Ana-Maria Ruse [KF]

Personajele din Shin Don (4) Împărăteasa Gi

Written by Ana-Maria Ruse [KF]. Posted in Istorie, K-drama, Recenzii Koreafilm

Tagged: , ,

Published on martie 24, 2011 with 23 comentarii

Dacă până acum v-am prezentat cele trei personaje principale ale dramei istorice, acum vreau să faceţi cunoştinţă şi cu alte personaje, secundare dar la fel de importante. Unul dintre aceste personaje este împărăteasa Gi a Yuan-ului. Despre generalul Choi Yeong, figură istorică importantă în dinastia Goryeo, puteţi citi detalii aici

Din punct de vedere istoric

Împărăteasa Gi sau Qi, în mongolă Oljei Khutugh (?-1369/70) a fost una din împărătesele lui Toghun Temur Khan, împărat al dinastiei mongole Yuan şi mama lui Ayushiridara sau Biligtu Khan, următorul împărat.
Ea s-a născut sub numele de Gi Jao, în Haengju, oraş al imperiului Goryeo coreean. Fratele ei mai mare a fost influentul Gi Cheol. A devenit concubina împăratului Toghun Temur şi a născut un fiu, Ayushiridara. După ce prima împărăteasă a lui Toghun Temur, Danashri sau Bayan Khutugh din clanul Khunggirad a fost detronată în anul 1340 în urma complotului pus la cale de fratele acesteia, Tanggisi, Toghun Temur a încercat să o facă împărăteasă pe concubina Gi, dar generalul Bayan s-a opus vehement. Apoi Bayan a fost înlăturat şi doamna Gi devenea a doua împărăteasă sub numele de Oljei Khutugh. În 1353 fiul ei Ayushiridara devenea prinţ moştenitor. Folosindu-se de eunucul de origine coreeană, Park Bulhwa, pe post de agentul ei personal, împărăteasa a început o campanie prin care îl forţa pe împărat să-i lase tronul fiului ei. Intenţiile ei au devenit cunoscute împăratului, iar acesta s-a îndepărtat de ea.

Depinzând de poziţia surorii sale la curtea imperială a Yuan-ului, Gi Cheol, fratele acesteia a început să ameninţe poziţia regelui Goryeo, deoarece dinastia coreeană era vasala imperiului mongol. Regele Gongmin a exterminat familia Gi printr-o lovitură dată în 1356. Acest lucru a înfuriat-o pe împărăteasa Gi care a ales un nou rege pentru Goryeo, pe nume Tash Temur, care să-l înlocuiască pe Gongmin şi să se supună numai ei. A trimis trupele mongole dar coreeni au învins când aceştia treceau râul Yalu.
Image and video hosting by TinyPic
Lee Dae Yeon, în rolul lui Gi Cheol în Shin Don

Controversa legată de împărăteasa Gi

Căderea conducerii mongole a Chinei în 1368 a forţat-o să fugă spre Yingchang. În 1370 Toghun Temur Khan a murit iar Ayushiridara a urmat la tron. A devenit împărăteasă mamă, dar curând după avea să dispară. Se spune că este posibil să fi fost capturată de dinastia Ming, când familia regală mongolă era pe fugă. Conform unei legende/poveşti, ea era însărcinată când a fost capturată de Ming, şi este posibil să se fi măritat cu împăratul Hongwu şi să-l fi născut pe împăratul Yongle al Ming.

În serialul Shin Don

Împărăteasa Gi, interpretată de actriţa Kim Hye Ri (Regatul Vânturilor, The Legend of the Evil Lake) este un personaj cât se poate de interesant, iar acţiunile ei au consecinţe în cadrul serialului. De origine din regatul Goryeo, ea devine împărăteasa Imperiului Yuan. Cum se poate una ca asta? Ei bine, regatul Goryeo fiind vasal imperiului era nevoit să trimită tribut, printre care şi tinere fete. Ea este trimisă ca sclavă în imperiu şi este aleasă servitoare la palat. Împăratul o remarcă şi o ia de soţie. Curând, prin farmecele ei îl determină pe acesta să o facă împărăteasă.

