de Dorinela Popa
“Cel care n-a luptat niciodată nu a trăit niciodată”.
Shaw George Bernard
Voinţa unui om ca Prinţul Damdeok nu are limite când vine vorba de viaţă , de semenii săi, aşa că se aventurează pe un drum nesigur, fără cale de întoarcere. Deşi mânat de sentimente nobile, evadarea sa şi a sclavilor devine imposibilă pentru moment, căci acesta a fost doborât de Mu Gap. Un simplu gest l-a făcut pe General să îşi piardă echilibrul. Soarta sa părea să ducă spre o moarte nedemnă, dar a urmat ceva neaşteptat: o luptă între Damdeok şi Yeo Seokgae, cel din urmă fiind recunoscut ca expert în astfel de întreceri.
Liniştea din spatele cortinei se aşterne în inima Prinţului, dar trebuia să învingă pentru a supravieţui. În jurul său, oamenii fără suflet vedeau această întrecere ca pe un pariu al sorţii, căci până la urmă cât valorează viaţa unui sclav?
Din fericire, totul decurge bine pentru Prinţ, care, e mai presus de cuvinte, oferindu-le tuturor o lecţie de viaţă. Cuvintele sale sunt ca o gură de aer şi mai ales, de speranţă, pentru sclavi, care îl privesc acum ca pe un lider, un om care îi va salva.
Următoarele scene nu au nevoie de cuvinte spre a exprima tragismul filmului, şi mai ales, a dramei acestor oameni.
În Houyan, Murong Chui îl mustră pe fiul său, Murong Bao, pentru gafa imensă pe care a făcut-o în Goguryeo, suma de bani ce urma să fie plătită, fiind imensă. Încă un moment de umilinţă pentru acest Prinţ care nu se învaţă niciodată minte.
Gae Yeonsu, omul ce a muşamalizat totul, nu are mustrări de conştiinţă, făcând tot posibilul să acopere totul, încetinind în mod voit căutările Prinţului Damdeok…
Suspiciunile miniştilor se îndreptau către Houyan, dar Prim Ministrul, cu o atitudine fermă , neagă orice implicare a acestora, argumentând că o eventuală acuzaţie ar aduce mari prejudicii Goguryeo-ului.
În tabără, Damdeok plănuia evadarea tuturor sclavilor, Yeo Seokgae fiind unul dintre oamenii care s-au alăturat acţiunii. Între timp, Mu Gap primeşte o vizită surpriză din partea lui Murong Xi, fiul regelui Houyan-ului.
Momentul mult aşteptat a sosit. Sclavii, în frunte cu Prinţul, încep marşul spre libertate… Nimic nu le stătea în cale, dar asta nu l-a împiedicat pe Yeo Seokgae să îi trădeze.
18/09/2012 la 9:22 am
Primaa… Acum mă apuc de citit :D
18/09/2012 la 9:31 am
Mulţumim pentru rezumat Dory, bietul Damdeok, are de trecut soarta îl pune la grele încercări până să ajungă un mare rege. Yeo Seokgae e un nemernic dar în DJY mia plăcut era aşa amuzant împreună cu Gaepilsamun dar aici e un ticălos :D
18/09/2012 la 10:18 am
Ionela, acesta este un serial al aparenţelor.
Vei vedea mai târziu de ce spun asta.:D:D:D:D
18/09/2012 la 9:40 am
Frumos episod, multumim, Dory! O zi spornica tuturor!
18/09/2012 la 10:19 am
Cu plăcere Gabi!:*:*:*
Servici uşor tuturor!:*:*
18/09/2012 la 10:04 am
Bună dimineaţa! Un episod intens cu un rezumat pe măsură :)
Încep să să se contureze personajele pozive şi cele negative, să se plaseze pe poziţii combatante sau să aştepte momentul potrivit pentru a se alătura uneia sau alteia dintre tabere.
18/09/2012 la 10:25 am
Bună Oana. Foarte frumos spus.
Damdeok este genul de om care, prin naturaleţea sa, adună în jurul lui oameni destoinici.
