Ana-Maria Ruse [KF]

2012 K-Drama Review

Written by Ana-Maria Ruse [KF]. Posted in Coreea azi, Hallyu, K-drama, Noutati, Recenzii Koreafilm, Recomandarile lunii

Tagged: ,

The-Moon-That-Embraces-the-Sun-Wallpaper-1 (1)

Published on decembrie 14, 2012 with 116 comentarii

La fel ca la finalul anului trecut, am pregătit un articol-review al dramelor coreene difuzate de data aceasta, în 2012, iar numărul lor e din nou unul impresionant. Sunt incluse şi serialele care au început în 2011, şi s-au încheiat recent. Anul acesta posturile prin cablu au difuzat mai multe seriale faţă de anul care a trecut. Fără nici un dubiu, Moon Embracing the Sun a fost succesul răsunător al anului şi al postului MBC, cu cifre de rating absolute ameţitoare, probabil visul oricărui producător dar şi al actorilor.


The Moon Embracing the Sun

Celelalte seriale cu număr de episoade între 20 şi 24 au înregistrat medii de rating cuprinse între 12 şi 14%, acestea fiind: The King2Hearts, Arang and The Magistrate, Dr.Jin şi Golden Time, două dintre ele seriale istorice fantastice, unul cu tematică medicală, iar celălalt a abordat o temă interesantă, uniunea dintre cele două Coree.
The King2Hearts şi Dr.Jin


Arang and The Magistrate şi Golden Time

I do, I Do, singurul serial de la MBC de 16 episoade a avut un rating mediu de sub 10%, pe când The Thousandth Man de doar 8 episoade nici nu s-a ridicat până la 5%.


I Do, I Do şi The Thousandth Man

Serialele de tip family/romance, cu număr de episoade de peste 100 care s-au prezentat onorabil au fost An Angel’s Choice, Dangerous Woman şi Just Like Today, în schimb I Can’t Live Without You şi Standby au avut ratinguri sub 10%.
An Angel’s ChoiceDangerous WomanJust Like TodayI Can’t Live Without You şi Standby

Drama istorică God of War de 56 de episoade şi Lights and Shadow de 64 episoade nu au rupt gura târgului în materie de rating, dar au avut urmăritori fideli.


God of War şi Lights and Shadow

În ultima categorie se încadrează Feast of Gods (32 de episoade) şi May Queen (38 de episoade), ambele cu ratinguri de peste 15%.


May Queen şi Feast of Gods

MBC

God of War (무신 ) 11 februarie – 15 septembrie 2012, 56 episoade, în rolurile principale Kim Joo Hyuk, Kim Gyu Ri, Jung Bo Suk şi Park Sang Min. Media de rating: 10,8%
An Angel’s Choice (천사의 선택) 2 aprilie – 12 octombrie 2012, 140 de episoade, în rolurile principale Choi Jung Yoon, Jung Sung Woon, Yoon He Suk şi Go Na Eun. Ratingul maxim al unui episod: 18%
Dangerous Woman (위험한 여자) 10 octombrie 2011 – 30 martie 2012, 124 de episoade, în rolurile principale Go Eun Mi, Kim Jung Hyun, Hwang Bo Ra şi Yeo Hyun Soo. Ratingul maxim al unui episod: 15%
Arang and The Magistrate (아랑사또전) 15 august – 18 octombrie 2012, 20 de episoade, în rolurile principale Shin Min Ah, Lee Jung Ki, Yun Woo Jin şi Hwang Bo Ra. Media de rating: 14,3%
I do, I do (아이두 아이두) 30 mai – 19 iulie 2012, 16 episoade, cu Kim Sun Ah, Lee Jang Woo, Park Gun Hyung şi Lim So Hyang în rolurile principale. Rating mediu: 9,3%
The King2Hearts (더킹 투하츠), 21 martie şi 24 mai 2012, 20 de episoade, cu Ha Ji Won, Lee Seung Ki, Lee Yoon Ji şi Jo Jung Suk în rolurile principale. Rating mediu: 12,2%
The Moon Embracing the Sun (해를 품은 ), 4 ianuarie şi 15 martie 2012, 20 de episoade, în rolurile principale Han Ga In, Kim Soo Hyun, Jung Il Woo şi Kim Min Seo. Rating mediu: 32,9%
Can’t Live Without You (그대없인 못살아), 28 mai şi 16 noiembrie 2012, 110 episoade, cu Kim Hae Sook, Joo Hyun şi Park Eun Hye în rolurile principale. Rating mediu: 9,7%
Just Like Today (오늘만 같아라), 21 noiembrie 2011 – 18 mai 2012, 128 de episoade, cu Han Groo, Lee Jae Yoon, Kim Gab Soo şi Kim Mi Sook în rolurile principale. Ratingul maxim al unui episod: 14%
Feast of The Gods (신들의 만찬), 4 februarie şi 20 mai 2012, 32 de episoade, cu Sung Yu Ri, Joo Sang Wook, Lee Sang Woo şi Seo Hyun Jin în rolurile principale. Media de rating: 16,1%
Dr. Jin (닥터 ), 26 mai şi 12 august 2012, 22 de episoade, cu Song Seung Heon, Park Min Young, Lee So Yeon şi Kim Jae Joong în rolurile principale. Media de rating: 12,7%
May Queen (메이퀸), 18 august – 23 decembrie 2012, 38 de episoade, cu Han Ji Hye, Kim Jae Won, Jae Hee şi Son Eun Seo.
Golden Time (골든타임) 9 iulie – 25 septembrie 2012, 23 episoade, cu Lee Sun Gyun, Hwang Jung Eum, Lee Sung Min şi Song Sun Mi. Media de rating: 13%
Lights and Shadow (빛과 그림자), 28 noiembrie 2011 şi 3 iulie 2012, 64 de episoade, în rolurile principale Ahn Jae Wook, Nam Sang Mi, Lee Pil Mo şi Son Dam Bi. Media de rating: 15,7%
Standby (스탠바이), 9 aprilie – 5 octombrie 2012, 113 episoade, cu Ryu Jin, Lee Ki Woo, Ha Suk Jin şi Jung So Min. Varf de rating: 6,9%
The Thousandth Man (천번째 남자), 17 august – 12 octombrie 2012, 8 episoade, cu Kang Ye Won, Lee Chun Hee şi Hyo Min. Rating mediu: 4,6%

