Dintre reprezentantii Noului Cinema Coreean, Kim Ki-duk este un regizor mai apreciat de spectatorii din afara tarii decat de compatrioti. Printre cinefilii romani, cel mai popular film al sau este, cu siguranta, Primavara, vara, toamna, iarna… si din nou primavara (2003), insa cineastul a realizat pana acum nu mai putin de 15 lungmetraje in 13 ani (1996-2008). Trebuie spus ca, in anii ’60-’70, un regizor purtand acelasi nume a facut peste 50 de filme, insa cei doi nu sunt inruditi.
Kim Ki-duk, cel pe care il stim, a patruns in industria cinematografica sud-coreeana ca outsider si, pentru multi, asa a si ramas. Nascut in 1960 in satul Bonghwa din provincia Gyeongsang de Nord, el a trait la Paris intre 1990-1992, vanzandu-si picturile pe strada. Kim Ki-duk declara ca in acei ani a intrat pentru prima data intr-un cinematograf, fiind impresionat de filme precum The Silence of the Lambs si Les Amants du Pont-Neuf. Intalnirea cu a saptea arta a fost insa atat de puternica, incat i-a schimbat cursul vietii. La intoarcerea in tara, Kim Ki-duk a castigat cateva premii cu scenariile sale, pentru a debuta ca regizor in 1996, cu lungmetrajul Ageo / Crocodile.
Protagonistul filmului (porecla sa, foarte sugestiva, ii da si titlul) este un refuzat al societatii (cum el insusi se eticheteaza) care, influentat de mediu, s-a transformat intr-o bestie cu chip uman. El traieste pe malul raului Han (care strabate Seulul), alaturi de un copil si un batran, si castiga de pe urma sinucigasilor care se arunca in apa: le jefuieste cadavrele si apoi pretinde alti bani pentru a ajuta la gasirea lor. Atunci cand salveaza de la moarte o frumoasa femeie, „Crocodilul” mai intai o violeaza, insa ajunge cu timpul sa se indragosteasca de ea. Filmul prezinta metamorfoza protagonistului de-a lungul a numeroase scene violente, dar inventive vizual, iar finalul subacvatic este o superba mostra de poezie cinematografica.
Kim Ki-duk s-a ocupat de la inceput de promovarea propriilor filme. El afirma ca a contactat direct multi ziaristi si critici, incercand sa-i convinga sa vina la proiectiile de presa, insa foarte putini au fost receptivi. Din fericire, Festivalul International de Film de la Pusan, cel mai mare din Asia, a prezentat Crocodile - si, ulterior, aproape toate filmele cineastului – in sectiunea sa „Korea Panorama”, lansand astfel cariera internationala a lui Kim Ki-duk.
Regizorul la inceput de drum era atras de personaje marginalizate, de la baza scarii sociale: mici gangsteri, pungasi si cersetori, prostituate si proxeneti. Insa cineastul stie, inca de la debut, sa extraga perle din mocirla, astfel incat sa ne captiveze si sa ne emotioneze cu povestile sale crude si deseori socante.
In clipul de mai jos puteti urmari secvente din filmele de pana acum ale lui Kim Ki-duk, incepand cu Crocodile. Vom reveni in curand asupra acestui autor de prim-plan al cinematografiei sud-coreene.
Best of Kim Ki Duk:
10/04/2010 la 6:47 pm
koreafilm interesanta expresia “sa extraga perle din mocirla”,
11/04/2010 la 4:43 pm
Am vazut sapte din filmele lui Kim Ki Duk.
Unele mi-au placut, altele m-au socat iar unele din ele nu le-am putut termina de vazut (Adress Unknown – nu am vrut sa stiu ce faceau cu cainii prinsi).
Au in ele o violenta latenta care nu poate fi oprita pana nu se consuma… te marcheaza si te sperie de ce sunt capabili oamenii sa-si faca unul altuia. Sunt filme greu de vazut, lumea pe care o prezinta Kim Ki Duk este o lume pe care noi in viata reala o ocolim de departe.
Mi-a placut foarte mult 3-Iron.
12/04/2010 la 10:25 am
Eu recunosc ca nu sunt atat de informat poate pe cat as vrea… unii dintre noi “practica” in alte domenii. Ceea ce e revelator pentru mine este ca atunci cand poate o farama de vreme ma lasa sa ies din acest joc infernal si derutant al societatii, ma reintorc cu admiratie spre “lumea de dincolo de lume”. Spre acea parte din mine ce are ca suveran sufletul, si mai putin ratiunea – aici descopar adevarate valori ce poate ar trebui sa fie mai pregnante in viata mea (muzica, teatrul, pictura, filmul).
Iata de ce impactul unei lumi asiatice, dramele acestora, perspectiva vietii atrag dupa sine noi “chipuri de perenitate”. Noutatea unei lumi mai putin apropiate, pe care tindem sa credem ca o cunoastem e inlocuita cu un nou mod de a privi existenta… poate e cel mai interesant lucru de cercetat in viata.
Se spune ca un om este cu adevarat “universal” nu prin perfectiune, ci in momentul in care persevereaza in perfectibilitate. Recunosc ca imi sunt vagi si dispersate informatiile despre Kim Ki Duk, dar voi incerca sa mii le completez, fara a avea, nici macar asupra-mi, pretentia de universalitate…
19/04/2010 la 8:30 pm
Din pacate inca nu am vazut niciun film al lui Kim Ki Duk, insa descrierile sunt de-a dreptul provocatoare. Intr-adevar, filmele asiatice sunt fantastice, singurele care inca mai prezinta loialitatea, devotamentul, onestitatea si iubirea neconditionata ca elemente fundamentale ale unei normalitati pe care noi, europenii americanizati, am uitat-o de prea multa vreme. Fiecare film asiatic, in special cel corean, este precum un moment de respiro, o pauza de la frenetismul zilelor noastre agitate.
19/04/2010 la 8:31 pm
P.S. imi poate explica cineva cum pot nota/vota o recenzie? Sunt noua si nu am reusit inca sa-mi dau seama
29/06/2011 la 7:28 am
Am observat si eu aceasta tendinta a lui Kim Ki Deok de la inceputul carierei sale – preocuparea pentru personaje ‘degradate’ social. dar in filmele lui acest lucru chiar nu deranjeaza.
In Ageo, personajul se salveaza intr-n final. Ma gandesc automat la o comparatie cu Nappeun Namja, unde inclin sa spun ca personajul ramane acelasi, nu evolueaza spre a fi mai bun.. Asta depinde insa de cum percepe fiecare personajul.