Azi, 14 octombrie, începând cu ora 17:30 va debuta la EuforiaTv serialul coreean When a man loves (Un gangster îndrăgostit, în varianta românească), produs de postul MBC, şi difuzat în Coreea de Sud în perioada 3 aprilie- 6 iunie 2013 a.c.
După numai jumătate de an de la terminarea filmărilor pentru ‘Dr. Jin’, Song Seung Heon revine într-o dramă modernă, de această dată. Este vorba despre ‘When A Man Loves’, Seung Heon interpretând rolul unui om de afaceri pe nume Han Tae-Sang. Personalitate rece și hotărâtă, pleacă în viață de la o condiție nu tocmai bună, dar prin perseverență și muncă multă Tae-Sang ajunge la succes. Odată ajuns în vârful piramidei, după 7 ani, el o reîntâlnește pe fata a cărei personalitate îi aduce aminte de el când era la începuturi și pentru prima dată simte emoția iubirii. Shin Se-Kyung („Tree with deep roots”, „Fashion King”) va interpreta rolul unei tinere ambițioase, Seo Mi-Do. Povestea nu poate fi întreagă fără un rival pe măsură ce se luptă pentru afecțiunea eroinei noastre. El este Lee Jae-Hee, rol interpretat de Yeon Woo-Jin („Arang and the Magistrate”).
‘When A Man Loves’ este regizată de Kim Sang-Ho („Arang and the Magistrate”), iar scenaristul este Kim In-Young („Equator Man”). Cei doi, scriitorul și regizorul, au colaborat anterior la producerea dramei “A Man and A Woman” (2005).
Drama are 20 episoade și a fost difuzată în fiecare miercuri și joi, pe MBC, după terminarea dramei ’7th Grade Civil Servant’.
Cred că fiecare dintre noi, ca reprezentante ale sexului frumos, ne-am pus de foarte multe ori întrebarea: Ce se întâmplă atunci “când un bărbat iubește” o femeie? Cum este dragostea unui bărbat? Cum să înţelegem un bărbat? Cum ne putem da seama că suntem iubite?
“Când un bărbat iubește” o femeie se va gândi mereu la ea, o va proteja şi o va ocroti, îi va oferi lucrurile de care aceasta are nevoie. Într-un singur cuvânt o va face să se simtă o parte importantă din viața lui, o va face să se simtă UNICĂ și SPECIALĂ.
Un bărbat ar putea să fie sărac cu vorbele, să nu-și exprime atât de des sentimentele, dar faptele sale vor vorbi de la sine.
Cât de mult durează dragostea? Când înflorește și când dispare?
Dragostea are două laturi… Acea dragoste care emană emoție și căldură. Acea dragoste care te determină să devii o persoană mai bună decât ești, dar există și acele momente în care apare nesiguranța, gelozia care acaparează și consumă sentimentele profunde…Nevoia de a avea cu orice preț atenția persoanei iubite. Nu poți determina o persoană să împărtășească aceleași sentimente așa cum nu poți controla iubirea.
Personajele acestei melodrame sunt în mare parte destul de asemănătoare cu multe alte personaje din dramele coreene, în special personajul principal feminin, o femeie agreabilă, inteligentă, o tânără ambițioasă care, deși nu este suficient de încrezătoare în forțele proprii, muncește din greu pentru a-și depăși statutul. Pe de altă parte, personajul principal masculin este aproape de perfecțiune, dar un singuratic. El nu știe cum s-o cucerească pe femeia iubită. Fiecare personaj în parte, la un moment dat, experimentează acea dragoste neîmpărtăşită.
Han Tae-Sang, 37 ani (Song Seung Heon) a avut parte de o adolescență tristă singuratică, fiind abandonat de familie. După un trecut întunecat, o viață de gangster, Tae-Sang lasă totul în urmă și reușeste să-și pună pe picioare o afacere profitabilă devenind astfel un om de afaceri de succes foarte ambițios.
Folosind profiturile companiei sale de credite și investiții, Golden Tree (“Copacul de Aur”), Tae-Sang dezvoltă un proiect pentru construirea unei clădiri cu mai multe etaje, spațiu care va găzdui un hotel boutique și, de asemenea, o sală de concerte.
El se îndrăgostește pentru prima dată de o femeie mult mai tânără decât el. După ani de așteptare, în cele din urmă capătă curajul să-și mărturisească dragostea. În Mi-do, Tae Sang se regăsește și vede multe trăsături din propria sa personalitate. Odată ce recunoaște sentimentele pentru ea, își dă seama că va face orice pentru a o proteja și încearcă să-i ofere o viață mai bună.
Seo Mi-do, 27 ani (Sin Se-Kyung) este o tânără ambițioasă, hotărâtă să-și îmbunătățească viața pentru a uita de greutățile și modul în care a crescut. Pe vremea când Mi-do era în liceu tatăl ei ajunge în pragul falimentului. Deși nu trăia în condiții materiale foarte bune, Mi-do era o elevă multi-talentată și nu se considera a fi săracă. Pentru că se simte îndatorată îi dă false speranțe lui Han Tae-Sang. Seo Mi-Do nu poate uita circumstanțele în care l-a întâlnit prima dată…
Seo Mi-Do pare să fie o tânără fată blocată undeva între societatea tradiționalistă și națiunea care se află într-o continuă schimbare.
