de Vlad T.
Doamna Jami îi mărturiseşte lui Jung-hwa că regretă faptul că nu s-a purtat ca o adevărată mamă faţă de ea şi îi promite să-i aranjeze o căsătorie cu un nobil din oraşul imperial, în compensaţie. Jung-hwa răspunde că nu căsătoria o interesează, ci mai degrabă comerţul.
Mânată fiind de această dorinţă, Jung-hwa îl roagă pe Yeom Moon să o înveţe arta negustoriei. Acesta îi arată magazinul pe care îl are în Mujinju. Pentru a fi acceptată temporar, Jung-hwa trebuie să îndeplinească o încercare, şi anume aceea de a vinde mătase chinezească în decurs de o zi. Întrucât oamenii de rând aveau voie să poarte doar bumbac, Jung-hwa reuşeşte să convingă o nobilă să cumpere mătasea, arătându-i cum aceasta poate fi pictată.
Cu ajutorul lui Yeom Moon, Jung-hwa deprinde meşteşugul comerţului şi realizează registrele contabile din Mujinju, determinând-o pe doamna Jami să-i confere funcţia de supraveghetor al pieţei.
Într-un moment de răgaz, Yeom Moon îi destăinuie lui Jung-hwa faptul că o ştie de pe vremea când aceasta se afla în Chunghae şi că, la vremea respectivă, cât şi în prezent, o consideră la fel de frumoasă…
Reîntors în China, Yeom Moon este numit de către maestrul Yi drept stăpân peste comerţul din Yangzhou. Pentru a-şi consolida puterea, porneşte în căutarea lui Goong-bok şi Yeon care fuseseră trimişi la fortăreaţa He Xi, ca sclavi pe şantierul de construcţii.
Între timp, Goong-bok şi Yeon îndură o viaţă grea în He Xi, fiind adesea bătuţi de către ceilalţi sclavi. Într-o seară, cei doi se încaieră cu ceilalţi sclavi chinezi furându-le mâncarea. Încercând să salveze viaţa lui Yeon, Goong-bok îl ucide pe Ryu-sa, liderul temniţei.
Ryu-sa era folosit de către stăpânul fortăreţei He Xi ca luptător în competiţiile pe viaţă şi pe moarte, având ca scop obţinerea de venituri din pariuri. Astfel, Yeon şi Goong-bok sunt escortaţi spre un alt şantier, unde urmau să aibă loc lupte, însă pe drum cei doi reuşesc să evadeze. Extenuaţi din cauza lipsei alimentelor şi a condiţiilor vitrege, aceştia leşină în dunele deşertului.
15/06/2011 la 11:36 pm
Deci se face pitbull… mrrrrrrrrr…. :)
15/06/2011 la 11:36 pm
Noapte buna fetelor! Trebuie sa pun telefonul la incarcat… Sa aveti vise frumoase despre…voi stiti, cine!
15/06/2011 la 11:37 pm
noapte buna Lil…pe maine
15/06/2011 la 11:37 pm
Somnik pufos… pupik
15/06/2011 la 11:37 pm
eu aleg GD♥ :D
noapte buna>:D<
16/06/2011 la 12:17 am
Noapte buna,Liliko!!
15/06/2011 la 11:37 pm
desi nu ma uit la imparatul marii eu tot va multumesc koreafilm^^
15/06/2011 la 11:37 pm
O sa-l vedeti in postura de Fat frumos cu stea in frunte ,atunci sa vezi ferocitate!
15/06/2011 la 11:38 pm
Noapte buna la somnorosi!
15/06/2011 la 11:40 pm
Pai daca devine asa de feroce…. atunci sigur i s-a intamplat ceva care il schimba pentru totdeauna si-l face sa devina rau rau rau nu-i asa?… :)
15/06/2011 la 11:40 pm
Sa visati frumos si frumosi!
15/06/2011 la 11:41 pm
Da,da SIGur ca da!
