Poveşti pentru Moş Crăciun (4)

Judecata Iepurelui

Cu mult timp în urmă, atunci când plantele şi animalele vorbeau, un tigru a căzut într-o groapă adâncă, în timp ce mergea prin pădure, după hrană. A încercat de nenumărate ori să iasă, dar pereţii erau prea abrupţi pentru a-i putea urca şi nu putea sări suficient de înalt pentru a ieşi la suprafaţă. A strigat după ajutor însă nimeni n-a venit.
În dimineaţa următoare, a strigat după ajutor până când a răguşit. Flămând şi epuizat s-a prăbuşit jos pe pământ, crezând că este condamnat să moară în groapă. Dar a auzit nişte paşi apropiindu-se.
”Ajutor! Ajutor!”, a strigat el cu disperare.
”Oh, Un tigru!” a spus un om, privind încordat dintr-o latură a gropii.
“Te rog! Te rog ajută-mă să ies de aici!” i-a cerut tigrul. “Dacă mă ajuţi, nu te voi uita, cât timp voi trăi.”

Omului îi păru rău pentru tigru, însă îi era teamă că va fi mâncat de el. „Aş vrea să te ajut, dar, îmi pare rău, doar gândul la ceea ce mi s-ar putea întâmpla mă face să refuz. Te rog să mă ierţi, trebuie să plec”, a spus omul îndreptându-se de groapă.
”Nu! Nu! Te rog, nu te gândi aşa! Te rog, ajută-mă!” strigă tigrul. „Nu trebuie să-ţi faci griji! Îţi promit că nu-ţi voi face niciun rău, te rog ajut-mă,te rog! Te implor! Dacă mă scoţi de aici îţi voi fi recunoscător pe vecie! Te rog!”
Vocea tigrului suna atât de jalnic încât omul s-a înduioşat şi s-a întors la groapă. S-a uitat în jur şi a văzut un buştean mare. “Uite, urcă-te pe el”, a spus omul şi a aşezat buşteanul în groapă pentru a se putea căţăra pe el.
Tigru s-a urcat pe buştean şi a ajuns faţă în faţă cu omul. Gura lui a început să-i saliveze şi a nici una nici alta a început să-i dea târcoale omului.

“Hei! Stai un minut. N-ai promis tu că n-ai să-mi faci niciun rău? Asta este ideea ta despre recunoştinţă? Ăsta este modul tău în care răspăteşti bunătatea?”
”Ce-mi pasă mie de promisiune când mor de foame! N-am mâncat de câteva zile bune!”
”Aşteaptă!Aşteaptă!” strigă omul.”Să-l întrebăm pe acest pin dacă este potrivit ca tu să mă mănânci.”
”În regulă”, a spus tigrul.„Dar, după ce-l vom întreba, eu am de gând să te mănânc. Îmi este cumplit de foame.”
Tigrul şi omul i-au explicat pinului situaţia.

“Ce ştiu oamenii despre recunoştinţă?” a spus pinul. „De ce semenii tăi ne iau frunzele şi ramurile noastre pentru a face foc să-şi încălzească casele şi să gătească mâncare. Ca să creştem mari, este nevoie de ani mulţi ani iar când în sfârşit reuşim, veniţi voi şi ne tăiaţi şi ne faceţi cherestea sau mobilă pentru casă. Mai mult decât atât, un om a săpat groapa aia. Cu adevărat recunoştinţă! Nu mai sta pe gânduri Tigrule.Ia şi înfruptă-te şi-ţi astâmpără foamea!”
”Acum, ce părere ai de asta?” a întrebat tigrul, plescăind tare din buze înaintând pe furiş înspre om.
Dar în acel moment un bivol a trecut pe acolo. „Aşteaptă!” a strigat omul. „Să-l întrebăm pe bivol şi să vedem în ce fel va judeca această situaţie?”

