koreafilm

Un serial TV emoționant: „Love Rain”

Written by koreafilm. Posted in K-drama, Recenzii

Tagged: , , , , ,

love rain korean drama wallpaper

Published on ianuarie 09, 2013 with 7 comentarii

O frumoasă poveste de dragoste
Serialul „Love Rain” („Ploaia iubirii”) explorează situații dramatice, cum este secvența de început, ce înfățișează întâlnirea de 3 secunde dintre un bărbat și o femeie și povestea lor tristă de dragoste. El ilustrează două povești de iubire care transcend timpul și generații întregi: o dragoste naivă din anii ’70, înaintea erei noastre digitale și, de asemenea, o iubire modernă și elegantă din 2012.

Un cuplu pur și simplu frumos, Jang Keun-Suk și Yoon-a
Să iubești în anii ’70 nu este același lucru ca dragostea din timpurile noastre digitale, când oamenii pot lua legătura cu cei dragi de fiecare dată când le este dor și se pot vedea oricând. În acele vremuri, oamenii erau nevoiți să-și aștepte ființa iubită pe stradă și nu era așa ușor să-și exprime în public dragostea nedeclarată. Serialul ”Love Rain” arată frumusețea sentimentului de a avea răbdare, de a aștepta iubirea în anii ’70, fiind completat de peisaje magnifice.

Puteți simți aceeași vibrație de bucurie în inimă când urmăriţi scenele minunate din serial. In-ha (Jang Keun-Suk) face câțiva pași înapoi pentru a o privi pe Yoon-Hee (Yoon-a) și se plimbă împreună, stând atât de aproape unul de celălalt, încât corpurile lor se ating sub o umbrelă galbenă, în ploaie. Ei vor să-și mărturisească unul altuia sentimentele, însă întotdeauna se simt prea timizi pentru a face asta. Prospețimea și emoțiile primei lor iubiri sunt ilustrate foarte bine prin expresiile lor disperate și replicile afective.

Mai mult decât atât, șase personaje de la cafeneaua „C’est la vie” sunt într-o armonie fascinantă cu personajele principale jucate de Jang Keun-Suk și Yonn-a în anii ’70. Eroii secundari, cum sunt Lee Dong-Wook (Kim Si-Hoo), care-l reprezintă pe acel Casanova viclean, Baek Hye-Jung (Son Eun-Seo) și Hwang In-Sook (Hwang Bo-Ra), care au un rol hotărâtor în răsturnarea poveștii de dragoste, și Kim Chang-Mo (Seo In-Kook), ce joacă un rol indispensabil, toți aduc ceva în plus dramei.

Mulți ani mai târziu, în 2012, povestea de iubire se schimbă, ea având loc între copiii celor doi, Seo Joon (jucat tot de Jang Keun-Suk) și Ha-Na (interpretată tot de Yoon-a). Destinul i-a făcut să se întâlnească pe insula Hokkaido, în Japonia. Chiar dacă relația lor a început cu stângul și se certau din orice, până la urmă se îndrăgostesc.
Love Rain” vă va impresiona cu siguranță prin povestea romantică și jocul foarte bun al actorilor. Veți fi profund atinși de povestea serialului.


O privire asupra serialului
Sunt multe scene în serial care fac inimile telespectatorilor să tresalte. În prima parte a dramei, este acea scenă în care In-Ha îşi împarte umbrela cu Yoon-Hee, văzând-o că stătea în ploaie, în fața bibliotecii. Yoon-Hee l-a întrebat dacă îi place ploaia, dar In-Ha a înțeles greșit, crezând că l-a întrebat dacă îi place de ea, așa că s-a rușinat.


Jang Keun-Suk și Yoon-a reușesc să conducă serialul prin proaspetele lor abilități actoricești, dar mai există și alți interpreți importanți care, de asemenea, realizează roluri mari. Jung Jin-Young și Lee Mi-Sook, actori coreeni foarte cunoscuți, aflați la o vârstă mijlocie, îi joacă pe părinții celor două personaje principale. Ei stârnesc simpatie în rândul multor telespectatori de aceeași vârstă, care au aceleași sentimente și iubesc ca și tânăra generație, chiar dacă felul în care arată s-a schimbat o dată cu trecerea timpului.

Mulți tineri consideră că serialul este interesant datorită celor două personaje jucate de Jang Keun-Suk și Yoon-a, cu talentul lor, în timp ce generațiile mai vechi privesc și se îndrăgostesc de serial pentru că ilustrează prima lor iubire, pe care au uitat-o demult. De ce să nu urmărim și noi acest serial, împreună cu părinții noștri, dezvoltând un sentiment de empatie?

Articol preluat din KWAVE Magazine
Traducere: Anca Plavu
Editor: Carina T.

Despre koreafilm

koreafilm

Browse Archived Articles by koreafilm

7 comentarii

There are currently 7 comentarii on Un serial TV emoționant: „Love Rain”. Perhaps you would like to add one of your own?

  1. Multumim Anca si Carina!
    Eu am vazut serialul si mi-a placut, Jang Geun Suk si Yoona sunt un cuplu minunat …..mi-ar placea sa fie un cuplu si in real life.

    • unde ai vazut filmul? l-ai gasit online pe torrent?

  2. Mii de multumiri Anca si Carina!Da,am vazut “pe nerasuflate”serialul in 3 zile,ai dreptate,un scenariu deosebit de sensibil,povestile de iubire(ale parintilor si ale fiilor)prezentate intr-o manieara care te infioara placut,indiferent ce varsta ai!Si cum eu sant din generatia parintilor,chiar mi-am amintit de platonicele iubiri din vremea liceului(anii ’70)si sa stiti ca am retrait cu emotii,amintirile mele,in timp ce vizionam serialul!Multumesc inca o data,ca citind recenzia am retrait amintiri placute!SA FITI IUBITE!!!

  3. Si mie mi-a placut mult filmul, desi, ulterior am citit ca nu a avut un rating f bun.
    Chiar nu inteleg de ce ? E adevarat ca nu este un serial de actiune, sunt multe scene statice, multe amintiri,etc, dar muzica e furmoasa, actorii joaca minunat . Va recomand acest serial, daca nu l-ati urmarit pana acum.
    Multumim pt review.Seara placuta.

  4. :D In sfarsit Love Rain. In cazul meu s-a intamplat, cum se intampla de obicei, sa vad serialul de 2 ori: odata singura, la zi, in timp ce rula si in Coreea si odata la noi, cu difuzarea lui de Euforia. Si acum l-am vizionat impreuna cu mama. Eu studiez istoria si mi-au placut enorm de mult primele 4 episoade, cu ei in epoca veche. In timp ce eram la zi cu el am citit si eu multe comentarii cu “ste prea demodat, prea plictisitor” si imi parea f rau. Apoi, da, raiting-urile f scazute au mai fost iar o problema rautacioasa.

    Mie insa mi-a placut mult. Si actorii sunt exceptionali si firul povestii si modul in care personajele evolueaza, cel putin cei mari, din copilarie si pana la adulti. Cum sentimentele se pastreaza, sau nu, despre viata de familie, despre iertare, renuntare, altruism sau egosim.
    MERITA!

  5. am vazut si eu serialul pe euforia a fost foate frumos am si ras am si plans.ghinoionul celor care nu l-au vazut sau nu le plac serialele coreene.

  6. Nu am vazut chiar toate episoadele, dar mi-a placut serialul. Frumoase povesti de dragoste. :)

Lasă un răspuns către alexa