koreafilm

Controversa Prinţului Sado

Written by koreafilm. Posted in Istorie, Istorie si cultura, Literatura, Recenzii Koreafilm, Recomandarile lunii

Tagged: , , , , ,

foto 01

Published on septembrie 11, 2012 with 28 comentarii

de Florina H.

La sfârşitul secolului XVIII, mai precis în 1762, în familia regală a Coreei a avut loc o dramă demnă de tragedia greacă sau de o piesă a lui Shakespeare. Din nefericire pentru cei implicaţi, povestea a fost cât se poate de reală. Până şi faptele relatate sec, din exterior, sunt cutremurătoare: Prinţul Sado, cel ce trebuia să fie viitorul Rege, este închis de propriul tată într-un cufăr pentru orez, unde moare după opt zile; aparent, Regele a luat această hotărâre la cererea mamei Prinţului, doamna Sonhui, sau a socrului acestuia, Hong Ponghan. Ce se ascunde însă în spatele acestei drame? Care a fost motivul pentru care Yeongjo, unul dintre cei mai mari regi ai dinastiei Joseon, a făcut acest lucru?

Singura sursă contemporană cu tragicele evenimente din care putem afla detalii despre cele întâmplate sunt Memoriile doamnei Hyegyeong, soţia Prinţului Sado, carte despre care puteţi citi mai multe aici. Speculaţiile asupra dramaticei întâmplări au început imediat după aceasta, fiind alimentate de intrigile celor interesaţi să obţină puterea sau să-şi compromită oponenţii politici. La acest fapt a contribuit şi cererea adresată bunicului său de către viitorul Rege Jeongjo (Yi San), fiul Prinţului Sado, de a şterge din arhivele Secretariatului Regal referirile la tragicul incident din 1762. Doamna Hyegyeong consideră că dorinţa lui a izvorât din pietate filială, pentru a elimina consemnările lipsite de respect faţă de acest eveniment. În orice caz, astfel am fost lipsiţi de modalitatea de a confrunta relatarea ei cu alte documente ale vremii, cu excepţia unor frânturi de corespondenţă sau a unor fragmente din operele Regelui Jeongjo sau din Analele regale, care sunt însă mult prea vagi, presupunând că cititorul este familiarizat cu cele discutate. Relatarea doamnei Hyegyeong, deşi extrem de modernă prin tonul cât se poate de personal, este în mod fatal tributară convenţiilor vremii, lăsând astfel nelămurite anumite puncte care i se par imposibil de menţionat, iar alteori refuzând să clarifice anumite aspecte pentru că ar fi prea dureros pentru ea să le discute. De asemenea, există şi teoria că, fiind implicată în complicata viaţă de la curtea regală şi în calitate de fiică a unui membru marcant al facţiunii Shipa, şi-a putut utiliza scrierea autobiografică pentru a sprijini o anumită viziune asupra celor întâmplate. Desigur, nici însemnările Secretariatului Regal nu ar fi putut fi complet obiective, acestea înregistrând versiunea oficială.

Iată varianta doamnei Hyegyeong, care, în calitate de martor ocular şi de soţie a Prinţului, oferă o relatare extrem de detaliată, încercând, de la distanţa vârstei (capitolul Memoriilor care se referă pe larg la Prinţul Sado este ultimul, cel din 1805, când autoarea era trecută de 60 de ani), să descifreze întâmplările, să explice cauzele şi să desprindă morala întregului eveniment. Practic, dorinţa ei, exprimată spre finalul cărţii, este cea de a risipi îndoielile şi de a oferi o perspectivă definitivă, profitând de poziţia sa privilegiată.