Tigrul a fost de acord aşa că i-au explicat totul bivolului şi i-au cerut opinia.
“Ei bine, în ceea ce mă priveşte. Nu este nicio îndoială asupra a ceea ce trebuie să faci” a spus bivolul, întorcându-se spre tigru. „Ar trebui să-l mănânci! Vezi tu, de când apărem pe această lume noi, bivolii lucrăm din greu pentru bărbaţi. Noi le transportăm încărcături grele pe spinarea noastră şi tragem la plug pentru ca ei să-şi poată cultiva legume şi grâne. Dar ce fac ei atunci când noi îmbătrânim? Ei ne taie şi mănâncă din carnea noastră şi ne folosesc pieile noastre pentru a-şi face tot felul de lucruri. Aşa că nu-mi vorbi mie despre recunoştinţă pentru el. Mănâncă-l, nu mai pregeta!”
”Vezi! Toată lumea este de acord. Acum pregăteşte-te să mori”, a spus tigrul şi s-a ghemuit, hotărât să se năpustească asupra omului.
Omul s-a gândit deja că de data asta nu mai are scăpare. Dar tocmai atunci a apărut un iepure ţopăind.
”Stai Tigrule! Aşteaptă!” strigă omul.
“Acum ce mai este?” răcni tigrul.
”Mai dă-mi o şansă, te rog” a implorat omul. „Să-i cerem iepurelui să judece dacă ar trebui să mă mănânci sau nu.”
”Oh, ce folos. Ştii că răspunsul va fi la fel.”
”Te rog, te rog”,i-a cerut omul.
”Oh, în regulă. Dar asta este ultima dată. Mor de foame!”

Deci, tigrul şi omul i-au spus iepurelui toată povestea lor. Iepurele a ascultat cu atenţie. Apoi, a închis ochii şi a început să-şi mângâie uşor una dintre urechile lui lungi. După câteva secunde, a deschis ochii şi a vorbit încet şi fără grabă. „Am înţeles bine ce aţi spus voi doi. Dar ca să fac o judecată înţeleaptă, ar trebui să mergem la groapă şi să-mi spuneţi acolo din nou ce s-a întâmplat. Deci arătaţi-mi drumul.”
Tigrul şi omul l-au condus pe iepure câţiva paşi mai încolo unde era groapa.
”Ei bine, cu siguranţă că este adâncă”, a adăugat iepurele, uitându-se în jos înspre groapă. „Să vedem, ai spus că tu erai acolo jos, iar tu stăteai aici sus ?” a spus iepurele uitându-se prima dată la tigru apoi uitându-se spre om.„Bine, treceţi în poziţiile în care eraţi în momentul respectiv şi apoi voi putea să judec mai bine situaţia.”

Fără a sta pe gânduri, tigrul a sărit jos în groapă. Era atât de înfometat încât se gândea doar să fie luată decizia mai repede astfel încât să-l poată mânca pe om.Omul se uita peste marginea gropii exact ca atunci când l-a salvat pe tigru.
„Deci, aşa eraţi voi doi.Tigrul a căzut în groapă şi nu putea ieşi. Iar tu, Omul, auzind strigătele lui de ajutor ai venit şi l-ai ajutat să iasă afară. Acum pot judeca limpede. Problema a început atunci când acest om l-a ajutat pe tigru să iasă din această groapă”, a explicat iepurele ca şi cum ar vorbi cu altcineva. “Cu alte cuvinte, dacă omul n-ar fi arătat nicio bunătate şi l-ar fi lăsat pe tigru în groapă, atunci n-ar fi fost nicio problemă. Deci, eu cred că omul ar trebui să-şi continue drumul iar tigrul ar trebui să rămână în groapă. Iar acum vă urez o zi bună la amândoi”, a mai adăugat iepurele cel înţelept şi ţup, ţup a plecat mai departe.

Deci, dragi copii nu pot decât să vă urez ca Moşul să fie mărinimos cu voi, să vă bucuraţi din toată inima de darurile primite, care nu trebuie să fie neapărat scumpe sau foarte dichisite, ele sunt făcute din inimă şi cred că datorită acestui fapt sunt foarte preţioase.
Ah, că tot veni vorba să nu uit, Moşule, să ştii că anul acesta am fost “foarte” cuminte şi mi-aş dori cadou de Crăciun o “mică” excursie în Coreea. Aşa-i că nu sunt pretenţioasă şi că mă mulţumesc cu puţin? – lol-

Surse: Park.org, sejongsociety.org