de Celine_blue şi Madame Fluture
Deşi suntem în plină toamnă şi frigul a început să-şi facă simţită prezenţa, noi ne “încălzim” cu amintirea zilei însorite de vineri, 11 octombrie, când am sărbătorit Hangul Day în incinta Universităţii din Craiova. Prezenţi la eveniment au fost reprezentanţi ai Ambasadei Coreei de Sud la Bucureşti, Excelenţa Sa Consulul general, domnul Lee Yong-Il şi domnişoara Kim Yu Kyeong, reprezentanţi ai Universităţii din Craiova şi câţiva studenţi coreeni care au venit din Coreea şi de la Budapesta pentru a fi alături de noi.
Întregul eveniment a fost organizat de către Asociaţia Interculturală Româno-Coreeană (AIRC), în parteneriat cu Universitatea din Craiova (prin Departamentul de Relaţii Internaţionale) şi cu sprijinul Ambasadei Coreei de Sud la Bucureşti şi a Centrului Cultural Coreean de la Budapesta.
Şi cum această zi a fost dedicată alfabetului coreean, nu se putea fără a face o prezentare despre el; Diana, una dintre membrii de bază ai AIRC Craiova ne-a încântat cu un asamblu de poveşti minunate (una chiar ne-a uns inimile datorită profunzimii ei) şi generalităţi despre Hangul, ce reprezintă un simbol al independenţei poporului coreean faţă de cel chinez (ale cărui caractere erau folosite până în 1443 pentru a scrie). Putem spune că toţi cei prezenţi începând cu Excelenţa sa domnul Consul Lee, stăteam ca la gura sobei ascultând parcă poveşti istorisite de bunica, dar în cazul de faţă bunicuţa a fost înlocuită de Diana. Vă putem mărturisi cu drag că domnul consul general Lee Yong-Il ne-a declarat că una dintre poveşti (care se pare că e chiar adevărată) era prima dată când o auzise şi că a fost foarte impresionat de prezentare.
Şi cum nu ne lasă inima să ţinem doar pentru noi acea minunată povestioară dorim să v-o facem şi vouă cunoscută. Ea descrie povestea unei bătrânici ce a ajuns la vârsta respectabilă de 75 de ani şi care până atunci nu avusese ocazia să înveţe alfabetul, din pricina războiului. Această scrisoare a fost eseul ei pentru un concurs la care a luat locul 1:
„Către Tine în Ceruri
Astăzi, te strig cu inimă frântă. Au trecut 55 de ani de când ai plecat. Ai spus că te vei întoarce curând, dar ești de nevăzut până în ziua de astăzi. Nu-ți poți imagina cum au fost viețile familiei noastre. Părinții tăi au trecut în neființă și fiul nostru care pe atunci avea 4 luni, a ajuns astăzi directorul filialei unei bănci din Busan. Se află pe drumul cel bun în viață. A fost foarte greu să trăim de pe urma peticelor noastre de pământ, așa că am muncit din greu să-i ofer o educație fiului nostru, vânzând lucruri în Piața Jagalchi. Tu cum ai mai dus-o în ultimii 55 de ani? Oare o să ne mai recunoaștem când ne-om revedea? Într-o zi, când am să urmez calea ta spre cer, te rog să mă găsești. Ai grijă de tine până în ziua când vom fi din nou împreună.
8 Noiembrie
Soţia ta.”
Pentru a schimba oarecum atmosfera plină de emoţii, trupa AIRC Craiova, H.A.C.K (formată din 3 membre – Alexandra, Elly şi Daria) ne-au prezentat dansul recoltei şi Lee Sisters (formată din 2 membre – Alexandra şi Elly – care la începutul verii au participat la semifinala regională de kpop de la Budapesta, unde au fost declarate de toţi participanţii din concurs şi de spectatori, ca fiid cea mai populară trupă prezentă la acel eveniment) ne-au încântat pentru început cu două dansuri tradiţionale coreene. Toţi cei prezenţi eu fost fascinaţi de dansurile lor şi nu au pierdut nicio secundă şi de-a lor.
După aceste două momente minunate au urmat: o sesiune prelungită de poze şi schimburi de impresii cu invitaţii noştri de onoare şi nu numai.
O altă bucurie a fost să avem mulţi copii în public, foarte dornici să înveţe despre istoria alfabetului coreean, despre confecţionarea cutiilor frumos ambalate în hartie Hanji, despre cultura şi obiceiurile coreene, dar şi să cumpere diferite obiecte. Copiii au fost cel mai încântaţi de faptul că şi-au putut scrie numele în Hangul şi că au putut folosi instrumentele specifice caligrafiei coreene.
