de Vlad T.
Maestrul Jo, care dorea să-l cumpere pe gladiatorul Ryu-sa din He Xi, îi găseşte pe Goong-bok şi Yeon în deşert şi îi readuce la fortăreaţă. Aflând că aceştia l-au omorât pe Ryu-sa, el decide să-i cumpere. Când Yeom Moon ajunge în He Xi, stăpânul cetăţii îl informează că i-a omorât pe cei doi sclavi întrucât aceştia i-au ucis câţiva oameni.
Jo – ce se dovedeşte ulterior a fi din Silla – îi aduce pe Goong-bok şi Yeon pe domeniul său, unde avea o adevărată bază de antrenament pentru gladiatori. După ce abilităţile celor doi sunt testate, aceştia primesc hrană şi adăpost, urmând a se antrena din greu în vederea participării la competiţii de luptă.
Doamna Jami înăspreşte controlul asupra negustorilor din Mujinju. Întrucât multe dintre profituri erau obţinute din contrabandă, aceasta îi cere guvernatorului să-i permită comerţul direct cu China, în scopul perceperii de către imperiu a unei taxe mult mai mari. Pentru a reuşi în acest demers, negustoreasa îi trimite ministrului din oraşul imperial o scrisoare şi obţine acceptul acestuia. Jung-hwa, datorită cunoştinţelor sale dar şi flerului, este numită de către doamna Jami responsabilă pentru comerţul privat cu China.
Negustorii din Mujinju sunt selectaţi în vederea misiunilor pe mare şi, cu puţin ajutor din partea lui Jung-hwa, Soon-jong şi tatăl său, Mak Bong, sunt acceptaţi.
Între timp, Yeom Moon atacă una dintre caravanele căpitanului Sul-pyong, în drumul acesteia către Hedong, omorând toţi negustorii şi paznicii. Văzând aceasta, Sul-pyong decide să-i ceară maestrului Jo câţiva gladiatori drept gărzi pentru caravana sa. Goong-bok îl impresionează pe căpitan la antrenamente, determinându-l pe acesta să-i facă maestrului Jo o ofertă de nerefuzat.
16/06/2011 la 10:35 pm
galu
16/06/2011 la 10:37 pm
Multumim pentru rezumat!
16/06/2011 la 11:08 pm
inca odata primu . Multumim koreaFILM
16/06/2011 la 11:37 pm
3.
Interesant ep
17/06/2011 la 7:58 am
multumim, pentru rezumat.
17/06/2011 la 9:16 am
i-mi place filmul,pana mai ieri,l-am confundat cu regatul vinturilor,dar am revenit pe pozitie,pe National TV,e asa de fractionat din cauza publicitatilor,ca pierd sirul povestii,eu as dorii pe viitor,sa fie difuzat ca Secretele de la palat-Secretele Palatului,cel cu Bidam,acolo mergea filmul o ora si 10 min,si am inteles perfect,dar de cind publicul isi manifesta tot mai des atractia spre filmele coreene,televiziunile au profitat,dind publicitate cu nemiluita….actorii sunt buni,regizorii inventivi,peisajele nu mai spun…as mai avea o propunere ca sa invitam actori in Romania,cei mai populari…Kim Nam Gil(dupa ce termina stagiul militar)si Song Il Gook
17/06/2011 la 10:04 am
bun venit la palat viviana!
eheheeeee!! mai e cale lungă până vor veni în România KNG şi SIG….:))
dacă se va întâmpla vreodată….:((
dar îmi place că ai îndrăznit să te gândeşti şi să speri la asta :)
poate pe viitor, cine ştie ?….., acum măcar o trupă kpop să vină şi în România :)
17/06/2011 la 10:08 am
sincer daca un actor coreean sau o trupa kpop ar veni in romania cred ca i l-ar implini visurile la multe persoane!