Aşa cum declară autoarea însăşi, în urma morţii tuturor celorlalţi martori se conturau două variante asupra celor întâmplate, bazate pe zvonuri, speculaţii şi chiar intrigi. Niciuna, consideră ea, nu este corectă şi, mai mult, fiecare versiune comite o nedreptate în privinţa celor implicaţi. Astfel, una dintre variante îl prezintă pe Regele Yeongjo drept un tată denaturat, care şi-a ucis fiul nevinovat într-un mod îngrozitor, iar cealaltă îl transformă pe Prinţul Sado într-un criminal care a fost în stare să atenteze la viaţa tatălui său. Doamna Hyegyeong este cât se poate de conştientă de importanţa rolului pe care îl vor juca Memoriile sale. Ea îşi descrie intenţiile astfel: „Îi sunt profund îndatorată răposatei sale Maiestăţi. Nu numai că am primit de la el, în calitate de noră, bunătate şi afecţiune, dar îi datorez, de asemenea, cruţarea vieţii mele după acel incident. Sunt, însă, soţia Prinţului Sado, iar devotamentul faţă de soţul meu ajunge până la cer. Dacă aş spune un singur cuvânt nedrept împotriva tatălui sau fiului, nu aş putea să ocolesc moartea cea mai crudă dată de zeii din ceruri. Tot ce au spus alţii despre incidentul din acel an este fals şi nefondat, nimic nu se bazează pe fapte. Sper că această consemnare va arăta o imagine limpede şi coerentă a incidentului şi a felului în care s-a desfăşurat, de la început până la sfârşit.

Cu siguranţă, doamnei Hyegyeong nu-i lipseşte talentul de scriitor. În ciuda distanţei dintre epoci şi culturi, tonul ei este direct şi actual, faptele evocate par să se petreacă în faţa ochilor noştri (poate şi datorită caracterului lor extraordinar, care ne face să asistăm parcă la un film cu final tragic); stilul expresiv, denotând cultura autoarei, precum şi finele observaţii de natură politică, psihologică şi filosofică ne captivează, iar cartea, deşi cuprinde numeroase aluzii obscure, care fac obligatorii notele de subsol, precum şi detalii mai puţin interesante, pentru că nu ştim aproape nimic despre persoanele la care se face referire, este imposibil de lăsat din mână până la final – cu toate că îl cunoaştem.

De-a lungul întregii opere apare ca un fir roşu menţionarea datoriei de soţie şi fiică a doamnei Hyegyeong. Astfel, ea repetă în nenumărate rânduri că regretă faptul că nu s-a sinucis în urma celor întâmplate cu soţul ei, considerând că singurul motiv care a oprit-o a fost datoria faţă de fiul lor. Încă din motivarea cărţii, ne spune că, ajunsă la vârsta de 60 de ani, una importantă în cultura coreeană, simte un dor puternic pentru soţul ei mort de mult. Se căsătoriseră oficial în 1744, când ambii aveau nouă ani. La cinsprezece ani, odată cu ceremonia de consumare a căsătoriei, Prinţul Sado fusese numit Prinţ Regent, lucru care le umbrise bucuria. În timpul dinastiei Joseon existau două tipuri de Regenţă: cea exercitată de Regina văduvă când noul Rege era încă minor şi cea exercitată de Prinţul Moştenitor atunci când Regele dorea să-i transfere acestuia o parte dintre îndatoririle sale din cauza vârstei sau a stării proaste de sănătate. În mod inevitabil, al doilea tip de Regenţă crea mai multă tensiune, mai ales în contextul politic al Coreei secolului al XVIII-lea, în cadrul luptei dintre facţiuni. Prinţul Sado a fost Regent timp de treisprezece ani, din 1749, când avea cinsprezece ani, până la moartea sa, în 1762. Oricum, cele mai importante hotărâri îi aparţineau tatălui său, iar faptul că acesta nu era mulţumit de felul în care se achita de sarcini a contribuit din plin la felul tragic în care s-a încheiat totul.

Dacă cele două variante prezentate mai sus nu au fost considerate satisfăcătoare, care este interpretarea propusă de doamna Hyegyeong? Modul în care pune problema aceasta în capitolul final al Memoriilor sale este unul foarte echilibrat şi convingător. Astfel, ea consideră că nici Regele Yeongjo, nici Prinţul Sado nu pot fi învinovăţiţi de cele întâmplate. Bătrânul Rege este văzut ca un monarh înţelept, care a fost nevoit să-şi sacrifice sentimentele paterne în numele salvării dinastiei, iar Prinţul, ca o victimă a unei boli imposibil de evitat, care ar fi pus în pericol ţara dacă el ajungea pe tron.

