Poveşti pentru Moş Crăciun (2)

De ce este marea sărată
Cu sute de ani în urmă a existat un rege care avea o râşniţă de piatră tare neobişnuită. Semăna ca orice râşniţă de piatră însă aceasta era fermecată. Tot ce trebuia să facă acest rege era să-i spună ce doreşte, să râşnească puţin şi imediat ieşea din râşniţă ce a cerut. Dacă cerea aur, ieşea aur. Dacă cerea orez atunci se trezea că are orez. Orice îi cerea, râşniţa îi îndeplinea pe dată dorinţa.
Însă vestea despre râşniţa minunată a ajuns la urechile unui hoţ, care şi-a pus în minte să o fure. Zile întregi s-a gândit necontenit cum să facă să fure râşniţa, însă parcă i-au dispărut toate ideile strălucite.

Până într-o zi când un plan năstruşnic i-a licărit în minte. S-a îmbrăcat în haine de învăţat şi a mers în vizită la un oficial al Curţii care avea acces la palatul regal. Au vorbit despre una despre alta şi din vorbă în vorbă hoţul a spus: ”Am auzit că regele şi-a îngropat râsniţa lui neobişnuită în pământ, pentru că n-are încredere în miniştrii săi”.
”Cum vine asta? Regele n-are încredere în miniştrii săi? Unde ai auzit asemenea vorbe?”
”Aşa se aude prin târg”, a spus hoţul, fericit că i-a stârnit interesul oficialului.
“ Se spune că regele a săpat o groapă adâncă, unde a îngropat râşniţa de piatră pentru că-i este teamă să nu i-o fure cineva.”
”Dar asta este o prostie!” a spus oficialul. „Râşniţa regelui este lângă lacul cu flori de lotus, din curtea interioară”

“Oh, chiar aşa ?” a spus hoţul, încercând să-şi ascundă bucuria.
”Nimeni nu ar îndrăzni să încerce să fure râşniţa regelui”, a mai adăugat oficialul. ”Cui i-ar trece prin minte să încerce să o fure, când ea este aşezată chiar lângă lacul cu lotuşi unde întotdeauna este lume care vine sau pleacă.”

Hoţul era atât de încântat că a aflat unde se află râşniţa încât tot ce a mai putut spune până când a plecat de la acel ofical, a fost doar „Da” şi “Aşa este”.
Hoţul a studiat situaţia timp de mai multe zile iar apoi într-o noapte întunecoasă, a sărit peste zidul palatului şi a furat râşniţa de lângă lacul cu lotuşi. Plin de mândrie şi încredere a făcut drumul înapoi către zidul palatuuil pe care l-a sărit înapoi foarte sprinten. Dar, odată ajuns în afara palatului, i-a dispărut toată încrederea pe care o avusese şi i-a fost foarte teamă că va fi descoperit. Inima îi sărea din piept ori de câte ori se întâlnea cu cineva pe drum. Aşa că s-a decis să fure o barcă şi să meargă în oraşul său natal pentru a se ascunde, deoarece ştia că odată ce se va descoperi că s-a furat râşniţa din palatul regelui, toată lumea din oraş va fi interogată.

Odată ajuns pe mare, hoţul s-a lăsat pe spate în barcă şi a început a râde cu poftă. După ce s-a potolit din râs, a început să cânte şi să danseze, gândindu-se la cât de bogat va fi. Apoi, s-a gândit ce ar putea să ceară de la râşniţă. N-a vrut să ceară ceva obişnuit şi uşor de obţinut.
”Sare, sare!” a strigat el brusc. „Voi cere sare.Toată lumea are nevoie de sare. Pot să o vând şi astfel voi deveni un om bogat.Voi fi cel mai bogat om din ţară”.

A căzut în genunchi, a început să râşnească şi să spună cântând: „sare! sare! Dă-mi nişte sare!”. Apoi a început să danseze şi să cânte spunând că va fi un om bogat.
Iar râşniţa râşnea, râşnea şi iar râşnea. Sarea s-a vărsat peste marginea bărcuţei însă hoţul continua să cânte, să danseze şi să râdă, gândindu-se doar la cât de mare va fi casa lui şi la cât de mulţi servitori va avea, care îl vor servi cu bucate alese şi mese îmbelşugate.
În cele din urmă micuţa barca s-a umplut de sare şi s-a scufundat, iar râşniţa a căzut şi s-a dus pe fundul mării. Iar pentru că nimeni nu i-a spus râşniţei să se oprească,aceasta încă mai râşneşte şi în ziua de azi şi face sare şi de aceea marea este sărată.
Surse: Park.org, sejongsociety.org, korea.prkorea.com