, actorul Choi Soo Jong (Dae Jo Yeong).

Premii obţinute:
KBS Acting Awards 2007: Premiul cel mare, Daesang pentru Choi Soo Jong;
KBS Acting Awards 2007: Premiul de Excelenţă de Top în interpretare, actorul Lee Deok Hwa (Xue Rengui);
KBS Acting Awards 2007: Cel mai bun scenarist, Jeong Yeon Chul;
KBS Acting Awards 2007: 조연상, actorul Im Hyeok (Dae Jung Sang);
KBS Acting Awards 2007: Premiul de Popularitate, actorul Jung Bo Suk;
KBS Acting Awards 2007: Premiul Netizen, actorul Choi Soo Jong;
KBS Acting Awards 2006: Premiul de Excelenţă în interpretare, actorul Kim Jin Tae (Yeon Gaesomun).

Surse: Wikipedia, HanCinema.

Despre Ana-Maria Ruse [KF]

Ana-Maria Ruse [KF]

Browse Archived Articles by Ana-Maria Ruse [KF]

89 comentarii

There are currently 89 comentarii on Dae Jo Yeong (k-drama, 2006). Perhaps you would like to add one of your own?

  1. Primaaa!!!! ma apuc de citit chiar acum :D

    • :) Lectură plăcută!

      Luaţi în considerare avertismentul de la început, dacă nu doriţi să aflaţi toată acţiunea.

  2. awww … ce complicata poveste… pacat ca Cho-rin si cu dae-jo-yeong nu pot fii impreuna… si in acelsi timp Goguryeo cade..

    • Chiar ft complicată, eu regret că nu pot urmări serialul la tv, dar pe viitor o voi face.

      • eu am reusit s ainteleg tot serialul si imi place la nebunie nu este chiar complicat trebuie sa stii cn cu cn ii si deastea….:X

  3. nui nimic e chiar placut sa lecturez tot ;)

  4. Felicitari Ana! o recenzie foarte interesanta si ampla si in acelasi timp o delectare pentru cei care, din diverse motive nu pot vedea inca filmul. Tatal meu este un mare fan al acestui film. El imi mai povesteste despre ceea ce se intampla. Este un film cu adevarat amplu, in care din ceea ce vad eu nu doar doua tabere sunt extrem de importante, ci chiar mai multe. Si chiar daca imi pare rau dupa Goguryeo, cred ca din ceea ce povestesti este un film destul de realist in ceea ce priveste modul in care este vazuta caderea unor popoare si formarea altora in acele timpuri.

    • Mulţumesc Julia! A fost o delectare şi pt mine, având în vedere că nu pot urmări serialul. E o dramă istorică din genul celor mai aproape de realitate, cu mai puţine elemente romanţate şi cu accent pe lupte, războaie, şi probabil mult sânge.

      Cine urmăreşte ne poate da mai multe detalii, chiar m-aş bucura :)

      Eu mi-aş dori să urmăresc serialul pt distribuţie, pe lângă Choi Soo Jong mai sunt şi Park Ye Jin şi Jung Bo Suk, acest triunghi amoros, deci nu poate fi decât captivant.

  5. Felicitari, Ana!
    Foarte ampla recenzia. Chiar ma intrebam cand o sa se scrie despre acest serial pe Koreafilm.

  6. Da, filmul e foarte realist si foarte bine realizat. Distributia e de exceptie. Am urmarit pana acum cam 70% din ce s-a dat la tv.

    Ceea ce imi place e ca prezinta personajele(le scrie numele jos cand apar) si daca te mai incurci, de ajuta.
    Si ce imi place si mai mult e ca din cand in cand apare naratorul care prezinta situatia istorica: ani, nume, documente, harti cu sageti care arata miscarea armatelor. Deci intelegi foarte bine ce se intampla si de ce.
    E ca una din lectiile tale de istorie :P.

    • Desi nu am urmarit deloc, din imagini mi-am dat seama ca e ft realist, si din relatare.
      In serialele istorice mai greoaie si mai lungi de obicei se scriu numele personajelor, pt ca sunt ft multe, si se pot incurca. Mersi pt detalii si comentarii! :)

  7. Am citit toata recenzia pentru ca nu o sa am rabdare pana cand se termina si pentru ca poate nu o sa pot sa urmaresc asa de des serialul de acum(lipsa de timp, din pacate :( ).
    Dupa cum spuneam, am citit tot si nu imi pare rau, dar avertismentul e bine venit. :)

  8. eu nu am vazut niciun ep din pacate. Felicitari ana. Sper sa il vad si eu intr-o zi

    • Multumesc! Eu m-am gandit sa avertizez pt orice eventualitate, poate sunt persoane care nu vor sa afle finalul daca urmaresc (si eu sunt la fel).