15/06/2011 la 11:44 pm
si eu ma retrag va doresc somnik pufos si vise placute ,de fapt, in mod SIGur vor fi frumoase :)… pupik… Iar pentru tine Livia o ultima zi de concediu cat mai relaxanta …
15/06/2011 la 11:49 pm
noapte buna ,ramona …si tie la fel…
15/06/2011 la 11:44 pm
era un proverb fain :Dacă vrei ca visele să devină realitate, nu mai dormi.
ce sa facem in acest caz?
15/06/2011 la 11:47 pm
http://www.koreanwiz.org/Song_Il_Guk_baby_photo.jpg,cam asa arata SIG -Bebelus!
15/06/2011 la 11:48 pm
nu merge,Liviuta!
15/06/2011 la 11:53 pm
am pus eu mai jos linkul..
15/06/2011 la 11:50 pm
A,m vazut si eu ! dar nu stiu ce sa fac! cercetez!
15/06/2011 la 11:52 pm
http://www.koreanwiz.org/Song_Il_Guk_baby_photo.jpg
16/06/2011 la 12:00 am
hi,hi,hi !!!
30/07/2011 la 9:26 pm
SIG BEBE!:-x
15/06/2011 la 11:54 pm
Da Alex asta e Bebe SIG! Multumesc de ajutor!
15/06/2011 la 11:55 pm
cu placere^^
15/06/2011 la 11:57 pm
nu ai lasat spatiu intre link si scris si de aia nu a mers..
15/06/2011 la 11:58 pm
http://www.yellowcinema.com/wp-content/uploads/2010/06/SongIlGook_036_aManCalledGod.jpg
16/06/2011 la 12:01 am
chiar vrei sa ma imbolnavesti…???
16/06/2011 la 12:03 am
de aia stau eu cuminte si nu alerg dupa baietii coreeni…dar la ispitele
puse de voi …pana la urma tot cedez !
16/06/2011 la 8:59 am
superba fotografie….
30/07/2011 la 9:30 pm
SIG,EŞTI SUPERB!
16/06/2011 la 12:00 am
Crina ne-a aratat aceiasi poza dar cu spatele ,eu va arat si fata!
16/06/2011 la 12:00 am
Da am vazut si eu!
16/06/2011 la 12:01 am
http://www.koreanmovie.com/upfile/photo_photo/simg/1191259653558.jpg
16/06/2011 la 12:02 am
Ei na uite una mai cuminte!
16/06/2011 la 12:05 am
ce cuminte !ca te furnica in stomac …!
16/06/2011 la 12:05 am
16/06/2011 la 12:06 am
:))))))
16/06/2011 la 12:08 am
Liviuta,pana la urma am sa plec ca imi “”sare”"somnul cu pozele
de la tine…noapte buna ,vise placute si…tot ce mai doresti tu…!
16/06/2011 la 12:10 am
Bine, fugi la nani si sa nu ai cosmaruri sau vise eroice!
16/06/2011 la 12:12 am
http://www.youtube.com/watch?v=OQJbl_OcgHI&feature=player_detailpage
16/06/2011 la 12:13 am
Asta in loc de noapte buna!
16/06/2011 la 12:24 am
http://www.youtube.com/watch?v=OQJbl_OcgHI&feature=player_detailpage
Sa visati frumos!
16/06/2011 la 12:28 am
Multumim la fel Livia!
Noapte buna tuturor!
16/06/2011 la 12:30 am
noapte buna celor care au plecat^^
16/06/2011 la 8:35 am
neata, eu nu am vazut episodul de ieri si nici pe cel de azi nu voi reusi sa lvad se pare ca vineri vi fi ziua de film oricum firul povesti e foarte frumos ma atrage mai mult decat serialul kim suro regele de fier poate si din prisam ca aici apar mai multi actori cunoscuti.
