Oana Cristolţean [KF]

Contrast intre orasele Daeseong si Kijong

Written by Oana Cristolţean [KF]. Posted in Coreea azi, Cultura, DPRK, Istorie, Istorie si cultura, Recenzii Koreafilm

Tagged: , , , , , ,

ScreenHunter_02 Sep. 07 13.57

Published on septembrie 13, 2011 with 14 comentarii

In urma cu cateva zile s-a implinit un an de cand am inceput sa scriu pe acest blog. Prima recenzie prezenta capitala Coreei de Nord, respectiv pe cea a Coreei de Sud si totodata vietile diferite ale oamenilor de acolo, prin intermediul pozelor. O comparatie. Un contrast. Au urmat altele doua, despre filme si muzica.

Acum, la un an, va prezint inca un contrast intre Nord si Sud, intre orasele Kijong si Daeseong. De ce tocmai aceste orase? Fiindca sunt la o mica distanta unul de celalalt, in cadrul Zonei Demilitarizate.

Sa incepem cu Daeseong, orasul din Coreea de Sud cel mai apropiat de Linia de Demarcatie (la doar 400 m). Numit si Orasul Libertatii, Daeseong este situat la 1,5 km de Bridge of No Return (Podul Fara de Intoarcere) si la 12 km de orasul nord coreean Kaesong. Este singura portiune locuita de civili (aproximativ 230) din cadrul Zonei Demilitarizate; majoritatea sunt fermieri si lucra pamantul din aceasta zona.

Priveliste din interiorul orasului Daeseong

Desi Zona Demilitarizata este in administratia Comisiei de Control a Aliatilor (Allied Control Commission), rezidentii din Daeseong sunt considerati cetateni ai Coreei de Sud. Bineinteles, au aceleasi drepturi ca toti oamenii din Sud, plus cateva avantaje pentru ca traiesc intr-o zona periculoasa, dar au si restrictii. Chiar daca au dreptul la vot si toate cele, ei nu pot sa isi schimbe sau sa paraseasca definitiv resedinta (trebuie sa traiasca in oras minim 256 de zile pe an) iar ora de stingere este 22.

Locuitorii de sex masculin pot sa se casatoreasca cu o femeie din afara orasului si pot sa locuiasca cu ea in Daeseong, dar nu si viceversa. Femeile trebuie sa se marite cu barbatii din oras pentru a nu permite barbatilor de afara sa profite de drepturile oferite nativilor din Daeseong.

Orez cultivat in cadrul Zonei Demilitarizate

Totusi, avantajele pe care le pot avea locuitorii acestui oras sunt educatie gratis in orice institutie de invatamant, lipsa taxelor si impozitelor iar baietii nu sunt recrutati pentru a face stagiul militar (!).

Soldat american in Daeseong

In 1980, guvernul sud coreean a ridicat un stalp cu steagul tarii inalt de aproape 100 m in Daeseong. Nu a durat prea mult ca nord coreenii le-au raspuns. Cu ce? Cu un stalp si mai inalt, de 160 m, in orasul Kijong la 1,2 km distanta de Coreea de Sud.

De cealalta parte a Liniei de Demarcatie se afla orasul Kijong (in traducere Orasul Pacii), cunoscut de vestici si sud coreeni ca si oras propaganda. Armistitiul din 1953, le-a permis ambelor parti sa aiba cate un oras in cadrul Zonei Demilitarizate. Coreea de Sud avea Daeseong-dong iar Coreea de Nord a construit Kijong-dong. Orasul proaspat construit vroia sa arate superioritatea comunistilor. Avea electricitate, trotuare largi, case cu etaje si acoperis albastru – acestea fiind considerate un lux pentru locuitorii peninsulei Coreene a anilor 1950.

Paradisul nord coreean

Oficialii nord coreeni afirma ca aici traiesc cam 200 de famili, care lucraza in agricultura de tip colectiv. Facilitatile de care dispun sunt gradinite, scoli, un spital si crese. Totusi cei din Sud spun ca acest oras este nelocuit, construit in anii ’50 pentru a incuraja dezertarea sud coreenilor si nu numai.

Orasul a fost orientat astfel incat fatadele albe si acoperisurile albastre ale imobilelor sa se distinga de cealalta parte a Paralelei 38. Controale cu telescoape moderne au dovedit ca aceste cladiri sunt de fapt doar ziduri de beton, carora le lipsesc geamurile si chiar camerele interioare, luminile fiind aprinse si stinse la ore exacte iar strazile goale, curatate de un echipaj de ingrijitori pentru a pastra iluzia de activitate.

