koreafilm

Fiorii locurilor bântuite din Coreea (Partea a II-a)

Written by koreafilm. Posted in Istorie, Istorie si cultura, Recenzii Koreafilm, Traditii

Tagged: , , , , , , , , , , ,

wityye

Published on noiembrie 08, 2013 with 4 comentarii

de Diana Cristolţean

Casa de pe deal, Yeongdeok

Yeongdeok se află la 6 ore de mers de Seul şi asemeni Insulei Jeju (căreia îi aparţin Olle Road), a venit cu nişte trasee spectaculoase, numite Blue Road şi care măsoară 64 de km pe coasta estică a ţării. Mai mult decât atât, se spune că aceste poteci alcătuiesc un „traseu al vindecării”, dându-le ocazia călătorilor să-şi reîncarce bateriile şi să îşi limpezească mintea. Cu toate aceste, ceva a rămas încă nevindecat în Yeongdeok …

Yeongdok şi Plaja Jangsa văzute de la înălţime

O casă veghează de sus asupra plajei. Construcţia aflată acum în paragină a atras atenţia atât a curioşilor, cât şi a posturilor de televiziune, fiind chiar subiectul unui episod din seria „I Wouldn’t Go In There” (National Geographic), cu Robert Joe, un american de origine coreeană, a cărui pasiune e să exploreze locuri bântuite din Asia. Cu o coreeană bunicică, el ajunge să separe mitul de realitate, dar şi să prezinte mai multe faţade ale poveştii.

Deşi mai mulţi locuitori şi chiar un şaman sunt de părere că o femeie de vreo 20 de ani s-a sinucis acolo, această teorie este puţin probabilă având în vedere că nici primul proprietar al casei, pe atunci fiind Restaurantul „Woosuk Garden”, nici următoarele 4 familii, nu au pierdut vreun membru ca urmare a unei morţi violente în acea casă. Acestea sunt doar zvonuri, răspândite de proprietarii din zonă pentru ca preţurile terenurilor din jur să rămână joase pentru a le putea cumpăra chiar ei. Secretul este unul şi mai negru…

Printre pereţii murdăriţi cu grafitti (multe cifre 4 desenate, reprezentând moartea), moloz, lemne şi beton, Robert Joe dă şi peste numărul de telefon al unui călugăr, asta după ce admite că subsolul este cu adevărat înfricoşător, chiar dacă nu simte prezenţa vreunei fantome. Călugărul budist cu care se întâlneşte, mărturiseşte că obişnuieşte să meargă la casa din Yeongdeok să se roage şi să ajute spiritele. Cine sunt acestea? Nişte spirite ale unor soldaţi tineri aflate „în mare suferinţă”, dar şi un şarpe care „umple” întregul subsol. Un alt şaman confirmă prezenţa soldaţilor încă şcolari la momentul morţii lor.

Dupa discuţii cu anchetatorii, Robert Joe află că este vorba despre o luptă dată pe Plaja Jangsa, încheiată cu moartea unor soldaţi sud-coreeni şi nord-coreeni, care au fost îngropaţi în zona în care se situează casa considerată a fi bântuită. Tragismul este accentuat de faptul că dintre cei 800 de tineri trimişi de Coreea de Sud la luptă, o parte semnificativă erau liceeni neexperimentaţi şi unii chiar au fost forţaţi să se înroleze. Supravieţuitorii intervievaţi consideră că alături de camarazii căzuţi, ei au fost sacrificaţi de MacArthur, pentru a le distrage atenţia nord-coreenilor de la Bătălia din Incheon, care se desfăşura în paralel şi care reprezenta o prioritate mai mare pentru american.