16/06/2011 la 11:18 am
Neata sau buna ziua! ^_^ Cine spunea ca piratii sunt nemilosi, ursuzi si fara scrupule, cred ca s-a inselat amarnic…
Piratul nostru de aici, Yeom, e inteligent, frumos, sufletist, extrem de curajos si de irezistibil…Nu-mi vine sa cred cat ii apara pe cei doi si pe domnita: o scapa pe ea de mosul ala cu care urma sa se culce, ii cruta viata lui Goong Bok, cand putea sa-l omoare si sa ramana el cu Jung-hwa…
De ce trebuie sa sufere atata piratul nostru? :((
Ah, si am descoperit cat imi place de Yeon, prietenul lui Goong-Bok :>:>:> E dragut si saracul mi se pare mai realist in trairi decat personajul principal, parerea mea!
16/06/2011 la 12:40 pm
e cam cusut cu aţă albă serialul ăsta (părerea mea)
după câte răni îi făcuse SIG maestrului celor doi eroi principali (care nu mai reuşesc să iasă din …., ocât de mult s-ar chinui), acesta nu a murit, ba din contră şi-a revenit ca prin minune de parcă nici nu fusese înjungheat şi tăiat cu sabia de căre unul dintre cei mai buni mânuitori ai spadei (şi toate acestea fără să fie îngrijit de nimeni şi fără condiţii prielnice). nu credeţi?
iar piratul nostru frumos (SIG) de când îl “iubeşte” atât de mult pe rivalul său, de-ş doreşte să-l salveze de la moarte de fiecare dată?
16/06/2011 la 12:48 pm
Crib, eu cred ca piratul o face pentru Jung-Hwa mai mult, se gandeste la ea atunci cand il protejeaza pe Goong-Bok, si de ce nu, la amicitia lor din adolescenta. Pana la urma urmei, Yeom a fost primul maestru al lui Goong-bok la luptele cu sabia, asa ca o mica legatura maestru-ucenic tot s-a creat. Asa ca…de-aia il “iubeste” asa mult, nu crezi? ^_^
16/06/2011 la 12:59 pm
Iar cu ranile da, ai dreptate, si-a revenit prea repede :)) Dar ai vazut cand l-a impuns ala cu batul sau ce era in umar, cand se uita la ei, inainte sa fie dusi ca sclavi, il durea si aproape ca nu s-a mai putut tine pe picioare din cauza durerii. ^_^
16/06/2011 la 2:49 pm
dacă vrem să fim subiectivi , putem găsit câte o explicaţie pentru orice (mai ales atunci când ne place actorul din rolul principal), dar din punct de vedere al unei persoane obiective acest serial este uşor tras de păr, iar subiectul cam lasă de dorit, nu e chiar atât de captivant, cel ăuţin până acum.
Iar legătura dintre cei doi nu este nicidecum una de prietenie şi cred că nici una dintre maestru-discipol. Piratul (SIG) s-a folosit de naivitatea celuilalt pentru a afla planurile oraşului şi a armatei care îl păzea, pentru a-l ataca, a ucide oameni nevinovaţi (copii şi femei), pentru a-l prăda şi a lua sclavi, de unde atâta prietenie sau relaţie maestru discipol?
mai ales că acest pirat “milos” era în stare să ucidă cu sânge rece , ziua în amiaza-mare pentru că i-a fost furată desaga.
16/06/2011 la 3:23 pm
Eu raman la parerea mea… Yeom nu este nicidecum un pirat nemilos. Este si el un om care a suferit si s-a intarit prin vitregiile vietii. Maestrul Lee, stapanul lui, nu l-a “cocolosit” nicio clipa, din contra, i-a aratat asprime si l-a tratat ca pe un oarecare membru din echipaj, ca sa-l formeze. Asa ca… Si nu imi place actorul din rolul principal :)) Imi plac Yeon, Yeom si Jung-hwa si bineinteles madam Jami ^_^ Atat… a, si caraghiosii aia doi, care sunt prieteni cu Gong-Book si Yeon..
