DOKDO, o replică a Insulei Şerpilor

de Izidor Urian

Dokdo este un grup de 34 de insuliţe şi stânci, de origine vulcanică, apărut din spuma Mării Japoniei, cu peste 2,5 milioane ani în urmă. Se află la 92 de km de Insula Ulleung, care aparţine Coreei, şi la aproximativ 160 de km de Insula Oki, care aparţine Japoniei.
De-a lungul secolelor, insulele au purtat diferite nume, printre care: Dokdo şi Seokdo (Insulele de Piatră), Usando (Insulele statului coreean Usan), Sambongdo (Insulele celor trei Stânci), Gajido (Insulele Focilor) etc.

Necunoscând aceste denumiri, primii europeni ajunşi în zonă, ca marinari, vânători de balene sau exploratori, le-au dat nume noi. Astfel, în anul 1849, după ce balenierul francez Liancourt a explorat zona, au fost botezate „Stâncile Liancourt“, nume folosit chiar şi în zilele noastre în unele cărţi, manuale şi hărţi din Europa Occidentală.





Situate în zona de întâlnire a curenţilor calzi din sud cu cei reci din nord, insuliţele şi stâncile au fost permanent dăltuite şi şlefuite, căpătând, în cele din urmă, forme de o rară frumuseţe. Clima relativ blândă din zonă a creat un ecosistem unic, în care convieţuiesc 80 de specii de plante, 60 de păsări, insecte, balene şi peste 100 specii de peşti etc., motiv pentru care, în anul 1992, Dokdo au fost declarate monument al naturii.



Deşi nu sunt populate, nu au o viaţă economică proprie, iar suprafaţa lor este de numai 18,09 ha, problemele apartenenţei şi suveranităţii au constituit, mai ales în ultimii 100 de ani, subiecte de permanentă şi intensă dispută între cartografi, istorici şi, mai ales, între autorităţile din Coreea şi Japonia.

Argumentul lui „terra nullitus“
În cursul anului 2005, când s-au aniversat 60 de ani de la eliberarea Coreei de sub dominaţia de 35 de ani a Japoniei, disputele s-au înteţit. În luna martie, autorităţile locale nipone din provincia Shimane au hotărât ca data de 22 februarie să fie „Ziua Insulelor Takeshima“ (numele insulelor în limba japoneză).
Partea coreeană a reacţionat imediat şi dur. Ministrul de Externe al Republicii Coreea a declarat că disputele asupra insulelor Dokdo depăşesc relaţiile bilaterale, deoarece ele  privesc, în mod direct, integritatea şi suveranitatea teritoriului Coreei. În această situaţie – a avertizat el – noua doctrină a guvernului coreean faţă de Japonia ar putea include puternice contramăsuri, precum şi acordarea dreptului de acces pentru populaţia civilă coreeană care, până la acea dată, nu avea acest drept (pe insule se află numai o mică unitate militară de pază de coastă). La scurt timp, grupuri de sute de turişti au început să viziteze zilnic insulele. Tensiunea a crescut. S-a ajuns ca avioane militare de luptă coreene să fie ridicate în aer pentru a preveni ca avioane particulare şi militare de recunoaştere japoneze să se apropie de Zona de Apărare Aeriană a Insulelor.
Argumentele „juridice“ şi pretenţiile Japoniei privind dreptul ei asupra zonei se bazează, în principal, pe două fapte. Primul, că a deţinut, o perioadă îndelungată, „dreptul istoric“ asupra insulelor, iar al doilea, că insulele fiind „terra nullitus“ sau neocupate, ea avea tot dreptul să le încorporeze.

Această hartă din 1892 are diferite părți ale teritoriului japonez, colorate diferit. Prefectura Shimane, care astăzi pretinde jurisdicția asupra Dokdo, este marcată în portocaliu. Ulleungdo și Dokdo sunt lăsate goale (Fotografie prin amabilitatea Fundației de istorie a Asiei de Nord-Est).