Bătălia de pe Plaja Jangsa a durat 5 ore, timp în care tinerii soldaţi le ţineau piept nord-coreenilor cu arme nefuncţionale, deoarece acestea se udaseră când nava lor s-a lovit de stânci. Mulţi au murit înecaţi. Nu se ştie câţi au pierit şi au fost îngropaţi pe deal. Nu există documente care să ateste moartea tinerilor, deoarece aceştia nu au fost efectiv înscrişi ca soldaţi, din cauza vârstei. Mai mult decât atât, mulţi au murit din cauza deciziilor luate de comandantul lor, iar o posiblă menţionare a acestora în documentele oficiale l-ar fi pus pe cel din urmă într-o lumină proastă.

Au luptat în războiul altora, şi nici nu le-a fost recunoscut sacrificiul. Ministerul Apărării preferă să nu ia o poziţie oficială în ceea ce priveşte corpurile îngropate pe deal. Aşadar, e imposibilă exhumarea şi depunerea lor într-un cimitir al veteranilor, la un loc de cinste. Cei care au luptat în război vor ca tinerii soldaţi să fie recunoscuţi ca fiind parte a armatei sud-coreene. Cu siguranţă, şi cei care şi-au dat vieţile pentru pacea Ţării Dimineţilor Liniştite îşi doresc acelaşi lucru.

Drumul Misterios, Insula Jeju

Minunăţiile Insulei Jeju au fost de mult timp admirate de alte popoare, iar acum turismul este o ramură principală a structurii sale. Pe lângă obiectivele turistice tradiţionale, localnicii vor fi încântaţi să-ţi demonstreze că Jeju mai are nişte obiective neconvenţionale, cum ar fi „Mysterious Road”(Drumul Misterios) sau „Ghost Road”(Drumul Fantomatic), cum se traduce din japoneză. Aşadar, ce poate să-l „bântuie”?

Dacă trecând pe lângă un indicator care te avertizează că urmează să intri pe Mysterious Road, îl rogi pe taximetrist să oprească pe acel drum şi să scoată maşina din viteză, vei observa că automobilul începe să coboare … la deal.

„Insula celor 18000 de zei”, Jeju, nu a ajuns chiar să aibă străzi bântuite, dar iluzii optice, da. Deşi ai impresia că obiectele se „rostogolesc” la deal, defapt te afli în pantă şi peisajul înşelător din jur precum şi linia falsă a orizontului te fac să crezi că drumul se află în rampă.

În coreeană, i se spune Drumul Dokkaebi, unde “dokkaebi” se referă la nişte spirite din folclorul coreean, asemănătoare goblinilor, care urmăresc să le facă farse oamenilor rău intenţionaţi, dar care le aduc noroc celor buni.

Garnizoana Armatei Statelor Unite ale Americii, din Yongsan

Situată în districtul Yongsan din Seul, garnizoana pusă la dispoziţia americanilor se întinde pe o suprafaţă de 2,5 km2. A fost însă în trecut sediul central al Armatei Imperialiste Japoneze, în timpul ocupaţiei (1910-1945), iar mai înainte a fost de asemenea un spaţiu destinat pregătirilor militare a Joseonului. Astăzi, câteva din clădirile ridicate din cărămizi, de către japonezi, sunt folosite de americani. Şi bineînţeles că un astfel de mediu bogat în istorie, nu poate să nu dea naştere unor mici mituri urbane care circulă azi în comunitatea restrânsă de soldaţi americani din Seul.

Garnizoana văzută de deasupra Seulului

În special o clădire dintre acestea le-a dat americanilor de furcă. „Nu cred în lucruri de genul, dar în adâncul meu, ştiu că sunt spirite acolo.”, mărturisea unul dintre sergenţii americani, cu privire la o clădire aparent cu nimic diferită de celelalte, aflată aproape de o benzinărie din garnizoană. Respectiva clădire împreună cu altele, a fost în timpul ocupaţiei japoneze o puşcărie. Toate sunt încojurate de un zid mare şi gros datând tot de atunci.