Să urmărim filmul evenimentelor prin ochii autoarei, care, fiind cea mai apropiată de Prinţul Sado, a asistat la multe incidente despre care nici Regele Yeongjo nu a fost informat.

Doamna Hyegyong i-a fost alături Prinţului Sado în cea mai mare parte a vieţii acestuia, având împreună patru copii: două fiice, Prinţesele Chongyon şi Chongson, şi doi fii, Prinţul Uiso, care a murit la vârsta de doi ani, şi viitorul Rege Jeongjo. Ea îşi descrie de mai multe ori soţul în cadrul Memoriilor, considerând că acesta era deosebit de înzestrat din punct de vedere intelectual şi sufletesc şi că ar fi putut fi un Rege bun dacă nu ar fi căzut victimă bolii. De fapt, capitolul din 1805 al Memoriilor este o adevărată biografie a Prinţului Sado, pe care văduva acestuia o realizează cu minuţiozitate, punctând evenimentele cele mai importante, care contribuie la caracterizarea lui, şi meditând asupra influenţei pe care au avut-o acestea asupra destinului tragic al Prinţului.

Doamna Hyegyeong nu începe cu perioada de după nuntă, când şi-a cunoscut soţul, ci ne prezintă amănunte din primii lui ani de viaţă, ce conturează portretul unui copil sclipitor şi care nu dădea semne că ar avea vreo problemă. Unul dintre episoadele impresionante este cel în care copilul de trei ani face diferenţa între mătasea albă şi bumbac, spunând că mătasea este un material luxos şi preferă bumbacul (această preferinţă îl va urmări şi în ultimii ani de viaţă: în momentul dinaintea condamnării îşi înfurie pentru ultima dată tatăl pentru că purta lenjerie de bumbac nealbit, specifică perioadei de doliu. Superstiţiosul Rege Yeongjo a luat acest lucru drept o exprimare a dorinţei de a-l vedea mort).

Autoarea consideră că primul factor care a contribuit la declanşarea bolii Prinţului a fost separarea de părinţi, încă de la cea mai fragedă vârstă. Sado fusese un fiu mult-aşteptat, iar dorinţa tatălui său era să-l numească Prinţ Moştenitor cât mai repede. Din acest motiv, la doar 100 de zile după naşterea sa, Prinţul a fost mutat într-un pavilion special, unde urma să fie educat ca Prinţ Moştenitor. Din păcate, acesta se afla la o distanţă de câţiva kilometri de reşedinţele părinţilor săi, iar dacă în primii ani de viaţă ei mergeau să-l vadă destul de des, după ce a împlinit patru ani, Prinţul a rămas în grija doamnelor însoţitoare. Doamna Hyegyeong le consideră vinovate pentru că l-au făcut să aprecieze jocurile de-a războiul şi artele marţiale până când acestea au devenit o adevărată obsesie (pentru care tatăl său îl certa în public mai târziu, umilindu-l în mod repetat, ceea ce l-a făcut pe Prinţ să încerce să ascundă ce făcea). Aceste activităţi l-au făcut să neglijeze studiile, iar crescând în mijlocul doamnelor însoţitoare nu a beneficiat de un model de comportament potrivit unui viitor monarh, fiind lăsat să crească la întâmplare. Autoarea reflectează cu tristeţe: copiii sunt influenţaţi de mediul înconjurător, iar Sado nu a beneficiat de un mediu care să-l ajute să-şi cultive trăsăturile necesare rolului său viitor. Crescut departe de părinţi, severitatea acestora nu făcea decât să-l sperie în momentele când intra în contact cu ei.