Pana in 2004, difuzoare imense pozitionate pe cateva dintre imobile au transmis emisiuni propagandiste directionate carte Sud. Initial, continutul lor insista in ridicarea in slavi a Nordului si in incurajarea soldatilor si fermierilor nemultumiti sa treaca granita pentru a fi primiti ca frati. Pentru ca aceasta modalitate nu a dus la dezertari, mesajul a fost schimbat si s-a trecut la difuzarea unor discursuri propagandiste anti-Occident, muzica patriotica si opere comuniste; toate transmise la volum maxim, aproximativ 20 de ore pe zi.

Soldat sud coreean la datorie! ^^

Vizitarea orasului Kijong e imposibila, cel putin nu fara a crea un incident international. Totusi, se poate admira privelistea pe care va o ofera Kijong-ul de pe partea sud coreeana a Zonei Demilitarizate. Incercati sa rezistati tentatiei de a dezerta in paradisul din fata ochilor!

Surse: wikipedia, spotcoolstuffs

Despre Oana Cristolţean [KF]

Oana Cristolţean [KF]

Oana Cristolţean s-a născut in 1992, în Cluj-Napoca. De Coreea s-a indrăgostit acum doi ani, cand o bună prietenă i-a prezentat-o pe Janggeum Seo din "Giuvaierul Palatului". Incă de la început a fost impresionată de gastronomia coreeană şi de îmbrăcămintea tradiţională. Treptat, a descoperit multe aspecte ale Coreei: istoria, tradiţia, muzica şi patriotismul afişat de nativi.

Browse Archived Articles by Oana Cristolţean [KF]

14 comentarii

There are currently 14 comentarii on Contrast intre orasele Daeseong si Kijong. Perhaps you would like to add one of your own?

  1. Daca s-a implinit un an de cand scrii, iti urez “la multi ani”, si cat mai multe articole interesante ca cel de fata :)
    Eu am deja un an si jumatate de cand am scris prima recenzie (mai bine spus tentativa de recenzie).

    Ai scris un super articol, l-am citit de mai multe ori pt ca imi place in mod deosebit modul in care scrii, ai fi un bun jurnalist :)
    Desi e in Coreea de Sud, Daeseong e un oras cu restrictii, ora de stingere la 22 sau interzicerea femeilor originare sa se marite cu barbatii din alte orase mi se par incredibile, Totusi, cred ca avantajele legate de lipsa taxelor si a impozitelor, sau faptul ca baietii nu sunt obligati sa faca armata, mai indulcesc situatia, daca stai sa pui in balanta, cred ca e mult mai avantajos asa. Sau poate nu, e usor sa vorbesti cand nu esti in situatia lor.

    Rivalitatea celor doua tari, de fapt una singura, divizata, e chiar comica, daca sudistii ridica un stalp inalt, atunci cei din nord ridica unul si mai inalt.

    Iar chestia cu blocurile nelocuite, care par de fapt locuite, si nu sunt decat niste imobile controlate de guvern, dau impresia unui oras fantoma. E chiar incredibil, de necrezut.

    Bravo, Oana :) superb articol, o spun o data in plus.

    • multumesc ana! ^^

      atunci “la multi ani” si tie pentru un an si jumatate! si prima mea recenzie a fost de fapt o tentativa, dar important e ca am evoluat cu totii, de la articole simple la unele complexe si bine documentate! :)

      pai daca eu as fi un bun jurnalist atunci si tu ai fi, si restul echipei; eu de la tine si celelalte fete am invatat si v-am avut ca exemplu! ^^

      inca o data, multumesc! >:D<

  2. Felicitari, Oana, esti un membru de incredere al echipei, si recenziile tale sunt excelente si bine documentate!
    De fiecare data cand citesc despre Coreea de Nord simt un anumit fior si tristete in suflet…
    - reprezentativ pentru mentalitatea comunista este fraza postata de tine : “In 1980, guvernul sud coreean a ridicat un stalp cu steagul tarii inalt de aproape 100 m in Daeseong. Nu a durat prea mult ca nord coreenii le-au raspuns. Cu ce? Cu un stalp si mai inalt, de 160 m, in orasul Kijong la 1,2 km distanta de Coreea de Sud.”

    • :D multumesc lorena!

      culmea, am vrut ca acest articol sa fie mai “light” (vor urma altele mult mai triste), dar vad ca nu mi-a reusit… pana la urma tot ce tine de Coreea de Nord e trist si “greu de digerat”..

  3. Felicitari reporterei care a implinit un anisor!Multi inainte cu articole lafel de interesante!

    • kamsahamnida :D

  4. Felicitări pentru toate recenziile de până acum. Să ai putere în continuare şi să ne ţii la curent cu cât mai multe informaţii.
    E trist ce se intâmplă între cele două ţări. Parcă nu îţi vine să crezi după ce am urmărit atâtea filme despre Joseon. Cum s-a ajuns aici când au o civilizaţie de mii de ani împreună….
    Parcă a înnebunit lumea, numai dezbinare, războaie, restricţii, ură şi duşmănie. În final tot oamenii nevinovaţi au de suferit.
    Mi-e milă de nord coreeni.