Ei îi vor împărtăşi visul, care este şi al Goguryeo-ului.:D
O zi plăcută îţi doresc şi mulţumesc pentru faptul că eşti alături de noi .:D
18/09/2012 la 10:45 am
:))
Bună, Dory. Aşa este, Damdeok atrage oamenii care îi împărtăşesc visul, dar are “magnet” şi la duşmani. Aşa cum spuneai şi tu, este un serial al aparenţelor.
Probabil că unul dintre motivele pentru care dramele coreene (istorice sau moderne) au atâta succes este acela că nimic nu este ALB sau NEGRU de la început până la sfârşit.
Între ALB şi NEGRU sunt milioane de nuanţe de GRI.
18/09/2012 la 10:59 am
Exact:D:D
Fir’ar ei să fie de duşmani!!!!!:))
Parcă la el s-au strâns prea mulţi…
18/09/2012 la 10:14 am
Bună dimineaţa tuturor!!!
O zi frumoasă vă doresc!
18/09/2012 la 2:07 pm
Ce linişte e pe aici. Se vede că a început şcoala.:)))
18/09/2012 la 2:36 pm
Hello, hello! I m here too!!!
Ce mi place poza unde se vede subtitrarea cu: They will fight like dogs… Parca simt tensiunea efectiv si patosul cu care este spusa replica si realitatea in care chiar asa se vor confrunta luptatorii. Imi aduce putin aminte de replicile dintre Daegil si trupa de batausi de care se despartise…tot vorbeau ei in proverbe cu caini :) Hugs all!
18/09/2012 la 3:19 pm
Lore, vroiam să te întreb ceva, ştii ceva dacă se mai difuzează Elisa pe Romantica? Pe net nam găsit nimic şi poate ştii ceva :D
18/09/2012 la 6:23 pm
Hello Lore.
Mă bucur că îţi place.
Big hug!!!!:*:*:*:*:*:*
18/09/2012 la 10:56 pm
Pff….nu stiu, ca nu am mai urmarit nici eu :( Cauta pe google un program tv, ceva :D
18/09/2012 la 2:39 pm
la printesa ja myung nu se fac rezumate?
18/09/2012 la 6:14 pm
Bună Myra.
Din câte se vede, nu…:(
18/09/2012 la 2:48 pm
Bună prieteni, aşa e cam pustiu pe aici dar e marţi a început şcoala şi mulţi au servici. Eu intru la fel de des că încă nu mam pus pe învăţat pentru bac. Abia aştept episodul de diseară, se anunţă plin de evenimente :D:*:*:*:*
18/09/2012 la 3:23 pm
Damy in action!:D
18/09/2012 la 3:00 pm
Ce sa facem…scoala sau serviciul ne ocupa cam tot timpul, eu una am o perioada destul de incarcata. Va salut pe toti!
18/09/2012 la 3:21 pm
Aşa e…
:D:D:D!
Damy îl trimite pe Frumuşel să te ajute.:D:D::D
18/09/2012 la 6:28 pm
Am o întrebare. A văzut careva Love Rain?:D
18/09/2012 la 7:16 pm
Am vazut eu ,ieri, episodul si am vazut si azi ultimele 10 minute, dar n-o sa prea pot sa-l urmaresc.
18/09/2012 la 7:36 pm
Lasă că ajungem noi mari.:D:D
18/09/2012 la 7:15 pm
Buna ,tuturor!
O seara placuta sa aveti!
Mii de multumiri pt. rezumat,Dory!
18/09/2012 la 7:35 pm
Bună draga mea. cu plăcere.:d
18/09/2012 la 7:17 pm
Dory, e serialul care e acum pe Euforia la 16:00 nu? Am văzut primele 2 episoade şi îmi place dar nu prea cred co să le pot vedea pe toate :D
18/09/2012 la 7:34 pm
Dap, ăla e. Îmi place. Cred că e singurul serial contemporan coreean care mi-a plăcut până acum.
18/09/2012 la 7:49 pm
L-ai vazut deja?Eu l-as urmari, fiindca e cu Jang Geun Suk si imi place mult de el, dar n-o sa prea pot.