Când Prinţul avea şapte ani, a început să apară o barieră între el şi tatăl său: Sado se temea de acesta, iar Regele a început să creadă că Prinţul Moştenitor se dezvoltă într-un fel nepotrivit cu un urmaş la tron. Deşi se descurca bine la studiu şi era chiar lăudat de cei care îl învăţau, când era verificat de tatăl lui, Prinţul părea să nu ştie nimic, răspunzând foarte greu pentru că îi era frică să nu greşească. Este începutul numeroaselor incidente care vor duce la o înstrăinare imposibil de depăşit între cei doi. Ele au culminat în ultimii ani de viaţă ai Prinţului cu episoade în care boala lui se manifesta cel mai pregnant în prezenţa tatălui său, fiecare făcându-l şi mai vinovat în ochii Regelui. Doamna Hyegyeong, deşi îşi exprimă în nenumărate rânduri admiraţia şi recunoştinţa pentru socrul ei, nu ezită în acest capitol al Memoriilor să-l învinovăţească direct pentru felul în care şi-a tratat fiul de-a lungul vieţii acestuia. Chiar dacă încearcă să creeze un echilibru menţionând în mod repetat nevinovăţia Regelui Yeongjo pentru hotărârea de a-şi condamna fiul la o moarte îngrozitoare, acuzaţiile pentru provocarea şi agravarea bolii acestuia sunt fără echivoc.

Încă de când Prinţul avea o vârstă fragedă, scrie ea, tatăl lui, deşi nemulţumit de evoluţia sa, nu a încercat să se apropie de el sau să-l înveţe personal, limitându-se la a-i face reproşuri ori de câte ori îl vedea şi la a spera că se va întâmpla o minune care să-l schimbe în urmaşul ideal la tron la care visa. Însă tot ce s-a întâmplat a fost că distanţa dintre ei a sporit, Prinţul ajungând să considere întâlnirile cu tatăl său o corvoadă. Doamna Hyegyeong declară că, la vârsta de zece ani, după căsătoria lor şi mutarea ei la Palat, a fost şocată de atmosfera strictă şi i s-a părut „extrem” faptul că soţul ei stătea în faţa tatălui lui în aceeaşi poziţie ca oficialii, adică prosternat. Un alt semn al stresului resimţit de Prinţ este, după ea, faptul că nu reuşea niciodată să fie gata la timp dimineaţa, lucru care i-a dat de bănuit încă de atunci, făcând-o să se întrebe dacă nu cumva era bolnav.

În 1748 au avut loc două evenimente care, consideră autoarea, au influenţat în rău starea soţului ei. Acesta s-a îmbolnăvit grav, pierzându-şi adesea cunoştinţa, iar una dintre surorile lui, Prinţesa Hwapyong, a murit. Doamna Hyegyeong deplânge moartea ei din două motive: Prinţesa avea suflet bun şi ţinea la fratele său, ajutând la normalizarea relaţiei lui cu tatăl lor; de asemenea, fiind fiica preferată a Regelui, acesta a suferit atât de mult din cauza pierderii ei încât a avut o perioadă în care a ignorat tot restul. Astfel, Prinţul Sado a fost lăsat din nou în voia sorţii, iar el şi-a neglijat studiile pentru a se întoarce la jocurile care-i plăceau. Însă a apărut un element nou. Prinţul a început să fie interesat de ocultism, cerând să-i fie scrise formule magice pe care le memora şi studiind cărţi despre acest domeniu. La un moment dat, are impresia că-l vede pe zeul tunetului, fiind îngrozit şi căpătând o fobie faţă de furtunile cu descărcări electrice. Doamna Hyegyeong aminteşte de acest lucru în contextul descrierii ultimelor zile de viaţă ale soţului ei, scriind că i se strânge inima la gândul că acesta a murit chiar în timpul unei astfel de furtuni, ceea ce trebuie să-i fi făcut sfârşitul şi mai chinuitor.

Când Regele şi-a făcut din nou timp pentru fiul lui, a început să-l verifice iar în public, făcându-l de râs fără cruţare ori de câte ori se încurca. Autoarea consideră că acest tratament a făcut ca în sufletul Prinţului să înceapă să se nască, pe lângă teroare şi conştiinţa faptului că nu este iubit de părinţi (doamna Sonhui, mama lui, nu credea în manifestările prea exuberante ale afecţiunii părinteşti, astfel încât nu oferea nicio compensare pentru atitudinea soţului ei faţă de Sado), o furie care nu a încetat să crească până la moartea lui, ducând în ultimii ani de viaţă la multe momente îngrozitoare.

