de Mihaela N.
Progresele națiunii Gaya, noul tratat comercial, ridicarea unui palat uimitor și preconizata încorornare a lui Soo Ro sunt privite ca fiind periculoase pentru interesele statului Saro. Tal-hae îl sfătuiește pe regele Chachaung să pornească războiul împotriva Gaya, dar înalții demnitari se opun vehement și cer ca acesta să fie pedepsit prin alungarea de la curtea regală. Tal-hae trimite asasini pe urmele celui mai aprig contestatar al său și rezolvă pentru moment problema. Tensiunile se exacerbează, însă regele îl susține pe Tal-hae, căruia îi prevede un viitor spectaculos, dacă va reuși să scape de Soo Ro.
Prințesa Hwang-ok pleacă în India ca să-și întâlnească restul familiei și să aranjeze ultimile pregătiri de nuntă. Soo Ro este îngrijorat pentru ea și pentru lunga călătorie pe care o întreprinde, dar iubita lui îl convinge că se va întoarce repede și corabia sa va arbora vele de culoare roșie (simbol pentru alaiul miresei) înainte să intre în Gaya.
Măsurile pe care le ia Soo Ro reconfigurează harta Byeonhan. Teritoriul vechii confederații este împărțit în șase regiuni distincte care se angajează să colaboreze pentru obținerea prosperității și siguranței locuitorilor săi.
Soo Ro este neliniștit de absența îndelungată a prințesei Hwang-ok și inspectează continuu suprafața mării. I se aduce vestea că o furtună năprasnică a lovit numeroase nave și este foarte probabil ca printre ele să fie și aceea care se întorcea din India. Soo Ro este disperat și nu acceptă că Hwang-ok ar putea fi printre victime. Devine foarte contemplativ și își neglijează îndatoririle, astfel că șefii de trib sunt nemulțumiți. Ah-do Ghan profită de situație și insistă ca fiica lui, So-ha, să fie numită regină, în ciuda opoziției acesteia. Ceilalți conducători de trib, nerăbdători să încheie perioada de incertitudine, susțin inițiativa lui Ah-do Ghan.
Atitudinea lui Soo Ro este dezaprobată chiar și de apropiații săi. Soo Ro se gândește să abdice în favoarea fratelui său. Yijin Ahshi îl ceartă și îi explică faptul că poate să piardă totul comportându-se astfel. Nu înțelege de ce renunță să lupte pentru visul său, pentru ultima promisiune pe care i-a făcut-o doamnei Kyeon-bi.
Soo Ro le declară șefilor de trib că dorește să i se respecte decizia de a nu se căsători niciodată. Aceștia sunt consternați și nu își pot imagina un rege lipsit de descendenți…
Corabia cu velă roșie este zărită lângă țărmul gayan, iar Soo Ro, extrem de fericit, dorește să își întâmpine mireasa. Trebuie să respecte însă etapele ritualului indian al nunții și protocolul casei regale, dar și obiecțiile ridicate de oficialii din Gaya. Se găsește o soluție de compromis, iar cei doi, viitorul rege al Gaya și prințesa indiană, se pot întâlni în sfârșit.
20/07/2011 la 10:45 am
dabia astept episodul asta ,sunt curioasa cum e corabia in care vine hwang ok si cum sunt rudele ei….
20/07/2011 la 10:49 am
pt ca nu sunt acasa ana.Dar intru in curand si voi remedia problemele. Ma voi ocupa si de acea propunere
20/07/2011 la 11:05 am
Mâine e ultimul episod.
20/07/2011 la 2:12 pm
Stiu ca pentru Koreafilm conteaza parerea fanilor asa ca as dori daca se poate in viitor sa difuzati si Ja Myung Go…am citit despre acest film si mi s-a parut ca e destul de interesant!