Serialele de la SBS nu s-au descurcat excepţional anul acesta, iar cele între 16 şi 24 de episoade, care în general cuceresc publicul nu s-au evidenţiat foarte tare. Câştigător la ratinguri a fost A Gentelman’s Dignity, dar cel care a fost cel mai îndrăgit a fost Rooftop Prince. Chiar dacă ratingul lui a fost modest, serialul a fost premiat cu “Excellent Korean Drama” la cea de-a 7-a ediţie a premiilor Seul International Drama Awards.


A Gentelman’s Dignity şi Rooftop Prince

Fashion King şi Ghost, ambele cu 20 de episoade au înregistrat 11,5%, respectiv 12%, cifra media a ratingului; la fel ca primul şi Dummy Mommy. Faith a fost un serial popular, iar Take Care of Us Captain a avut un rating sub 10%. Unul din serialele care a surprins plăcut a fost History of Salaryman (17%), iar actriţa din rolul principal a ales un rol şi în King of Dramas.
Fashion King şi Ghost

History of Salaryman şi The King of Dramas

SBS

A Gentelman’s Dignity (신사의 품격), 26 mai – 12 august 2012, 20 de episoade, cu Jang Dong Gun, Kim Ha Neul, Kim Soo Ro şi Kim Min Jong. Rating mediu: 20%
Faith (신의), 13 august – 30 octombrie 2012, 24 de episoade, cu Lee Min Ho, Kim Hee Sun şi Lee Philip. Media de rating: 11%
The King of Dramas (드라마의 제왕), 5 noiembrie 2012 (încă nu s-a încheiat), 16 episoade, cu Jung Ryeo Won, Kim Myeong Min, Choi Si Won şi Oh Ji Eun.
History of Salaryman (샐러리맨 초한지), 2 ianuarie – 13 martie 2012, 22 de episoade, cu Jung Ryeo Won, Lee Bum Soo, Jung Gyeo Won şi Hong So Hyun. Media de rating: 17%
Fashion King (패션왕), 19 martie – 22 mai 2012, 20 de episoade, cu Yoo Ah In, Shin Se Kyung, Lee Je Hoon şi Kwon Yuri în rolurile principale. Un rating mediu de 11,5%
Ghost (유령), 30 mai – 9 august 2012, 20 de episoade, cu So Ji Sub, Lee Yeon Hee şi Uhm Ki Joon. Rating mediu: 12%
Rooftop Prince (옥탑방 왕세자), 21 martie – 24 mai 2012, 20 episoade, cu Han Ji Min, Park Yoochun, Jung Yoo Mi şi Lee Tae Sung. Rating mediu: 11,6%
Take Care of Us Captain (부탁해요, 캡틴), 4 ianuarie – 8 martie 2012, 20 de episoade, cu Ji Jin Hee, Goo Hye Sun şi Yoo Sun. Rating mediu: 8,8%
Dummy Mommy (바보 엄마), 17 martie – 20 mai 2012, 20 de episoade, în rolurile principale Kim Hyun Joo, Ha Hee Ra, Kim Tae Woo şi Ahn Seo Hyun. Rating mediu: 11,5%
The Chaser (추적자), difuzat între 28 mai – 24 iulie 2012, 16 episoade, cu Son Hyun Joo, Kim Sang Joong, Lee Hye In şi Kim Do Yun. Rating mediu: 13,7%
Full House 2 (풀하우스TAKE2), 22 octombrie 2012 (încă nu s-a încheiat) 16 episoade, cu No Min Woo, Hwang Jung Eum, Park Ki Woong şi Yoo Seol Ah.
To the Beautiful You (아름다운 그대에게), 15 august – 4 octombrie 2012, 16 episoade, cu Choi Seol Ri, Min Ho şi Lee Hyun Woo. Rating mediu 5,1%


Faith, To the Beautiful You, Dummy Mommy şi The Chaser

Serialele de 16 episoade, The Chaser, Full House 2 şi To the Beautiful You au avut ratinguri bunicele, mai puţin ultimul dintre ele.
Full House 2

Serialele family, de peste 100 de episoade îşi formează ca de fiecare dată telespectatori fideli care nu ratează niciun episod.
Live in Style, If Tomorrow Comes, My Daughter the Flower şi Tasty Life

Bride of the Sun (태양의 신부), 24 octombrie 2011 – 30 martie 2012, 112 episoade, cu Jang Shin Young, Jung Eun Woo şi Han Jin Hee.
Live in Style (폼나게 살거야), 17 septembrie 2011 – 11 martie 2012, 51 episoade, cu Ki Tae Young, Choi Soo Rin şi Son Hyun Joo. Ratingul maxim al unui episod: 14%


Bride of The Sun şi Still You

My Daughter the Flower ( 꽃님이), 14 noiembrie 2011 – 18 mai 2012, 131 de episoade, cu Jo Min Soo, Jin Se Yun, Kim Seung Wan şi Oh Young Shil. Ratingul maxim al unui episod: 20%
Still You (그래도 당신), 21 mai – 3 decembrie 2012, 124 de episoade, cu Shin Eun Gyung, Kim Seung Soo, Wang Bit Na şi Song Jae Hee. Ratingul maxim al unui episod: 21%
Five Fingers (다섯손가락), 18 august – 25 noiembrie 2012, 30 de episoade, cu Chae Si Ra, Joo Ji Hoon, Ji Chang Wook şi Jin Se Yun. Rating mediu: 11,4%