În sufletul ei se dă o adevarată luptă a sentimentelor… Pe de o parte se afă Han Tae-Sang care, în cadrul unei căsătorii, îi poate oferi stabilitate și tot confortul material de care are nevoie, iar pe de altă parte, la polul opus, se află Lee Jae-Hee, care o încurajează pe Mi-Do să-și urmeze visul și cariera pe care și-o dorește.
Lee Jae-Hee, 28 ani (Yeon Woo-jin) Deși s-a născut într-o familie săracă, Jae-Hee a excelat la învăţătură. El lucrează alături de Han Tae-Sang și este ca un frate mai mic pentru acesta. Deși Jae Hee este recunoscător față de Tae Sang pentru ajutorul oferit în lipsa fratele său Chang-Hee, relația lor începe să se destrame și în cele din urmă vor fi rivali și vor lupta pentru dragostea lui Mi-do.
Baek Seong Joo (Chae Jung Ahn) este o femeie extrem de frumoasă și fosta iubită a cămătarului Kim, fostul șef al lui Tae-Sang. Deși a fost refuzată, în repetate rânduri, de Tae-Sang, Seong Joo face o adevarată pasiune pentru acesta, chiar și atunci când Kim se afla în viață. Visul ei este să se căsătorească cu bărbatul pe care-l iubește.
When a man loves aduce în prim plan dinamica relațională dintre bărbat și femeie. Subiectul acestei melodrame este pe cât de frumos pe atât de captivant pe parcursul celor 20 de episoade. Va stârni o serie de întrebări și controverse. La un moment dat, privitorul va fi nevoit să distingă și să facă diferența între constrângere, abuz și dragoste.
- VA URMA
Surse: hancinema.net, facebook.com/pages/KoreaFilm, viki.com, kdramastars.com, facebook.com/NamSa0403
14/10/2013 la 4:47 pm
Frumoasa prezentarea :)
14/10/2013 la 5:07 pm
Multumesc pentru prezentare Claudia! Imi plac actorii in rolurile principale; Shin Se-kyung si-a gasit foarte bine locul si in pielea personajelor adulte dupa rolurile adolescente (am vazut prima data acum 4 ani in rolul tinerei printese Cheon-myoung).
14/10/2013 la 6:52 pm
Multumesc si eu^^
14/10/2013 la 9:08 pm
Multumesc si eu,Claudia! Pare a fi un serial ce trebuie vazut, dar eu nu pot sa il urmaresc pt ca am ore dupa masa. Dar cine stie?! Poate ca o sa il vad online sau alta data, cand il vor redifuza cei de la Euforia.
14/10/2013 la 9:10 pm
Sunt curioasa si nerabdatoare sa citesc si urmatoarea parte!
14/10/2013 la 10:37 pm
va recomand cu caldura acest serial… veti trece prin atatea stari in ceea ce priveste personajele… de la mila la indiferenta si respingere.. de la ura la iubire si invers… si sigur veti aprecia interpretarea actorilor
frumoasa prezentare, Claudia
15/10/2013 la 4:39 pm
Multumesc Carina! Subscriu la cele scrise mai sus…^^
14/10/2013 la 11:05 pm
Multumim ,Clau..pentru recenzie, pare sa fie o productie buna….nici nu ma mir…..
17/10/2013 la 9:42 am
Nustiu cand am sa-l urmaresc ,dar,, Dr Jin” este un motiv in plus pentru vizionare! Taaaare mi-a mai placut despre el!
17/10/2013 la 4:03 pm
Livia, mie nu mi-a placut deloc in Dr. Jin, iar asta s-a datorat din cauza personajului…Cu toate acestea, ma incanta in When a man loves…nu stiu daca este de vina SSH sau personajul pe care-l interpreteaza :)))
17/10/2013 la 4:18 pm
La mine e vorba doar de SSH, deocamdata :)) In privinta personajului nu ma pot pronunta inca…dupa doar juma’ de episod vazut. :)
17/10/2013 la 4:15 pm
Am apucat sa vad si eu jumatate de episod si mi-a placut foarte mult… Desi nu mai urmaresc seriale coreene de multa vreme, sper sa-mi fac timp pentru acesta, pentru ca sigur merita.
Super recenzie, Clau! :)
17/10/2013 la 10:18 pm
Multumesc de prezentare, Claudia! Nu pot vedea serialul la tv, dar vreau sa il urmaresc. Mai ales ca prima data am auzit de el de la un coreean care spunea ca se dadea la ei atunci.
28/10/2013 la 7:14 pm
Atentie! Produce dependenta!!
Prima data cand urmaresc un serial coreean!
Minunat!
01/11/2013 la 10:06 am
L-am vazut. La inceput mi-a placut dar apoi am fost putin dezamagita de Mi Do. Dar serialul merita vazut :)
13/11/2013 la 11:53 pm
bun film si buna prezentare