20/07/2011 la 3:57 pm
Multumim koreafilm:xabia astept sa vad nunta celor 2:X:X:X
va doresc vizionare placuta!!!!!!!ptr diseara si ma bucur ca sunteti fermi pe pozitii:*cand o sa ajung acasa o sa vin sa mai comentez cu voi aici:*multi pupici anei (sora mea)si alex nunim:*:*
20/07/2011 la 6:03 pm
Nunim Soso , voi fi aici toata seara >:D< pupici
20/07/2011 la 6:33 pm
Vizionare placuta si tie >:D<:*
20/07/2011 la 3:59 pm
iubesc ultima poza:X:X:X:X:X
20/07/2011 la 6:13 pm
Iar eu iubesc prima poza *__* :* :*
20/07/2011 la 6:33 pm
Si eu ador ultima poza:X
20/07/2011 la 4:10 pm
cand e ultimu episod??:D:D
20/07/2011 la 4:11 pm
si ce film o sa fie dupa cesta?
20/07/2011 la 4:28 pm
maine va fi ultimul episod din Kim Soo Ro:)
buna, Miruna!
20/07/2011 la 6:35 pm
Va urma Legendele palatului:Negustorul Sang-ok/Sangdo,pe hancinema.net am gasit Sangdo
http://www.hancinema.net/korean_drama_Sangdo.php
20/07/2011 la 6:58 pm
aish. La mine e vreme urata si nu merge filmul. Am vazut doar pana la invitarea lui tal hee la nunta.
20/07/2011 la 7:56 pm
Imi pare rau Angi ca e asa urata vremea acolo..
eu am patit altceva azi,mi s-a luat curentul tocmai cand sa inceapa reluarea la KSR,vai credeam ca innebunesc,bine ca nu a durat mult
20/07/2011 la 7:00 pm
ma tem sa nu imi cada si netul acum. Ies ca ma tem de vreme. Vb dupa sau maine. Va voi povesti ce am patit azi. De la alergat la ploaie, de la grindina la frig. Paa
20/07/2011 la 7:56 pm
Pa Angi!:* Sper sa mai intri,daca nu iti urez noapte buna
29/11/2012 la 8:42 pm
am si uitat de asta!!! :(
20/07/2011 la 7:46 pm
Superb episod,in special finalul…cata fericire se citea pe fata lui Suro cand a aflat ca corabia cu vele rosii in care se afla femeia vietii lui a ajuns in sfarsit in Gaya
Ciudate da’ interesate traditii mai aveau indienii,si ce costumatie bizara avea fratele reginei,ma refer in special la coiful acela sau ce o fi, m-a pufnit rasul cand l-m vazut:))
20/07/2011 la 7:46 pm
am vrut sa zic printesei da’ am scris regina,orcum nu-i nimic gresit ca de acum e regina
20/07/2011 la 8:37 pm
ana eu am denumit coifu ala “creasta de cocos” pt ca asa arata si el iesea in evidenta cu acel coif.nush cum ati reactioanat voi dar pe mn ma apucat putin easu:)
20/07/2011 la 8:47 pm
pai da am si zis ca si pe mine m-a pufnit rasul:)),sora mea care abia atunci venise acasa ma intreaba “cine e ala cu creasta de cocos”:))
20/07/2011 la 8:32 pm
buna, Ana:)
sfarsitul m-a bucurat nespus..
