koreafilm

Generalul Kim Si-min

Written by koreafilm. Posted in Istorie, Istorie si cultura, Recenzii Koreafilm, Recomandarile lunii

Tagged: , , ,

1

Published on februarie 20, 2013 with 14 comentarii

de Celine_blue


Kim Si-min(1554-1592) a fost un general coreean proeminent în timpul dinastiei Joseon, mai exact în timpul domniei regelui Seonjo (1567-1608).
El este faimos pentru că a apărat fortăreaţa Jinju împotriva invadatorilor japonezi, în timpul războiului Imjin, care a durat 7 ani (numit în Coreea, Imjinwaeran) - a izbucnit în 1592 şi a luat sfârşit în 1559).
Generalul Kim Si-min s-a născut şi a crescut în Byeongcheon, în provincia Chungcheong, în 1554, fiind fiul lui Kim Chung-gap (general şi oficial al guvernului de rang înalt).
Istoria spune că el este a 12-a generaţie descendentă a generalului Kim Bang-gyeong din timpul dinastiei Goryeo. O legendă locală spune că la vârsta de 9 ani, generalul a ucis cu o săgeată un şarpe piton.
În orăşelul unde s-a născut şi a crescut, au fost ridicate 2 monumente şi mai multe statui pentru a comemora şi a cinsti memoria generalului, considerat atât de cei din zonă cât şi de istorie un brav erou. La nivel naţional el nu este foarte cunoscut. Principalele atracţii istorice din zonă sunt Gu-Am nr.1 şi Monumentul nr.1.
● Gu-Am este o bucată mare de rocă pe care este gravat numele tatălui lui Kim Si-min în faţă , Kim Chung-gap şi pe spatele rocii este sculptat „ Familia Kim a luptat pentru ţară şi a trecut prin 100 de războaie”.
● Monumentul nr.1 a fost construit in 1988 de Asociaţia nonguvernamentală Kim Si-min şi are 2 metri înălţime, undeva în faţă este scris „ Patriotul general Kim Si-min, locul unde a ucis un şarpe cu o săgeată ” iar în spatele monumentului este sculptată data construirii monumentului.
● O altă statuie a generalului a fost lansată pe 1 ianuarie 2001 şi are 7 metri înălţime.

Cele mai multe cetăţi, temple, monumente şi clădiri cu însemnătate istorică din toată ţara au fost distruse în timpul invaziei, de către japonezi. Şi în provincia Chungcheong, au fost distruse multe bijuterii istorice, dar au fost construite din temelii de către poporul coreean ca şi în restul ţării . O restaurare capitală interioară a monumentelor istorice a început în 1972, iar în 1975 s-a început şi restaurarea exterioară, finalizată în 2002 şi o nouă atracţie turistică a renăscut în zonă. Şi pentru localnicii cu handicap s-a construit un parc frumos, amenajat cu multă iarbă şi poteci pentru mersul pe jos, iar turiştii au ocazia de a vedea o incredibilă dovadă a crâncenului război dus de coreeni împotriva invadatorilor niponi.
● O altă legendă locală spune că în timpul invaziei japoneze, din 1593, o frumoasă curtezană pe nume Nongae, în timp ce oraşul era sub asediul forţelor nipone, a reuşit să-l seducă pe generalul japonez Keyamura Rokusuke, când acesta a pus să-i fie adusă într-un pavilion ce era situat pe marginea falezei care dădea spre un răul Namgang. Atunci ea l-a îmbrăţişat pe general şi a hotărât să-şi sacrifice viaţa pentru binele localnicilor, aruncându-se în râu cu tot cu general. Cei doi au murit înnecaţi şi în cinstea şi memoria ei localnicii au construit un monument şi un altar în preajma pavilionului unde timp de secole aceştia s-au rugat aducând mulţumiri pentru gestul plin de eroism al curtezanei eroine.

Au compus şi un cântec special închinat ei, pe care şi acum bătrânii din zonă îl mai cântă.