Vorba ts,Dory,:Ajungem noi mari!…desi eu mai am cale lunga…
18/09/2012 la 7:50 pm
ta*
18/09/2012 la 7:51 pm
Stiti cumva ce serial incepe dupa Shining Inheritance?
18/09/2012 la 9:12 pm
Nup, eu una habar nu am.
18/09/2012 la 7:59 pm
Eu sunt deja mare, dar tot nu mă pot uita, of timpul ăsta e tare scurt şi nu poţi face tot ceţi propui… Andreea cum a fost a doua zi de liceu? ,,bobocelule” primele zile sunt un pic mai grele dar te obişnuieşti repede cu noii colegi şi profesori :D
18/09/2012 la 8:01 pm
Ce frumos sună bobocel.:*
18/09/2012 la 8:11 pm
Bobocelul nostru de clasa a 9 a :*:*:*
18/09/2012 la 11:24 pm
Dap!:*:*
18/09/2012 la 7:59 pm
Nuuuu, nu l-am văzut pe tot.
18/09/2012 la 8:03 pm
Deci, abia aştept episodul!!!!!!! Nu mai am răbdare!
18/09/2012 la 9:11 pm
Vizionare plăcută!!! :*:*:*
18/09/2012 la 10:54 pm
Ce episod, am retrait fiecare secventa cu aceeasi placere! Desi a fost cam dur, am admirat totusi calitatile de lider ale lui Damdeok, felul in care isi aduna oamenii in jurul sau.
18/09/2012 la 11:33 pm
Gabi, acum sigur dormi aşa că îţi doresc vise damyniste frumoase!!!:*:*:*
19/09/2012 la 9:26 am
sa stii ca da, merci oricum :)
18/09/2012 la 11:08 pm
Bună Gabi! Eu una trebuia să dau în slow motion acea fază.:)))
Ştii tu care.:D
19/09/2012 la 9:27 am
Ha ha, chiar m-am gandit la tine atunci! :))
19/09/2012 la 10:01 am
Ooooo da!:)))
Ce “chin” a fost pentru mine să revăd acea scenă.:D:D:D
18/09/2012 la 11:10 pm
Şi mie mi-a plăcut(ca întotdeauna de altfel), de Damy.:D
18/09/2012 la 11:13 pm
Ce episod… Ce mam enervat când Yeo Seokgae ia trădat chiar credeam că îi va ajuta să scape dar mam înşelat. Mia plăcut cum Damdeok şia adunat oamenii demostrânduşi calităţile de lider. Şi de Dal Bisu îmi place şi în DJY mia plăcut :D
18/09/2012 la 11:20 pm
În Dae Jo Young parcă a jucat în rolul lui Mimosa, nu?
18/09/2012 la 11:24 pm
Da Dory, a fost Mimosa şi a jucat şi în QSD a fost fiul lui Mishil Hajong :D
18/09/2012 la 11:28 pm
Pe Hajong nu am cum să îl uit.
Părea el mai prostănac, dar era tare viclean.:D
18/09/2012 la 11:14 pm
un raspuns pentru cineva de mai sus (acolo nu am putut raspiunde) — dupa shining inheritance de pe euforia incepe my princess – cel putin asa scrie in tv satelit care e pe 2 saptamani
18/09/2012 la 11:21 pm
Bună Myra. Mulţumim pentru veste.
18/09/2012 la 11:23 pm
Cum trădarea este un fapt ce nu poate fi văzut cu ochi buni, Yeo Seokgae SIGur va plăti scump pentru alegerea sa.
E naiv dacă el crede în Mu Gap.
Cred că şi-ar vinde şi familia pentru bani.
18/09/2012 la 11:27 pm
Nu îl agreez deloc pe Murong Xi, care pare că seamănă cu fratele său.
Ambii sunt atât de josnici şi nu au pic de respect pentru oameni.
Cred că puterea pe care ei cred că o au, i-au luat minţile la propriu.
