de Carina T.
Hyun Bin: „Nu mă tem să mă înrolez la Puşcaşii marini”
„Ca actor, voi preţui cei doi ani pe care îi voi petrece în armată fără să profesez. Cred că va fi o perioadă de nepreţuit şi voi putea să mă redescopăr pe mine. Aştept cu nerăbdare această perioadă” – aşa şi-a început Hyun Bin un interviu acordat Wangsibri CGV, cu câteva zile înainte de înrolarea sa în armată, pe 7 martie.
„Sper că pot deveni o persoană mai matură şi mai puternică în armată. Nu am nicio teamă cu privire la înrolarea la Puşcaşii marini”.
În acest an, Hyun Bin s-a bucurat de cel mai mare succes încă de la debutul său. Drama „Secret Garden”, în care a apărut, a înregistrat un rating de aproximativ 30 la sută, iar filmele sale „Late Autumn” (2010) şi „Come Rain Come Shine” (2011) au fost invitate oficial la a 61-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin. În ultima perioadă, el şi-a petrecut majoritatea timpului cu organizarea de activităţi de promovare pentru filmele sale şi filmarea diverselor reclame. El va lipsi de pe ecrane exact acum când era cel mai mult în atenţia publicului.
Programul tv de la MBC „One Fine Day-Divertisment Plus”, a dezvăluit preţurile pentru reclamele obţinute de vedete. Printre numeroşii actori care au semnat contracte pentru diverse reclame la început de an, precum Jang Dong-gun, Lee Seung-gi, Hyun Bin ocupă primul loc. El a semnat pentru şase reclame în două luni şi a obţinut un profit de 4 miliarde won (4 milioane dolari).
Secvenţă din reclama la Samsung Smart TV
„Sunt fericit pentru popularitatea serialului „Secret Garden”.
În continuarea interviului acordat celor de la Wangsibri CGV, Hyun Bin a spus: „Când am apărut în drama „My Name is Kim Sam-soon” (2005), am creat o senzaţie numită „sindromul Hyun Bin” şi m-am simţit foarte bine. Dar cred că nu m-am putut bucura de popularitate suficient la momentul respectiv pentru că nu ştiam cum să-mi accept popularitatea. Datorită experienţei mele anterioare, acum mă bucur pe deplin de acest moment. În aceste zile se întâmplă numai lucruri bune cu mine şi mă simt foarte bine în fiecare zi. Uneori sunt complet epuizat şi mă simt obosit, dar sunt încă fericit şi muncesc cu mare plăcere”.
My Name is Kim Sam-soon (2005)
Părăseşte scena atunci când oamenii îl aplaudă
Aflat la momentul când popularitatea sa a ajuns la cote maxime, Hyun Bin se va înrola în armată. Să nu uităm că el s-a oferit voluntar să se alăture Puşcaşilor marini, care sunt faimoşi pentru instruirea militară foarte dificilă. Hyun Bin a declarat: „Nu-mi pare rău pentru că plec în armată, dar mă simt atât de rău pentru că nu voi mai juca în filme”. El a continuat: „Sincer, nu mă simt rău pentru înrolarea la Puşcaşii marini în acest moment când mă bucur de cea mai mare popularitate, dar îmi pare rău pentru un singur lucru – că plec în momentul când am început să descopăr nişte sentimente interesante despre actorie. Simt că aş putea fi în măsură să scot ceva bun din interiorul meu, pentru interpretare, dar trebuie să mă opresc în acest moment, aşa că mă simt trist”.
Călătoria spre descoperirea de sine
„Pentru mai bine de douăzeci de ani, mi-am petrecut cea mai mare parte de timp, analizându-mi munca şi personajele pe care le-am interpretat, dar acum vreau să mă concentrez numai asupra mea în următorii doi ani şi vreau să-mi găsesc propria mea lume… lumea omului Kim Tae Pyung (numele lui real)”.
Întrebat despre motivul pentru care el a ales Puşcaşii marini, el a răspuns: „Când eram tânăr, am vrut să intru la Academia de Poliţie şi am vrut să mă alătur unei unităţi speciale de combatere a terorismului. M-am gândit că dacă trebuie să-mi îndeplinesc datoria militară ca bărbat în Coreea, am vrut sa fac ceva similar cu ceea ce mi-am dorit şi înainte, aşa că am ales Puşcaşii marini. Am făcut această alegere pentru că a venit momentul să decid”.