Cariera miliatară, funcţiile oficiale şi realizările militare ale generalului Kim Si-min:
În 1578, Kim Si-min a trecut examenul militar de stat (la 24 ani) şi a fost numit ca oficial de formare în cadrul armatei.
Atunci când el a început inspecţia armelor disponibile şi soldaţilor, el a descoperit că situaţia armatei era una jalnică, armele erau învechite iar soldaţii erau neinstruiţi corespunzător.
Îngrijorat, el a mers la ministrul de război, pentru a raporta situaţia nu tocmai bună a armatei şi îşi exprimă sincera îngrijorare pentru faptul că armata coreeană nu este pregătită dacă un eventual război ar izbucni şi că naţiunea, este în felul acesta în mare pericol.
Cu toate acestea ministrul a replicat că o criză militară este imposibilă să apară în vremuri de maximă linişte şi că pregatirea unei armate puternice ar speria oamenii de rând. Deci, în concluzie ministrul a respins toate propunerile şi sugestiile lui Kim Si-min.
Kim Si-min a continuat să pledeze un timp în faţa ministrului, dar în mod constant a fost respins cu nepăsare. Văzându-se într-o situaţie disperată generalul Kim Si-min se vede nevoit să-şi scoată hainele militare în faţa ministrului, călcând pe ele cu durere în suflet şi apoi a părăsit sala.
În 1583 când Nitangjie, un general Jurchen (chinez) atacă Joseonul, la Hoereong, Kim Si-min şi-a unit forţele militare cu generalul Jeong Eon-sin şi-l sprijină în luptă.
Ca secund al generalului, Kim Si-min a câştigat un mare merit datorită glorioasei victorii împotriva armatei jurchene (chineze), fiind numit ulterior în 1591, oficial şi consilierul magistratului în fortăreaţa Jinju (care era atunci un punct strategic geografic şi militar extrem de important). După moartea bruscă a magistratului Yi Gyeong, Kim Si-min a preluat conducerea fortăreţei devenind astfel comandantul acesteia, încurajând localnicii pentru a fortifica oraşul, construind ziduri înalte, groase şi duble, şanţuri adânci în jurul zidurilor şi alte fortificaţii; a reorganizat, a instruit corespunzător şi a dotat armata cu armamentul de ultimă generaţie dar a şi încercat să suplimenteze armamentul pentru a putea face faţă unui eventual atac.
Când japonezii au hotărât să atace Joseonul pentru a-l cuceri, Kim Si-min a învins la Sacheon, Goseong, Jinhae şi Geumsan, rând pe rând armatele japoneze şi a fost promovat la rangul de magistrat senior (magistrat cu rang înalt).

În timpul bătăliei de la Jinhae, l-a capturat pe comandantul japonez Pyeongsotae şi după victoria de la Geumnam, el a fost numit „ Comandantul sectorului armatei provinciale din Gyeongsang “.
Generalii niponi Ukita Hideie şi Hosokawa Todaoki, au convenit să atace fortăreaţa Jinju, după ce cuceriseră mica fortăreaţă Changwon dar şi Jeolla, unde au capturat 20 000 de oameni şi au învins forţele de gherilă Gwakjae.
Crezând că va fi la fel de uşor să cucerească şi fortăreaţa Jinju, pornesc însufleţiţi asediul asupra ei, dar aici dau piept cu Kim Si-min şi armata sa bine instruită, numărând 3800 de soldaţi care i-au sfidat cu mare curaj pe numeroşii japonezi.