Pe parcursul întregii zile, am mai avut parte şi de un târg de suveniruri cu diverse obiecte din Coreea şi handmade (confecţionate chiar de unii dintre membrii AIRC Craiova), atelier de caligrafie, atelier confecţionare de cutii pentru care a fost folosită hârtie Hanji adusă din Coreea, o superbă expoziţie de picturi originale din Coreea şi imagini cu marele rege Sejong, inventatorul alfabetului coreean, cei mici au avut parte de picturi pe faţă realizate de talentatele eleve ale Liceului de Arte „Marin Sorescu” din Craiova..
Când toată lumea credea că nu mai e nimic interesant de urmărit, Hop!!! au apărut iarăşi fetele H.A.C.K, fiind partea culminantă a evenimentului prin show-ul creat, mai apoi Lee Sisters, care ne-au uimit cu nişte dansuri kpop foarte funny ^_^ şi cu toţii am fost absorbiţi până la ultima suflare.
O altă atracţie pentru ochii privitorilor au fost minunatele desene (aparţinînd unor membrii AIRC) expuse în holul Universităţii din Craiova. Dar acestea nu au reprezentat o simplă expoziţie, ci un concurs cu premii pentru a răsplăti munca tinerilor artişti, cel mai frumos desen fiind ales de public. Fiecare dintre cei prezenţi au votat cu câte o bulină desenul care le-a plăcut cel mai mult. Evident că premiile au fost obiecte tradiţionale coreene.
Printre cei premiaţi au fost şi două eleve supertalentate ale Liceului de Arte „Marin Sorescu” - Mihaela şi Cristina. De asemenea au mai fost premiaţi Oana şi Mircea (care au realizat câteva picturi tradiţionale), dar şi fetele din trupa H.A.C.K.
În încheiere dorim să mulţumim tuturor celor care ne-au susţinut în organizarea acestui eveniment, precum şi celor care au fost alături de noi:
- Parteneri: Universitatea din Craiova, Ambasada Republicii Coreea în România, Centrul Cultural Coreean de la Budapesta;
- Parteneri media: TVR Craiova, Teleuniversitatea, Cuvântul Libertăţii, Metropolitam, KoreaFilm;
- Sponsori: LG România, Darfil, Sweet Escape.
25/10/2013 la 3:46 pm
Mulțumim fetele,ceva deosebit de interesant!!!Pe când ajungeți în Ardeal??Mult succes și baftă în tot ce faceți!!
25/10/2013 la 5:00 pm
Carina! iar m-ai lasat tut!,Doamne trebuie sa fi confectionata din fier forjat ca sa faci fata tuturor evenimentelor si provocarilor,BRAVO,BRAVISIMO,JOS PALARIA pentru tine si intreaga echipa cu care ai organizat evenimentul!
25/10/2013 la 6:09 pm
hehehe… asta a fost doar prima zi… au mai fost doua… vin acusica si ele :)))
25/10/2013 la 5:19 pm
Ia sa tinem si noi,, HANGUL” celor care au petrecut atat de bine si sa invitam la discutii niste Dumitrei si Dumitrite carora sa le spunem La multi ani si multa sanatate!
25/10/2013 la 5:21 pm
Lasati petrecerile de la voi de acasa si desenati si voi un turneu prin tara,macar in orasele mari ,sa vedem atunci cum va descurcati in deplasare,un autogol,ceva ? hi hi hi!
25/10/2013 la 6:09 pm
sa stii ca noi am marcat si in deplasare… la Bucuresti si Brasov… in rest…. ai ceva sponsori prin Galati? atunci venim imediat :)))
25/10/2013 la 6:12 pm
avem o echipa de zile mari :)
25/10/2013 la 6:47 pm
Ohhh, felicitari! V-ati distrat nevoie mare :)
25/10/2013 la 7:10 pm
asa este… la cate emotii am avut inainte… chiar a fost super
25/10/2013 la 7:24 pm
Cand sunt emotii, inseamna ca totul va iesi bine :)
25/10/2013 la 9:22 pm
Felicitari! Cu siguranta a fost minunat!
26/10/2013 la 11:22 am
Vreau sa urez “La multi ani!” tuturor celor care poarta numele Sf Dimitrie.
Sa aveti parte de zile linistite si fericite
02/11/2013 la 1:36 pm
Din cate am citit, cred ca va-ti distrat de minune! sper ca la anu’ sa vin si eu ;)