Five Fingers şi Take Care of Us Captain

Salamander Guru (도롱뇽도사와 그림자 조작단), 27 ianuarie – 30 martie 2012, 10 episoade, cu Oh Dal Soo, Min Ho şi Ryu Hyun Kyung.
Tasty Life (맛있는 인생), 28 aprilie – 23 septembrie 2012, 39 episoade, cu Im Chae Moo, Yoon Jung Hee, Yoo Da In şi Ryu Hyun Kyung. Rating mediu: 8,5%
If Tomorrow Comes (내일이 오면), 29 octombrie 2011 – 22 aprilie 2012, 51 episoade, cu Seo Woo, Go Doo Shim şi Ha Suk Jin. Rating mediu: 13,1%
Welcome Rain to My Life ( 인생의 단비),  2 aprilie – 31 august 2012, 106 episoade, cu Lee Da Hee, Ryu Sang Wook, Kim Hae In şi Shim Hyung Tak. Ratingul maxim al unui episod: 11%


Salamander Guru şi Welcome Rain to My Life

KBS

Postul Kbs a difuzat mai puţine seriale comparativ cu Mbc şi Sbs, cele mai îndrăgite fiind Gaksital, Nice Guy şi Unexpected You care a avut un rating mediu peste 30% şi care a şi primit premiul “Best Drama” la gala premiilor Korea Drama Awards 2012.


Gaksital

Big (), 4 iunie – 24 iulie 2012, 16 episoade. Cu Lee Ming Jung, Gong Yoo şi Suzy. Rating mediu: 8,6%
Haeundae Lovers (해운대 연인들), 6 august – 25 septembrie 2012, 16 episoade, cu Kim Kang Woo, Jo Yeo Jung, Nam Gyu Ri şi Jung Suk Won. Rating mediu: 9,5%


Big şi Haeundae Lovers

Love Rain (사랑비), 26 martie – 29 mai 2012, 20 episoade. Cu Jang Geun Suk, Yoona, Hwang Bo Ra şi Lee Mi Sook. Rating mediu: 5,2%
Dream High 2 (드림하이 시즌2), 30 ianuarie – 20 martie 2012, 16 episoade. Cu Jin Woon, Kang So Ra, Park Ji Yeon şi Hyorin. Rating mediu: 7,5%


Dream High 2 şi Ohlala Couple

Ohlala Couple (울랄라 부부), 1 octombrie – 27 noiembrie 2012, 18 episoade, cu Kim Jung Eun, Shin Hyun Joon, Han Jae Suk şi Han Chae Ah. Rating mediu: 10,8%
Gaksital (각시탈), 30 mai – 6 septembrie 2012, 28 episoade, cu Joo Won, Shin Hyun Joon şi Jin Se Yun. Rating mediu: 16,9%
Nice Guy (착한남자), 12 septembrie – 15 noiembrie 2012, 20 de episoade, cu Song Joong Ki, Moon Chae Won şi Park Si Yeon. Rating mediu: 15,3%


Nice Guy şi Love Rain

I Need a Fairy (선녀가 필요해), 27 februarie – 27 iulie 2012, 100 de episoade. Cu Cha In Pyo, Hwang Woo Seul Hye şi Shim Hye Jin.
I’ll Give You the Stars and the Moon (별도 달도 따줄게), 7 mai – 2 noiembrie 2012, 129 episoade, cu Seo Ji Hye, Jo Dong Hyuk şi Go Se Won. Rating mediu: 25%


I’ll Give You the Stars and the Moon şi Just You

Just You (당신 뿐이야), 7 noiembrie 2011 – 4 mai 2012, 128 episoade, cu Han Hye Rin, Suh Joon Young, Seo Do Young şi Park Jung Ah. Rating mediu: 25%


The Equator Man şi Wild Romance

The Equator Man (적도의 남자), 21 martie – 24 mai 2012, 20 episoade, cu Uhm Tae Woong, Lee Jong Hyuk, Lee Bo Young şi Im Jung Eun. Rating mediu: 12,4%
Wild Romance (난폭한 로맨스 ), 4 ianuarie – 23 februarie 2012, 16 episoade, cu Lee Dong Wok, Lee Si Young şi Jessica Jung. Rating mediu: 5,4%
Unexpected You (넝쿨째 굴러온 당신 ), 25 februarie – 9 septembrie 2012, 58 episoade, cu Kim Nam Joo si Yoo Joon Sang. Rating mediu: 33,3%

I Need a Fairy şi Unexpected You

Celelalte posturi tv, mai puţin cunoscute unora dintre noi, au difuzat la rândul lor un număr important de seriale.

tvN
Postul tvN a difuzat anul acesta 10 seriale, dintre care cele mai populare au fost Queen Inhyun’s Man, Reply 1997 şi Shut Up Flower Boy Band.

Queen Inhyun’s Man (18 aprilie – 7 iunie 2012, 16 ep.)

21st Century Family (11 Martie – 29 aprilie 2012; 8 ep.);
Yellow Boots (27 februarie – 30 august 2012; 108 ep.);
The Wedding Scheme (2 aprilie – 22 mai 2012 16 ep.).

I Need Romance 2 (20 iunie – 9 august 2012, 16 ep.);
Shut Up Flower Boy Band (  30 ianuarie – 20 martie 2012, 16 ep.);
Reply 1997 (24 iulie – 18 septembrie 2012, 16 ep.)