  9. Ana esti minunata,eu deja am vazut 19 episoade traduse in romana ,dar fiind un proiect greu nu s-a incumetat nimeni sa ajute pionierul,acum,multumita TV-ului am ocazia sa vad tot filmul! Tu zici ca e spoiler? aiurea mai tare m-ai bagat in ceata! Intradevar o multitudine de actori care de care mai bun si mai indragit! Xu Rengui asta e dat naibii,are o minte de te crucesti de unde le scoate,mi-a placut de el si in ECC!
    P.S. deja sant la ep 4 din King Gwanggaeto!(alt super film)

    • Chiar te-am bagat in ceata? :)) Nu-i bai, daca urmaresti la tv afli totul treptat si e mai frumos asa :)

  10. Multumesc celor care au avut ideea de a oferi casa si masa ,acestui minunat film,sa avem si noi unde sta si povesti ce s-a mai intamplat in targ!

    • Mersi Livia! Chiar m-am gandit ca exista persoane care urmaresc dar nu au unde comenta, de aceea am dorit sa scriu o recenzie.
      Comentariile voastre sunt voturi pt mine, multumesc! :)

  11. Pacat ca aceasta recenzie nu este pentru votat ,atunci ar fi trebuit sa primeasca 50 de milioane si catralioane de voturi! O recenzie pe gustul meu!

  12. de cand am vazut planul editorial din noiembrie asteptam recenzia asta. chiar ma gandeam cand o sa se scrie ceva despre serial, dar recenzia ta a fost cat toate cele pe care le asteptam si mai mult. Multumim Ana si felicitari pt. toata munca depusa!:*:D

    • Si eu iti multumesc Deea! Ma bucur ca am scris pe masura asteptarilor voastre :)

      • super fain nu pierd nici un serial a-mi place foarte frumos

  13. multumim, Ana, pentru mine nu este chiar un spoiler, pentru ca nu il urmaresc, si poate in viitorul foarte indepartat o voi face.
    distributia mi se pare geniala. chiar daca nu l-am placut pe Bogo in Sea God, el este un actor foarte bun pe care l-am descoperit un pic in Hometown Legends. cat despre Park Ye Jin, chiar imi era dor de ea, nu prea mi-am imaginat-o vreodata cu Choi Soo Jong :)). Si printesa Kyung Hee… o iubesc in Princess Man :)
    apropo, cine stie sa-mi raspunda si mie la o intrebare: acest Yeon Gae Somun a fost un general foarte important al Goguryeou-lui? este si un serial numit chiar asa, daca l-a vazut cineva, imi poate da mici detalii despre el? nu este foarte cunoscut serialul:D
    despre regatul Balhae stiu foarte putin, a fost unul dintre regatele tarzii ale Coreei, dar nu a rezistat prea mult odata cu unificarea Goryeou-lui, asa e? :D
    multumim din nou, Ana :)

    • Nu stiu chiar atat de multe date istorice, dar in film Yeon Gesomun apare(cu acest nume) si este un general iscusit si cu personalitate puternica.
      El, impreuna cu Yang Manchun au jurat in urma cu 30 de ani(adica 30 de ani inainte sa inceapa actiunea serialului) la mormantul lui Gwanggaeto(mormantul la care se duce si Dae Jo Yeong in finalul serialului) sa cucereasca teritoriile Chineze care le-au fost luate. Dupa ce au loc bataliile din Liaodong si mai ales asediul castelului Ansi(cu dealul de pamanat), cei doi reusesc sa cucereasca China pana la Marele Zid si pentru destul de multi ani ramane teritoriul Goguryeo. Tatal lui Dae Jo Young(Dae Jungsang) e cel care aprara fortareata Goryeo de la Marele Zid Chinezesc in tot acest timp.

      Toate aceste nume, la fel ca si Xue Rengui din tabara Tang si celelalte sunt reale si la fel si personajele.

      • foarte frumos, multumesc

    • Da Laura, Yeon Gae Somun a fost un mare general al regatului, si exista si un serial. Am scris chiar eu despre el , poti citi aici:
      http://koreafilm.ro/blog/2010/09/yeon-gaesomun-2006-22314/

      Actorii sunt si pe gustul meu, si cele doua actrite sunt minunate :)

      • multumesc :)
        oare cum ii sta lui Park Ye Jin cu Choi Soo Jong? :))

        • Eu cred ca bine, dar nu stiu cat timp formeaza ei un cuplu in serial, pt ca ea devine sotia lui Li Kaigu.

          • foarte interesant

      • stii cumva unde pot gasi acest serial, de preferabil subtitrat in romana? :)

        • Laura, nu cred că este tradus în română :(

          • stiu ca l-am vazut peteava.ro si m-am uitat la primul episod cam 10 minute sa vad povestea, regele, chestii din astea, dar nu l-am mai gasit, poate s-a retras :(

          • Mai mult ca sigur că nu era tradus complet.