17/06/2011 la 1:21 pm
asta e sigur
17/06/2011 la 12:56 pm
draga criblalily,nu stiu nici ce esti,baiat,fata,am curaj,am imaginatie,cind vad un film si-mi place stiu ca va fi in top,asa si cu muzica,si altele…am cautat pe facebook,wall-ul lui kim nam gil,l-am gasit,dar e ca si inexistent,e baiatul in armata,si cred ca nu e prea usor,am vazt si un filmuletz cu el,cu Song Il Gook,am reusit sa ma accepte prin intermediul altui actor,care chiar m-a ajutat…altfel,i-mi plac filmele coreene,cel mai tare a fost Secretele palatului,cel cu Bidam….a facut un rol de compozitie dragul de KNG,ca m-a lasat masca,peisajele m-au cucerit,apoi povestea si mai ales actorii,au fost buni de tot
17/06/2011 la 1:09 pm
viviana se vede ca esti noua pe aici….
Crib, care intamplator este tizul tau, este cea mai infocata fana a lui Kim Nam Gil de pe aici…. cand ti-am vazut numele am crezut ca ea si-a schimbat id-ul….
17/06/2011 la 1:15 pm
si daca stii noutati despre KNG te rog sa ni-le impartasesti si noua…
nu am inteles pe facebook-ul cui ai reusit sa intri?
17/06/2011 la 1:20 pm
dragele mele,am tot intrat pe ce am gasit ca spunea ceva de KNG,apoi de SIG,http://www.hancinema.net/chanmi-s-movie-news-the-day-before-starring-kim-nam-gil–22735.html,aici e ceva info despre KNG,
17/06/2011 la 1:27 pm
not found
17/06/2011 la 1:37 pm
cred ca tre sa intri pe HANCINEMA,EU AM LOG,ACOLO..si cauta la actori pe KNG
17/06/2011 la 1:55 pm
probabil după entuziasmul tău cred că eşti o persoană foarte tânără cu o personalitate debordantă, ceea ce nu poate decât să mă bucure.
cât priveşte persoana mea, aşa cum îţi spunea şi mirela, sunt o mare fană KNG şi a tot ce ţine de Coreea. Numele meu real este tot Viviana şi poate de aceea m-am bucurat când am văzut că cineva cu numele la fel ca al meu a venit la palat (Koreafilm).
17/06/2011 la 5:28 pm
Ei lasa Cri ,ca nici tu nu esti departe,debordezi de atata vioiciune!
18/06/2011 la 3:34 pm
oh,da,sunt o persoana tinara,indeed…nascuta in “57,pe 12 martie…KNG,e pe 13,si alt an,suntem actori f.buni,noi pestii,numele meu nu e viviana,ci viorica dragan,dar prietenii i-mi spun VIVI,am sufletul tinar,si asta importa cel mai mult,sunt somera,fara bani,pana la anu” in nov,cind o sa fiu pensionara,am o nepotica,Alessya,pe care o s-o vad in septembrie cind am sa ma duc in Germany…in rest,sunt bine,si mare fan al lui KNG,cind l-am descoperit,l-au luat cu arcanul,si pe 2 ani,nu asa…
17/06/2011 la 1:27 pm
http://www.hancinema.net/korean_Kim_Nam-gil-picture_15889.html?sort=Most_Popular_Pictures,asta e un link de pe Han cinema,unde m-am logat de un an si…nu mai gasesc filmuletzul cu KNG din armata…
17/06/2011 la 1:39 pm
pe Hancinema intru si eu pentru informatii…
viv, pe kf sunt multe articole, recenzii despre KNG si SIG …trebuie sa ai rabdare sa le cauti…
pentru KNG iti las ceva:
http://kim-nam-gil.livejournal.com/
tot de la Crib il am….
17/06/2011 la 2:07 pm
filmuleţe cu KNG din armată găseşte pe you tube câte vrei şi nu numai din armată…sunt o mulţime de filmuleţe făcute de fani :)
17/06/2011 la 1:29 pm
http://www.facebook.com/hancinema#!/pages/Song-Il-Gook/69360248130,aici e wall-ul lui Song de pe facebook
17/06/2011 la 1:31 pm
si acesta e actorul care m-a ajutat sa-l contactez pe SONG IL GOOK…Jang Hyuk
17/06/2011 la 1:32 pm
din Chuno? extraordinar!!!! felicitari!!!!