Soldaţii spun despre clădirea mică apărată de zidului garnizoanei că ar fi bântuită şi că toată lumea care a intrat în contact cu acel loc, a auzit sau a văzut ceva neobişnuit. Mai mult decât atât, unii dintre ei susţin că ar fi văzut umbre suspecte în timpul nopţii. Alţii spun că a fost doar un birou administrativ, dar cei care au simţit pe pielea lor fiorii din timpul vreunei plimbări nocturne pe acolo, susţin că a fost un crematoriu. (chiar dacă încă nu au fost găsite documente care să ateste acest lucru.)

Clădirea administrativă a închisorii, ridicată de japonezi în timpul ocupaţiei

Armata japoneză în faţa garnizoanei

Restaurantul “Neulbom Garden”

Clip, clap, clip, shhhh. Ce se aude? Spală careva vasele? Se pare că în Restaurantul „Neulbom Garden”, nici în miez de noapte, nici după ce locul a început să se degradeze, cineva nu se sfieşte şi continuă sa-şi facă treaba. Şi o face bine, deoarece „Neulbom Garden” continuă să strângă „clienţi” pentru senzaţii tari.

Acest loc închide trilogia celor mai bântuite şi înfricoşătoare locuri, în percepţia coreenilor, celelalte fiind casa din Yeondeok şi Spitalul de Boli Psihiatrice din Gonjiam.

Se spune că în noapte, clipocitul apei, zgomotul vaselor lovindu-se de chiuvetă şi scârţâitul lor caracteristic încă pot fi desluşite de urechile trecătorilor, deoarece unul dintre proprietarii locului încă ar spăla vasele în bucătărie din spate. Târziu în noapte, uşile încă se deschid şi se trântesc, ca şi cum nişte chelneri tocmai le-ar duce clienţilor mâncarea aburindă …

Înainte de a ajunge la acest nivel de degradare, clădirea ar fi aparţinut unei familii cu trei membri: un soţ, o soţie şi fetiţa acestora ar fi locuit aici. Mitul spune că, printr-o cruzime a sorţii, copila ar fi fost implicată într-un accident şi rănită atât de grav, încât a intrat în stare vegetativă. Tatăl, îndurerat să o vadă aşa, s-ar fi sinucis, spânzurându-se. Acestea s-ar fi întâmplat cu vreo 20 de ani în urmă. Dar nimeni nu ştie nimic cu certitudine. Tot ce a rămas e zgomotul vaselor care se spală în bucătăria din spate …

Zborul cu destinaţia Incheon

În ianuarie 2005, în timpul unui zbor din Sydney, Australia, cu destinaţia Incheon, Coreea de Sud, staff-ul a sesizat absenţa îndelungată a unei pasagere, care plecase la toaletă. Ei au început să se îngrijoreze, au mers în căutarea ei, doar pentru a o găsi în baie, spânzurată cu o eşarfă, fără vreo şansă de a o salva. S-a menţionat că femeia de 36 de ani era foarte deprimată încă de la îmbarcarea în avion.

Povestea nu a luat sfârşit în lunile ce au urmat, întrucât personalul companiei aerine care era de serviciu în acel avion, acuza voci „inexplicabile”, dar şi puncte „reci” în interiorul avionului. Mai mult decât atât, o întâmplare care l-a avut drept protagonist pe un călugăr budist le-a dat emoţii staff-ului.

Era întuneric beznă la prima clasă, singurul pasager fiind călugărul, care brusc a început să cânte pentru sine. Întrebat dacă există vreo problemă, el a răspuns cu gravitate: „Pe fiecare loc liber stă un om mort.”

Personalul a încercat să alunge aceste semne de rău augur, sfinţind baia. Fiindcă a fost în zadar, ei s-au plâns companiei aerine, care ca rezultat, se spune că a scos din folosinţă avionul. Cu toate acestea, aproape la un an distanţă, un alt incident, la indigo, a avut loc într-unul dintre avioanele aceleiaşi companii. Să fi fost oare acelaşi avion, care a fost repus în serviciu?