        • da… pe NATIONAL TV de LUNI-VINERI
          In fiecare Luni Marti Miercuri si Joi la ora 21:15
          Iar in fiecare Marti Miercuri Joi si Vineri reluare la ora 15:00

  14. mi-am propus sa vad acest serial, dar nu stiu cand pt ca la tv nu reusesc.
    sunt convinsa ca este interesant, asa cum au fost toate serailele istorice coreene pe care le-am vazut pana acum

    • Si eu mi-am propus, dar nu stiu cand voi reusi.

  15. Sper sa reusesc sa-l vad si eu… Nu stiam ca e vorba de acest serial… Pacat ca se dau aceste nume (en “Destinul regelui”)serialelor. Te induc in eroare:D
    Nu siti cam pe la ce episod se afla acuma cu difuzatul?:P

    • Televiziunile române dau propriile titluri serialelor coreene, vezi seria legendelor de la Tvr, probabil să fie mai uşor de reţinut de telespectatorii români. Nici eu nu ştiu la ce episod s-a ajuns, uită-te într-un program tv.

  16. superba recenzia ana.cred ca ai muncit din greu sa realizezi recenzia.sincere felicitari.

    • Multumesc Celine :) Da, am muncit destul de mult la traducere!

  17. ana, ana secret garden pe euforia din 16 noiembrie! ^^ <3 :D tocmai am vazut reclamaaa! :x

    • Super veste! Nu stiu insa daca voi putea sa-l revad daca e tot de la ora 17 :(

  18. chiar ma gandeam ce serial se difuzeaza acum pe national tv… mi-ar placea sa-l vad, subiectul imi place (desi, initial nu credeam) dar nu stiu daca o sa am suficient timp, nici macar la regatul vanturilor nu m-am uitat (shame on me)..

    coincidenta sau nu, tocmai azi am vorbit la curs despre tribul Khitan si Stela lui Gwanggaeto!^^ poate de asta imi place asa de mult subiectul! :))

    felicitari pentru recenzie! ^^

    • despre ce curs este vorba, Oana?

      • un curs de cultura si civilizatie coreeana de la facultate! :D

        • Cred ca ar trebui sa faceti cursurile online :)), sa “participam” si noi :P

          • deocamdata ce am facut la clasa se afla si pe site! chiar, nu te-ai inscris la cursurile facultative de limba coreeana?:D

          • Nu. Cred ca am aflat tarziu de ele. Si nu erau parca la Bucuresti, sau nu stiu eu bine?

          • nu nu nu, in Cluj, la FSEGA se fac cursuri de coreeana! :D

          • Da?!? :-o
            Nu stiam :(…
            De cand? Cand se tin? Cat costa?

          • de vreo cateva saptamani… se tin marti de la 6 si ceva… nu stiu cat costa, dar banuiesc ca nu mai mult decat alte cursuri…

          • Sa inteleg ca nici tu nu mergi…
            Am cautat pe net dar nu am gasit amanunte. Poate cand o sa se reinceapa un modul o sa merg…
            Multumesc ca mi-ai zis.

          • pai eu invat coreeana la faculta deci nu mai merg si la curs facultativ :)

          • :-X Tare
            Si stii cat sa poti traduce filme?
            Mie mi-ar placea mult sa stiu coreeana asa bine. Acum numai 2-3 cuvinte prinse din filme :P.

          • :)) as vrea eu sa pot traduce filme… inca n-am ajuns asa de departe; sunt doar in primul an :D ar fi fantastic sa stiu asa bine coreeana! ^^

          • Pai spor la invatat atunci.
            Cand mai scap de proiecte si laboratoare si examene, ma pun si eu pe treaba :P

        • waaa, ce norocoasa esti

    • Ce tare… :)

  19. Reporterul nostru ,nu se desminte,maine poimaine ne va trimite vesti on line din Corea ,nu are importanta care,co fi nord ,co fi sud ! Felicitari Oana ca deja ai facut primul pas din cei 1000,asta este cel mai greu!