    • si mie mi-e mila de ei… ei chiar cred (majoritatea) ca traiesc intr-o lume normala si ca ei sunt cei mai buni la toate… a, si ca fara kim il sung si kim jong il nu exista viata… e trist!

  5. Multumesc pentru relatare si harta/foto. Sa aduc citeva idei de speranta si inseninare …..
    Si eu sint interesata istoric vorbind de contextul international al zonei unde China si Rusia au primit recent in vizite de 3 saptamini delegatia de nivel politic dar si economic al NK. Pe KBS world la NEWS , pe croll urmaresc zilnic stirile referitoare la NK si nu sint putine , pasi mici care urmaresc ajutorul economic contra tratative politice militare si nucleare . Chiar zilele astea se vor intilni in Rusia delegatii nucleare SK si NK . Se urmaresc relarea tratativelor in sase tari participante .
    Tot luna asta a fost in NK o delegatie religioasa de nivel inalt a ordinului budhist JOGYE – cel mai puternic si cu templele din circuitul international in SK – Saptamina viitoare liderii religiosi SK se vor duce din nouatit pe domeniul religios( temple ,documente) dar probabil si umanitar budhist asa cum este obiectivul ordinului (Vezi pe Net in site -urile templelor sau al ordinului JOGYE.
    Referitor la ZONA DE DEMARCATIE , ea est eun PARADIS TERESTRU de salbaticie si vigoare a naturii victorioase asupra razboiului si distrugerilor sale. Am vazut tot pe KBS , un documentar Natura in DMZ , filmat in zona SK la picior in PARADISUL din DMZ , denumire fiind reala caci este acolo ,cercetata si catalogata, o uluitoare diversitate de plante si animale , pasari si insecte care vietuiesc libere d e60 de ani de al sfarsitul razboiului in 1953 , similar zonei identice din Cipru separat din 77.
    Chiar si proiectul PIPELINE GAZPROM din Rusia spre SK trece prin NK si urmeaza sa inceapa consultarile cu cele doua Coreei asa ca exista speranta unei deschideri a pietii economice NK catre China si Rusia si macar a imbunataririi vietii generatiilor viitoare.

  6. Felicitari pentru aniversare Oana! La multi ani! Oare in orasul nord-coreean nu locuieste nimeni? Zidurile fara case imi amintesc de satele-fantoma ale lui Potemkin construite pentru ţarevna Ecaterina a Rusiei cu ţarani veseli si zambitori dar cu biciul la spate, ca sa arate cat de fericit este poporul, iar dupa plecarea imparatesei casele erau mutate la urmatorul popas al alaiului, si in realitate in toata ţara era saracie si foamete, iar oamenii nu erau veseli deloc, ci tristi, bolnavi si suparati. Istoria totdeauna se repeta, dar noi nu invatam din greselile trecutului. Iar propaganda comunista de 20 ore pe zi mi se pare deranjant si nu ma atrage deloc. Oare in ultimii 60 de ani cati sud-coreeni au dezertat in nord? Multumesc pentru informatii!

  7. Tragedia transfugilor ( in engleza defectors) continua in zilele noastre cind 9 persoane , scapate din NK au fost recuperate in zona frontierei Japoniei . Autoritatile japoneze au comunicat ofical faptul si au contactat SK pentru permisiunea de ai transfera la Seoul. Ieri , KBS WORLD comunicau pe croll ca ONU a cerut SK protejarea transfugilor si acceptarea lor caci returnarea lor in NK ar fi fatal acestora. In acest weekend s ehotareste soarta lor.

  8. In primul rand, FELICITARI, Oana si LA MULTI ANI!
    Cat mai multe articole la fel de bine documentate si de cuceritoare. Mi-a placut mult articolul. E bine documentat si ai reusit sa il scri intr-un stil obiectiv, dar sa adaugi si sensibilitate. Intr-adevar cred ca imaginea celor doua orase e reprezentativa pentru situatia Coreei de azi, divizata si aflata intr-un conflict atat de stupid si fara sens :(. Sper ca eforturile internationale vor duce la o deschidere treptata a Coreei de Nord, macar pe plan economic, asa cum s-a intamplat cu China.

  9. Mult succes in continuare, Oana. Am citit mereu cu interes recenziile tale despre Coreea de Nord – uneori m-au ajutat si la scoala, iti multumesc. Ca si pe tine, si pe mine ma intereseaza ft mult ceea ce se intampla in aceasta tara, si astept si alte articole pe aceasta tema. :)

    • ma bucur nespus ca te-au ajutat recenziile mele despre NK si ca le citesti pe fiecare! ^^ nici nu ma asteptam sa mi se spuna asa ceva! :D

Lasă un răspuns către S PETCOV