Argumente, chiar şi japoneze, pentru apartenenţa la Coreea
„Încorporarea“ efectivă a avut loc abia la începutul secolului XX, în condiţii politice şi istorice cu totul deosebite. În urma războiului împotriva Chinei (1894-1895) şi a ocupării Taiwanului, iar apoi a victoriei în războiul cu Rusia (1904-1905), Japonia, stăpână pe sudul Manciuriei şi pe Insula Sahalin, se pregăteşte să ocupe Peninsula Coreeană. În februarie 1904, impune Coreei semnarea unui Protocol, iar în august, a unui Acord, prin care Coreea era obligată să accepte consilierea politică a Japoniei. Primele consecinţe ale „consilierii“ apar imediat. Astfel, în cursul unei întruniri ţinute în ianuarie 1905, guvernul nipon şi-a dat „acordul“ ca prefectura Shimane să „încorporeze“ grupul de insule Dokdo în teritoriul său şi, în consecinţă, „l-a informat pe guvernator”. Ca urmare, prin Ordonanţa Prefecturii Shimane din luna februarie 1905, insulele „Takeshima“ au trecut în stăpânirea Japoniei. Guvernul nipon a evitat – aşadar – să se implice public şi oficial la nivel de stat sau – cum am spune noi, românii – „a scos castanele din foc cu mâna Prefecturii Shimane“. Nu este exclus ca, procedând astfel, guvernul nipon să fi încercat să-şi ascundă primul pas al politicii de ocupare a întregii peninsule, moment care va avea loc cinci ani mai târziu, în 1910.

Argumentele cu care coreenii îşi susţin drepturile asupra Insulelor sunt numeroase, concrete şi extrem de variate. Iată câteva…
Numele “Marea de Est” a fost folosit timp de 2.000 de ani

Samguksagi (Istoria celor Trei Regate), relatează istoria statelor antice ale Coreei și numele de “Marea de Est”, a fost folosit atunci când sunt descrise evenimentele istorice care au avut loc în jurul anului 50 î.Hr.
Porţiunea de apă pe care coreenii au numit-o Marea de Est („Donghae” în coreeană) în ultimii 2.000 de ani este cunoscută ca Marea Japoniei, de multe alte țări. Dar, așa cum este indicat în cartea Samguksagi (Istoria celor Trei Regate, 1145), prima utilizare cunoscută a numelui de Marea de Est a fost în 37 î.Hr., anterioară numelui național Japonia, cu 700 de ani. Numele „Japonia” a fost prima oară folosit oficial în secolul al optulea.

Poziţia geografică
În plus, aceasta a fost mult timp o practică generală de a decide cu privire la denumirile geografice maritime, pe baza numelor de continente localizate în partea stângă. Pretenţia Coreei este că Marea de Est se identifică drept mare în partea estică a continentului eurasiatic, nu doar a Peninsulei Coreene.

Această hartă din 1892 nu include Dokdo în descrierea Prefecturii Shimane (Fundației de istorie a Asiei de Nord-Est).

Primele date cunoscute cu privire la apartenenţa insulelor apar în Letopiseţul celor trei Regate, scris în anul 1145, care consemnează că, în anul 512, în timpul domniei Regelui Jijeung, insulele Dokdo şi Ulleungdo aparţineau regatului coreean Shilla (Magazin istoric, nr. 12/2002). Numeroase precizări în acest sens se află şi în Analele mai multor regi coreeni, din perioada dinastiilor Goryeo (935-1392) şi Joseon (1392-1910).

La sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, aparteneţa insulelor la Coreea este dovedită şi printr-o serie de documente, cum ar fi numirea la 26 mai 1898 a unui „dogam“ (administrator) pentru zona insulelor Ulleungdo (din care face parte şi Dokdo). Doi ani mai târziu, prin decretul regal nr. 41, din 21 octombrie 1900, numele insulelor este schimbat în Uldo, iar noul lor administrator, Shim Heung-taek, este ridicat la rang de „Gunsu“ (prefect de judeţ).
În afara înscrisurilor şi hărţilor vechi pe care le are Coreea, există chiar şi în Japonia numeroase documente oficiale, cum ar fi un raport din anul 1877 al Ministerului de Externe, întocmit la cererea Ministerului de Interne, o hartă a Coreei editată în Japonia în secolul XVIII, păstrată în Biblioteca Congresului American, precum şi altele, care atestă apartenenţa grupului de insule Dokdo la teritoriul Coreei.