20/07/2011 la 7:47 pm
Cat de frumos ii statea in hainele acelea…sari-ul ala,presupun ca asa se numeste
si Suro era atat de dragut in haine de rege
20/07/2011 la 7:51 pm
Cat de ravasit era Suro cand a aflat de furtuna care a prins-o pe Hwang-ok..si cat de fericit era cand a vazut-o,amandoi radiau de fericire,chiar daca pe ea n-am vazut-o zambind din cauza valului…
saracuta trebuie sa fi fost disperata in timpul furtunii la gandul ca poate nu-l va mai vedea pe barbatul pe care il iubeste atat…insa asa cum era de asteptat s-a intors vie si nevatamata si urmeaza sa devina prima regina din Gaya
20/07/2011 la 7:53 pm
Yeom!Sa!Chi! m-a facut iar sa rad:)) cu cantecelul ala..kobuga,kobuga:)) atat am retinut,presupun ca asta-i refrenul
si ce pumn si-a luat:)) si pe buna dreptate..Suro saracul era devastat de cele intamplate iar el se gandea la pravalia din Gaya:))
20/07/2011 la 8:00 pm
=)) In ultimele 2 episoade, Yeom Sa Chi n-a avut altceva in minte, decat cantecelul acela :)) Mi-a placut cand l-a cantat garda de corp a printesei Hwang-Ok, chiar avea voce, tipul cu multe codite, cum ii spun eu :))
20/07/2011 la 8:01 pm
si ce vrei sa zici,ca Yeom!Sa!Chi! n-are voce?:))
e foarte nostim cantecelul ala
20/07/2011 la 8:07 pm
Are, dar mai voce avea celalalt, parerea mea :)
20/07/2011 la 7:55 pm
Abia astept sa vad episodul de maine… desi imi pare rau ca se termina va ramane in inimioara mea serialul asta…la inceput nici nu-mi imaginam ca imi va placea atat
20/07/2011 la 7:55 pm
Salutare tuturor! ^_^
Cat de dor imi era sa o vad pe printesa noastra imbracata in sari. La indieni, sariurile pentru nunta sunt intotdeauna cu rosu, cel putin asa stiu eu, iar ei ii statea divin cu el :X O dulceata!
20/07/2011 la 7:58 pm
Si eu stiam la fel,un singur serial indian am vazut si eu si de acolo am aflat ca sariuri-le purtate la nunti sunt rosii si mai deosebite decat cele obisnuite
intr-adevar ii statea incredibil cu acel sari,era atat de draguta♥
20/07/2011 la 8:03 pm
http://i54.tinypic.com/2co2cnq.jpg Sunt geniale sariurile acestea :X
20/07/2011 la 8:05 pm
Te imbolnavesc, nu alta: http://i53.tinypic.com/24or0hc.jpg
20/07/2011 la 8:07 pm
Sunt superbe,le ador de cand urmaresc un serial indian si de cand l-am vazut pe cel roz pe care il purta Hwang-ok la inceputul serialului,acum nu imi doresc numai un hanbok ci si un sari..
20/07/2011 la 8:09 pm
:) Sariurile mi se par extrem de feminine, dar la fel si hanbokurile. Si eu as vrea cate unul din fiecare :)
20/07/2011 la 8:12 pm
Eu prefer hanbok-urile, nu lasă la vedere pielea, dar şi sari-urile sunt drăguţe.
Mie însă nu-mi plac cele care apar în serialele indiene, în schimb cele ale lui Hwang-ok au fost deosebite.
20/07/2011 la 8:22 pm
Da,intr-adevar…
si eu prefer mai mult hanbok-urile dar ador si sariurile
20/07/2011 la 8:51 pm
Si eu prefer hanbocurile, apoi kimonourile si apoi sariurile. Cele din serialele indiene nu imi plac asa mult, dar cele ale printesei Hwang Ok sunt superbe, mai ales cel de nunta… :)
20/07/2011 la 7:58 pm
Replica lui Suro: “O singura minte, o singura inima…” Ah, nu mi-o pot scoate din minte…
20/07/2011 la 8:00 pm
Chiar au fost o singura minte si o singura inima,se potrivesc de minune,sunt asa de frumosi impreuna si merita sa fie fericiti
20/07/2011 la 8:05 pm
Da, merita :X
20/07/2011 la 8:53 pm
Cred ca descrierea asta e foarte romantica si se potriveste de minune relatiei dintre Hwang ok si Suro :)
20/07/2011 la 8:08 pm
Superbăăă, absolut superbă Hwang-ok în veşminte de indiancă :)
Frumos episod, dar cel de mâine, ultimul de altfel, cred că e cel mai frumos.
20/07/2011 la 8:10 pm
Dap, Ana! Divina! Magnifica! :X
Buna, ce mai faci? :*
20/07/2011 la 8:13 pm
Bună, bine, acum că a trecut vijelia :))
Felicitări, am citit că ai fost admisă la facultate. Mă bucur pt tine!