El nu simte presiune sau vreo teamă cu privire la armată sau că viitorul lui va fi afectat? Hyun Bin a declarat: „Eu nu simt nicio nelinişte. Sper doar să pot descoperi ceva nou despre mine cât timp voi fi în armată. Şi vreau să devin mai matur şi o persoană mai puternică, la Puşcaşii marini. Acesta va fi un timp preţios pentru mine şi, în acelaşi timp, acesta va fi momentul cel mai important pentru mine. Vreau să folosesc acest timp cât mai bine pentru mine”.
„Eu sunt o persoană destul de introvertită, semăn mai mult cu Hoon, mai degrabă decât cu Joo Won”.
Hyun Bin a jucat un personaj dur, dar delicat numit Hoon în „Late Autumn”. El este oarecum diferit de personajul şic Joo interpretat în „Secret Garden”. Actorul a mărturisit: „Personalitatea mea reală este mai asemănătoare cu Hoon, mai degrabă decât cu Joo Won. Joo Won poate spune tot ceea ce vrea să spună cu voce tare, dar de fapt eu nu pot. Eu sunt mai mult ca Hoon pentru că el îşi păstrează gândurile în interior şi îşi exprimă sentimentele sale în moduri diferite”.
Hyun Bin, care are acum 29 de ani, va avea 31 după terminarea stagiului militar.
Actorul a spus: „Acum, eu sunt uneori numit „micul Jang Dong-gun”, dar mai târziu doresc să joc şi mai bine decât Jang Dong-gun. Nu urăsc această poreclă. Mă voi dedica actoriei şi vreau să demonstrez calităţi de interpretare foarte bune. Nu este vorba că nu am fost încă apreciat ca un actor bun, dar în viitor, eu voi da tot ce pot mai bine”.
Dacă cumva încercaţi să vă imaginaţi cum va arăta Hyun Bin tuns milităreşte, iată o imagine din kdrama „Friend, Our Legend” (MBC, 2009)
Nouă nu ne mai rămâne decât să-i urăm să reuşească să-l descopere pe omul Kim Tae Pyung astfel încât să fie împăcat cu el şi pe viitor să ajungă un actor mare.
Armată uşoară şi să te întorci cu bine!
Sursă: english.kbs.co.kr
06/03/2011 la 8:12 am
Mulţumim Carina!
06/03/2011 la 8:14 am
Nu îmi vine să cred că s-a înrolat la Puşcaşii marini… Din câte am înţeles,acolo este cel mai greu.
06/03/2011 la 8:15 am
Frumos titlu ai ales pentru articol, Carina!
06/03/2011 la 8:17 am
asa se spune ca este cel mai dificil la Puscasii marini
06/03/2011 la 10:37 am
Nu vad ce scrie, dar pozelel sunt faine!
06/03/2011 la 12:19 pm
trebuie sa faci ceva la calculatorul tau :))
06/03/2011 la 12:37 pm
Baftă îi doresc.
06/03/2011 la 1:42 pm
Armată uşoară! şi să se întoarcă mai matur aşa cum îşi doreşte!
îi stă foarte bine tuns :)
cu siguranţă o să le lipsească foarte mult fanelor
06/03/2011 la 2:08 pm
ehehe… cate o sa mai ofteze… sa vedeti ce va fi maine la poarta unitatii :))
06/03/2011 la 2:46 pm
Nici nu stiu ce sa spun pt.ca sunt cu ochii in lacrimi,mi-au placut atit de mult cuvintele pe care Carina T le-a ales sa-l portretizeze pe Hyun Bin acum in prag de 7 Martie ,pt.care o felicit ,s-ii spun ca doar o inima care iubeste sincer si adevarat poate fi asa de sensibila.
Multumesc Carina T.
Armata usoara Hyun Bin.
06/03/2011 la 2:59 pm
speram ca acesta calatoria spre descoperirea de sine sa fie cat mai usoara….
