Mihai Fulger [KF]

Un document cinematografic despre rituri funerare si raporturi sociale

Written by Mihai Fulger [KF]. Posted in Film, Recenzii / cronici, Recenzii Koreafilm

Tagged: , , , , , , , , , , ,

1

Published on februarie 20, 2011 with 16 comentarii

de Mihai Fulger

Am prezentat deja aici trei dintre cele 100 (!) de filme ale legendarului regizor Im Kwon-taek, care a reusit ca nimeni altul sa prezinte si sa pastreze traditiile tarii sale pe pelicula. A venit vremea unui film al sau din 1996, Chukjae / Festival, care infatiseaza detaliat ceremonialul funerar coreean. Si nu este vorba de un documentar, ci de un film de fictiune, cu personaje atent construite, care intra in relatie intr-un cadru narativ ce combina mai multe planuri temporale si, in acelasi timp, elemente realiste si accente fantastice.

Protagonist este un scriitor renumit, aflat in floarea varstei, Lee Joon-seop (interpretat de popularul si prolificul actor Ahn Sung-ki, pe care l-ati remarcat poate, dintre filmele recente, in rolul comandantului din Silmido). Cand a plecat in Capitala pentru a-si construi o cariera in lumea literelor, el si-a parasit mama la tara, in Jang-hung, iar aceasta, acum in varsta de 87 de ani, a suferit in ultima perioada de dementa senila (boala Alzheimer), traind cu mintea in trecut, repetand in nestire aceleasi activitati, fugind regulat de sub supraveghere si nerecunoscandu-i pe cei din jurul ei.

In timp ce-si scrie rubrica saptamanala de ziar, Joon-seop este anuntat ca mama sa a murit, asa ca ii cere sotiei sa scoata din banca toate rezervele familiei si pleaca urgent, impreuna cu ea si fiica lor, Eun-ji, catre satul natal. Pe drum, el afla ca decesul e de fapt o alarma falsa (si, descoperim din discutia personajelor, nu prima), caci batrana a revenit la viata. Sotii Lee ajung, totusi, in Jang-hung si innopteaza in casa familiei, iar peste noapte mama lui Joon-seop chiar isi da duhul.

Im Kwon-taek ne prezinta, rand pe rand, toate etapele ceremonialului funerar traditional. Se incepe cu verificare mortii, apoi, cand ea este confirmata fara putinta de tagada, sunt invocate spiritele unor decedati si se lasa in fata portii mancare pentru mesagerii care o vor duce pe moarta pe celalalt taram. Este anuntat public decesul, iar trupul defunctei este pregatit pentru inmormantare, spalat si infasurat in lintoliu. Se caligrafiaza steagul funerar, un fel de certificat al moartei pe lumea cealalta, pentru care ea primeste, simbolic, si mancare (orez) si bani. (Dupa cum v-ati dat seama, unele etape apar si in riturile funerare ale poporului nostru.)

Decedata este apoi asezata apoi in sicriu, alaturi de obiecte care o reprezinta (de pilda, nora sa ii lasa, impreuna cu unele amulete budiste adunate de moarta, un ac de par, deoarece se simte vinovata ca a tuns-o scurt pe batrana, rapindu-i astfel feminitatea), iar cosciugul e vegheat de rude, in camera funerara amenajata pentru aceasta ocazie. Este adus un cantaret, care conduce privighiurile (intre trei si cinci in ultima noapte petrecuta pe pamant), invocand-o pe zeita budista a milei si a compasiunii. Inainte de a purta sicriul in locul de veci, ales de un expert, se mai desfasoara un ceremonial de despartire, iar pe drum participantii isi iau ultimul ramas-bun. Apoi cosciugul este coborat in groapa si acoperit cu tarana. Rudele revin acasa cu portretul funerar si tin primul parastras, apoi isi fac o poza impreuna. In toata aceasta perioada, ei se imbraca doar in haine albe, foarte modeste, si, desigur, bocetele nu inceteaza.

Insa ceremonialul funerar nu este doar un prilej de jale: unii purtatori ai sicriului vin de la Seul pentru a pescui, multi participanti se imbata si joaca pe bani, apoi fac scandal, iar cantaretul adus special le face avansuri femeilor, pretextand ca traditia cere in asemenea ocazii si o gisaeng. Rudele isi iau la revedere de la moarta cu sentimente diferite. De exemplu, nora care a ingrijit-o pe batrana in ultimii ani simte in acelasi timp si usurare, si regret. Unii rememoreaza viata defunctei: maritata la doar 17 ani, cand era una dintre cele mai frumoase si mai harnice fete din tinut, Ok-nam si-a pierdut curand ambii socri si, nu dupa mult timp, sotul (care, oricum, nu era bun decat la facut copii), asa ca a trebuit sa creasca singura sapte fii si fiice, devenind un model pentru comunitate.