„Harta simplificată a periferiei Japoniei” desenată de Takahashi Kageyasu, un foarte cunoscut cartograf japonez, descrie regiunea mării situată la est de Peninsula Coreeană, ca „Marea Joseonului”

Voinţa politică de a le apăra
Discuţii aprinse în problema apartenenţei acestor insule au avut loc şi în procesul pregătirii textului Tratatului de pace cu Japonia, de la San Francisco (1947-1951). Potrivit unui document al Comandamentului Suprem al Puterilor Aliate, din 20 martie 1947, în Articolul 4 al primului proiect al Tratatului de pace, se cerea în mod explicit ca insulele să fie retrocedate Coreei. În acelaşi timp, într-un alt proiect de Tratat de pace, prezentat separat de Marea Britanie, pretenţiile Japoniei de suveranitate asupra Liancourt Rocks (Dokdo) nu sunt recunoscute. Ministerul de Externe nipon a căutat – inclusiv prin dezinformarea delegaţiei americane – o formulare care să dea insulele Japoniei, iar în caz de nereuşită, a vrut să excludă orice menţiune cu privire la apartenenţa lor. Astfel, textul final al Tratatului de pace, semnat la 8 septembrie 1951, nu mai face nici o referire la Insulele Dokdo. Lipsa unei asemenea menţiuni nu schimbă cu nimic istoria şi realitatea. Insulele au fost şi au rămas parte integrantă a teritoriului Coreei, pentru că autorităţile au ţinut cu dinţii de ele şi au ştiut să le apere la nevoie.

Nu pot să închei aceste rânduri fără să mă gândesc cu amărăciune, la fel ca şi mulţi cititori ai revistei, la o altă insulă, a „Şerpilor“ (Magazin istoric, nr.11/2004). Şi mai ales la uşurinţa şi iresponsabilitatea cu care autorităţile române ale acelor vremuri au oferit-o plocon tocmai celor care, de-a lungul vremurilor, ne-au rănit de mai multe ori trupul ţării, răni nevindecate până astăzi…

Explorarea insulelor Dokdo din Seul
În timp ce cea mai estică insulă a Coreei, Dokdo, împreună cu vecina Ulleungdo, a devenit o destinație din ce în ce mai populară pentru destinaţiile de călătorie, cei curioşi să vadă insula, pot obține acum o previzualizare în inima orașului Seul.
Muzeul Dokdo din Seul, care a fost deschis pe 15 septembrie, în districtul Seodaemun, invită vizitatorii să experimenteze peisajul frapant, precum și istoria naturală bogată a insulei.

„Muzeul Dokdo din Seul oferă vizitatorilor posibilitatea de a învăța despre Dokdo la prima mână“, a declarat Lee Ju-ho, Ministrul al Educației, Științei și Tehnologiei, la ceremonia de deschidere a muzeului. “Deschiderea sa este o realizare semnificativă.”
Înființat de către Fundația de istorie a Asiei de Nord-Est, muzeul adăposteşte exponate diverse, care prezintă istoria de 1.500 de ani a insulei, în plus față de floră si faună.
O sală 4D, de asemenea, oferă vizitatorilor un tur virtual subacvatic în apele care înconjoară Dokdo, în Marea de Est.
Vizitatorii pot face un tur al Muzeului Dokdo din Seul gratuit, de la 9 am la 6 pm, rezervările pentru vizitare trebuie făcute înainte de ora 3 pm și se pot face pe site-ul muzeului. Muzeul este închis în zilele de luni.

Surse: dokdo-takeshima.com, Korea.net