The 3rd Hospital (5 septembrie – 8 noiembrie 2012, 20 ep.);
I Love Lee Tae Ri (28 mai – 17 iulie 2012, 16 ep.);
Twelve Men in a Year (15 februarie – 5 aprilie 2012 16 ep.)

jTBC
A Wife’s Credentials (29 februarie – 19 aprilie 2012, 16 ep.);
Happy Ending (23 aprilie – 16 iulie 2012, 24 ep.).

Syndrome (13 februarie – 17 aprilie 2012, 20 ep.);
I Live in Cheongdam Dong (5 decembrie – 3 august 2012,170 ep.)

Love Again (25 aprilie – 14 iunie 2012,16 ep.);
When Women Powder Twice (5 decembrie – 7 martie 2012, 65 ep.);
Beloved (27 iunie – 16 august 2012,16 ep.)

Channel A
Bachelor’s Vegetable Store (21 decembrie – 8 martie 2012, 24 ep.);
Panda and Hedgehog (18 august – 7 octombrie 2012, 16 ep.)

Color of Woman (5 decembrie – 7 februarie 2012, 20 ep.);
The Strongest K-POP Survival (19 martie – 1 mai 2012, 14 ep.)

Goodbye Dear Wife (7 mai – 10 iulie 2012, 20 ep.);
Immortal Classic (17 martie – 20 mai 2012, 20 ep.);
Heaven’s Garden (3 decembrie – 11 martie 2012, 30 ep.)

Alte posturi tv

MBN
Bolder by The Day, Vampire Idol, Can Love Become Money, What’s Up?, Come, Come, Absolutely Come şi Suspicious Family.

OCN
Hero, Special Affairs Team TEN şi Vampire Prosecutor 2

CSTV
Korean Peninsula Operation Proposal Saving Mrs. Go Bong Shil şi Stroke of Luck.

Care este drama voastră preferată de anul acesta, şi care seriale credeţi că vor fi marile câştigătoare la galele de premiere din 30 decembrie?

Surse: Koreandrama.org, Dramawiki

Despre Ana-Maria Ruse [KF]

Ana-Maria Ruse [KF]

Browse Archived Articles by Ana-Maria Ruse [KF]

116 comentarii

There are currently 116 comentarii on 2012 K-Drama Review. Perhaps you would like to add one of your own?

  1. Multumesc pentru recapitulare, Ana! Eu as vrea sa-l vad TheKing2Hearts, Rooftop Prince (actritele mele preferate nr. 1 si 2), The Moon embrancing the Sun (ca sa aflu de ce a avut un rating asa de mare), Feast of Gods (pentru gastronomia Coreei), Arang and the Magistrate (pentru ca prelucreaza o legenda coreeana)…as vrea sa-l vad pe toate! Sper ca si cei de la Tvr citesc recenzia, si mai gasesc idei pentru difuzare :)

    • Din cele 5 pe care iti doresti sa le vezi, eu am vazut 3 :) Ii tin pumnii lui Ha Ji Won, sper sa castige, si ea si serialul ei. Cu siguranta ca Moon Embracing the Sun va lua multe premii…

    • SI IO AM VAZUT 3 DIN CELE 5 SPECIFICATE DE TINE!

  2. Cat despre galeriile de premii…nu stiu de ce, dar favoritii mei niciodata nu coincid cu celor care impart premiile :)) Sper ca Ha Ji Won sau Han Ji Min sa castiga un premiu.

    • *galele de premii scuze

  3. Nu ma pot lauda decat cu 8 seriale vazute din toate cele enumerate :)

    • Numai 8? :) da, fac foarte multe seriale, nu am socotit, dar aici ai amintit in jur de 40 (cred ca totusi ma apuc de numerat). Sincer imi lipsesc serialele noi, nu stiu ce va fi difuzat dupa Kim Suro pe Tvr, dar sper sa fie unul din cele amintite de mai sus. Sau daca vor redifuza un serial mai vechi, macar sa fie Kingdom of the Wind, as vrea sa-l revad inca o data.

      • Da…dar mai am in desfasurare inca 3, dar nu sunt enumerate aici, pt ca se vor termina in 2013, asa ca le voi trece in review-ul din 2013 :)

        • E vorba de The Great Seer, Horse Doctor si King’s Dream :)
          Si eu imi doresc sa difuzeze ceva nou la Tvr…

          • Dintre aceste trei pe mine ma tenteaza Horse doctor, pentru tema aleasa si pentru Lee Yo Won. Tie iti place?

          • Da, foarte mult :)

  4. Am subestimat MULT numarul serialelor, sunt in total 87 de seriale, pe parcursul acestui an!

    • In principiu da, desi s-ar putea sa fie cateva pe care le-am omis…

  5. Multumim ana…impresionant numarul lor…dar si economia lor…si nu mai zic de cate ai vizionat tu…felicitari!
    Iti doresc Sarbatori fericite..!!!
    …si poate ne divulgi si noua ce se inatampla cu conducerea dela Blog…iar este o mutenie …putin suspecta…totusi…secretomania asta este daunatoare…

    • Multumesc! Sarbatori fericite doresc si eu tuturor :) Nu stiu, cred ca sunt toate ft ocupate, si eu sunt la fel, de asta am si scris atat de rar in ultima vreme…Stiu ca multe dintre fete sunt ft ocupate….

    • Nu e nicio secretomanie :)

      • In general ,draga ana…viata nu se desfasoara la intamplare,asa ca daca urmau 2 luni de program incarcat…puteam fi anuntati…poate si numai din…
        dar asa,din pacate s-a pierdut esenta …si s-au formate alte grupuri de discutii…numai prieteniile au ramas mai vizibile pe acest blog si persoane extrem de atasate…ce spuneti voi…meritam un pic de atentie…?