În timpul bătăliei generalul a ordonat oamenilor săi să trimită în jos, pe râul Namgang, felinare plutitoare, pentru a alunga armata japoneză care avea de gând să treacă râul, şi să pornească asediul, dar şi pentru a comunica mesaje familiei sale că este bine şi că ţara este în siguranţă.
Văzând că sunt numeric inferori armatei japoneze, Kim Si-min a hotărât să folosească cele 170 de archebuze din dotare şi pentru care el îşi instruise riguros militarii din timp, pentru a face faţă în astfel de situaţii. Japonezii se hotărăsc să schimbe tactica de atac şi folosesc scările pentru a urca pe zidurile fortăreţei. Deasemeni ei au adus şi un turn de asediu pentru a încerca să câştige teren. Luptând contratimpului, soldaţii coreeni au declansat un atac masiv cu un potop de ghiulele, cu muschete cu gloanţe şi arcuri cu săgeţi.
Surprinşi de pregătirea excelentă a armatei coreene, comandanţii armatei japoneze, auîncercat un alt unghi de abordare cu ajutorul archebuzelor pentru a-i putea acoperi pe soldaţii ce se căţărau pe ziduri cu ajutorul scărilor. Soldaţii coreeni au putut să ingnore gloanţele şi au reuşit să ditrugă scările cu pietre şi topoare. Cu această ocazie armata japoneză a pierdut un număr semnificativ de soldaţi. Deci Kim Si-min şi mica sa armată formată din 3800 de soldaţi au ucis în bătălia de aparare a fortăreţei Jinju, peste 20 000 de soldaţi niponi. Se spune că iniţial armata japoneză număra 30 000 de soldaţi, deci au suferit o pierdere colosală.
Armata coreeană în frunte cu Kim Si-min, a rezistat eroic 7 zile şi 7 nopţi în faţa invaziei japoneze, asta până când comandantul Kim a fost lovit în zona capului de un glonţ, fiind adus de rană, în imposibilitatea de a mai comanda forţele militare ale fortăreţei.
Comandanţii japonezi au făcut presiuni mari asupra soldaţilor coreeni pentru ai demoraliza, dar aceştia nu s-au dat bătuţi cu una cu două şi au luptat în continuare.
Niponilor le-a fost imposibil să se caţere pe zidurile înalte şi bine apărate ale fortăreţei, cu ajutorul scărilor sau a focurilor grele de archebuze.
Odată cu rănirea comandantului şi muniţiile au scăzut semificativ. Cu toate acestea, Gwak Jae-u, unul dintre liderii principali ai armatei neregulate coreene din zonă, a ajuns într-o noapte la fortăreaţă, dar nici aşa armata coreeană nu era sigură pe posibilităţile pe care le mai avea în faţa numeroşilor duşmani. Atunci Gwak a ordonat oamenilor săi să sufle cu putere în cornurile de război din dotare, pentru a face zgomote puternice şi apoi 3000 de luptători de gherilă şi alte forţe neregulate au auzit semnalul şi au sosit numaidecât la fortăreaţă. În acel moment comandanţii japonezi au realizat pericolul în care erau şi au fost forţaţi să abandoneze asediul şi s-au retras pentru puţin timp. Totuşi armata neregulată s-a dovedit a fi prea mică pentru a putea face faţa cu brio armatei duşmane. Retragerea japonezilor a fost considerată o mare înfrângere a acestora, fapt care i-a moralizat extrem de mult pe soldaţii coreeni.
Generalul Kim Si-min moare în cele din urmă, din cauza rănii grave de la cap, lucru care a făcut ca armata coreeană să piardă definitiv în faţa japonezilor.
● Se spune că dacă generalul nu ar fi fost rănit şi nu ar fi murit, fortăreaţa nu ar fi fost niciodată cucerită ba mai mult armata coreeană ar fi putut învinge armata duşmană şi că el până în ultimele clipe ale vieţii, i-a sfătuit pe secunzii săi şi a purtat grija ţării, temându-se pentru siguranţa naţiunii. Dar moartea necruţătoare nu l-a iertat şi spre sfârşitul anului 1592 a murit, la vârsta de 39 ani.
În 1593, armata japoneză îşi măreşte numărul de soldaţi la 100 000 şi a reuşit să cucerească fortăreaţa Jinju.