Întrebat care este explicaţia acestor evenimente, un membru al managementului companiei a susţinut că în opinia sa, astfel de reacţii sunt cauzate de perioada îndelungată în care personalul este nevoit să lucreze la bordul aeronavelor.

Baza Forţelor Aeriene Osan, „Dealul Baionetelor”

Osan se găseşte la 64 de km de Seul, în oraşul Pyeongtaek şi este casa Forţelor Americane Aeriene stabilite pe teritoriul Coreei de Sud. Numele bazei vine de la coreeanul „O-san” însemnând „Dealul Ciorii”, şi se presupune că numele a fost ales de americani, întrucât a fost mai uşor de pronunţat decât numele dat de locuitori. Numele parcă e predestinat acestui loc, unde lucruri deloc plăcute au avut loc în timpul Războiului Coreean.

Se zice că „forţe nevăzute” şi-au făcut simţită prezenţa în zona Dealului 180. Cine a mers pe drumul ce străbate dealul, a zis că a auzit voci şi şoapte „de nicăieri”. Unii chiar au simţit că sunt atinşi, că o briză caldă le bate în faţă sau la ceafă, sau chiar că li s-au pus piedici de către cineva nevăzut. Strigăte „înfundate” au fost de asemenea trecute în revistă, cu toate că nimeni nu era în jur. Dar cui aparţin toate aceste gesturi disperate?

Cunoscut şi ca „Dealul Baionetelor”, acest loc din bază a fost în februarie 1951 pătat de sângele americanilor ce luptau pentru sud-coreeni şi de cel al chinezilor care intraseră de partea nord-coreenilor. A fost primul atac cu baioente al armatei americane de la Primul Război Mondial până atunci, sfârşindu-se cu victoria acestora.

Pictură reprezentând bătălia de pe Dealul 180, „Dealul Baionetelor”

Lewis Millet a fost medaliat pentru atacul cu baionete pe care l-a condus în momentul în care oamenii săi au rămas fără muniţie. Numeroasele pierderi din ambele tabere au făcut ca această bătălie pentru câştigarea dealului să fie una dintre cele mai „negre” ale războiului.

Nu ar de mirare ca acei soldaţi ce şi-au pierdut vieţile într-o împrejurare de coşmar, încă să îşi caute liniştea pe Dealul Baionetelor.

Imagine de arhivă a satului Osan

„Casa Marii Mile”, primul spital modern din Joseon

După Revolta Gapsin, în care nepotul Reginei Myeongseong, Min Young-ik, a fost grav rănit, Regele a apelat pentru prima dată la medicina modernă. Succesul tratamentului acordat de doctorul american Horance Newton Allen, a făcut ca încrederea regelui în medicina vestică să crească simţitor, acesta aprobând întemeierea Spitalului Gwanghyewon, „Casa Marii Mile”, primul spital vestic din Joseon.

Cu toate că principiile de la baza acestuia erau curate, altceva umbrea activitatea clinicii, şi aici nu este vorba despre lipsa de încredere pe care societatea coreeană o acorda medicinii moderne, pe care o considera ineficientă. Spitalul era localizat în actualul Seul, în Jae-dong, în fosta reşedinţă a oficialului Hong Yong-sik, omorât cu brutalitate în revolta menţionată mai sus, alături de familia sa.

Horance Newton Allen a susţinut că podeaua uneia dintre camerele casei era acoperită de un strat gros de sânge. Dar casele cu trecuturi negre erau la ordinea zile în ceea ce îi privea pe străinii stabiliţi în Joseon. Nici amicul lui Allen, neamţul Paul Georg von Mollendorff, apropiat al Regelui, nu a fost scutit de o casă bântuită.

Gyeongbokgung

Cu toate că este palatul regal de o splendoare incomparabilă, Gyeongbokgung ascunde răni adânci sub acoperişurile sale. A fost un punct central al Dinastiei Joseon, numele său traducându-se ca „Palat Binecuvântat de Cer”, dar istoria ce i-a urmat pare una lipsită de vreo prezenţă divină.