Doamna Hyegyeong nu se teme să-şi critice socrul, chiar dacă oferă o justificare pentru un alt aspect nefast al comportării acestuia. În urma numeroaselor încercări prin care trecuse de-a lungul vieţii, scrie ea, Regele Yeongjo devenise extrem de superstiţios. De exemplu, nu suporta să audă cuvinte pe care le considera de rău augur, ca „moarte”, iar când îndeplinea îndatoriri oficiale care îi displăceau, ca audierea criminalilor, folosea o intrare diferită în reşedinţa sa, îşi schimba hainele, trebuia să vorbească neapărat cu cineva după aceea şi apoi se spăla pe dinţi şi în urechi. Sado a îndeplinit rolul de „paratrăsnet” pentru tatăl lui: după învestirea ca Prinţ Regent i s-au încredinţat îndatoririle de care acesta se ferea, fiind toată ziua într-o atmosferă sumbră, care nu putea să-i îmbunătăţească în vreun fel situaţia. În plus, tatăl lui nu era mulţumit niciodată de el după ce îl numise Regent, indiferent cum ar fi procedat, ajungând să-l considere atât de incapabil încât îl învinovăţea şi pentru calamităţile naturale, socotind că acestea sunt aduse de lipsa de virtute a Prinţului. După cum spune autoarea, soţul ei nu avea parte de niciun moment în care să aibă linişte sau să nu se simtă rănit, adăugând că este de neînţeles cum un Rege atât de înţelept ca Yeongjo nu a observat nicio clipă ce se întâmpla cu fiul său, punând totul pe seama lipsei sentimentului de pietate filială.

În 1753, devenea tot mai clar că Prinţul era bolnav, dar, scrie doamna Hyegyeong, părea să aibă două personalităţi: când boala lui nu se manifesta, era binevoitor, gândea limpede şi matur; însă, când boala punea stăpânire pe el, se schimba atât de radical încât nu mai părea aceeaşi persoană. Uneori era frustrant că în prezenţa tatălui său şi a oficialilor acesta se purta aproape normal, în timp ce ea şi personalul de la reşedinţa lor erau terorizaţi din cauza manifestărilor lui. Ne sunt prezentate o serie de evenimente extreme, care par să facă parte dintr-un lanţ al fatalităţii, fiecare sporind aversiunea dintre tată şi fiu şi aducând tot mai aproape deznodământul tragic.

Primul dintre acestea are loc într-o perioadă în care Yeongjo, în urma unor neînţelegeri, se gândeşte să abdice, iar Prinţul este atât de disperat încât se loveşte cu fruntea de pavajul din curte.
Al doilea se întâmplă după o boală a doamnei Sonhui. Dorind să stea mai aproape de mama lui în această situaţie, Sado se mută lângă reşedinţa surorii sale, Prinţesa Hwawan, noua fiică favorită a Regelui. Cum una dintre superstiţiile lui Yeongjo era să nu le permită persoanelor pe care nu le suporta să stea în acelaşi loc cu cele la care ţinea, el îi spune fiului său să plece imediat. Acesta este atât de tulburat încât sare pe geam, fiind, evident, certat după aceea. Este prima ocazie în care Prinţul îşi exprimă dorinţa de a se sinucide.

O altă întâmplare are loc din cauza faptului că Prinţul Sado era nu numai incapabil să-i ascundă ceva tatălui său, deşi ştia că va avea de suferit, dar chiar era în stare să recunoască un lucru pe care nu-l făcuse, dar de care era acuzat. Fiind certat cu asprime pentru că ar fi băut, deşi nu era adevărat, intră într-o stare de furie şi răstoarnă accidental o lumânare, ceea ce face ca două clădiri să ia foc. Acuzat din nou de tatăl său, pretinde că ar fi dat foc intenţionat, după care încearcă să sară într-o fântână. După acest moment, a început să-şi piardă controlul şi în faţa oficialilor.

Doamna Hyegyeong aminteşte şi de scene mai plăcute, care dovedesc, consideră ea, că, dacă Prinţul ar fi fost tratat altfel, s-ar fi putut vindeca. Este vorba de o călătorie în care acesta s-a purtat ireproşabil, fiind extrem de bucuros pentru că era prima dată când i se permitea acest lucru, precum şi de aniversări oficiale la care şi-a exprimat felicitările fără greşeală.