  20. Salut prieteni, sint foarte fericita ca TV National a cumparat acest serial URIAS si GRANDIOS ,pe care l-am urmarit in 2010pe KBS WORLD cu titrare in lb engleza pe care il prind si azi pe UPC HD medium in Buc. In prezent urmaresc serialul GWANGWAETO The great Conqueror , sinbata si duminica la ora 14.40
    Despre serialul de fata, Regele DAE JO JOUNG , as dori sa adaug citeva precizari la ampla prezentare de mai sus pe care am citit-o cu ochii unuia care a vazut tot filmul si acum urmaresc cu placere ( ca un pensionar) si reluarea TV Nat.
    Actiunea filmului se deruleaza ca si in realitate pe cca 20 -25 de ani si copilul nascut cu destin IMPERIAL la caderea unui meteorit in cetatea ANSI parcurge drumul istoriei regatului GOGURYEO de la inceputul luptei cu imparatia CHINEI -dinastia TANG pina la distrugerea si reinvierea sa ca regatul BALHAE cu DAE JO JOUNG imparat si sotia sa de os regal imparateasa.In Actiunea este superb impletita intre dragoste si actiune, ura si razbunare , prizonierat si evadare, curtea imperiala a Marii imparatese ZE si generalul genial ( actor fascinant) Xue Rengui si Hanii Khitan.
    Cele doua femei au fost sincer iubite la vremea lor si fiecare i-a daruit un fiu , baietii luptind cu el alaturi in ultima parte a serialului. Tacticianul MIMOSA ( super actor ) este descendentul familiai regale BAEKJE, regat distrus de armatele chineze Tang si este genialul strateg al luptelor si finantatorul lui Dae JO JOUNG si veti vedea cum intrigile paralele ale casei sale de gisaeng adapostesc lupta de rezistenta si hartuire sub ocupatia Tang a regatului Goguryeo spre disperarea guvernatorului XUE RENGUI . Acum cind scriu imi aduc aminte d eactiune si vizualizez scene admirabile si derulari spectaculoasea capcanelor inclestarilor armate, frumoasa fratie a celor 3 prieteni , Dae, Gwanbisu si Heon Deok. Numele atibuite in filmul tradus in romana sint cele din traducerea engleza pe care am vazut-o eu dar nu prea corespund cu cele ale de mai sus care probabil sint din coreeana corect audio. Oricum merita sa va faca cineva inregistrarea pe video caci istoric si regizoral, artistic si costume, podoabe si scenografie , joc in roluri paralele si secundare , toate cred ca sint maxim posibil d eunde si multitudinea de Awards. Vizionare placuta multe zile de acum inainte, Se reia la ora 14.30 a doua zi.
    La postul N24 PLUS (tot pe UPC) vineri, simbata si dumoinica la ora 2015 este serialul IMPARATEASA de FIER . Frumos realizat ( deocamdata cam 12 episoade ) dar cu actiune , actori si buget mai mic dar cu o actrita cu personalitate .

  21. Revin cu citeva amanunte referitoare la intriga drama sentimentala a serialului : cum ajunge Cho-rin ( Chiulin la TV ) sa il piarda pe Dae JO Yeung si sa nasca copilul sau in “gradina lul LI Kaigu”. Ea era iubita oficiala a generalului Dae Jo Yeoung si primise d ela el inaintea plecarii la o batalie cu armatele chineze Tang aliate cu Kitanii condusi de Li Kaigu cele doua inele d ejad pentru logodna dar nu ii spune ca este insarcinata .Despartire emotionanta. In timpul conflictului armat Li Kaigu , furios si iubind-o nebuneste o rapeste din Goguryeo si o duce in tabara Khitan la tatal ei , hanul Kithan .
    Ea ii marturiseste lui Li ca poarta copilul lui Dae si pentru A O SALVA DE LA UMILINTA IN TRB ca re un copil din flori cu dusmanul Li Kaigu declara in fata tatalui si consiliului tribal ca aabuzat d eea si ea poarta copilul lui . O ia d enevasta si o obliga sa nu spuna niciodata copilului cine este tatal asa ca Geum creste ca un Khitan autentic ,cu o veneratie catre tatal sau LI mare razboinic. Ulterior , atasat lui Dae ca ofiter afla adevarul dar se simte stingher d erivalitatea cu fratele viterg , al imparatesei Suk Yeong -Go si va pleca la sfirsitul serialului in triburile khitan, spre durerea tatalui sau care ii intelege optiunea.
    Aseara am mai vazut un episod din Imparateasa d efier pe TV Nationaldar canalul al 2 lea- N24 PLUS . Va semalez un mic actor superdotat , care a mai crescut intre timp dar cu aceiasi fata dragalasa si ochi negri expresivi , micul SAN , care acum are cam 11-12 ani , inaltut si cu o prestatie actoriceasca si mimica emotionala impresionanta in rolul unui mic print mostenitor crescut rupt de mama sa Imparateasa d efier .
    Cine stie si poate face un portret al acestui MIC MARE talent , copil minune care are sansa d ea juca linga marii actori de seriale istorice il rog sa ne faca aceasta bucurie .
    Deasemeni , cine urmareste serialele ce trateaza perioada veche intre anii 200-800 a Goguryeo sa ne faca si o identificare a oraselor cetati , palatelor si riurilor de Nord ca loc al bataliilor ingrozitoare cu Armata Chineza TANG , din vremea marii imparatese chineze WU ZENTIAN care l-a sustinut pe generalul XUE RENGUI si care a guvernat o vreme zona de nord a Coreei .astazi provincia Liaodong din China si mare parte a teritoriul norg coreean de azi Pyeon yangul de azi era capitala in vremurile de atunci si de azi.
    Ce inseamna istoria pe 2000 d eani, tot la imparatia Chinei se cere sprijin economic, militar si protectie in zona de nord. Triburile d eKhitani, Jurcheni au ramas azi in China in provinciile HEBEI;LIAONING SI JILIN ;HEILLONGJIANG si cred ca anestecati cu coreenii goguryeo in timpul veacurilor trecute svor fi fericiti sa isi invete istoria din aceste seriale de la Gwanggaeto , la Jumong, Muhyull si Dae Jo Joung.
    Ministrul reunificarii din SK a declarat recent ca probabil in adoua jumatate a decadei 2020 se poate vorbi d espre o reunificare a celor doua state coreene fara a preciza configuratia istorica, economica sau statala. Jumong si stramosii coreenilor sacrificati se vor bucura alaturi de urmasi si nenumarate slujbe vor fi facute la mormintele lor.