Punctul cel mai sumbru al acestui palat, Geoncheonggung, este reşedinţa în care se spune că Regina Myeongseong a fost asasinată de agenţii japonezi pe 8 octombrie 1895. Apoi, corpul său a fost ars şi îngropat în zona palatului. Profund zguduit de tragedia morţii iubitei sale regine, regele a părăsit palatul în ianuarie 1896, doar ca acesta să fie complet distrus de japonezi mai târziu, în 1909. A fost reconstruit cu fidelitate vechiului aspect şi deschis publicului în 2007, însă istoria tot a rămas vie în acest loc.

Geoncheonggung, locul morţii Reginei Myeongseong

Azi, există poveşti cum că Regina s-ar fi întors la palat, iar gărzile acuză lumini suspecte pe podeaua palatului, precum şi obiecte mişcătoare, albe. Nu ar fi o surpriză, având în vedere celebritatea de care regina se bucură în media în aceste zile (o dovedeşte dramele şi filmele având-o drept protagonistă), dar şi de admiraţia purtată de popor în trecut.

Regina Myeongseong şi o pictură înfăţişând moartea acesteia

Palatul Mulberry sau Gyeonghuigung

În ciuda faptului că a fost numit „Palatul Splendidei Fericiri”, pereţii palatului Gyeonghuigung au fost martori ai multor evenimente nefericite. Prinţul Gwanghae a ridicat palatul, dar a fost detronat şi trimis în exil pe Insula Jeju, unde a şi murit. Urmaşul său, Regele Injo nu a avut nici el parte de multe bucurii, până când a fost dat afară de către generalul Yi Gwal.

Regele Sukjong a părăsit şi el Palatul pe motiv că acolo ar fi fost bârlogul unui tigru şi că acesta l-ar fi ameninţat. O altă explicaţie ar fi că în acest loc, Regele Sukjong a decoperit-o pe concubina sa preferată planificând moartea Reginei, iar apoi ea s-a răzbunat pe acesta desfigurându-l pe propriul ei fiu, Prinţul Moştenitor. Ca urmare, Regele a părăsit Palatul, împreună cu Regina.

Mai târziu, Regina Myeongseong mărturisea că nu poate să adoarmă în palat deoarce aude constant voci ce o întreabă: „De ce am fost omorât? De ce am fost omorât?” Ea credea că cei ce nu îi dădeau pace au murit în chinuri în timpul Revoltei Imho din 1882.

Palatul mai este cunoscut de către străini şi ca Mulberry Palace (Palatul Dudelor) deoarece mai mulţi duzi au fost plantaţi în zonă pentru a susţine producţia de viermi de mătase.

Alte locuri bântuite în vechiul Seul

Poarta Independenţei din nordul capitalei a fost mult timp un loc care le-a inspirat frică în special bărbaţilor. A fost ridicată după primul război dintre chinezi şi japonezi, pe spaţiul unei alte porţi, pentru a simboliza independenţa de statul chinez. Se spunea că golblini răi se ascundeau acolo şi le tăiau bărbaţilor părul prins în cocuri, care reprezenta onoarea şi demnitatea acestora.

Japonezii erau defapt cei care le tăiau podoaba capilară, ca parte a Reformei Gabo între anii 1894-1896. Să răspândeşti un zvon despre existenţa goblinilor era mai uşor decât să admiţi că fapta a aparţinut unui alt om.

Porţile Sukjeongmun (Poarta de Nord) şi cea Gwanghuimun (Poarta de Sud-Est) ale Seulului au fost locurile unde dădeau târcoale creaturi ciudate cu piele albă, păr blond, buze roşii şi glas copilăros. Exact, era vorba de străini, despre care se zicea că răpeau copii coreeni şi că făceau din trupurile acestora … filmul fotografic. Clar o formă de propagandă împotriva vesticilor, acest mit i-a pregătit pe coreeni pentru Revolta Bebeluşilor din 1888, când străinii au fost vânaţi la scară largă.

