In iarna acelui an de Yi Munyol

(traducere din lb. coreeana in franceza de Choe Yun si Patrick Maurus , editura Actes Sud, Arles, Franta, 1990)

Calea descoperirii de sine – Despre pacatele tineretii

Pentru copilaria traumatizata, pentru tineretea nefericita , Yi Munyol a primit ca revansa a destinului un loc de prestigiu in istoria literaturii coreene contemporane. Astazi la aproape 63 de ani , pe care ii va implini pe 15 mai anul acesta se bucura de recunoasterea talentului in intreaga lume.

El reprezinta pentru Coreea de Sud ceea ce reprezinta Amos Oz in Israel, Nadine Gordimer in Africa de Sud si James Baldwin in America. Critica literara din Franta , datorita cartilor traduse il considera mai mult francez decit coreean, prin stil si viziune, exotismul –componenta esentiala din arta tarii de origine, lipsind aproape cu desavarsire. Absenta acestui indiciu care marcheaza matricea stilistica a unui popor a fost primul pas spre universalitate si receptare si in alte spatii culturale. Biografia lui Yi Munyol contine o borna tragica, interpretata mai tirziu de viitorul scriitor ca un fel de pacat originar – in 1951 , pe cind avea doar 3 ani , tatal sau isi paraseste familia si se stabileste in Coreea de Nord, aceasta optiune va avea consecinte nefaste pentru cei ramasi in cealalta parte a peninsulei. Serviciile de securitate si de siguranta ale statului vor fi tot timpul pe urmele lui Yi Munyol , din aceasta cauza isi va abandona de multe ori studiile, devenind un autodidact, dar reuseste in cele din urma sa le finalizeze la Universitatea din Sejong. Incepe sa scrie inca din anii studentiei si se poate lauda cu o bibliografie bogata, pina in prezent.

Iata citeva titluri ,,Pentru imparat”,,Poetul”, ,,Fiii omului”, ,,Eroul nostru desfigurat”(tradus si in limba romana de Dan Brudascu la editura Sedan din Cluj) , ,,Pasarea cu aripi de aur”, ,,Frontiera dintre 2 imperii”- un roman fluviu in 12 volume.Toate romanele se concentreaza asupra ideii de libertate , politica , intr-o cheie metafizica. Problematica existentei umane ,a descoperirii de sine , intr-o civilizatie dominata de conflicte atrage atentia in multe dintre paginile de proza.

Microromanul ,,In iarna acelui an ”, scris in 1979 face parte impreuna cu alte 2 naratiuni ,,Estuarul ” si ,,Frumosii nostri ani”, dintr-un triptic, intitulat ,,Portretul unei tinereti”. Textul de fata este o constructie autobiografica, in care naratorul cu o maxima sinceritate ne poarta pe urmele peregrinajului sau , intr-o iarna in care s-a decis sa-si paraseasca studiile si capitala in care locuia , simtind un acut sentiment de inutilitate si vid ale existentei pe care o traia. Isi dorea sa probeze in viata obisnuita toate abstractiunile si notiunile filozofice invatate,isi dorea sa se supuna unui experiment existential, sa-si testeze limitele si capacitatile, pentru a-si descoperi adevarata masura a sinelui propriu. La cei 20 de ani se autoiluzioneaza ca isi va testa rezistenta mai intai ca miner in Kangwondo, dar dupa o singura coborire in subteran intelege ca altfel vedea acest infern, nici ca muncitor pe un pescador nu-i va reusi tentativa, capitanul vasului , privindu-i finetea miinilor il va trimite sa studieze pe mai departe in biblioteca. Se stabileste totusi in iarna acelui an in satul Kyongsangpukdo, isi gaseste de lucru intr-o taverna ca pangu, adica om bun la toate, de fapt trebuia sa aiba grija de lumina felinarelor si de buna lor intretinere, este simbolic aleasa aceasta indeletnicire, de care se achita onorabil.In acest loc are ocazia sa interactioneze cu oameni din diverse medii, sa le asculte povestirile si suferintele, cunoaste doar ca spectator viata de noapte a prostituatelor pe care le compatimeste pentru sacrificiul lor. Incepe sa se insereze in acest peisaj si sa raspunda situatiei de criza pe care si-o provocase, conform dorintei ,,imi doream mai mult sa ma confrunt cu rigorile existentei decit sa-mi caut un pretext de a-mi ierta greselile trecutului si sa-mi dezvolt capacitatile latente , plasindu-ma intr-o situatie de criza”. Agasat de seful de politie din sat este nevoit sa plece mai departe, prin viscol, infruntind frigul si nametii, fiecare intilnire cu oamenii de pe traseul vagabondajului ii va da o alta lectie de viata , ajutindu-l sa se descopere, sa inteleaga unde se plaseaza in aceasta lume si ce trebuie sa faca pentru a-i disipa golul, vidul, din continutul ei. Memorabil este episodul intilnirii cu ascutitorul de cutite, pe care il va descoperi in final. Ajuns la rascrucea parcursului a trebuit sa opteze pentru drumul spre mare, dar nu putea ajunge in acest loc, care semnifica eliberarea si libertatea , deci urcind muntele Taebaek. Reusindu-i ascensiunea cu eforturi de care nu se credea in stare, are suprema revelatie a cunoasterii frumusetii adevarate ,,Ma simteam in extaz, un extaz pe care nimeni n-ar fi putut sa-l inteleaga. Privisem frumusetea in fata, frumusetea este inceputul si sfirsitul tuturor valorilor. Un mixt al tuturor conceptelor in acelasi timp in fata vidului absolut. Adevarul exista , pentru ca exista frumusetea”.

Si dupa experienta urcarii muntelui, pe malul marii arunca otrava, care i-ar fi curmat firul vietii in citeva secunde, hotarit sa se intoarca din nou la studii si la viata de familie din Seul, devenise alt om , calatoria lui de initiere se sfirsise, isi gasise calea , se descoperise pe sine insusi.

Desi o naratiune timpurie, marca scriiturii inspirate a lui Yi Munyol se poate descoperi cu usurinta , iar in acest portret al artistului la tinerete se confirma previziunea lui Dostoievski ,,Da, frumusetea va salva lumea!”. Dar si adevarul.