  22. Doua seriale suberbe DJY si ECC pacat ca ,prin numarul mare de episoade amandoua au indepartat pe cei cu talent scriptic, chiar daca nu avem rezumate eu tot urmaresc acest film care m-a incitat inca de la inceput! Prestatia actorului DJY nu se dezminte nici aici ,este la fel de talentat si riguros ca si in rolul lui JB din Imparatul marii,poate umpic prea sever cu el isusi,dar un actor de caracter !

  23. in sfarsit gasesc si eu ceva comentarii despre acest film, cat am intrebat de el, recunosc pe Jumong, dar nimeni nu aputut sa-mi raspunda unde pot gasi rezumatul acestui minunat serial, este foarte greu sa urmaresc mai multe seriale la un televizor, atunci cand se termina pe tvr, imi ia telecomndat sotul si asa mai pierd din acest serial, multumesc pentru rezumat,

  24. Pentru mine ,acest serial este un deschizator de drumuri si insuflla la fiecare glas de toba,fiorul razboiului,dar si al puterii interioare care se trezeste in tine… E un serial magnific…care nu exceleaza prin OST,ci prin jocul actoricesc minunat…
    Cand Dae Jo Young mergea la lupta stateam cu sufletul la gura si eram la fel de implicata ca si la Jumong…poate pentru ca este vorba de Goguryeo…dar pur si simplu m-a facut sa il iubesc …. Sunt scene de lupta remarcabile,iar fiul sau Geom va excela la acest capitol…
    Multumim Ana pentru recenzie!

  25. Am vazut toate episoadele (134) imi pare rau ca trebuie sa ma despart de acesti prieteni pe care mi i-am facut in timpul filmului ce evoca o perioada tulbure din istoria Coreei.
    Am fost impresionat de scenariul filmului , prestatia actorilor a fost superba, s-au integrat perfect in scenele de lupta pentru dreptate , locatia filmarilor , redand cat mai real perioada in care a avut loc actiunea filmului.
    Istoria Coreei poate sta cu cinste alaturi de toate tarile care si-au castigat libertatea si identitatea nationala.

  26. Imi cer scuze, ca nu am mentionat mentorul titrarii acestui film si aduc vii multumiri d-rei. Ana pentru recenzia corect efectuata a dramei filmului Destinul Regelui care m-a tinut cu sufletul la gura, impreuna cu familia am trait toate momentele palpitante din film, fapt pentru care ii doresc sa isi implineasca visul de a vizita si cunoaste istoria Coreei de Sud, si sa ne impartaseasca impresiile cu aceasta ocazie!

  27. Super serialul credeti-ma! eu il urmares pe NationalTV si e super…nu am pierdut nici un episod! Mi-a placut extrem de mult atunci cand Dae Joyoung a distrus armata Tang condusa de gen. Xue Rengui!! ;) super cool filmul.