        • la conducere ma refer…si nu la cei care scriu recenzii si carora le multumesc !

        • Nu stiu ce sa zic…

  6. Din toate serialele pe care le-ai prezentat Ana , eu nu am vazut decat cateva.
    Mii de multumiri pt recenzia minunata!

  7. Pe mine ma deranjeaza cel mai mult tacerea Carinei… Oare a plecat din nou in Coreea? Ce bine ar fi pentru ea de-as fi asa… :)
    Da, aceasta perioada a anului e destul de incarcata, elevii si studentii cu examenele, noi cu slujba si toti cu pregatirile de Craciun. Va doresc si eu Sarbatori fericite!

    • Desi pe mine ma cam deranjeaza ca de la inceputul lunii noiembrie se tot aud cantece de craciun in toate magazinele (oricum nu sunt fana Jingle Bells :) ) Totul in timpul potrivit, ca palaria de paie!

    • Vorbeam de lup si iata lupul :))

      • :)))

  8. Mulţumim Ana pentru această recenzie frumoasă şi foarte detaliată, wow… au fost foarte multe seriale anul acesta dintre care eu am văzut doar 3 : Rooftop Prince, Queen Inhyun’s man şi Take Care of us Captain şi toate mi-au plăcut enorm. Mi-ar plăcea să văd King2heart, God of War, Arang and the Magistrate, Faith, Dr. Jin astea istorice mai mult dar şi celelante aş vrea să le văd. Coreeni produc foarte multe seriale pe an şi toate sunt de calitate :)

  9. bun gasit… uite ca nu e mutenie pe blog… eu am lipsit ceva vreme pt ca am avut un proiect care mi-a ocupat tot timpul, dar acum sunt “back in business”…
    mi-a fost tare dor de voi… in curand ma apuc din nou de scris :)

    mersi Ana pt recapitulare… eu am vazut o parte dintre seriale… pe cale care au avut mare succes, dar mai am o lista foarte lunga cu cele pe care vreau sa le vizionez… Liliko, din cele enuntate de tine, majoritatea sunt deja traduse in romana si le gasesti pe net

    • Iata, a sosit copilul pierdut! Buna Carina, mi-ai lipsit mult! Astept noile tale proiecte cu nerabdare!
      Stiu ca sunt traduse serialele in romana si gasesc pe net, dar eu am numai net pe tel, si pot sa vad numai pe youtube, si e atat de mic ecranul ca ma stric ochii :) Oricum vizionarea pe televizor e mai interesant, si daca
      mai avem si rezumate, si putem si comenta cu ceilalti fani…e o impresie total diferita!

    • Si eu as avea destule pe care imi doresc sa le urmaresc, dar va fi greu…

    • :))))))

      welcome back !!!

    • La buna vedere,au trecut alegerile si ma intrebam ,cand?

  10. Liliko, as fi vrut eu sa plec in Coreea, dar n-a fost asa… am fost doar o saptamana la Budapesta, la Centrul Cultural Coreean, cu ocazia unui Festival de film… am fost acolo intr-un schimb de experienta… sper sa scriu intr-o zi despre asta :)

  11. pana atunci…. la Craiova, maine sarbatorim un an de la infiintarea clubului… sper ca vremea de afara sa nu-i impiedice pe fani sa vina la intalnire

    • La multi ani clubului din Craiova! Sper sa ne dezghetim un pic pana maine, si la voi e atat de frig?

      • Cred ca e frig peste tot, in toata tara…si aici in vest e ger.

    • Carinaa… Nu te-am văzut de mult prin palat, La mulţi ani clubului din Craiova :))

      • multumesc frumos… pe la noi azi au fost -10 grade

        • În Suceava la noi au fost -17 grade.

        • In galati sant -11 grade si zapada din belsug,dar nu ma plang,suport frigul mai bine decat caldura de peste vara!

    • La multi ani Clubului si tie care ai pus prima caramida si ai baut primul pahar de soju !

      • multumesc in numele tuturor fanilor craioveni
        sa dea Domnul sa sarbnatorim multi ani de aici inainte

  12. Cu Kim Soo Ro la ce episod s-a ajuns? Sa stiu si eu cat mai dureaza pana anunta Tvr-ul ce va urma dupa…sper sa nu mai faca prostia de a da in reluare.

    • Acum se difuzeaza episodul 25, intre doua comentarii ma uit si eu la el :)

      • Atunci mai sunt 7 episoade daca nu ma insel…

    • Stie cineva ce are in plan TVR1,pe viitor?

      • Sper sa fie ceva bun si nu reluare, ca e plitisitor deja cu “lectia de coreeana reluata”. Dar Tvr merge rau, noi ca si tara nu mergem tare bine, trebuie sa schimbam ceva spre binele nostru.

  13. Eu mă uit la Cain şi Abel care e superb şi în pauză mai mă uit la Kim Suro, sper şi eu să dea ceva nou după Kim Suro :)

    • Stiu l-am vazut deja! SJS este demential!hi hi hi-cu galeata-n cap!

      • Scena aia e super, mai ales că am văzut nişte pătrăţele… SJS face un cuplu foarte frumos cu Ha Ji Min :))

      • Asa este,asa este…vin si eu cat pot de repede….eu sunt putin cam curioasa in privinta sfarsitului…..vreau sa stiu daca va fi sau nu happy ending, dar tot nu vreau sa stiu chiar de pe acum, imi place suspansul.
        Livia, poate in ziua cand se va difuza ultimul ep ne spui si noua daca e sau nu happpy end.