După moartea Reginei, la boala Prinţului se adaugă intrigile unor persoane intrate în graţiile Regelui Yeongjo, care supravegheau fiecare acţiune a lui Sado şi-i raportau totul tatălui său. Din ce în ce mai nemulţumit, Regele a început să-l certe zilnic în public în perioada de doliu, ceea ce a adus furia Prinţului în punctul critic. Din acest moment, a început să-şi exprime frustrarea prin acte de violenţă asupra eunucilor, iar în acelaşi an, 1757, s-a declanşat ceea ce soţia lui numeşte „fobia faţă de haine”. Aceasta îl făcea pe Prinţ să nu fie în stare să se îmbrace până nu ardea uneori până la 30 de costume, motivul fiind „stafiile” sau faptul că i se părea că tatăl lui se supără pe el din cauza hainelor pe care le purta. Când, în sfârşit, reuşea, era atât de mulţumit încât purta acelaşi rând de haine până se murdăreau. Din cauza acestei fobii, nu numai că sufereau cei din jur, eunucii fiind adesea bătuţi, dar banii alocaţi întreţinerii Prinţului Moştenitor se dovedeau insuficienţi din cauza cantităţilor de materiale consumate.

În scurt timp, Prinţul, care se rugase plângând în faţa tabletei comemorative a fostei Regine să moară şi să scape de suferinţe, a ajuns până la crime, ucigând eunuci şi doamne însoţitoare, dar, după cum scrie doamna Hyegyeong, nimeni nu putea fi sigur că nu va fi următoarea victimă. Tot în perioada aceea, el îşi înfurie tatăl şi mai mult luând-o drept consoartă pe una dintre doamnele însoţitoare ale fostei Regine, ceea ce era interzis. În urma reproşurilor continue ale Regelui, Sado a sărit într-o fântână din faţa uneia dintre reşedinţe, fiind salvat de intervenţia unei gărzi şi de faptul că fântâna era aproape îngheţată.

În anul următor, Yeongjo s-a îmbolnăvit grav, iar când şi-a revenit şi-a chemat fiul şi i-a cerut să-i mărturisească tot ce făcuse în ultima perioadă, dorind să vadă dacă îşi recunoaşte crimele. Acum are loc un dialog emoţionant, care ar fi putut schimba lucrurile, după părerea autoarei: Prinţul îi spune Regelui că, atunci când furia pune stăpânire pe el, nu se poate controla, liniştindu-se doar după ce omoară un animal sau un om. Întrebat de ce, el răspunde că suferă foarte mult, fiind trist pentru că tatăl său nu-l iubeşte şi supărat când acesta îl critică, iar totul se transformă în furie. După aceea, el îi spune Regelui şi numărul celor pe care i-a ucis din acest motiv. Înduioşat pentru o clipă, Yeongjo îi promite că nu se va mai purta aşa, dar nu se va ţine de cuvânt.

În 1759, fiul Prinţului Sado, viitorul Rege Jeongjo, este făcut Prinţ Moştenitor, moment care îl umple de mândrie pe tatăl său. Ca părinte, ne spune doamna Hyegyeong, comportamentul lui nu era afectat de boală şi a rămas astfel până la sfârşit, în ciuda faptului că preferinţa lui Yeongjo pentru nepotul său era vizibilă pentru toată lumea şi l-ar fi putut afecta.

După nunta Regelui cu noua sa soţie (Regina Jeongsun), momente în care Sado s-a purtat ireproşabil, starea lui a început să se deterioreze dramatic, incluzând halucinaţii şi ajungând un motiv de îngrijorare pentru toată lumea de la curte. Evident, tatăl lui a început să-l certe şi mai mult. Un nou punct culminant a fost atins pe 21 ianuarie, de ziua de naştere a Prinţului, ocazie cu care Yeongjo obişnuia să ţină o adunare la care se discuta despre Prinţ şi acesta era criticat. În acel an, Prinţul Regent a fost atât de supărat de tortura reînnoită în fiecare an, încât nu s-a mai putut abţine şi şi-a dat frâu liber furiei în faţa mamei sale, ceea ce nu se mai întâmplase până atunci. A fost probabil prima dată când doamna Sonhui a văzut gravitatea stării lui şi unul din episoadele care au contribuit la intervenţia ei pe lângă Rege pentru a-l elimina pe Sado.