17/06/2011 la 1:38 pm
cred ca da,chuno e un film??ca nu am ajuns asa departe cu cautarile,e vinzatorul de sclavi??
17/06/2011 la 1:39 pm
ai log pe facebook??
17/06/2011 la 1:42 pm
da este film si il poti vedea online chiar aici pe blog…cauta Vanatorii de sclavi si o sa-ti apara recenziile la fiecare episod….in ele sunt si filmele…si multe informatii…
17/06/2011 la 1:49 pm
acum Song e pe face book,pana acum nu erau,acum le pot scrie..incearca sa-l contactezi,poate te accepta friend pe facebook…http://www.facebook.com/hancinema#!/pages/Song-Il-Gook
17/06/2011 la 1:59 pm
sunt alte fete care se vor bucura enorm de adresa pe care ai lasat-o….
eu raman la KNG….
17/06/2011 la 5:30 pm
???????? Pinochiooooooooooo!
18/06/2011 la 10:39 am
nu ştiu, Livia…şi eu am un mare semn de întrebare?????
17/06/2011 la 10:10 am
pe mine acest serial m-a fermecat din primele secunde! mai ales cat de mult imi doream sa l vad!sper ca totusi sa nu plec la tara in vacanta inainte sa se termine ca nu mai am cablu la tara si sincer nu imi place sa pierd filmul!
17/06/2011 la 10:50 am
filmul are peste 50 de ep. si o sa fie difuzat toata vara, cred ca se termina prin octombrie, asa ca ….
17/06/2011 la 10:37 am
ce funny e ultima poză cu cei doi eroi rămaşi cu gurile căscate….hihihi! Ionică e tare simpatic :))
17/06/2011 la 5:38 pm
Auzi la tine,pirat nemilos! Te jupoi ,ce crezi ca iubitul tau o fi vreun ingeras?
18/06/2011 la 10:43 am
mai făcut să râd, Livia…aşa este nici KNG nu este un îngeraş….
sincer mai mult îmi place Yeom Moon decât rolul principal….
18/06/2011 la 1:35 pm
ce iubit Livia?!
eu nu am nici un iubit…..hihihi!
draguta, ai imprumutat obiceiuri urate de la piratelul tau?!
auzi la ea, cica sa ma jupoaia!! HAHAHAHA!!!!!!!!!
17/06/2011 la 2:19 pm
Viviana, ramai pe aici pentru ca o sa afli multe noutati…eu nu pot sa stau nici macar o zi in care sa nu vin ” in palat”…daca ar fi dupa mine as sta numai aici….
da, am facebook dar l-am facut doar sa pot intra pe KoreaFilm….acum am intrat pe pagina mea si este plina cu link-uri despre KNG….numele meu este Mirela Ilie…
fanii lui SIG ii gasesti la Jumong……
18/06/2011 la 12:15 pm
da,am sa ramin la “palat”cam pana in septembrie,dupa aia…sunt in Germania,la copii si nepotica
18/06/2011 la 12:42 pm
acolo nu există net?
18/06/2011 la 1:36 pm
probabil l-a papat catelul…..hihihi!
18/06/2011 la 3:49 pm
ce a papat catzelul??net-ul??accesul va fii mai limitat,de asta ma plingeam,dar poate mai intru,din cind in cind
18/06/2011 la 3:48 pm
est
18/06/2011 la 3:56 pm
VIVI ce comica esti!
sa-ti traiasca nepotica!
18/06/2011 la 2:45 pm
Ei hai mai Cri,ca nu spun la nimeni sti doar ca sant discreta! Nu afla nimeni de relatia ta cu KNG! hi hi hi!
18/06/2011 la 3:38 pm
Yonica cel viteaz a cam ajuns la capatul rabdarii,dar cu putin sprijin moral de la JB,trec ei si peste asta! Cum vi se pare carismaticul Ministru B,cu aceasta noua coafura? Este pragmatic si istet in afaceri.
