koreafilm

Fiica mea, Seo-Young

Written by koreafilm. Posted in K-drama, Noutati, Recenzii, Recenzii Koreafilm

Tagged: , , , , , , , , , ,

poza1

Published on ianuarie 03, 2013 with 12 comentarii

de Neacşu Andreea

Am rămas datoare de anul trecut cu această recenzie, plănuită încă din noiembrie. Am tot strâns material, doar că nu am mai apucat să şi aştern cuvintele pe hârtie, în cazul nostru fascinantul Word. Dar probabil că trebuia să vină un nou an, cu forţe proaspete, ca să mă pun şi eu pe treabă.

Drama pe care vreau să v-o prezint se numeşte Seo-Young, My Daughter (내 딸 서영이 ) şi este difuzată pe KBS2 în fiecare sâmbătă şi duminică seara. În prezent a ajuns la episodul 32, dar mai are încă multe episoade de difuzat până la 50.

Seo-Young, My Daughter a fost programată imediat după drama de mare succes, My Husband Got a Family, moştenind probabil de la ea succesul şi mai ales aprecierea telespectatorilor. Dovadă face episodul 30, difuzat chiar înainte de Crăciun, ce a atins un nou record, ajungând la pragul de 35% rating.

Cei mai importanţi oameni din spatele unui film sunt, după părerea mea, regizorul şi scenaristul. În cazul nostru regizor este Yoo Hyun-Ki, cel care a stat în trecut în spatele dramelor Master of study şi Brain. Scenariul este realizat de So Hyun-Kyung, de al cărui talent ne-am bucurat şi noi în Shinning Inheritance şi 49 Days.

Această dramă este una de familie, cea a familiei Lee. Familia Lee este formată din tatăl Sam-Jae şi din cei 2 copii ai lui, născuţi gemeni: fata Seo Young şi băiatul Sang Woo. Relaţiile dintre tată şi fiică nu sunt perfecte, drama arătându-ne paleta de sentimente ce poate exista între cei doi, de la ură la dragoste. Povestea de întregeşte cu prieteni de familie şi rivali, dându-ne posibilitatea de a vedea un colţ pitoresc al Coreei de Sud.

În rolul lui Lee Sam Jae joacă actorul veteran Chun Ho-Jin, acesta având la activ 19 drame dintre care amintim Bridal mask, God of War sau City Hunter şi nu mai puţin de 35 de filme.
Din cauza unor probleme financiare, Lee Sam Jae nu a mai reuşit să îşi susţină familia aşa cum şi-a dorit, ajungând să îşi piardă locul de muncă. Fiica lui îl acuză de moartea mamei ei, Eun Sook şi nu mai vrea să mai aibe de-a face cu el. Fire temperamentală, dar mai ales un optimist incurabil, promite să îşi depăşească condiţia, să fie un tată mai bun pentru copiii lui şi să recâştige dragostea fiicei lui.

Lee Bo-Young a jucat până acum în 15 drame, printer care putem aminti The ecuator man, Hooray for Love sau Birth of a Rich Man. Ea interpretează rolul principal, cel al fiicei lui Lee Sam Jae, Lee Seo Young.
Personalitate puternică, încearcă prin muncă şi pasiune să îşi depăşească condiţia umilă şi să dobândească succesul mult dorit.

Ea ştie că are nevoie de o educaţie bună, educaţie pe care familia ei nu i-o poate oferi din cauza sărăciei. De aceea îşi ia mai multe job-uri part-time, inclusiv acela de tutor al unui tânăr rebel, Kang Sung Jae pentru a-şi plăti taxele şcolare şi pentru a se întreţine. Ea vrea să devină avocat, absolvind Facultatea de Drept printre primii din promoţie.
Seo Young îl urăşte pe tatăl ei, acesta intrând tot timpul în bucluc. Mama ei a murit în timpul unei operaţii de inimă realizată prea târziu din cauza lipsei banilor. De aceea, Seo Young consideră că tatăl ei este singurul vinovat pentru moartea ei şi pentru condiţia în care se află întreaga familie.

Fratele geamăn al lui Seo Young este Lee Sang Woo, interpretat de Park Hae Jin. Park Hae Jin a jucat în ultimii 2 ani în drame chinezeşti, cochetând în acelaşi timp cu muzica. Pe plan autohton coreean este cunoscut pentru rolurile pe care le-a interpretat în dramele East of Eden şi Hot Blood.
El studiază medicina, dar este gata oricând să îţi întrerupă studiile de dragul surorii lui, pentru ca aceasta să poată absolvi cu bine propria facultate. Se află pus într-o poziţie incomodă din cauza relaţiei dintre tatăl şi sora lui, dar încearcă din toate puterile să îi facă să se împace.

Vă spuneam că Seo Young a devenit chiar şi tutore pentru a câştiga câţiva bănuţi în plus. În acest fel facem cunoştinţă cu familia Kang, formată din Kang Ki Bum, soţia lui şi cei 3 copii.

Kang Ki Bum este interpretat de către Choi Jung Woo, un alt actor cu multe roluri la activ. În ultimii 3 ani a jucat în numai puţin de 15 drame, printre care putem aminti 49 Days, City Hunter, Poseidon sau Ghost. Ki Bum este capul familiei, fiind un om de afaceri de succes.