În 1760, Prinţul a început să-şi dorească tot mai mult să plece de la Palat sau să-şi facă tatăl să se mute mai departe de el. Cum nu avea niciun fel de influenţă, s-a folosit de sora lui, Prinţesa Hwawan, care a reuşit să obţină ambele lucruri. Astfel a început o nouă perioadă, cea a plecărilor sale de la Palat. Prima călătorie a fost la Onyang, unde nu numai că nu a terorizat oamenii, dar le-a lăsat acestora impresia unui viitor Rege înţelept, cu un comportament exemplar, doamna Hyegyeong punând îmbunătăţirea stării lui pe seama sentimentului de eliberare produs de părăsirea palatului. După întoarcere, însă, nu i s-a mai permis să călătorească în altă parte, aşa că în 1761 a început să plece pe ascuns. Una dintre cele mai lungi călătorii a fost cea la Pyongyang, care a durat douăzeci de zile, perioadă în care soţia lui şi eunucii au încercat să-i ascundă absenţa punând un eunuc să-i ţină locul. Acesta s-a prefăcut bolnav, stând în camera Prinţului şi imitându-i vocea în tot acel timp.

După întoarcere, Sado s-a îmbolnăvit grav, doamna Hyegyeong afirmând că regretă că el nu a murit atunci, pentru că ar fi scăpat de groaznicul sfârşit pe care l-a avut, iar familia lui nu ar fi avut de suferit atâţia ani după aceea. Regele a descoperit întâmplător o petiţie în care erau criticate călătoriile secrete ale fiului său, iar Sado i-a mărturisit soţiei lui că simte că urmează să i se întâmple ceva rău. Într-un moment de premoniţie, i-a spus că este sigur că tatăl lui îl va ucide, pentru că are un Prinţ Moştenitor căruia să-i lase tronul. Mai mult, a prezis şi că Regele îl va face pe acesta fiu adoptiv al Prinţului Hyojang, fratele mort cu mulţi ani în urmă al lui Sado, pentru a rupe orice legătură legală dintre tată şi fiu (acest lucru s-a şi întâmplat în 1764, la doi ani după moartea Prinţului Sado, prin decretul regal care i-a făcut să sufere foarte mult pe doamna Hyegyeong şi pe fiul ei, ducând la faimoasele cuvinte cu care acesta şi-a început domnia: „Sunt fiul Prinţului Sado!”).

Au urmat şi alte evenimente care au înrăutăţit şi mai mult situaţia deja insuportabilă, cum ar fi faptul că Regele i-a interzis lui Sado să asiste la ceremonia de trei zile care a urmat selectării unei soţii pentru fiul lui. Este interesant, însă, că doamna Hyegyeong nu ne spune exact ce incident a declanşat partea finală a tragediei, ci doar că în martie 1762 Prinţul a avut iar o perioadă de mari dificultăţi cu tatăl lui. În urma acesteia, i-a pus pe eunuci şi pe doamnele însoţitoare să strige lucruri cât mai urâte despre Rege, a început să bea, deşi Yeongjo interzisese acest lucru, şi să dea petreceri la care aducea diverse femei, printre care o călugăriţă şi multe curtezane. În plus, îşi decorase reşedinţa în stilul unei camere funerare.

În mai, ultima sa lună de viaţă, a cerut construirea unui spaţiu subteran, în care şi-a depozitat armele şi echipamentele militare în caz că Regele l-ar fi vizitat prin surprindere, însă aceasta a devenit ulterior o dovadă a faptului că ar fi conspirat. În aceeaşi perioadă, primind vizita doamnei Sonhui, Prinţul a tratat-o într-un mod atât de fastuos, fiind atent la fiecare detaliu, încât doamna Hyegyeong crede că a presimţit că era ultima dată când îşi vedea mama. Aceasta, în schimb, a fost speriată de demonstraţia lui de afecţiune, considerând-o un alt semn al bolii. Despărţirea lor a fost încărcată de durere.