20/07/2011 la 8:17 pm
Si pe la mine fulgera si tuna (mai timid ce-i drept) si bate vantul, e innorat…Brr..
Multumesc mult!:*
20/07/2011 la 8:19 pm
La mine a fost urăt, au zburat ţigle de pe blocuri, direct pe maşini…
20/07/2011 la 8:20 pm
urât*
20/07/2011 la 8:41 pm
crina dar la voi au picat copaci???:D
20/07/2011 la 8:34 pm
felicitări, Crina!!!!!!!!!!
20/07/2011 la 8:35 pm
Multumesc, Midori!:*
20/07/2011 la 8:18 pm
Şi cu un aer misterios, mai ales că nu vorbea, ci doar dădea din cap :)
20/07/2011 la 8:23 pm
Da,probabil ca asta face parte din traditia indiana..
20/07/2011 la 8:24 pm
Aoleu :)
20/07/2011 la 8:26 pm
Chiar asa de naprasnica a fost vremea pe acolo prin Hunedoara?
aici a fost chiar cald astazi..
20/07/2011 la 8:34 pm
Da, a fost urât.
S-a văzut că e Sf Ilie azi :)
20/07/2011 la 8:36 pm
si la noi acasa (in sudul tarii) a fost oribil, vijelie, acoperisuri zburand, haos..
sunt multumita ca am scapat doar cu o sita rupta la o fereastra
20/07/2011 la 8:38 pm
Noi am scăpat fără pagube, dar de pe alte blocuri au zburat ţiglele, iar unele maşini din faţa blocului au fost lovite de acestea. Noroc că noi avem garaj, şi maşina a fost în siguranţă :))
20/07/2011 la 8:25 pm
Da, asteptam o vorba de la ea, dar nimic… Totusi i-am auzit vocea la sfarsit!
20/07/2011 la 8:13 pm
Deuk-sun, cu noul look, are o alura si mai pronuntata de locuitor al Imperiului Han :X Imi place!
De asemenea, remarc, cu mare placere de fiecare data, ca lui Tal-Hae ii sta bine cu orice culoare: mov, verdeee (cel mai bine), alb, maro-albastru, si acum rosu si galben. Super! :)
20/07/2011 la 11:16 pm
Auzi ? remarca pe altul te rog , finca sar putea sa ai de-a face cu mine
Sa nu mai aud nimic !
20/07/2011 la 8:22 pm
Ultima imagineeee, awww, e superba! Scumpii de ei!
20/07/2011 la 8:27 pm
Dar, dar, ati vazut ca inainte de a face plecaciunile Hwang-Ok, i-au dat jos niste pantalonasi rosii? Un alt obicei indian? Si ce semnifica? Stiti cumva? :)
20/07/2011 la 8:34 pm
Crina, nu cunosc nimic despre tradiţiile indiene.
20/07/2011 la 8:38 pm
nu, dar presupun ca tine de ritualul virginitatii..care e la mare cinste si acum in india..
20/07/2011 la 8:38 pm
Midori, mai mult ca sigur.
20/07/2011 la 8:40 pm
Asta inclinam si eu sa cred :) dar voiam si alte pareri ;)
20/07/2011 la 8:41 pm
ca sa vad daca ma gandesc bine. Ce subtili sunt :>
20/07/2011 la 8:41 pm
Deci cădem de acord în această privinţă :)
O dată, de două ori, de trei ori, adjudecat :D
20/07/2011 la 8:43 pm
:)) Da, cadem de acord :> Asa e, sigur :>
20/07/2011 la 8:49 pm
Am observat si eu…chiar ma intrebam ce semnifica
20/07/2011 la 9:06 pm
Cadem de acord. E unanimitate :)
20/07/2011 la 9:07 pm
Atunci e perfect :P
20/07/2011 la 8:41 pm
gata cu ploaia sa vb despre film acum
20/07/2011 la 8:42 pm
@ Miruna, nu, din fericire nu s-a intamplat sa ploua si cu copaci :)) Doamne fereste! Dar a batut vantul cu putere :)
20/07/2011 la 8:44 pm
in valcea mai exact in cartieru in care stau eu au cazut vreo doi copaci peste masini.si felicitari
20/07/2011 la 8:45 pm
Multumesc! He he, suntem destul de aproape, eu sunt din Arges!:*
20/07/2011 la 8:45 pm
Eu am mers in oras azi si m-am adapostit de ploaia mare, cu grindina care a facut prapad in centrul Clujului(copaci rupti, strazi cu apa, zigle, burlane cazute…), dar m-a prins o tura cand eram aproape acasa si ma grabeam sa prind Kim Suro si nu am avut unde sa stau. Pe cand am ajuns eram ca iesita din dus :)), dar a meritat pentru ca episodul de azi a fost superb, mai ales finalul :X
20/07/2011 la 8:47 pm
Biata de tine….