  28. Filmul acesta intrece orice film vazut de mn. Personajele si-au intrat extrem de bine in rol iar prezentarile acelea din timpul episoadelor care arata cu exactitate ceea ce sa intamplat acum 1000 si cv de ani. Foarte interesant si in acelas timp educativ.Deoarece inveti despre noi eroi din timpuri stravechi si noi regate care sau luptat pentru INDEPENDENTA lor fata de alte regate care sunt superioare lor.Fiind exemplu Dinastia Tang care i-au subjugat pe Khitani insa dupa cativa ani acestia au format o alianta cu marele razboinic Dae Joyoung si s-a proclamat noul stat Khitan. Si in + mai este educativ deoarece altor oameni/copii le place istoria la fel ca si mie. Eu sunt extrem de interesant de istoria multor tari si popoare:cum sau format din ce triburi/imperii sau format etc.
    In fine. Eu as vrea sa spun caci acest film este de o rara frumusete. Este un film de drama care cuprinde DRAGOSTE si RAZBOI si ne arata ca trebuie sa ne iubim tara si pe locuitorii acesteia , precum a facut si gen. Dae Joyoung pentru a salva refugiatii Goguryeoeni(sau cum se scrie, scuzati dar la cuvantul acesta ma incurc ;);) ) din mainile Khitanilor care nu i-au fost recunoscatori gen. Dae Joyoung pentru ca i-au salvat de gen. Xue Rengui.
    Cam atat am avut de spus ;) . Urmariti acest serial pe National TV deoarece este extrem de bun! ;)

    • Sunt in asentimentul tau.

  29. e cel mai tare film pe care lam vazut vreodata nici nu vreau sa ma gandesc ca se termina as vrea sa nu se mai termine niciodata am 15 ani dar nu am crezut ca o sa iubesc asa de mult un film

  30. Buna…
    Azi ne luam la revedere de la acest minunat serial,ce ne-a dat atat de multe lucruri si ne-a purata spre glorie…Destinul sau a fost cu adevarat pe cat de maret ,pe atat de tragic…Si-a dedicat viata unui singur scop-Renasterea unei imparatii fara pereche-Goguryeo.
    Ca si la terminrea serialului meu preferat…ma simt un pic nostalgica ,dar fericita ca totul s-a incheiat cu bine.. si totusi..plecarea lui Geom a fost cea mai grea lovitura pentru Generalul nostru drag…Ce grea e desparirea de propriul tau copil caruia nu i-ai spus pana atunci “Fiule”…. Asta urasc cel mai mult la aceste seriale.In fiecare dintre ele..tatal si-a pierdut copilul si sansa de a-l vedea crescand..si lumea aceea minunata construita de ei este de fapt un gol imens pe care din pacate numai ei insisi il simt…si pe care nu au cu cine sa-l imparta…
    In privinta lui Dae Jo Young,ca si in cazul lui Jumong,nu ma pot decide asupra femeii care a avut cel mai mare impact in viata sa…Chulin sau SukYoung. Ambele l-au ajutat enorm si i-au oferit sprijinul de care avea nevoie pentru a-si indeplini visul.Atunci cand Chulin i-a dat acel mic pumnal lui Jo Young(prin intermediul printesei) s-a vazut cu adevarat ca dragostea lor nu a murit….Tocmai acel pumnal i-a salvat viata,atat lui,cat si camarazilor sai…in acea vanatoare de oameni intreprinsa pe un munte….. A facut arme cu ajutorul pumnalului taind niste bambus ..:D:D! Impresionant,nu? El chiar a omorat 7000 de soldati Tang numai cu cateva zeci de oameni,facand din acel munte iadul pe pamant,fiind impanzit de capcane care mai de care.
    Sunt multe intamplari fantastice care ii au in prim plan pe cei 3 razboinici;Jo Young,Gwulsabyu si Heuk Sudol…si as sta opre intregi sa comentez pe marginea lor,dar vreau doar sa scot in evidenta cel mai important lucru-Natiunile mari s-au construit cu mult sacrificiu,cel mai mult uman…din pacate…si asta face din noi a fi niste instrumente ale destinului… Cert este ca valoarea umana se vede mai greu decat cea a puterii ,atat in viata reala cat si in filme.Doar persoanele care nu gandesc cu “buzunarul” au destine marete…E ca un orizont al asteptarilor:A give and take process,cum ar spune domn profesor.
    Dae Jo Young-REGE<EROU<PARINTE AL REFUGIATILOR..asa va ramane in inima mea…
    Multumim National Tv pentru sansa de a vedea acest serial la tv…si va asteptam cu filme la fel de bune. Si va multumesc si voua,Koreafilm,pentru sansa de a comenta aici serialele noastre dragi.

  31. Din cate am vazut eu, nu astazi se termina DJY ci lunea viitoare, pe 4 iunie.

  32. Aşa am văzut şi eu, că pe 4 iunie se termină DJY. Aseară a fost episodul 130, episod în care tatăl lui Joyoung, marele general Dae Jungsang a murit a ales să se moară pentru poporul său ca spiritul lui să fie veşnic şi să apere poporul, a fost un episod foarte trist. Ce rău îmi pare că se termină acest serial minunat :( !

