Ana-Maria Ruse [KF]

La mulţi ani, Cha In Pyo!

Written by Ana-Maria Ruse [KF]. Posted in Actori, Portrete, Recenzii Koreafilm

Tagged: , , ,

cha 5

Published on octombrie 14, 2011 with 30 comentarii

Cha In Pyo, actor, cântăreţ şi scriitor, s-a născut la 14 octombrie 1967, aşadar astăzi împlineşte frumoasa vârstă de 44 ani (pe care între noi fie vorba, nu o arată). Este în activitate din 1993, iar din 1995 este căsătorit cu actriţa Shin Ae Ra cu care are trei copii.


Cha In Pyo, alături de soţia sa, actriţa Shin Ae Ra

Una dintre cele mai frumoase căsnicii din showbiz, durează de 16 ani. Primul lor copil, băiatul Jung Min are acum 14 ani, iar ceilalţi doi copii sunt de fapt două fetiţe adoptate. Prima fetiţă adoptată se numeşte Yeh Eun, adoptată în 2005, după naşterea fiului lor, şi are acum 7 ani, iar cea mai proaspătă membră a familiei se numeşte Ye Jin, adoptată în anul 2008. Shin Ae Ra fusese voluntară la centrul Uljongbu, unde se afla fetiţa în plasament, şi s-a ataşat atât de tare de ea, încât cuplul a decis să facă o nouă adopţie, spunând că fetiţa este un dar de la Dumnezeu.

Cha In Pyo a cunoscut-o pe soţia lui pe platourile de filmare ale dramei MBC Love in Your Arms din 2004, în care au fost colegi, dar şi cuplu.

Cei doi sunt cunoscuţi pentru actele caritabile pe care le fac, anul trecut ei au donat suma de 1 milion woni pentru victimele din Haiti, prin intermediul organizaţiei Korean Friends of Compassion, declarând: „Mulţi oameni din Haiti mor şi suferă din cauza acestui dezastru brusc, pe care nimeni nu putea să-l prevină. Însă, dacă cooperăm cu toţii, putem salva oameni, şi preveni alte dezastre. Donaţiile sunt foarte importante, dar la fel de importante sunt şi organizaţiile către care se fac donaţiile, acestea trebuie să fie organizaţii non-guvernamentale, non-profit, doar aşa putem fi siguri că banii ajung acolo unde trebuie”. În 2009 Shin Ae Ra a fost aleasă ambasador al Friend of Compassion, iar Cha In Pyo i-a fost alături în toate campaniile întreprinse, de întrajutorare a copiilor.

Dacă până acum am vorbit despre viaţa personală a actorului şi a soţiei sale, vreau să prezint şi cariera sa, filmele şi serialele în care a jucat, premiile obţinute şi cărţile scrise.

Cum spuneam, şi-a început cariera în anul 1993 cu seria MBC Han Ji Bong’s Three Families, iar în 1994 a jucat în alte 4 seriale produse pentru acelaşi post tv, şi anume: The White Journey, Love in Your Arms (în care a jucat alături de soţia sa), My Son’s Woman şi Koreiski.

În 95 şi 96 a jucat în dramele KBS Makins Man şi Yes Sir, dar şi în filmul Albatross (1996). În 1997 au urmat alte trei seriale marca MBC, Heroic Rebellion, Star in My Heart şi You and I. În anul 1998 a jucat în filmul Zzang, în serialul Wang Cho de la MBC, şi a fost MC la emisiunea Love for Three Days de la iTV.

1999 a fost anul dramei Beautiful Seoul de la MBC, a filmului Dr. K şi a MV-ului Sky-Forever, iar în 2000 a mai jucat în alte două seriale, Fireworks (SBS) şi The Golden Era (MBC). Un an mai târziu urmau Her House, serial MBC şi MV-urile Forgiveness şi Sad.