Am văzut la ştiri că la Cluj a fost şi mai rău.
20/07/2011 la 8:47 pm
Prin ce peripetii ai trecut! :))
20/07/2011 la 9:15 pm
Da. Pacat ca nu am o poza. Cred ca m-as distra pe seama ei :))
Dar a meritat pentru Suro :P
20/07/2011 la 8:47 pm
da ne facem vizite:))
20/07/2011 la 8:48 pm
Pai da :))
20/07/2011 la 8:50 pm
oricum din cate am vazut prin arges e frumos:)
20/07/2011 la 8:51 pm
dap, meleagurile argesene sunt chiar frumoase :X Am fost si eu prin Valcea, mi-a placut sa sti :)
20/07/2011 la 8:56 pm
mie nu imi place valcea si cand am sa termin facultatea(daca trec bacu peste 2 ani) o sa plec din tara:D:)
20/07/2011 la 8:50 pm
Pentru a scrie italic la recenzii, ce etichete trebuia sa folosim? :D
20/07/2011 la 8:52 pm
cuvânt
20/07/2011 la 8:53 pm
Off, nu apar, apare direct italic. Trebuie să adaugi înainte de cuvânt un i între cele două acolade, cum faci la bold cu b, iar la final tot un i cu / în faţă, apoi închizi acolada.
20/07/2011 la 8:55 pm
Aha, imi dau seama, multumesc mult, Ana!:*
20/07/2011 la 8:57 pm
N-ai pt ce :)
20/07/2011 la 8:56 pm
BUNĂ!:-*
20/07/2011 la 8:58 pm
Bună Dory.
20/07/2011 la 9:02 pm
Doriii, buna!>:D< Ce faci?:*
20/07/2011 la 8:56 pm
apropo de ritual.. stiu ca la alte popoare era un alt obicei..citisem despre cartaginezi=fecoiarele purtau un lant la glezne si era indepartat doar la nunta…
am vazut ca in Ksr au folosit si simbolul bratarii ( din cate stiu, la indieni, sa oferi o bratara echivaleza cu o cerere in casatorie.)
20/07/2011 la 8:58 pm
Da, iar a poporul Gaya era cel cu pantofii. Dacă oferi pantofi unei femei, echivalează cu cererea în căsătorie.
20/07/2011 la 8:59 pm
Foarte frumoase aceste obiceiuri :)
20/07/2011 la 9:06 pm
Da, niste obiceiuri cu totul si cu totul deosebite :X
20/07/2011 la 9:11 pm
Da. Cel cu pantofii mi se pare interesant… :P
Acum la noi e cu inelui… Si asta e frumos :)
20/07/2011 la 9:27 pm
Si mie imi plac foarte mult aceste obiceiuri
20/07/2011 la 9:04 pm
Buna seara! A fost cel mai frumos episod!
20/07/2011 la 9:06 pm
Lili, cel de mâine va fi şi mai frumos :)
20/07/2011 la 9:07 pm
Seara buna, Lil! :* Da, episodul a fost intr-adevar frumos! :)
20/07/2011 la 9:14 pm
Si mie mi s-a parut. :P
Dusul gratis si-a meritat tot efortul :P ca am ajuns exact cu 2-3 minute inainte sa inceapa :P
20/07/2011 la 9:21 pm
Si buna seara, Lil :) !