  33. A venit timpul sa ne luam ramas bun de la personajele ale caror marete fapte ne-au tinut in fata televizorului timp de 7 luni.A venit timpul sa mai inchidem, cu adanca tulburare si admiratie,inca un capitol din istoria koreenilor.Am fost alaturi de eroii lor,si,datorita deosebitilor actori,am trait de fiecare data frenezia izbanzilor,am simtit gustul amar al infrangerilor,al tradarilor sau am simtit primii fiori ai dragostei.
    Cu durere in suflet,ne-am despartit saptamana trecuta de navalnicul Heuk Sudol,de Gyepilsamun,de inteleptul Dae Jungsan.Geumlan,pe care o credeam ca va ramane alaturi de Gulsabiwu,ne-a parasit si ea intr-un mod brutal si de neinteles(pentru mine).Li Kaigu,cel care nu si-a gasit niciodata aliatii potriviti,moare in ultima confruntare directa cu Dae Joyoung(admirabil duel,excelenta punere in scena).Chulin,cu sufletul sfasiat intre dragoste si devotament,din dorinta de a ramane cu el,undeva,candva,intr-o alta viata,isi ia viata.Chiar si moartea ticalosului de Shin,ne aduce o farama mica-mica de regret,daca ne gandim la tot devotamentul cu care l-a slujit,in toti acesti ani pe Li Kaigu.

    http://www.youtube.com/watch?v=WnYzT8jv8rY

  34. http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Balhae-Territory_in_830.JPG

    Balhae,regatul infiintat de Dae Joyoung,ocupa partea sudica a Manciuriei,intreaga zona Primorski krai(azi,extremul orient al Rusiei).Au fost infranti de Khitani in 926 si cea mai mare parte a teritoriilor de nord au fost asimilate de de Dinastia Liao(sau Imperiul Khitan fondat in 907),in timp de sudul a fost absorbit de Goryeo.
    Aproape toti istoricii sunt de acord ca principala cauza a pabusirii regatului Balhae a fost invazia khitana din 926;totusi sunt cativa care pun in discutie si alt aspect:exacerbarea conflictelor etnice intre clasa conducatoare,formata din locuitori ai fostului Goguryeo si locuitorii de rand,nativii Mohe(malgalii).Unii cercetatori resping aceasta idee,acordand,in schimb,mai mult credit teoriei cum ca o catrastrofala eruptie a Muntelui Baekdu ar fi fost cauza prabusirii Balhae.
    Adeptii acestei teorii sustin ca Balhae era deja angajat,de vreo doua saptamani,in luptele cu kitanii,si dintr-o data s-a prabusit.Cum a putut Balhae,cu o istorie de 200 de ani,sa cada asa usor si intr-un timp asa de scurt?Masiva eruptie a muntelui Baekdu,sustin cercetatorii si istorici si geologi,a fost de 50 de ori mai mare decat cea a muntelui Vezuviu,dovezi ale acelei eruptii,cenusa,s-au gasit si in partea de sud a insulei Hokkaido(Japonia).Explozia a provocat aparitia unei imense caldari,de aprox.5 km si 850 m adancime.Cantitatea enorma de cenusa a provocat daune irecuperabile agriculturii si intregii societati a Balhae.De ce supravietuitorii nu au incercat sa reconstituie regatul?.Ei(cercetatorii) mai spun ca Khitanii au profitat de acest dezastru natural,si si-au impus controlul asupra teritoriului Balhae.

    Muntele Baekdu,considerat de koreeni,leaganul civilizatiei lor,este situat(azi) la granita dintre Korea de Nord si China.Ingrijorati de activitatea vulcanului,chinezii au construit,in apropierea lui,in 1999,un observator care monitorizeaza intreaga activitate a vulcanului.Calculele expertilor spun ca eruptii catastrofale ale vulcanului au loc la fiecare aprox.1.000 de ani,in schimb eruptii de mai mica insemnatate la fiecare 200-300 ani.Ei trag un semnal de alarma si sustin ca un vulcanul va putea erupe oricand in perioada 2014-2015.Daunele provocate de aceasta ar fi de 10-100 de ori mai mari decat cele provocate de eruptia din 2010 din Islanda.
    Zona muntelui Baekdu este si una de interes turistic..mai accesibila din China..:)

    http://www.youtube.com/watch?v=1u1CELeu_QA

  35. http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Balhae-Territory_in_830.JPG

    Balhae,regatul infiintat de Dae Joyoung,ocupa partea sudica a Manciuriei,intreaga zona Primorski krai(azi,extremul orient al Rusiei).Au fost infranti de Khitani in 926 si cea mai mare parte a teritoriilor de nord au fost asimilate de de Dinastia Liao(sau Imperiul Khitan fondat in 907),in timp de sudul a fost absorbit de Goryeo.
    Aproape toti istoricii sunt de acord ca principala cauza a pabusirii regatului Balhae a fost invazia khitana din 926;totusi sunt cativa care pun in discutie si alt aspect:exacerbarea conflictelor etnice intre clasa conducatoare,formata din locuitori ai fostului Goguryeo si locuitorii de rand,nativii Mohe(malgalii).Unii cercetatori resping aceasta idee,acordand,in schimb,mai mult credit teoriei cum ca o catrastrofala eruptie a Muntelui Baekdu ar fi fost cauza prabusirii Balhae.