Filmul Iron Palm a venit în anul 2002, la fel şi drama chinezească The Four Detective Guards, şi tot în acest an a fost MC la emisiunea Black Box de la KBS. În 2003, filmul Season in the Sun şi serialul Perfect Love (SBS).


Cha In Pyo în serialul chinezesc The Four Detective Guards

În 2004 juca în filmul Mokpo the Harbor, Endless Love (o altă dramă chinezească), The Age of Heroes (MBC) şi înregistra două melodii, ambele pentru The Four Detective Guards (Heart Fire – tema de început, şi Dream – tema de final). În 2005 juca în Hong Kong Express de la SBS.

Anul 2006 a fost anul blockbusterului Hanbando , în care a jucat împreună cu actorii Ahn Sung Ki şi Cho Jae Hyun, iar în 2007 juca pentru a treia oară într-un serial chinezesc numit Love in Moments Apart. Tot în acest an avea o apariţie specială în White Tower (MBC) şi era MC la Environmental Special (KBS).

Până anul trecut lua o pauză de la seriale, şi juca în filmele Crossing (2008) şi A Dream Comes True (2009), al doilea episod din seria Telecinema, pentru ca în 2010 să primească rolul principal în drama istorică de la KBS, The Reputable Family, şi un rol important în Daemul de la SBS, în care juca alături de Go Hyun Jung.


Cha In Pyo în drama istorică The Reputable Family


Cha In Pyo alături de Go Hyun Jung, în Daemul

Filmul Crossing tratează subiectul nord-coreenilor, şi a suferinţelor suferite de aceştia într-o ţară care-i ţine captivi. Yong Su, personajul lui Cha In Pyo este un nord-coreean dintr-un sat mineresc din provincia Hamgyeong. El trece ilegal graniţa de nord cu China, pentru a face rost de medicamente pentru soţia lui bolnavă, dar e mereu pe fugă. Fiul său de 11 ani pleacă în căutarea tatălui.


Cha In Pyo, în filmul Crossing

Tot în 2009 actorul publica prima lui carte Goodbye, Hill, iar anul acesta a doua Today’s Forecast. Cel mai recent rol l-a avut în drama istorică Gyebaek, în care joacă rolul generalului Mujin, tatăl celebrului general Gyebaek, serial în care a jucat alături de Lee Seo Jin, Oh Yeon Su sau Song Ji Hyo.


Cha In Pyo în drama istorică Gyebaek, în rolul generalului Mujin


Goodbye, Hill – prima carte a actorului

Cha In Pyo a scris romanul Goodbye, Hill care dezbate tema sclaviei sexuale comisă asupra sutelor, miilor de femei, majoritatea coreene, dar şi din China, Filipine, Vietnam sau alte naţionalităţi asiatice, de către japonezi în perioada lor de expasiune de până şi în timpul celui De-al doilea Război Mondial), nu din vanitate, ci pentru că în anul 1997 a auzit povestea „Bunicii Hoon”, o venerabilă doamnă târâtă în Cambodgia în timpul războiului pentru a fi prostituată. Ea a trăit acolo până în 1997 când s-a reîntors în ţara ei. Cha a auzit ştirea, şi a fost interesat de acest subiect, iar timp de peste 10 ani a lucrat la manuscrisul care în 2009 a devenit o carte. „Când am auzit povestea ei la televizor, imediat după întoarcerea în ţară, am observat figura ei micuţă, şi am plâns mult dându-mi seama că o viaţă preţioasă de om a fost distrusă” – a declarat C.I.P la conferinţa de presă la care a lansat oficial cartea.

