Vânătorii de sclavi – episodul 18

Episodul debutează cu scena spânzurării lui Dae-gil. Acesta este ridicat de gât şi respiră cu greu, încercând să se menţină în viaţă, şi cu ultimele resurse de putere îşi strigă numele, „Daegil”.

În acest timp, Seol-hwa hoinăreşte printr-o poiană cântând o melodie tristă care sună a tragedie:
„După moarte voi renaşte ca floare,
Iar tu vei fi fluturaşul meu
Vom găsi o vale verde, şi vom petrece acolo o eternitate.
O, dragoste, dragostea mea, iubitul meu…”

La scena spânzurătorii lumea s-a adunat buluc, sclavii privind cu scârbă şi în acelaşi timp satisfacţie, cele două gazde de la tavernă şi pictorul sunt îndureraţi, şeriful Oh se fereşte să privească, iar Tae-ha priveşte cu milă spre Dae-gil care se zbate în ghearele morţii.


Îl vedem şi pe Cheon Jiho, îmbrăcat în haine de gardă, venit să-l salveze pe Dae-gil. Ezită puţin, dar imediat ce se îndreaptă spre Dae-gil, o ploaie de săgeţi se abate peste mulţime. E oportunitatea perfectă de a scăpa, pentru Tae-ha şi de a-l salva pe Dae-gil, pentru Jiho. Tae-ha este salvat de chinezii Qing, dar înainte de a fugi, aruncă o sabie spre funia de la gâtul lui Dae-gil, în timp ce Cheon Jiho se chinuia disperat să o desfacă.


După mai multe încercări, Cheon Jiho îl „readuce” la viaţă pe Dae-gil şi cei doi fug împreună. Pe drum însă, Cheon Jiho este străpuns de o săgeată. Tae-ha ajunge la emisarul Qing, cel care a trimis oamenii în ajutorul său. Eoonyeon împreună cu prinţul se refugiază pe unde apucă, fiind mereu pe fugă şi cu teama de a nu prinsă.


Dae-gil îl cară cu greu pe Cheon Jiho în pădure, dar acesta este tot mai slăbit. Pe urmele lor este sclavul Eopbok, care este determinat să-l ucidă pe Dae-gil. Pe muntele Worak, în ascunzătoarea lui Jjakwi ne reîntâlnim cu mult plânşii Wangson şi Choi, care sunt cam stânjeniţi să se afle în locul unde Jjakwi, duşmanul vechi al lui Dae-gil, este stăpân.


Scena care urmează este una impresionantă, care nu are cum să nu mişte inima spectatorului; Cheon Jiho este pe moarte, şi ultima lui dorinţă este ca Dae-gil să-i scarpine degetele de la picioare, ceea ce Dae-gil face, dar în acest timp, Cheon Jiho îşi dă ultima suflare. Lacrimile pentru cel care i-a fost un mentor în meseria de vânător de sclavi se rostogolesc pe chipul lui Dae-gil, şi regrete îşi fac loc, dar în acelaşi timp şi cuvinte grele pentru acest ticălos din faţa lui. Îi încălzeşte picioarele degerate suflând aer cald peste ele. Sclavul Eopbok se pregăteşte să tragă spre Dae-gil, dar ezită, şi mai târziu îl auzim spunând: „Nu trebuie să împuşti niciodată un animal care plânge”.


Înapoi pe muntele Worak, fratele Jjakwi relatează confruntarea de acum câţiva ani, dintr-o iarnă, dintre el şi Dae-gil. Pe un fundal în genul filmelor western vedem teribila confruntare, în care Dae-gil ia o mare bătaie de la Jjakwi, dar reuşeşte să-i taie o ureche. Acesta era motivul pentru care Jjakwi dorea să se răzbune pe Dae-gil.
Dae-gil îl îngroapă pe Cheon Jiho sub pietre iar Tae-ha părăseşte emisariatul Qing pentru a porni pe urmele lui Eoonyeon şi prinţul Seok-gyun. La fel procedează şi Dae-gil şi ambii urmează acceaşi direcţie, intersectându-se chiar în momentul în care Eoonyeon este capturată de soldaţi şi dusă în faţa magistratului local. Cei doi se confruntă din nou, într-o colibă, Tae-ha avertizându-l pe Dae-gil să nu se amestece în ceea ce nu îl priveşte, iar Dae-gil întrebându-l pe cine vrea să salveze, pe nepotul regelui sau pe Eoonyeon.

Mulţumiri pentru traducerea episodului către Michelle (Minkki).