18/09/2012 la 11:28 pm
Şi Mu Gap mă enervează, nui pasă de nimic decât de bani, actorul a jucat şi în Împărăteasa de fier mi se pare tot un ticălos. Yeo Seokgae e tare naiv, preferă să fie şef la sclavi decât să ducă o viaţă decentă în altă parte :)
18/09/2012 la 11:30 pm
Ionela, timpul nu este încă trecut. Vei vedea de ce spun asta.
Nici eu nu îl suport pe acest linguşitor odios!
18/09/2012 la 11:35 pm
Nu prea am văzut Împărăteasa de Fier..şi rău îmi pare…
18/09/2012 la 11:31 pm
Gae Yeonsu începe să îşi arate colţii din episoadele ce vor urma. Veţi vedea transformarea lui pe parcursul următoarelor episoade.
18/09/2012 la 11:32 pm
Cât despre scuza sa, că tot ceea ce face este “spre binele Goguryeo-ului”, mi se pare jalnică!
18/09/2012 la 11:32 pm
Nici mie numi place Murong Xi şi Bao, se vede că sunt fraţi, amândoi fără pic de demnitate nu le pasă de nimic decât să vadă oameni din Goguryeo morţi şi Goguryeo căzut. Şi Murong Xi a jucat în DJY :)
18/09/2012 la 11:34 pm
Gata, ştiu, a fost cumnatul Hanului Khitanului, nu?
I-am uitat numele.:))
18/09/2012 la 11:37 pm
Ionela, ştii de ce sunt eu cea mai ofticată?
Ce îmi trebuia mie să îl văd pe Yeo Seokgae la bustul gol??? Mai bine inversa scenaristul ipostazele.:))
18/09/2012 la 11:43 pm
Aşa mam gândit şi eu, mai bine îi vedeam bustul gol plin de pătrăţele a lui Damy, nu cel plin de şunculiţă a lui Yeo Seokgae, dar măcar am văzut puţin ştii vorba ,,dacă nu curge picură” :D
18/09/2012 la 11:46 pm
Eh, dar am văzut noi ceva ceva!!!!
L-aş vrea ca pe Jumy, în cascadă.:))))
19/09/2012 la 9:26 am
eeii, ce subiecte aveati voi la ora aia tarzie :D, imi pare rau pentru voi ca scenaristii nu au inteles lucrurile astea :))
19/09/2012 la 9:59 am
Mulţumim că măcar tu ne înţelegi.
:D
18/09/2012 la 11:38 pm
Gae Yeonsu îmi aminteşte şi seamănă cu Bu Kiwon din DJY, amândoi îşi manipulau regele, chiar dacă sunt din perioade diferite seamănă, amândoi au făcut înţelegeri cu duşmanul motivând pentru binele poporului dar nu le pasă decât să aibă putere şi bogăţie…
18/09/2012 la 11:41 pm
Este imposibil ca acolo unde este putere, să nu existe oameni care să o dorească…
18/09/2012 la 11:42 pm
Îmi amintesc de moartea ăluia din DJY!
Fir’ar el să fie! Se prefăcea că e nebun…
18/09/2012 la 11:40 pm
Trebuie să repet pentru a mia oară că nici în episodul din această seară nu s-a auzit muzica!!!!!!
De curiozitate, m-am uitat la o indienitate şi TADAAAA! SE AUZEA MAMĂ MAMĂ!
18/09/2012 la 11:53 pm
Am observat că nu se aude muzica, dar mă gândeam că aşa e serialul fără muzică, sper să rezolve cei de la Naţional că fără muzică nare acelaşi farmec, şi am văzut şi eu că la serialele indiene se aude muzica chiar prea tare :)
18/09/2012 la 11:57 pm
Nup….nu e aşa.
Sunt atât de idioţi ăia de la NTV. Îşi pierd ca proştii audienţa aşa. Azi, ca să aud măcar un pic din muzică, am dat volumul la maxim, dar pe fundalul ţipetelor ălora, nici pomeneală să fi auzit ceva. Mai mult am surzit eu.