Acţiunea romanului se petrece în anii 1930, într-un sătuc de la poalele munţilor Baekdu. Yong-yi, un tânăr vânător vine în sat pentru a captura un tigru care o rănise pe mama sa. În sat o întâlneşte pe Son Yi, fiica căpeteniei, iar împreună cu ofiţerul japonez Kazuo trasează o poveste a iertării şi reconcilierii.
Cha In Pyo: „Am scris această carte pentru că am vrut să spun povestea bunicilor noştri care au trecut prin greutăţi cumplite într-o perioadă în care ţara noastră se afla în cea mai grea situaţie. Când am început, am relizat uriaşa prăpastie dintre ce vroiam să scriu, şi ce ştiam. Pentru asta am cercetat fapte istorice reale, detalii importante, de la rangurile japonezilor, la florile care cresc pe muntele Baekdu.

În ceea ce priveşte a doua carte scrisă, este o poveste înduioşătoare care oferă speranţă celor care vor să renunţe la viaţă. Actorul a fost la o plimbare cu bicicleta prin 1998 pe lângă râul Han, când Coreea trecea printr-o mare criză financiară. Într-un loc „faimos” pentru sinuciderile care s-au petrecut acolo, a văzut un bărbat de vârsta a doua, singur, bântuind acea locaţie. N-a ştiut ce să facă, şi cum să reacţioneze, aşa că doar a trecut pe lângă el.
Today’s Forecast e rezultatul sentimentului de vinovăţie care l-a încercat pe actor după acest moment. Cha spunea la conferinţa de presă cu ocazia căreia şi-a lansat cartea: „Cuvintele de încurajare din partea unui străin pot face diferenţa în viaţa unui om care se află în suferinţă.

Cartea e un mix de momente comice şi dramă, o zi din viaţa a trei personaje marginalizate de societate, Na Go Dan, un fost chelner care şi-a deschisun restaurant, dar acum e om al străzii, Lee Bo Chool care câştigă 40,000 de woni pe zi ca figurant într-o dramă şi Park Dae Soo, un fost gangster a cărui fiică e grav bolnavă, şi căreia nu-şi permite să-i plătească tratamentul care o poate ţine în viaţă.


Today’s Forecast – a doua carte a actorului

„Mulţi mă întreabă de ce scriu dacă meseria mea e să joc. Le răspund că doresc să trimit un mesaj, şi anume că oamenii nu au dreptul să renunţe la viaţa lor, asta nu e o opţiune, trebuie să ne trăim viaţa până la final, şi să încercăm să-i ajutăm pe cei din jurul nostru.” Sinuciderile frecvente în rândul vedetelor din ultimii ani l-au întristat foarte tare pe Cha In Pyo: „Când o persoană publică, faimoasă, se sinucide, acest lucru îi induce în eroare pe cei care sunt de asemenea în pragul sinuciderii, făcându-i să creadă că e un lucru bun. Prea multe vedete apar la emisiuni tv şi declară cu uşurinţă că la un moment dat în viaţa lor s-au gândit la sinucidere. Mie asta mi se pare echivalent cu a spune ¤m-am gândit să ucid pe cineva¤. Aceste persoane ar trebui să aibă grijă ce spun în public.
Cha In Pyo îşi doreşte ca tinerii şi nu numai, să citească această carte, mesajul să ajungă la ei. A ales să transmită acest mesaj scris, pentru că doar aşa el va dura.

Cha In Pyo a obţinut numeroase premii pentru cariera sa:

- Primul premiu obţinut în cariera a fost unul de Popularitate, care i-a fost oferit la gala Baeksang Arts Awards din anul 1995, pentru rolul din Love in Your Arms (în care a jucat împreună cu Shin Ae Ra);
- La premiile MBC din 1997 i-au fost înmânate titlurile de Cel mai bun Actor şi Premiul de Excelenţă pentru seria You and I. Tot pentru acest serial, la Baeksang Arts Awards din 1998 a primit un nou premiu de Popularitate;

- În anul 2000, tot la Baeksang Arts Awards, era desemnat Cel mai bun Actor într-o serie tv, pentru Wang Cho;
- La gala premiilor MBC din 2001 era fericitul câştigător al premiului cel mare (Daesang), pentru rolul din Her House;