20/07/2011 la 9:14 pm
Ana,L-AM VĂZUT.:-*
20/07/2011 la 9:22 pm
Buna, Dory!
>:D<
Si eu ma uit :)
20/07/2011 la 9:18 pm
Crinuţa,mă uit la pirat.
20/07/2011 la 9:19 pm
Eu ma uit maine, reluare >:D<
20/07/2011 la 9:23 pm
Şi eu la fel.
20/07/2011 la 9:24 pm
Si eu trebuie sa vad maine reluarea,ca am pierdut inceputul si acum nu mai inteleg mare lucru,ma mai uit cu un ochi si la tv dar mai bine vad maine episodul de la cap la coada
20/07/2011 la 9:26 pm
Eu în general prefer să-l văd dimineaţa.
20/07/2011 la 9:27 pm
Mi-a parut foarte rau de saracul Yeom!Sa!Chi! Asa de pumn a primit de la Suro… Si se vede ca printesa Aro il bolundeste numai, nici gand sa se casatoreasca cu el.
20/07/2011 la 9:36 pm
Clar… Asa o facut de la inceput.
Eu chiar ma intrebam cand o ia pe coaja ca prea se baga ca musca in lapte :)), dar acum mi-e mila de el.
Oricum, cred ca i s-a acrit in sfarsit de “afaceri”
20/07/2011 la 11:14 pm
Vai ce lume luminata , si cu bunul simt pe aici ! Vai stau si ma minunez
Cred ca a costat un compromis admiterea aia domnisoara Crina !! XD
si apropo lasa cum se scrie italic ca nu meriti tu sa te gandesti la ceva atat de maret
Cat despre Tal Hae , nu merita sa fie remarcat de tine , cum e imbracat sau alte ciudatenii ..nici macar sa te gandesti cum numai tu sti …ai destui la care sa casti gura ! :>
20/07/2011 la 11:16 pm
crinaa, as vrea sa am si eu parinti asa de bogati ca ai tai… :>:>
29/11/2012 la 8:44 pm
anita anita :))))
29/11/2012 la 9:15 pm
Buna seara.
Eu nu mai urmaresc serialul, dar am o intrebare.
Credeti ca TVR-ul va mai difuza seriale sud-coreene dupa Kim Soo-RO?
29/11/2012 la 10:15 pm
Sper ca da. Eu momentan ma uit la cele de pe Euforia tv, insa ar fi o mare pierdere pt ei, ..mi-ar placea daca ar difuza si in weekend seriale contemporane coreene.
« Comentarii mai vechi
Recent from K-drama Categorie
Recent from Kim Soo Ro Categorie
Recent from Povestea Categorie
Ultimele comentarii
KOREAFILM.ro
Despre noi
Recenzii
Impresii
Concursuri
Han Style
Flash MP3 Player
Here is the Music Player. You need to installl flash player to show this cool thing!
Bloguri
Korean Media
Site-uri oficiale
Abonare la newsletter
Informatiile oferite pe acest site reprezinta proprietatea exclusiva a titularului domeniului Koreafilm.ro Reproducerea partiala sau integrala a acestor informatii, fara acordul scris prealabil al titularului este interzisa. Se exclud articolele preluate din alte surse, asupra carora nu s-au operat modificari, stirile si informatiile de presa, simplele fapte si date, pe care legea le defineste ca nebeneficiind de protectia legala a dreptului de autor.
Nu sunt permise:
- copierea, multiplicarea sau distribuirea materialelor si informatiilor existente pe acest site;
- incercarea de a interveni, prin orice mijloace, in continutul acestui site, stergerea sau modificarea prin orice mijloace a materialelor si informatiilor publicate, sau incercarea de a actiona in acest scop. Utilizatorii au dreptul de a utiliza informatiile existente pe site doar in interes personal.
(c) KoreaFilm.ro Copyright. All rights reserved. Managed by YSR Romania.
Back to Top