18/06/2011 la 3:52 pm
salut,,castelani,ca palatzeni nu merge,Imparatul marii,e,asa si asa,deocamdata,am auzit ca e vorba despre o iubire imposibila,sa vedem cum o vor realiza,cei doi sclavi,cit ca sunt personajele pozitive,sunt pe locul 2,in film,dar,na,mai vedem
18/06/2011 la 3:59 pm
buna VIVI!
asta este si parerea mea VIVI.
dar pe aici fiecare are pareri impartite, iar fanii SIG s-ar putea sa nu fie de aceeasi parere cu tine …hihihi!
18/06/2011 la 4:01 pm
am o bomba,fetelor….Hi Viorica,
Kim confirmed you as a friend on Facebook.
Kim Nam Gil Kim Nam Gil
Thanks,
The Facebook Team…ei ,ce spunetzi de asta??am e-mailul(eu sunt pe gmail)…dar sa n-o patzesc ca si cu SIG,m-a acceptat,dar nu am putut intra pe wall….
18/06/2011 la 4:14 pm
VIVI pe facebook sunt o multime cu acest nume, de unde stii ca este adevaratul KIM Nam Gil?
eu am adresa unde fanii lui KNG pot sa-i scrie sau sa-i trimita cadouri si nu am indraznit sa sper ca este cea adevarata…oricum eu am cont pe Tweter si mai primesc cate un mesaj de la Lee Min Ho sau de la Oh Yeon-Su (Tae ra din Bad Guy), dar de la KNG nu am primit nimic pana acum :(
18/06/2011 la 5:28 pm
l-am gasit pe cel real,are peste 8000 de prieteni,si e persoana publica,de aceea a durat cam 2 luni,poate nici nu a intrat,ca nu-i permit cei din armata,ce stiu eu,cert e ca e cel real
18/06/2011 la 5:33 pm
Kim Nam Gil (Kim Nam Gil)
…asta e adresa lui pe facebook,dar nu mai are rubrica de acceptare,la info,e nascut la Seul,data de 13.03.1981,si ce facultate a facut,ca e actor,si tot tacimul
21/06/2011 la 1:01 am
Interesant episodul,m-a impreionat cu cata indrarjire au luptat Goong-bok si Yeon in desert ca sa ramana in viata pana i-a gasit tipul asta,maestrul Jo,abia astept sa vad cum se va descurca Goong-bok in competitia la care este nevoit sa participe,sunt convinsa ca o va castiga la ce abilitati are
24/06/2011 la 11:47 am
incepe sa-mi placa,ma incinta muzica..ceea ce n-a prea fost in Jumong…
Recent from Imparatul Marii Categorie
Recent from K-drama Categorie
Recent from Povestea Categorie
Ultimele comentarii
KOREAFILM.ro
Despre noi
Recenzii
Impresii
Concursuri
Han Style
Flash MP3 Player
Here is the Music Player. You need to installl flash player to show this cool thing!
Bloguri
Korean Media
Site-uri oficiale
Abonare la newsletter
Informatiile oferite pe acest site reprezinta proprietatea exclusiva a titularului domeniului Koreafilm.ro Reproducerea partiala sau integrala a acestor informatii, fara acordul scris prealabil al titularului este interzisa. Se exclud articolele preluate din alte surse, asupra carora nu s-au operat modificari, stirile si informatiile de presa, simplele fapte si date, pe care legea le defineste ca nebeneficiind de protectia legala a dreptului de autor.
Nu sunt permise:
- copierea, multiplicarea sau distribuirea materialelor si informatiilor existente pe acest site;
- incercarea de a interveni, prin orice mijloace, in continutul acestui site, stergerea sau modificarea prin orice mijloace a materialelor si informatiilor publicate, sau incercarea de a actiona in acest scop. Utilizatorii au dreptul de a utiliza informatiile existente pe site doar in interes personal.
(c) KoreaFilm.ro Copyright. All rights reserved. Managed by YSR Romania.
Back to Top