de Ioana V.
Vizita doamnei Jami stârnește vâlvă printre negustorii din Yangzhou. Motivul oficial pe care îl invocă este faptul că familia imperială din Silla dorește să fie aprovizionată cu mătase de un comerciant din China. Ca atare, se va organiza o licitație în urma căreia se va alege negustorul care nu numai că va furniza mătase familiei imperiale dar va avea șansa să își extindă întreaga afacere în Silla.
Jang Bogo află dedesubturile afacerii pe care o întreprinde doamna Jami. De fapt, aceasta dorea să cumpere mătase la un preț mic, în urma licitației, ca după aceea să o vândă familiei imperiale cu un preț mai mare astfel câștigând un profit imens din această diferență de preț. Mai mult decât atât, vicleana doamnă dorea să unească toți comercianții din Yangzou astfel creându-și un nou grup de negustori sub comanda sa.
Planul de contraatac al lui Jang Bogo dă roade, spre furia doamnei Jami care va suporta pierderi serioase de pe urma eșecului. Ideea pe care o avea Bogo era una de viitor și îi aducea maestrului Sul profituri uriașe. Astfel, Bogo îi convoacă pe toți negustorii, le prezintă șiretlicurile doamnei Jami după care le expune planul său. Aceștia sunt de acord să îi vândă lui toată mătasea astfel obligând-o pe doamna Jami să facă afaceri cu el. După ce își stabilea sediul în Silla, Bogo avea de gând să stabilească o bază pentru toți comercianții Silla din China. Dar nu numai atât, deținând drepturile de comerț cu Japonia, Jang Bogo dorea să deschidă o linie de comerț între Silla și Japonia.
Doamna Jami mai primește o lovitură, dar de această dată cei care o înfurie sunt pirații care i-au atacat unul din vasele comerciale, furându-i toată marfa. Îi face o vizită guvernatorului din Mujinju, nimeni altul decât fratele domnișoarei Jung-hwa, pentr a-l chestiona asupra acțiunilor întreprinse pentru capturarea nelegiuților mării.
Joong-dal este arestat și cade în mâinile doamnei Jami care astfel află că maestrul Lee s-a reapucat de piraterie. Nu îi trebuie mult pentru a-i veni o idee de răzbunare. Îi propune maestrului Lee să atace navele lui Bogo care tocmai plecaseră spre Silla. Zis și făcut. După această ispravă, doamna Jami incearcă să îl răsplătească pe Lee oferindu-i bani și un magazin în piața din Mujinju. Acesta refuză dar îi propune o altă afacere și anume o colaborare pe termen lung între cei doi, alianță care le-ar permite să își extindă puterea și autoritatea către China și Japonia.
Jang Bogo văzând că puterea piraților crește din ce în ce mai mult decide să pornească o ofensivă armată împotriva lor. Așadar, prima oprire o face la Mujinju unde dorește să îl întâlnească pe guvernator pentru a-i cere permisiunea să își stabilească tabăra la Chunghae.
18/07/2011 la 10:39 pm
Prima?
18/07/2011 la 10:39 pm
Bună.
18/07/2011 la 10:40 pm
BRAVO LIL!
18/07/2011 la 10:41 pm
MULŢUMIM KOREAFILM!
18/07/2011 la 10:42 pm
Multumim pentru rezumat!
Iar nu am reusit sa vad tot episodul din seara asta,foarte putin am vazut,trebuie neaparat sa vad maine reluarea
18/07/2011 la 10:44 pm
Multumim Koreafilm pentru rezumat! Doamna Jami are ceva palarie pe cap sau parul e aranjat intr-un fel ciudat?
18/07/2011 la 10:47 pm
Ma tem ca nu e o palarie:))
18/07/2011 la 10:48 pm
Buna seara!
Parul este aranjat asa. Este singura coafura a ei care nu imi place absolut deloc. :(
19/07/2011 la 6:22 pm
Mie mi-au plăcut toate coafurile ei de până aucum ,dar asta e inedită :)
Nu spun că nu-mi place, dar e cam ciudată.
18/07/2011 la 10:48 pm
Multumesc Lovy! Bravo si tie! Eu numai la serialele cu SIG ajung sa fiu prima, aici si am fost doua ori la Jumong :))
18/07/2011 la 11:05 pm
Bună Ioana,Ana,Lil.
18/07/2011 la 11:08 pm
Pirate,YOU STOLE MY HEART!
18/07/2011 la 11:09 pm
Revin mâine. NOAPTE BUNĂ.
18/07/2011 la 11:15 pm
noapte buna, Lovely! stim ca ai maine examen, cred ca si piratul iti tine pumnii de acolo, din Coreea! Sa te odihnesti bine in noaptea aceasta si maine, cu foarte proaspete, sa-ti cuceresti visul!!!!!!
mult bafta!
18/07/2011 la 11:18 pm
Noapte buna! :*
19/07/2011 la 7:24 am
domna jami e diabolica dar in acelasi tim e ca o trestie de zaha cum bate vandtul asa face si aliante.
19/07/2011 la 6:34 pm
PIRATEEEEEEEEEEEEEEEE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
19/07/2011 la 6:35 pm
I LOVE YOU!!!!!!!!!!!!!
19/07/2011 la 6:36 pm
MULTUMESC PENTRU INCURAJARI!!!!!!!!!!!!!
19/07/2011 la 6:39 pm
ACUM AM DOWNLOADAT 10 EP.
20/07/2011 la 1:49 pm
Pirate,te-am lasat singur..
20/07/2011 la 1:49 pm
M-am uitat la ep 67 din Jumong……….
20/07/2011 la 1:50 pm
Am plans foarte mult…
20/07/2011 la 1:51 pm
Cata suferinta a indurat………….
20/07/2011 la 1:52 pm
Pierderea doamnei Yuhwa………
20/07/2011 la 1:53 pm
:((((((((((((((((((((((((((((
20/07/2011 la 1:54 pm
Asa mi-am amintit si de a ta suferinta…………….
20/07/2011 la 1:55 pm
Destinul tau e sa iubesti fara a fi iubit..
20/07/2011 la 1:55 pm
CAT DE DUR SUNA……………
20/07/2011 la 1:56 pm
NICIO TANDRA MANGAIERE……………..
20/07/2011 la 1:57 pm
REGRETUK
L MEU ESTA CA NU O SA TE VAD RAZAND………….
20/07/2011 la 1:58 pm
*regretul