Image and video hosting by TinyPic
Scopul ei principal este ca fiul ei, prinţul Ayushiridara, să devină moştenitorul tronului. Obţine ceea ce îşi doreşte după ce pune la cale un complot, în urma căruia prinţul moştenitor, Qun Luan, fiul cel mare al împăratului, este acuzat de trădare şi exilat. Tot ea este cea care pune la cale căsătoria dintre prinţul Gangneung (regele Gongmin) şi prinţesa Botap Shil i (regina Noguk).
Image and video hosting by TinyPic
O femeie foarte inteligentă, nu face nimic fără să gândească intens înainte. Uneori este diabolică, fiind dispusă să-şi sacrifice fraţii şi mama din regat dacă e nevoie. „Pot să-mi pierd toţi fraţii şi chiar pe mama, dar nu pot pierde Goryeo”. Deşi împărăteasă în Yuan, ea tânjeşte după ţara-mamă, Goryeo.

O femeie cu trăsături ciudate, înfăţişare care te face să tremuri, cu nişte gheare metalice fioroase. „Să nu o priveşti în ochi niciodată, pentru că vei cădea sub farmecele ei” îi spune regele Gongmin lui Lee In Bok, supus de-al său pe care îl trimite în imperiu să negocieze cu aceasta.

Singura care nu se teme de împărăteasă este regina Noguk. Deşi ştie că împărăteasa îl ţine ostatic pe tatăl ei în imperiu, nu cedează ameninţărilor acesteia. Chiar şi când încă trăia pe plaiurile mongole, Botap Shili era capabilă să i se opună.
Una peste alta, împărăteasa Gi, deşi personaj negativ, este un personaj de excepţie.

Surse: Wikipedia, Shin Don

Despre Ana-Maria Ruse [KF]

Ana-Maria Ruse [KF]

Browse Archived Articles by Ana-Maria Ruse [KF]

23 comentarii

There are currently 23 comentarii on Personajele din Shin Don (4) Împărăteasa Gi. Perhaps you would like to add one of your own?

  1. Mulţumesc pt postare,Kf :)
    O zi bună tuturor.

  2. Este ft diferita…ma refer la aspect>unghiile acelea,machiajul>ft interesant>Multumim KF!

    • Ramona,este diferită deoarece actriţa joacă rolul unei împărătese mongole în serialul menţionat,deşi ea de origine este din Goryeo(adică Coreea).Ţinutele şi coafurile mongolelor erau diferite de cele ale femeilor coreene.

  3. Mersi…uneori mai gresesc si eu>adica pun intrebari sau raspunsuri idioate>Dar am fost lamurita):GUMAYO,ANA!!!

    • Nu ai făcut o afirmaţie idioată,ci din contră,o constatare reală.Eu doar ţi-am explicat de ce pare diferită faţă de alte personaje feminine din serialele coreene.

  4. Am gresit dar na …am 13 ani si sunt doar un copil care vrea sa stie totul si sa si ajunga in KOREA
    >:

    • Mulţi înainte :)
      Cred că toţi de pe blog ne dorim să ajungem în Coreea.

  5. Multumim pentru recenzie ;)

    • Cu plăcere,Ramona ;)

  6. MINUNATA RECENZIE!
    MI-A PLACUT CA AI FACUT REFERIRE ATAT LA ISTORIE CAT SI LA SERIAL!
    FRUMOASE POZELE!
    FELICITARI ANA!:)!!CA DE OBICEI NE PREZINTI RECENZII INTERESANTE!
    KAMSAHAMNIDA!

    • Mulţumesc Alyna :)

  7. ce machiaj frumos are imparateasa :)
    multumim Ana :*

    • Daniela,foarte deosebit.
      Cu plăcere :)

  8. Neata!!!Abia astept sa vad Dong Yi diseara):apare si Cheon Soo si regele iar o intalneste pe Dong Yi>Super!!!!

  9. Mongolii au fondat dinastia Yuan in China (1271-1368). Moda aceea a unghiilor aplicate era abordata in China la acea vreme

    • Anca,mersi pt informaţie :)

  10. waaaa ce costume avea imparateasa!!!

  11. E mai impresionanta decat regina Seon-Deok. are o infatisare total neobisnuita, dar foarte apropiata de stilul chinez.

    • Chiar este stil chinezesc,pentru că ea trăieşte pe plaiurile mongole,adică în China.

      • ok, deci nu m-am inselat. comapso Ana:) dar eu tot nu inteleg care e motivul pentru care marile doamne ale Chinei tind spre un astfel de stil. Adica, eu inteleg ca e vorba de „taramul dragonilor” si asa mai departe, dar…

        • Acesta este stilul lor,nu ştiu ce să zic.

Leave a Comment