Eu vin cu batistele pentru fetele care sunt deja aliniate la poarta unitatii :)
06/03/2011 la 3:00 pm
ramona, cred ca trebuie sa ai provizii mari ca sa ajunga la toata lumea :))
06/03/2011 la 3:08 pm
Pana maine sigur fac rost de niste provizii :))
06/03/2011 la 3:57 pm
armata usoara ,trebuie sa asteptam 2 ani pt a vedea daca omul huyun bina sa descoperit pe sine insusi ,e greu sa treci de la vedeta la soldat dar cred ca va face fata si va veni barbat puternic si inca are multe de zis si aratat in filme ,ramo daca nu iti ajung batistele sa stii ca te ajut si fac rost ,le dam batiste la fete si noi il stergem lacrimile lui…ca poate nu poate singur
06/03/2011 la 4:00 pm
Ii ampreciz mult curajul!Ii doresc numai bine!:)
06/03/2011 la 4:45 pm
Asa s-a intamplat si cu KNG. Cand era pe culmile succesului a trebuit sa plece in armata. Ar fi fost frumos sa ne lase si el asa ca de ramas bun un interviu macar la jumatatea celui cu Hyun Bin.
Si Hyun Bin imi este drag dar nu ca si KNG. Am anumite reticente si nu stiu exact de ce.
Ii doresc sa se intoarca sanatos!
Carina ca de obicei ai lucrat profesional! Felicitari! Echipa KF este norocoasa sa te aiba ca membra!
06/03/2011 la 5:01 pm
multumesc, Andreea. Hyun Bin a acordat si un alt interviu mai amplu pe care il veti citi cand vi se va face dor de el :)) Glumesc
06/03/2011 la 7:07 pm
iarasi armata ne ia ce avem drag,dar asta este ,daca si el a ales o arma atat de grea pentru asi “indeplini datoria militara ca barbat in Coreea“nu avem ce face decat sa ne rugam sa treca cu bine acesti doi ani si sa revina in forta ,pe platourile de filmare.Noi vom fi aici si-l vom astepta cu drag. Armata usoara !
06/03/2011 la 8:51 pm
Ia uite unde era Puscasu Marin!Sper sa se descopere si el,adica vrea sa dea jos textila?Noi l-am descoperit de mult si as vrea sa ramana cat mai mult asa!Super recenzie!
06/03/2011 la 9:07 pm
Hmm … Toti sud coreenii astia care se duc , s-au dus, sau vor merge in armata, actori si neactori, ar trebui, ca sa nu fie armata asta facuta degeaba, ar trebui sa se coalizeze cumva , sa invadeze Coreea de Nord si sa aduca tara la democratie
06/03/2011 la 10:28 pm
Pe multi ii schimba aceasta experienta si cu siguranta il va maturiza si pe HB ^^ Armata usoara!
19/08/2011 la 7:42 pm
in secret garden e putin ciudat. Ceva ma deranjeaza la el. Dar in my lovly kim sam soon…. arata fabulos si joaca bine
21/10/2011 la 3:21 pm
Hyun Bin pentru mine este si ramine Peter O’Toole koreean….
daca isi va pune lentile de contact albastre si se piaptana la fel….veti vedea ca am dreptate….
il felicit pentru toate rolurile din filme pe care le-am putut viziona atit in engleza, spaniola sau romana….
o mama din ROMANIA
15/12/2011 la 8:18 am
IL IUBESC PE KIM TAE PYUNG DE LA PRIMUL EPISOD DAR IMI ESTE GREU SA CRED CA MAI EXISTA OAMENI CA EL .DACA CU ADEVARAT AR EXISTA POATE AM AVEA CU TOTI O IUBIRE SINCERA FATA DE PARTENERI NOSTRI.AS VREA SA POATA VENI O ZI IN CARE SA-L CUNOSC.VISEZ NU-I ASA?DAR IMI FAC PLACERE ASTFEL DE VISE,NU STIU DACA MA INTELEGE-TI DAR SPER CA TOTI SA IUBIM CA IN GRADINA SECRETA.MULTUMESC CA EXISTI IN VIATA MEA KIM TAE PYUNG.TE IUBESC .OANA