Printre numerosii participanti la ceremonii se numara si doua personaje feminine interesante. E vorba, mai intai, de tanara reporterita Jang Hae-lim (Jeong Kyung-soon din Taebaek Mountains de Im Kwon-taek) de la revista “Literary Times”, care il admira pe scriitorul Lee Joon-seop (ba chiar, se zvoneste, i-a fost amanta) si, cum o mare parte din opera acestuia este inspirata de viata familiei sale, vrea sa afle cat mai multe, de la fata locului, despre relatiile prozatorului cu rudele sale. A doua femeie este Yong-sun (O Chang-hae din Sopyonje al aceluiasi regizor), oaia neagra a familiei. Fiica nelegitima a fratelui mai mare (un alcoolic ratat, care s-a otravit atunci cand a ramas fara bani de bautura), ea a fost exploatata in copilarie de matusa sa, dar protejata de bunica. Ajunsa la oras, ea ii cere un imprumut unchiului Joon-seop, care tocmai castigase un important premiu in bani, dar este refuzata si ajunge sa-l acuze ca nu are grija cum ar trebui de mama sa batrana (dupa cum poate stiti, o acuzatie foarte grava la coreeni).

In film, planul prezent al povestii este intretaiat de flashback-uri menite a explica relatiile dintre defuncta Ok-nam si rudele care-i supravietuiesc. Iar unele momente, care par initial amintirile nepoatei Eun-ji despre bunica sa, se dovedesc ilustrari ale unor pasaje din noua carte a lui Lee Joon-seop, scrisa de el pentru a-si plati datoriile morale fata de mama sa.

In textul sau “In Defense of Continuity: Discourses on Tradition and the Mother in Festival” din volumul colectiv Im Kwon-Taek: The Making of a Korean National Cinema (coordonat de David James si Kyung Hyun-kim), criticul Han Ju-kwak observa ca Festival este inspirat de opera scriitorului Yi Chong-jun si afirma ca finalul aproape utopic al filmului “este unul retrospectiv si inchis, facut posibil doar pe baza valorilor comunitatii patriarhale si a reprimarii dorintelor si diferentelor individuale, in special a celor feminine”. Asadar, Festival nu este doar un film care documenteaza aproape exhaustiv riturile funerare coreene, ci si unul care vorbeste, implicit, despre relatiile dintre sexe, intre traditie si modernitate, din aceasta tara.

Despre Mihai Fulger [KF]

Mihai Fulger [KF]

Mihai Fulger este jurnalist şi critic de film din 2002. A semnat sute de cronici, articole de opinie, studii, eseuri şi interviuri pe teme cinematografice în diverse publicaţii. În 2007, a colaborat la numărul despre cinematografia românească al revistei online KinoKultura.com şi la „Romanian Online Film Week” de pe European-films.net. Articolele sale despre Noul Cinema Românesc au fost traduse şi publicate în limbile maghiară şi germană.

Browse Archived Articles by Mihai Fulger [KF]

16 comentarii

There are currently 16 comentarii on Un document cinematografic despre rituri funerare si raporturi sociale. Perhaps you would like to add one of your own?

  1. pare interesant mihai,pare un flashback intre viata si moarte si faptul ca traim intr-o lume moderna dar in care traditiile nu se uita ,asta am inteles eu din prezentare ,o sa caut sa il vad m-ai facut curioasa

  2. MULTUMIM,MIHAI,am ramas si eu fascinat de toate aceste ritualuri.Felicitari si succese tot mai mari pe viitor!

  3. O adevarata ceremonie a inmormantarii,foarte interesant structurat.Multumim Mihai de recomandare,unde il gasim?

  4. Multumesc.

    @mihaela: Bravo, ai inteles esenta.

    @ana: M-ai innebunit cu intrebarea asta… :))

  5. Scuze…:P
    Ahn Sung Ki e un actor ft bun.

  6. Ce atenti sant la detalii chiar si in asemenea momente,dar cel mai frapant lucru pentru mine este faptul ca inca mai pastreaza traditia hainelor de doliu cu care deja santem familiarizati din filmele istorice.Lunga traditie,o punte peste timp a celor din ziua de azi,frumos si remarcabil cult al traditiei in toate domeniile!Multumesc Mihai pentru acest detaliu!

  7. @ana:
    Glumeam, din pricina imposibilitatii de a-ti da un raspuns util. Ai dreptate, este.

    @LIVIA:
    Asa-i, inca se mai pastreaza traditia hainelor de doliu, insa banuiesc ca azi e tot mai rar intalnita.

  8. Si in Pheonix am vazut ceva de genul,desi era numai un coif sau palarie,din toata tinuta,cred ca acest obiect este cel mai reprezentativ.

  9. inca un film remarcabil. As vrea sa vad cat mai multe, dar timpul asta…
    multumesc pt recomandare, Mihai

  10. @LIVIA:
    Probabil ai dreptate, nu pot spune cu certitudine.

    Cu multa placere, Carina. :)

  11. descriii foarte frumos filmele si ne faci mereu curiosi :) pacat ca unele se gasesc mai greu !

  12. @ANDREEA:
    Da, e pacat, insa cred ca merita cautate.

  13. un film bun din cele prezentate…. multumim pt.recomandare… asa cum spunea si Carina offfffff timpul asta, nu putem face ceva sa-l oprim in loc? ..:)

  14. @ramonabv:
    Daca intrebarea asta ar avea un raspuns afirmativ, atunci n-ar mai exista filme precum cel prezentat mai sus. ;)

  15. Un film deosebit, asa cum l-a descris in recenzie Mihai..Eu l-am vazut pe aznv..in urma cu vreo doi ani…

  16. Am apasat din greseala pe butonul “submit”..spuneam ca am vazut filmul in urma cu doi ani..la inceputul aventurii mele coreene..si am fost uimita de cat de asemanatoare sunt ritualurile noastre de inmormantare

Lasă un răspuns către mihai