  36. ….Adeptii acestei teorii sustin ca Balhae era deja angajat,de vreo doua saptamani,in luptele cu kitanii,si dintr-o data s-a prabusit.Cum a putut Balhae,cu o istorie de 200 de ani,sa cada asa usor si intr-un timp asa de scurt?Masiva eruptie a muntelui Baekdu,sustin cercetatorii si istorici si geologi,a fost de 50 de ori mai mare decat cea a muntelui Vezuviu,dovezi ale acelei eruptii,cenusa,s-au gasit si in partea de sud a insulei Hokkaido(Japonia).Explozia a provocat aparitia unei imense caldari,de aprox.5 km si 850 m adancime.Cantitatea enorma de cenusa a provocat daune irecuperabile agriculturii si intregii societati a Balhae.De ce supravietuitorii nu au incercat sa reconstituie regatul?.Ei(cercetatorii) mai spun ca Khitanii au profitat de acest dezastru natural,si si-au impus controlul asupra teritoriului Balhae.

  37. Muntele Baekdu,considerat de koreeni,leaganul civilizatiei lor,este situat(azi) la granita dintre Korea de Nord si China.Ingrijorati de activitatea vulcanului,chinezii au construit,in apropierea lui,in 1999,un observator care monitorizeaza intreaga activitate a vulcanului.Calculele expertilor spun ca eruptii catastrofale ale vulcanului au loc la fiecare aprox.1.000 de ani,in schimb eruptii de mai mica insemnatate la fiecare 200-300 ani.Ei trag un semnal de alarma si sustin ca un vulcanul va putea erupe oricand in perioada 2014-2015.Daunele provocate de aceasta ar fi de 10-100 de ori mai mari decat cele provocate de eruptia din 2010 din Islanda.
    Zona muntelui Baekdu este si una de interes turistic..mai accesibila din China..:)

    http://www.youtube.com/watch?v=1u1CELeu_QA

    • multumim Mihaela pentru aceste informatii
      azi am mai aflat ceva nou :)

  38. Aseară neam despărţit de încă un serial minunat, încă numi vine să cred că sa terminat, seară de seară am urmărit actiunile eroilor noştri dragi şi la sfârşit scena cu Dae Joyoung şi Geom a fost foarte emoţionantă. Mihaela mulţumim pentru informaţii. A fost un serial care va rămâne mereu în inima mea întipărit, chiar dacă a fost mai lung nu mam plictisit. Am o întrebare, Dae Joyoung câţi fii a avut cu prinţesa Sukyoung unu sau doi? Unu e Dan, dar mai era un băiat care îi spunea tată. Din seara asta începe o nouă aventură!

  39. ador filmul acela ,pacat ca sa terminat

  40. Of, mă reîntorc aici pentru puţin timp.

    E destul de ciudat să vezi în paralel, Înflorirea Goguryeo-ului, respectiv căderea acestuia.

    Am văzut că s-a ajuns la momentul în care a fost instalat un nou rege pentru Goguryeo, dar de fapt era marioneta sclavei Tangului, Silla.
    :(

  41. Daca vreti sa il download-ati de pe internet cu subtitrare in engleza, si cu calitate buna a imaginii, il puteti lua de pe D-Addicts. E un site pe care nici macar nu trebuie sa va inregistrati.

  42. Eu revăd a doua oară acest serial şi îmi place la fel de mult, chiar dacă are 134 de episoade e o plăcere să îl vezi. Acest serial e minunat şi are de toate lupte, poveşti de iubire şi arte marţiale. Îl recomand tuturor :)

  43. Ma poate ajuta si pe mine cineva cu titrarea in romana a serialului King Gwanggaeto the Great Conqueror? Am traducerile de la episodul 66 pana la final, dar nu gasesc episoadele 1-66. Va multumesc anticipat.

  44. Citesc cu mare emotie despre acest serial vechi dar atât de bun. Citesc si comentariile mele de acum 8 ani și mă gândesc cum trece timpul… oare mai intră cineva aici sau a rămas palatul atât de gol? Chiar aș vrea să revăd acest minunat serial, l-am găsit pe net tradus dar atât de lung… acum nu mai am același timp… ce nostalgie recitind povestea

Lasă un răspuns către mihaela