    • Eu am vazut “Cain si Abel”, ce-i drept nu pe Euforia Tv si mi-a placut, dar tare mult as vrea sa se difuzeze “What Happened in Bali”. Super serial!

      • Nu mi se pare atat de grozav,abia am reusit sa ajung la ep12,e cam plictisitor ,ma uit pentru actori nu pentru actiune!

      • What happened in Bali e genial! Sper sa-l difuzeze.

  14. Va recomand Gaksital, absolut magnific, Shut Up Flower Boy Band, History of Salaryman iar pentru cei cu stomacul rezistent Special Affairs Team Ten. Din cele 87 seriale mentionate am vizionat 19 si vreo 6 incepute dar din pacate m-au plictisit astfel am renuntat sa le mai vad, multe dezamagiri dar si cateva bijuterii…in orice caz pentru mine serialul anului a fost Gaksital!!!

    • Ohhh, ai vazut o multime de ele :) Am auzit multe lucruri bune legate de Gaksital, dar n-am reusit sa ma apuc de el :D History of Salaryman e genial, bun de ras cu lacrimi :))

    • Din Bridal mai am 3 episoade si gata!

    • Este intradevar o revelatie acest film,care te tine cu sufletul la gura de la inceput la sfarsit! Iubesti si urasti personajele cu o intensitate greu de descris!

      • Asa am auzit de la multe persoane :)

  15. Desi am vazut o gramada din aceste filme ,constat cu stupoare ca mai exista o alta gramada mult mai mare din care nu am vazut ,nimica ,nimicuta! Nu cred ca am sa reusesc vreo data sa vad tot ce apare si ce ma intereseaza! Nici nu apuci sa citesti toata lista cu filme si constati ca deja a mai aparut unul nou! E grele tare cu asa multitudine de filme!

    • Da, o gramada mare de tot :)))

  16. Gramada vazuta contine cam 10 filme,nu e mult ,dar ,daca timpul este atat de zgarcit cu noi,ce putem face? Ne orientam dupa prioritati si gen!

  17. Ce de lume!!!!!
    Carina, ce bine ca te-ai intors! Ne era foarte dor de tine!

  18. La Multi Ani Clubului din Craiova,Carina!!!!
    La cat mai multe proiecte frumoase !!!

    • multumesc
      sa speram ca anul ce vine vom face mai multe proiecte si mai frumoase

  19. Eu am vazut cateva seriale din cele scrise de tine, Ana, in articol. Recunosc ca ma atrag mai mult serialele scurte si eventual cele istorice,dar nu cele de familie. Sunt tare curioasa ce vor face preferatii mei din acest an la premii: Nice Guy, TK2H si RP. Oricum galele se tin de corporatii, asa ca raman de vazut cine ia premiul mare la cele trei mari corporatii.
    Si cu acest articol s-a dezghetat blogul. Pt ca era prea multa monotonie aici.
    Daca nu ne mai “auzim”, va urez “Sarbatori Fericite!” tuturor!

    • Desigur, fiecare post de televiziune va avea propriile gale. Daca mi se permite, am sa fac niste predictii, la gala MBC marea castigatoare la premii va fi fara indoiala Moon Embracing the Sun, dar sper ca si King2Hearts sa acapareze ceva…La SBS Rooftop Prince cred ca va colecta ceva premii, poate si Gentelman’s Dignity. La KBS Nice Guy si Gaksital sigur pleaca acasa cu premii :) Cred ca predictiile mele nu-s mare scofala, sunt predictibile, nu? :P

      • Eu tot asa cred ca si tine, dar putem avea surprize. :)

        • Orice e posibil :)

    • Sarbatori fericite tuturor :)

  20. Mă bucur nespus că s-a mai adunat lume că era parcă prea linişte prin palat :))

  21. Am si eu o intrebare….Sorina,un user , a scris la rezumatul serialului Regele Gwanggaeto despre stirea ca la summitul ONU ,care se tine la Dubai….. tarile cu regim autoritar fac presiuni pt impunerea controlului guvernamental asupra intternetului printr-un tratat international.
    Consecinte: net mai scump, functionare mai proasta.
    Si acum intrebarea:Ne va afecta si pe noi cei de pe site? Ne va fi interzis sa comentam? …Daca da, atunci va trebui sa ne desfintam contul de pe site? Cum?

    Pt ca sa intelegeti ce am vrut sa spun,va dau link-ul de la rezumat, unde Sorina ne-a dat stirea http://koreafilm.ro/blog/2012/10/regele-gwanggaeto-cel-mare-episodul-32/

  22. Multumesc pentru review, God of War merita mai multe premii! Ar incalca drepturile omului!

    • Sa vedem, pana acum nu a luat nimic, ca nu avea cum…

  23. Ce parere aveti de Voyo?

    • Nu stiu, nu urmaresc…

  24. Nu merita 0.01 lei!

  25. Din lista am vazut 18 seriale si mai am de terminat 2seriale. Dintre toate cel mai mult mi-a placut Nice Guy, Gaksital si Ghost. In schimb abia astept Iris 2 care va aparea pe 13 feb..

    • Ohhh, ft multe, ne-ai devansat pe toti :P Si eu astept Iris2 cu nerabdare, mai ales ca am terminat Iris de cateva zile :)

  26. Imi permit sa va mai recomand si School 2013, o radiografie cutremuratoare a situatiei elevilor din Coreea si as putea sa adaug, din proprie experienta, cu aceleasi probleme ne confruntam si noi. Deocamdata au fost difuzate doar primele 4 episoade dar merita!