Soţia lui este Cha Ji Sun, interpretată de Kim Hye Ok. Kym Hye Ok are un cv şi mai impresionant decât cele ale actorilor enumeraţi mai sus, având la activ 53 de drame şi 19 filme, ultimul fiind în 2011 Sunny, a cărui recenzie aţi putut să o citiţi la începutul anului trecut pe blog.
Personajul Cha Ji Sun este vesel şi colorat, iubind foarte mult muzica. Fire uşor egoistă, îşi invidiază fiul pentru relaţia afectuoasă pe care acesta ajunge să o aibe cu viitoarea lui soţie.

Pe Lee Sang Yoon publicul român îl cunoaşte ca fiind Gwi-Dong în drama istorică din 2011 The Duo. El interpretează rolul Kang Woo Jae, fiul cel mare al familiei Kang.

Primele întâlniri cu Seo Young de dovedesc nefaste : o stropeşte cu maşina în timp ce ea poartă rochia ei albă favorită. Ea îi cere scuze, dar Woo Jae, provenind dintr-o familie bogată, crede că orice se poate rezolva cu bani. Surpriza cea mare o are atunci când îşi dă seama că ea este meditatoarea fratelui ei mai mic. Se îndrăgosteşte treptat de Seo Young, devenind de-a lungul serialului soţul ei.

După apariţia cameo pe care a făcut-o în A gentleman`s Dignity, membrul trupei CNBLUE Lee Jung Shin debutează oficial într-o dramă de televiziune. El interpretează rolul fratelui mai mic al lui Woo Jae, Kang Sung Jae.

Nu îi place să înveţe, în schimb a moştenit pasiunea mamei sale pentru muzică, fiind în stare să stea cu căştile pe urechi non-stop. Le face zile amare meditatorilor, toţi renunţând la slujbă foarte repede. Până în momentul în care apare Seo Young, tânără, frumoasă şi deşteaptă. Sung Jae se îndrăgosteşte de ea şi se pune pe învăţat pentru a o impresiona, deşi nu are nici o şansă în faţa mai maturului său frate.

Pentru că Seo Young, my daughter a fost difuzat în locul dramei My Husband got a family, colegul de trupă al lui Jung Shin, Kang Min Hyun s-a simţit obligat să îi predea ştafeta, urându-i să aibe acelaşi succes ca şi acesta.

Una dintre piesele muzicale ale acestei drame este balada Missing You, interpretată de grupul vocal feminin Melody Day :

Surse: dramawiki, asianwiki, hancinema, koreandrama

Despre koreafilm

koreafilm

Browse Archived Articles by koreafilm

12 comentarii

There are currently 12 comentarii on Fiica mea, Seo-Young. Perhaps you would like to add one of your own?

  1. Imi sunt cunoscuti majoritatea actorilor, dar nu prea sunt fana serialelor lungi de familie. Felicitari pt prezentare :) Ce draguta e Lee Bo Young in rochita mov ;)

  2. Mulţumim pentru articol kf, majoritatea actorilor ne sunt cunoscuţi. Sincer aş vrea să îl văd, sper să îl dea şi la noi la televizor, nici eu nu sunt fană a serialelor lungi de familie dar acesta pare interesant şi cu o poveste frumoasă :)

  3. mersi pt recomandare… pana acum n-am vazut niciun serial modern asa lung… doar istorice, dar nu e timpul trecut
    pe actori ii stiu din alte drame

  4. Nu stiu de ce m-am obisnuit din partea serialelor coreene cu 20 de episoade. Am citit ca e tare apreciat la ei, ar fi interesant, daca as apuca sa-l vad. Imi place posterul, foarte fain se combina albul cu rosul. Foarte tare!

  5. Multumesc pentru recenzie!Nici eu nu prea urmaresc serialele lungi de familie,dar acesta suna bine.Actorii imi sunt destul de cunoscuti ,iar Lee Bo Young e foarte draguta:)

  6. Multam pentru prezentare,daca era istoric ,altul era interesul,putea sa aiba si un milion de episoade!

  7. Multumim pt recenzie!
    Si eu as vrea sa il vad, actorii ne sunt cunoscuti, nu mai trebuie decat un singur lucru:sa fie difuzat la tv….eu pana acum am mai vazut Te iubesc la infinit si Povestea tinerei Gisaeng, seriale de 55 respectiv 52 de episoade,deci mi-ar placea sa mai vad un serial cu episoade la fel de multe.

  8. Multumesc pentru recenzie!Nici eu nu ma incumet in a viziona seriale peste 30ep.dar articolul tau mi-a incitat curiozitatea si i-l voi vedea!Spor in tot ce faci!!!

  9. super recenzia si recomand filmul chiar daca e lung il urmaresc cu mare drag, sper ca finalul sa fie fericit ,pupici multi fetelor si un an cu filme bune

  10. Claudia B. [KF]

    Mie, personal, mi-a placut mai mult Moon and Stars for You…

  11. Am vrut sa vad filmul inca de cand am aflat ca joaca Lee Jung Shin de la CN BLUE in el. E cam lungut pentru timpul pe care il am acum. dar sper sa il pot vedea. Si succesul din Coreea ma determina sa vreau sa il vad ca si multi actori foarte buni care sunt in distributie.

  12. Buna ziua. Nu de mult am gasit acest film care imi place tare mult, dar din pacate nu am gasit decat 15 episoade traduse in limba romana,restul am gasit tradus in engelza,dar din pacate eu nu inteleg. Daca m-ar putea ajuta cineva,unde as putea gasi tradus in limba romana restul episoadelor v-as fi recunoscatoare.

Leave a Comment