- La SBS Drama Awards din 2003, pentru rolul din Perfect Love era premiat la trei categorii, Cel mai bun Actor, Premiul de excelenţă de Top şi clasarea în Top 10 Stars;
- În 2005 Korea Green Foundation îl desemna unul din cei “100 People Who Light Up Our World” (100 de oameni care luminează lumea), pentru acţiunile sale de caritate;

- La Model Awards în 2006, Hallyu Star Award, şi tot în acest an la Korean Presidential Awards primea “Presidential Commendation for the Promotion and Protection of Children’s Rights” (recomandare pentru promovarea şi apărarea drepturilor copiiilor);
- În 2008 la festivalul de film Chunsa primea un premiu special din partea juriului pentru filmul Crossing, iar de la Fundaţia Asan premiu special Asan;

- Anul 2009 îi aducea recunoaşterea pentru serviciile de voluntariat KCS din partea Korea CEO Summit;
- Anul trecut Premiul de Inovaţie îi era oferit de către fundaţia Pony Chung, şi primea o recomendare din partea Ministerului Sănătăţii în cadrul Corporate Social Responsibility Korea Awards. De asemenea la gala premiilor SBS primea premiul producătorului pentru rolul avut în Daemul.

La mulţi ani! Saengil chukahamnida!!!

Surse: Wikipedia, Hermuseum.go.kr, Dramabeans, Koreaherald.com, Soompi.

Despre Ana-Maria Ruse [KF]

Ana-Maria Ruse [KF]

Browse Archived Articles by Ana-Maria Ruse [KF]

30 comentarii

There are currently 30 comentarii on La mulţi ani, Cha In Pyo!. Perhaps you would like to add one of your own?

  1. Felicitari Ana! La multi ani sarbatoritului! L-am remarcat in Gye Baek, un actor care mi-a transmis multa blandete!

    • Mulţumesc! Şi eu tot în Gyebak l-am “descoperit” :) Şi mie mi-a transmis blândeţe dar şi forţă, a fost personajul meu favorit, din păcate doar 6 episoade apare.
      Pare un om deosebit, şi un suflet sensibil, la fel şi soţia lui. Le doresc putere de muncă în tot ceea ce fac, şi să continue să ajute oamenii amărâţi.

  2. Multumim Ana pt info’s! La mulţi ani, Cha In Pyo!

    • Cu plăcere :)

  3. Îmi doresc să văd mai multe filme/seriale cu acest actor, chiar îmi place :) Şi desigur, aş citi cărţile sale cu mare plăcere, pt că tratează subiecte sensibile, unul din ele din trecut, dar totuşi, atât de actual (sclavia sexuală), iar celălalt din prezent, dar nu numai.

    E ft bine că trage un semnal de alarmă în privinţa sinuciderilor, rata lor e îngrijorătoare, iar faptul că unele vedete vorbesc despre asta în public cu atâta uşurinţă e de asemenea îngrijorător.

  4. la multi ani :) multumim, Ana

  5. l-am urmarit pe acest actor in filmul Crossing si mai apoi in serialul Star in my heart si mi-a placut cum si-a interpretat rolurile Cred ca este un om deosebit …dealtfel el si confirma acest lucru prin tot ceea ce face.Sa ne traiti domnule Cha In Pyo ,alaturi de frumoasa sotie si cei trei copilasi,sanatate si la mult mai multe realizari ,omenirea are nevoie de astfel de inimi mari <3
    multumim ana ! chiar nu stiam nimic despre acest actor .Sper ca intr-o zi sa-l pot revedea si eu in filmul Gyebak

    • Cu multă plăcere :)

  6. superr ,foarte frumos ca sunt de 16 ani impreuna ,ador cuplurile astea de actori:X:X:X:

  7. La multi ani! si sa o tina tot asa

  8. Saengil Chukha Hamnida Cha In Pyo!

  9. La multi ani!Remarcanta viata….ii doresc la fel de multa prosperitate pe viitor. :)

  10. Ei, acesta e actorul care seamana cu Ahn Jeong Hwan ! :)
    L-am vazut in cateva filme si in Daemul (un serial ce merita vazut, cand veti avea timp) ;) . Sunt de acord cu atitudinea lui fata de actul sinuciderii, coreeni si japonezii se pare ca nu pun prea mult pret pe viata uneori. La japonezi inteleg de unde vine, dar la coreeni … sunt cam in ceata.
    Citind ce ai scris despre el , Ana, am impresia ca Cha In Pyo este un om fericit. Cand daruiesti ceva bun societatii te simti cu adevarat implinit.
    La multi ani !

    • La multi ani! sunt impresionata pana la lacrimi de felul sau de a fi!
      ce om remarcabil! sper sa fie sanatos si sa “lumineze” lumea in continuare<3
      multumesc, ana, e o recenzie care m-a imbogatit sufleteste

      • Şi eu am fost impresionată când am aflat toate aceste lucruri despre el, şi ceea ce face. E un om cu suflet mare.

        Şi eu îţi mulţumesc.

    • Şi eu cred că e fericit, are de ce, dar totodată cred că e şi ft întristat de lucrurile rele care se petrec peste tot.

  11. un om inteligent si armonios! Dumnezeu sa-i dea numai bine

  12. Wow. Lumea are nevoie de mai multi oameni ca el. Sincer, nu l-am vazut jucand in niciun film/serial pana acum, dar cu siguranta vreau sa-l vad dupa ce am citit acest articol. Sunt chiar impresionata de atitudinea pe care o are, de familia minunata si de felul cum lupta sa impartaseasca ideile lui lumii pentru a o face un loc mai bun. La multi ani!

  13. Mama cata-i CV-ul! Eu l-am admirat cat se poate de mult in GB pe cand proba noua sabie si mi-a placut ce am vazut!hi hi hi! La multi ani!

    • Şi eu l-am admirat Livia :) A fost de la început personajul meu preferat, fiul lui sincer nu prea îmi place, dar tatăl….cum se antrena el în apa rece ca gheaţa la bustul gol :D

  14. Da,da sigur ca da!trebuia sa iasa din apa cu pantalonii uzi,sa vedem si noi mai mult!hi hi hi! Ce numai tricouri ude pentru fete spre delectarea baietilor? Asta e discriminare!

    • Ce figură eşti =)) mă prăpădesc de râs, chiar discriminare :)) Mai mult chiar nu se putea vedea, s-a văzut suficient. Dacă arătau mai mult trebuia pus semnul 18.

  15. He ,he si eu astept sa creasca pustiulica !

    • Eu sunt la ep 12, a crescut de mult :)) Dar nu îmi place de el.

  16. Trebuie să recunoaştem că arată senzaţional la vârsta lui (44).

  17. La multi ani si din partea mea chiar daca este cu intarziere ….

  18. La multi ani,Cha In Pyo!

    • Daaa, la multi ani! Ce bine ca ai reamintit, Andreea :)

  19. La mulţi ani îi spun şi eu, mia plăcut foarte mult în Gyebaek!

  20. Tiptil,tiptil a trecut vremea,s-a mai scurs un an,si inca arata bine ,dar bineeeeeee de tot,chiar daca l-am vazut in Familia cu reputatie cu mult inainte nu prea m-a marcat ,decat prin cumintenie si bun simt,dar din pacate l-am uitat repede,altfel sta treaba cu dusul Eco,ramane lipit de retina si in memorie,of of mai mai ce ma fac eu cu fimeile astea,nu ca as fi vreun mascul feroce dar ma ascund dupa corcoDUS! hi hi hi! La multi ani si pentru anul nou adaugat in buchetel!

Leave a Comment