    • Da, din trilogia School :)

  27. Greu sa alegi numai o singura drama. Gaksital, care pe mine m-a captivat inca de la inceput, are o actiune care se succede cu repeziciune incat nu ai timp sa te plictisesti, iar personajele daca le iubesti la inceput este posibil sa le urasti la sfarsit si viceversa , insa nu vreau sa spun mai multe ca sa nu fiu acuzata de spoiler. Si Nice Guy sau Moon That Embrace The Son se pot situa lejer pe locurile fruntase. Sunt si multe alte drame care la ei nu au avut ratinguri ridicate insa la noi au avut un succes nebun, au fost chiar “delicioase”. Multumim pentru review

  28. eu am vazut 7 din cele prezentate, dar preferatul meu e rooftop prince…si faith a fost dragut dar cel care m-a facut sa plang a fost rooftop prince. parc yoochun e o dulceata, el si lee minho :x

  29. OOo…..eu am vazut ceva anul acesta! :P Am vazut Love Rain la zi, Rooftop Prince la zi, Dr Jin, Fashion King, To the Beautiful you la zi, NICE GUY la zi. Mai am cateva pe lista. Momentan sunt fana a variety show-urilor: Sunt la al 4lea cuplu la WE GOT MARRIED, am urmarit sezonul 2 din FAMILY OUTING si acum sunt la ep 12 din RUNNING MAN <– genial! :D In plus, am inceput si Heartstrings, care este destul de fain, si mai ales imi implinesc crush-u pentru Yonghwa, solistul din CN Blue :X :X <– una dintre cele mai bune voci masculine tinere! si o trupa cu unele dintre cele mai bune concerte live!

    • Daca tot urmaresti emisiunile de divertisment din Coreea iti recomand si 1Night 2Days de pe KBS!

  30. Mai am de urmarit Gakistal si The Moon E T Sun, I Do i do, Dream High 2 si Big si o gramada altele =)) In Ghost joaca cumva actorul din Cain si Abel? So Ji Sub sau ceva de genul? IL ADOR! :X

    • Da, joaca SJS in Ghost, si mi se pare ca el are rolul principal.

    • Ai o lista impresionanta :)

    • da. joaca SJS si e supeeeeer
      trebuie sa vezi serialul

    • DAAAAAAAAAAAAAAAAA! Si eu!

  31. Bună tuturor, cum e vremea pe la voi? La mine viscoleşte, bate vântul şi e un friig… Brrrr :))

    • la mine e frig… a mai nins putin azi-noapte

  32. La mine ploua in draci,a topit aproape toata zapada ,dar aluneci foarte tare!

  33. Ati aflat cumva, ce serial va fi difuzat dupa Kim Suro? Sunt foarte curioasa….:)

    • Eu nu stiu nimic, sunt la fel de curioasa ca si tine :)

      • E posibil ca in timpul sarbatorilor sa fie un program special si numai in ianuarie sa se inceapa noul serial…asta e numai presupunerea mea

        • ….ar fi pacat….

        • Lil,daca ai dreptate,am sa-ti umplu chiloteii cu multa zapada!

          • Multumesc mult Livia, dar nu am nevoie de zapada, am la mine destule, mai bine iti trimit si tie, ca daca s-a si topit acolo… :))

  34. Da…dar cred ca un serial dintre cele amintite de mai sus ar fi un cadou de Craciun minunat!

  35. Ar fi frumos daca ar difuza Moon Embracing the Sun sau God of War(parerea mea)

    • Imi place cum gandesti pentru varsta ta!

  36. mie mia placut anul acesta filmul “Love rain”, mia placut de Jang Geun Suk cum a jucat, in concluzie miau placut toti actorii din acest film ………..

  37. Buna,fetelor!
    Tocmai m-am uitat in programul tv si am vazut ca de pe 28 decembrie la 17:30 pe Euforia incepe Ghost!! Am vazut ca se vorbea mai sus despre acest serial si am zis sa va spun, in caz ca deja nu stiati :)
    Sarbatori fericite!!

    • abia astept ! serialul meu favorit

  38. Salut , foarte interesanta recenzia si lista filmelor . Actualmente pe KBS , pe UPC c 712 in Buc eu vad acum miercuri si joi dimineata la 8 si reluare seara la 22 sau 23 , filmul JEON WOO CHI -numele personajului pozitiv, un serial istoric la palat ( nu m-am lamurit perioada dar cred ca este in Shilla ). Mi se pare pina la ep 4 destul de interesant ca abordare fantastica si filmari “zburate -gen chinez ” , cu personaje cu puteri magice si actori cunoscuti deja . Interesant este ca unele expresii speciale ale tipurilor de “puteri magice si efectele lor “sint traduse explicativ si pentru coreenii moderni !!!
    Azi , joi la ora 700-800 difuzeaza documentare ISTORICE foarte profesioniste . Azi a fost despre uluitoarea tehnica de arte martiale coreene – ARCHERY _ trasul cu arcul in 7 tehnici -cu tipurile de sageti unicat , calare. pozitii, formatii de lupta si BATALIILE renumite cind au invins JURCHENI, JAPONEZI si CHINEZI Frumusetea era documentarea bazata pe cronici scrise si pe suluri de scene pictate ale intregii desfasurari de formatii si pictograme d ecalareti cu arc . Se numeste CONVERSATIONS WITH THE PAST – Convorbiri cu trecutul – iar moderatorul este un specialist care s-a deplasat si pe terenul de azi unde profesionisti ale luptelor refac tehnicile cu arme realizate antic . Superb.
    Cu ocazia unui alt documentar am aflat si d ece Cavaleria coreeana este denumita Armata Celesta sau a cerurilor : CAII erau din rasa CAII CELESTI_AI CERURILOR adusi de imparatul Chinei ca tribut de razboi din EST DIN TURKMENISTAN unde sint crescuti de nomazii din muntii peste 3000m -foarte rapizi si rezistenti la drumuri lungi, la razboi etc si sint valorosi soi azi sub aceasta denumire .
    Un alt documentar-serial pe care l-am vazut doar cca 10 episoade a fost DREAM OF AN EMPEROR despre tineretea lui CHUNCHU si YUSHIN , DEOKMAN care printesa a fost obligata de tatal ei sa se marite pentru regat cu un var batrin (care moare)si inceputul luptelor de unificare cu BAekje si aliantele lui Chunchun cu Japonia si China ca sa atace GOGURYEO impreuna cu TANG si Baekje . Actorul lui Chunchu era cel din DAE JO YOUNG. Ce mi s-a parut interesant era COMENTARIUL ISTORICILOR d ela inceput asupra personalitatii lui Chunchu care a fost considerat de sute d eani un rege traqdator care s-a aliat cu Tang si Japonia contra tarii sale dar acum , in optica istorica moderna este considerat un inainte vazator caci a pus diplomatia acordurilor cu marile puteri dusmane in slujba visului de unificare a celor trei regate . S-a facut prin tratatele sale si aparenta tradare unirea prin forta armata a regatelor – Visul imparatului Shillei si deci a Koreei de azi !!! SA NU UITAM CA ASTAZI AVEM UN MOMENT DE ISTORIE A KOREEI —AU ALES O FEMEIE PRESEDINTE A KOREEI-DNA PARK GEUM NYE -FIICA fostului presedinte Park (1961)asasinat ,si toata Asia este uimita caci Koreea nu a avut o femeie sef de stat din sec 9 ( de al Deokman cred ) . Sintem martori la istorie . Eu urmaresc pe cctv si kbs comentariile si analizele . Va doresc Craciun cu bucurie si Anul 2013 cu belsug si s a ne pregatim in 9 februarie de Noul An asiatic cu festivalurile pentru Sarpele de Apa .