Poarta de Nord

Poarta de Sud-Est

Parcul Pagodei, sau Parcul Tapgol, era şi el stigmatizat ca fiind bântuit în vremurile apuse. Marcat de impunătoarea Pagodă Wongaksa de 12 metri (azi protejată de nişte pereţi de sticlă), parcul a fost în trecut locul unde dependenţii de opium, cei răniţi din dragoste, sau cei marginalizaţi se duceau să se sinucidă.

Se spune că atunci când au pus stăpânire pe Joseon, japonezii au găsit pagoda ca având etaje lipsă şi că s-ar fi grăbit să o completeze. De ce? Fiindcă legenda zicea că odată finalizată pagoda, Coreea va rămâne sub conducerea Japoniei. Iar cei 35 de ani de ocupaţie ce au urmat nu sunt deloc o perioadă de ignorat.

Acest parc, dar şi alte obiective cheie din Seul se află pe strada Jongno, şi ea considerată a fi un loc de veac al fantomelor. În această zonă aveau loc multe execuţii, oamenii fiind fie spânzuraţi, fie măcelăriţi. Femeilor, în special, le era frică de acest loc, întrucât de multe ori dădeau de fantome fără capete.

Nici frumoasa zona amenajată Cheonggyecheon nu are un trecut roz. Se zice că aici oamenii ar fi fost fierţi de vii.

Despre koreafilm

koreafilm

Browse Archived Articles by koreafilm

4 comentarii

There are currently 4 comentarii on Fiorii locurilor bântuite din Coreea (Partea a II-a). Perhaps you would like to add one of your own?

  1. Multumim pt.recenzie. La ora asta tarzie in noapte sigur nu avem curajul sa trecem prin asemenea locuri insa curiozitatea bate-o vina ne indeamna sa incercam … :))

    • Sunt curioasa cine ar avea curaj sa treaca noaptea prin locurile astea? :)))

  2. Mulţumim pentru articol Oana :) din câte am observat în multe locuri considerate bântuite, există doar zvonuri fără o bază clară, eu nu ştiu dacă aş avea curajul să vizitez acele locuri dar aş fi tare curioasă să le văd şi să simt pe pielea mea acei fiori, curiozitatea asta… :))

  3. Apropo de locuri bantuite din Korea. Am fost la Samcheok in Haensindang Park care este un parc dedicat falusului. Ideea realizarii parcului a venit oficialitatilor in urma legendei locale despre o fata virgina inecata in apele golfului si care a bantuit locurile, impiedicandu-i pe cei care pescuiau sa mai prinda peste, pana in momentul in care acestia au inceput sa sculpteze falusuri din lemn pentru a calma spiritul fetei decedate.

    “Legenda Aebawi și Haesindang
    A fost o dată o tânără virgina care era logodita. Într-o zi, ea impreuna cu logodnicul ei au pornit cu barca pe mare pentru a recolta alge. Logodnicul ei a coborat-o din barca langa o stanca care era la distanță mare de plajă, promitand că o va lua mai târziu, dupa ce-si termina munca pe plajă . In timp ce ambii lucrau de zor, vremea s-a schimbat, și s-a transformat intr-o furtuna foarte puternica. Logodnicul a incercat dar nu si-a putut salva iubita și ea în cele din urmă s-a înecat. De atunci, oamenii din sat nu au mai prins nici un pește și au spus că a fost din cauza fetei moarte. Pentru a calma spiritul acesteia, oamenii din sat au făcut mai multe sculpturi din lemn și au avut loc ceremonii religioase în numele ei. După un timp, peștele a revenit încet și sătenii au fost capabili de a trăi confortabil din nou. Locul unde a murit fata a fost numit Aebawi Rock și clădirea în care are loc ceremonia religioasa de două ori pe an, a fost numita Haesindang.Ceremonia este încă onorata astazi ca un eveniment popular tradițional.”

Lasă un răspuns către Septimiu