● Istoria a memorat această bătălie ca fiind „ Marea Bătalie de la Jinju”.
● Timp de mai bine de 400 de ani este condiderat „ Beloved Guardian of the City “.
Post-mortem, Kim Si-min a fost inclus în registrul funcţionarilor meritorii ai războiului şi onorat cu titlul de prim ministru, titlul de Lord Sangnak Puwon-gun şi Sangragun în 1604 (titluri cu rang înalt, de Mare General), Comandantul forţei militare al provinciei Gyeongsang-u-do. A mai primit şi numele de Chung-mu-gong (pentru mare loialitate şi mare vitejie), titlu gravat pe o statuie ce a fost ridicată de mii de admiratori, pentru a comemora devotamentul său, loialitatea şi gradul nemărginit de patriotism pe care le-a avut pentru ţara sa.

Sub statuia Generalului Kim Si-min este scris „Chung-mu-gong Kim Si-min, General statue”.
Se spune că omul se teme de timp, iar timpul se teme de piramide. Dar eu pot zice, că timpul trece şi se teme de eroi, pentru că aceştia rămân în istorie şi în inimile oamenilor pe vecie, indiferent de trecerea timpului.

Surse: wikipedia, invil.org, flickr.com, naver.com, virtualtourist.com, panoramio.com.

Despre koreafilm

koreafilm

Browse Archived Articles by koreafilm

14 comentarii

There are currently 14 comentarii on Generalul Kim Si-min. Perhaps you would like to add one of your own?

  1. Da, e o poveste foarte interesanta si incarcata de istorie si drama in acelasi timp! Datorita acestor oameni se realizeaza lucruri marete! La fel e si in istoria noastra: datorita acestor oameni suntem azi aici! Toata stima si respectul pentru asemenea oameni!! Multumim pentru recenzie!!

  2. Celine,sa mor, daca in acest moment mi aduc aminte in ce film l-am vazut personificat,dar muzicalitatea numelui ,i-mi zbarnaie in urechi!

    • Eu nu stiu sa se fi facut vreun film sau serial despre viata acestui general. Cine stie contrariul, sa ne spuna si noua :)

      • Nu era un film despre el,ci era un personaj din actiunea filmului!

        • Ahh, pai sa vedem, in ce serial ar fi putut aparea acest personaj, daca a trait in timpul domniei regelui Seonjo, poate in drama Hur Jun sa fi aparut.

        • Sau in King’s Woman!

  3. Mulţumim pentru articol Celine, întradevăr un mare erou care a făcut foarte multe pentru ţară, asemea oameni chiar merită preţuiţi pentru faptele lor curajoase. Oare există vreun serial în care să fie personificat? Dacă nu, ar merita să se facă un serial despre viaţa şi curajul lui!

  4. Multumim pt prezentare!

  5. Multumim pt prezentare,Celine!!!Nu imi amintesc sa fi fost personificat vreun astfel de personaj in vreun serial, dar,cum a spus Ionela, sper sa o faca.

  6. Multumesc pentru recenzie Celine! Aveti dreptate, in serialul Hur Jun am auzit numele lui, in timpul invaziei japoneze, ministrii sperau ca generalul Kim Si-min va reusi sa opreasca inaintarea inamicului, apoi au adus vestea ca el a murit, si toti s-au speriat si au fugit mai spre nord, cam atat a fost vorba de el, dar cauzele infrangerii au fost prezentate destul de clar (nepasarea marilor functionari faţa de ţara si obligaţiunile lor).

    • Ce memorie buna ai! Da, e clar ca daca erau mai multi ca el altfel ar fi stat treaba. Astfel de oameni trebuie respectati si pastrati in amintire, dar si urmati ca exemplu.

  7. Multumim pt prezentare.

  8. frumos, pacat ca nu am facut poze in Jinju si cu statuia generalului
    frumoasa recenzia.

    • Frumoasa, fortareata asta,……..daca nu era acea mica incapere langa ea……..as fi zis ca ne aflam prin anii 1400,aproximativ…:)))

Leave a Comment