    • Serialele pe care le-ati mentionat, Jeon Woo Chi, Dream of Emperor, plus altele, nu se regasesc in recenzie, deoarece se vor finaliza in 2013, asadar le voi aminti la recenzia de sfarsit de 2013 :) Si eu urmaresc Dream of Emperor, am si scris putin despre el, eu am ajuns la ep 18, si serialul e ft ft interesant :)
      In ceea ce priveste presedinta Coreei, n-am stiut rezultatul, stiam ca sunt alegeri, dar n-am urmarit. E ft surprinzator ce s-a intamplat, dar cred ca e intradevar istorie. Coreea a mai avut femei sef de stat si dupa Deokman, a fost verisoara ei, regina Jindeok, care i-a urmat la tron. In Dream of Emperor ea este sotia regelui Jinpyeong, tatal lui Deokman.

  39. Favoritele mele de anul acesta:
    1-Rooftop prince
    2-The Moon Embracing the Sun
    3-Feast of the gods
    4-Reply 1997
    5-Unexpected You
    merita vazute
    Nice guy
    gakistal
    wild romance

  40. Presupun ca va aparea pe site recenzii/articole despre galele de la cele 3 companii mari din Coreea de Sud, dar din cate am vazut eu au fost si surprize. Cea mai ciudata gala a fost a celor de la MBC. La KBS s-a intamplat cam cu ma asteptam si la SBS doi actori frumosi si dragi mie au luat premii bune.

    • La multi ani! Cecila sunt de acord cu tine si eu as vrea sa vad pareri privind galele de premiere si DA premierea de la MBC mi s-a parut cea mai urata gluma de sfarsit de an. Nici daca ma pui pe scaunul de tortura coreean nu pot sa le accept “marile premii ” pe anul 2012. Ana, tare as vrea sa-ti cunosc opinia…

    • Da, vom publica articole despre ele. Primul apare duminica, cel cu gala MBC, veti afla atunci parerea mea, si dezamagirea mea.

      • @ Andreea: La multi ani Andreea! Ai dreptate, dar …..
        @ Ana: ma gandeam eu ca vei fi dezamagita, de fapt multa lumea a fost si a fost al doilea an ciudat la MBC. Am impresia ca ei sunt varianta TVR-ului, care uneori o da super tare in bara.

  41. Eu am “pariat”pe Park Yoo Chun,Soong Joong Ki si Moon Chae Won(ii ador pe toti si pe multi alti actori) si ma bucur ca am avut dreptate.Park Yoo Chun a fost cel mai premiat actor(SBS-in Rooftop Prince-pr.Excelance Awards,pr.de popularitate,pr.Best Couple cu Han Ji Min si locul1 in Top10 Stars,iar la MBS pr.Excelance pt.rolul din “I Miss You).Pentru mine Nice Guy(KBS) a fost cel mai bun serial,iar actorii Soong Joong Ki si Moon Chae Won au luat aceleasi premii(Top Excelance,pr.de popularitate si Best Couple).Sant tineri,frumosi,f.talentati,sant “pe val”acum si ma bucur enorm pt.ei!Ar fi f.multe de spus dar sigur draga Ana-Maria ne vei face o recenzie la fel de documentata.Spor la scris!!!

  42. Am vazut l4 filme in intregime .Am vrut ca TK2H sa fie mai apreciat si in special favoritii mei Ha Ji Won si Lee Seung Ki ,dar …asta e! Imi pare bine pentru Park Yoo Chun ,imi place mult in I Miss You! Mi-au placut enorm cei trei copii actori premiati si momentul lor muzical ! Adorabili !

  43. Am urmarit serialele: Dr.Jin, Arang and The Magistrate, God of War si The Moon Embracing the Sun!

  44. Culmea, din cate super-productii a avut anul2012 ,eu am reusit sa le urmaresc doar pe cele preluate de romani,The moon embracing sun, God of war,The King2 Hearts, si May Queen…

Lasă un răspuns către ramonabv