18/09/2012 la 11:48 pm
Da, Bu Kiwon şi câinele lui Sa Bugu (aici Fengba) ce mam bucurat când ia ucis DJY, din vina lor a căzut Goguryeo, şi în loc săi apere pe oameni, ei îi vindeau ca sclavi. Bu Kiwon sa prefăcut nebun, dar celălant cred că era un pic nebun, avea unele momente în care parcă îşi pierduse minţile mai ales când ţipa…
18/09/2012 la 11:52 pm
Of…. îmi aduc aminte de moartea lui Yang Manchun…
Chiar vorbeam într-o zi despre faptul că acest actor a jucat numai în roluri negative.
În Împăratul Mării îmi venea să îl iau la bătaie, dar aici, În Cuceritorul, îmi vine să îl torturez non stop!!!!
19/09/2012 la 12:12 am
Moartea lui Yang Manchun a fost foarte dureroasă, mai ales că a fost ucis pe la spate mişeleşte dacă mai trăia poate că Goguryeo nu ar mai fi căzut atunci… Şi actorul acesta se pricepe să joace roluri negative, nu cred că lam văzut vreodată întrun rol pozitiv, mereu a fost tipul cel rău şi în Împăratul mării şi în DJY şi aici a fost tipul cel rău…
19/09/2012 la 12:17 am
Da, într-adevăr.
Eu, dintre cele 3 regate, prefer Goguryeo, nu neapărat pentru faptul că Jumong a fost fondatorul său, ci pentru spiritul promovat de acest regat. Nu cred să fi auzit că Goguryeo s-a aliat vreodată cu forţele chineze, spre deosebire de Baekje, şi mai ales, Silla.
19/09/2012 la 12:26 am
Eu tot Goguryeo prefer, în primul rând pentru Jumong fondatorul lor, apoi pentru că cu Goguryeo am văzut mai multe kdrame şi am văzut spiritul lor neînfricat, cred că nu sa aliat pentru că au ştiu săşi apere singuri ţara şi cultura, şi chinezii vroiau numaidecât să cucerească Goguryeo deoarece erau invidioşi şi vroiau să se răzbune…
19/09/2012 la 12:33 am
Şi eu am văzut multe filme istorice legate de Goguryeo…
Şi chiar nu pot spune care m-a impresionat cel mai mult…
Jumong, Kingdom of The Winds sau King Gwanggaeto the Great?
Bineînţeles că primul rămâne cel mai important.
Îmi aduc şi acum aminte de Jumong, când îţi acoperea soldaţii care dormeau sub cerul liber, cu pături. A fost tată pentru armata Damul, şi străin pentru fiul său.
19/09/2012 la 12:33 am
*îşi
19/09/2012 la 8:04 am
Îmi aduc aminte că primul rol în care l-am văzut pe Sa Bugu/Fengba a fost chiar un rol pozitiv şi mi-a plăcut foarte mult. În Secretele de la Palat – Queen Seon Deok, a jucat rolul generalului conducător al Rezistenţei din Gaya. Era foarte determinat şi loial lui Kim Yu Shin.
Apoi l-am văzut în toate rolurile negative. Orice am spune despre personaje, care pot să ne placă sau nu, actorul este unul complet care abordează cu uşurinţă şi rolurile pozitive şi cele negative.
19/09/2012 la 9:57 am
Aaaa, îmi aduc aminte.
Sincer, îi era mai devotat lui Wolya decât lui Kim Yushin.
Ţin minte că din cauza rezistenţei, mareşalul a fost întemniţat, după o mare victorie.
18/09/2012 la 11:50 pm
Azi i-am plâns de milă lui Damdeok atunci când l-au torturat…
Cât îndură săracul…
Dar eu cred că tocmai aceste experienţe îl vor face inima Goguryeo-ului.
18/09/2012 la 11:54 pm
Am poftă de vorbă văd.:))))
Am terminat rezumatul, mi-am pregătit pozele pentru următorul, şi aştept să se încarce altul.:))
19/09/2012 la 12:00 am
Of Ionela, cred că îţi e tare greu să scrii de pe tel.
Eu îmi ţineam telul mai tot timpul cu mine când comentam pe blog. Curios este faptul că atunci comentam mai mult.