17/06/2011 la 5:34 pm
Cri de ce te legi de SIG,asa pot si eu a zice de KNG in QSD in scena finala!
17/06/2011 la 6:11 pm
Livia nu m-am luat de scumpul tău SIG, pur şi simplu mi-am spus părerea despre unele secvenţe din serial, doar atât. Dacă vrei să te iei de KNG treaba ta :D
nu ar fi pentru prima dată … :D
16/06/2011 la 12:12 pm
Da Crinuta ai dreptate ,este un fel de joaca dea soarecele si pisica! Yonica este trup si suflet pentru prietenul lui!
16/06/2011 la 12:16 pm
Dar cel mai ciudat lucru din film,este faptul ca eroii nostrii trecuti prin atatea greutati, te astepti sa devina niste abrutizati,dar nu ei raman fideli conceptului lor de cinste si dreptate,chiar foarte sensibili si cu un suflet pur nealterat de vicisitudini!
16/06/2011 la 12:23 pm
Da, asa e, Livia!
Apropo de Yeon, saracul, cand zicea in episodul de aseara, ca de ce sufera ei asa? Ce au facut ei sa traiasca un asemenea iad, sa aiba o asemenea soarta nenorocita? Plangeam cu el…:(( Ce trist…
16/06/2011 la 4:32 pm
Crinuţa nu vreau să te superi pe mine, am spus numai ce am simţit eu pentru acest serial (eu consider că şi SIG are rolul principal în acest serial, mai precis al doilea rol principal masculin). poate gusturile noastre sunt diferite în ceea ce priveşte acţiunea unui serial de aceea nu putem fi pe aceeaşi lungime de undă.Poate şi tu ai dreptate când spui că piratul (SIG) este unul milos, un fel de Jack Sparrow al Asiei…hihihi!
16/06/2011 la 9:42 pm
Cri ,ma bucur ca nu am concurenta serioasa! Fetele cu parere de rau dar acum nu am loc la comp! Dar maine dupamiaza sant pe faza!
17/06/2011 la 3:03 pm
Deci SIG chiar e un pirat milos. Altfel de ce ar mai fi plecat in cautarea celor doi? De ce ar mai vrea sa-i scape? Chiar el a zis, atunci cand a fost intrebat de ce vrea sa ii salveze, ca s-au cunoscut in Chunghae si ca erau prieteni. Chiar si atunci, cand piratii au atacat orasul, Yeom i-a lasat pe cei doi si pe Jung-Hwa sa plece. ^_^
Crib, nu m-am suparat, m-a deranjat doar ideea de pirat nemilos, nu e asa, chiar nu e, s-a vazut in acest episod!
17/06/2011 la 6:14 pm
Cri stai linistita ca nu m-am suparat ,e adevarat inainte nu prea l-am agreat pe KNG dar citind ce lucruri minunate face si cat este de uman si milos,mi-am schimbat parerea si acum il privesc cu alti ochi care mai scapara din cand in cand!
18/06/2011 la 1:45 pm
SIG, piratul cel teribil….hihihi!
era un desen animat pe minim max cand era ficior-miu mic si se chema “Jack, piratul cel teribil”…era un pirat care tot timpul intra in bucluc si nu reusea niciodata sa faca ceva cum trebuie….imi placea foarte mult acel desen….pacat ca acum nu mai dau desene frumoase :((
http://www.youtube.com/watch?v=d19EP4bwUUA
« Comentarii mai vechi
Recent from Imparatul Marii Categorie
Recent from K-drama Categorie
Recent from Povestea Categorie
Ultimele comentarii
KOREAFILM.ro
Despre noi
Recenzii
Impresii
Concursuri
Han Style
Flash MP3 Player
Here is the Music Player. You need to installl flash player to show this cool thing!
Bloguri
Korean Media
Site-uri oficiale
Abonare la newsletter