19/09/2012 la 12:05 am
Nu e tare greu să scrii de pe telefon, mai ales acum când mam obişnuit, şi eu îl ţin tot timpul cu mine şi oriunde aş fi comentez, fie la şcoală, fie acasă intru zilnic şi mai comentez câte ceva
19/09/2012 la 12:07 am
Eu pe vremea aia aveam un Nokia 2330 parcă, şi îmi luasem o aplicaţie pe el numită Opera Mini. Aşa am putut eu să intru pe blog şi să comentez.
Mergea, deşi telul era antis li de demult.:))
19/09/2012 la 12:08 am
*antic şi
19/09/2012 la 12:01 am
Suferinţele o săl facă mai puternic şi o săl întărească. Şi DJY a avut parte de multe suferinţe până să întemeieze Balhae, cred că soarta îi pune la grea încercare pe eroii noştri ca săi întărească, era o vorbă ,,ce nu te omoară te face mai puternic” aşa şi aici mari eroi au de trecut multe hopuri până să ajungă mari conducători…
19/09/2012 la 12:04 am
Da, aşa este, dar nu poţi aplica acest principiu, ca să zic aşa, tuturor persoanelor.
19/09/2012 la 12:18 am
Eu am Nokia 2690 nu prea performant pentru vremurile astea când toţi au de alea performante cu tachscreen şi am Opera Mini şi de pe Opera Mini intru, şi aşa la unele articole nu pot comenta, dar mă bucur că pot comenta şi de pe telefonul meu mai simpluţ…
19/09/2012 la 12:24 am
:D:D::D:D!
Eh, te înţeleg. Acum eu am o “rablă” de telefon unde nu pot instala nici măcar Opera Mini.:(
19/09/2012 la 12:30 am
Cred că mă retrag şi eu, mă scol la 5 să văd Dong Yi şi apoi merg la şcoală. Noapte bună Dory, săl visezi pe Damy sau pe Jumy sau pe amândoi :D
19/09/2012 la 12:34 am
Pe amântrei!!!!:)))
Că vreau Muhyul, Damy şi Jumy!!!:)))
19/09/2012 la 12:35 am
Noapte bună şi vise plăcute!
Te invidiez pentru rezistenţa ta.
19/09/2012 la 8:54 am
Aşa e, în QSD a avut un rol pozitiv, uitasem de el, acolo şi mie mia plăcut, a fost singura oară când lam văzut personaj pozitiv
19/09/2012 la 8:54 am
Aşa e, în QSD a avut un rol pozitiv, uitasem de el, acolo şi mie mia plăcut, a fost singura oară când lam văzut personaj pozitiv :D
Recent from K-drama Categorie
Recent from Povestea Categorie
Recent from Regele Gwanggaeto cel Mare Categorie
Ultimele comentarii
KOREAFILM.ro
Despre noi
Recenzii
Impresii
Concursuri
Han Style
Flash MP3 Player
Here is the Music Player. You need to installl flash player to show this cool thing!
Bloguri
Korean Media
Site-uri oficiale
Abonare la newsletter
Informatiile oferite pe acest site reprezinta proprietatea exclusiva a titularului domeniului Koreafilm.ro Reproducerea partiala sau integrala a acestor informatii, fara acordul scris prealabil al titularului este interzisa. Se exclud articolele preluate din alte surse, asupra carora nu s-au operat modificari, stirile si informatiile de presa, simplele fapte si date, pe care legea le defineste ca nebeneficiind de protectia legala a dreptului de autor.
Nu sunt permise:
- copierea, multiplicarea sau distribuirea materialelor si informatiilor existente pe acest site;
- incercarea de a interveni, prin orice mijloace, in continutul acestui site, stergerea sau modificarea prin orice mijloace a materialelor si informatiilor publicate, sau incercarea de a actiona in acest scop. Utilizatorii au dreptul de a utiliza informatiile existente pe site doar in interes personal.
(c) KoreaFilm.ro Copyright. All rights reserved. Managed by YSR Romania.
Back to Top