În aceeaşi perioadă, Prinţul i-a scris Prinţesei Hwawan, acuzând-o că nu face mare lucru pentru el, scrisoare care era, după spusele soţiei sale, imposibil de citit din cauza limbajului folosit. Cuprins de o furie incontrolabilă, Sado ar fi lansat apoi ameninţări cu moartea la adresa Regelui, ceea ce se pare că a fost ultima picătură.

În urma acestui zvon, doamna Sonhui i-a scris norei sale că simte de datoria ei să încerce să salveze dinastia. Doamna Hyegyeong nu a înţeles exact ce voia să spună, dar a aflat în aceeaşi zi, când Prinţul a fost luat şi dus în faţa Regelui. În cele două zile dinainte, Sado îşi presimţise moartea şi nu a protestat când a fost chemat, dar şi-a rugat tatăl să nu-i facă aşa ceva, promiţând că se va îndrepta. Deşi soţia şi copiii săi mai sperau ca el să scape totuşi cu viaţă, după două zile de la închiderea lui în cufărul pentru orez, Regele a poruncit ca acesta să fie legat cu frânghii şi acoperit cu iarbă, ceea ce arăta că nu avea de gând să-şi schimbe hotărârea.

După moartea Prinţului, mama lui s-a îmbolnăvit grav, doamna Hyegyeong spunând că durerea ei s-a transformat într-o tumoare care a ucis-o. Regele i-a acordat un titlu postum şi i-a atribuit salvarea dinastiei, însă doamna Sonhui considera că „nici măcar iarba nu va creşte pe mormântul ei”. Nora sa o compătimeşte, scriind că aceasta şi-a sacrificat inima de mamă pentru a împiedica o tragedie ce ar fi putut pune capăt dinastiei. De asemenea, ea crede că Regele Yeongjo nu putea evita hotărârea pe care a luat-o şi că a acţionat în numele datoriei, deşi pentru el a fost dureros să fie nevoit să-şi condamne fiul la moarte.

Cuvântul care revine obsesiv de-a lungul acestui capitol este „fatalitate”: doamna Hyegyeong pune faptul că tragicele întâmplări nu au putut fi împiedicate pe seama voinţei cerurilor, care a făcut ca boala soţului ei să se înrăutăţească până când a devenit un pericol pentru dinastie.

Acestea sunt faptele relatate de un martor la majoritatea evenimentelor, care deţinea cele mai multe elemente despre cele întâmplate. După cum afirmă chiar ea, au existat şi intrigi, printre cele mai importante numărându-se cele iniţiate de Kim Kwiju, fratele noii Regine, care spera că odată cu condamnarea Prinţului va fi îndepărtat şi fiul acestuia, iar el va putea aduce pe tron un Prinţ pe care să-l manipuleze. Intrigile împotriva lui Sado au găsit un teren propice, având în vedere aversiunea tatălui său faţă de el, astfel încât rolul lor nu poate fi ignorat. Această ipoteză este susţinută şi de oficiali importanţi precum consilierul Chae Jegong: „De zeci de ani, trăiesc în tulburare şi-mi duc zilele în silă. Printr-o trădare nemaiîntâlnită, acea ceată de mincinoşi l-a calomniat pe Prinţul Moştenitor Sado şi l-a acuzat pe nedrept. Deşi aş fi gata să-mi risc viaţa, situaţia este atât de critică încât nu a venit încă momentul să dezvălui adevărul. Dar dacă Maiestatea Sa nu îndrăzneşte să-l audă şi nu i-l pot spune, măcar poporul să poată înţelege cel puţin motivul unei asemenea stări de lucruri. Dar, pe propriul meu risc, mă simt obligat să pun întrebarea. Dacă infamiile acestor rebeli ar trebui să rămână ascunse pe veci, cum va putea posteritatea să desprindă un învăţământ veridic din trecut?” [1] sau chiar de Regele Jeongjo: „Doar ranchiuna mă mai ţine încă în viaţă! Eu, fiul nerecunoscător, am mereu în faţa ochilor un trecut care se înalţă în memoria mea ca o stâncă nepieritoare. V-aţi datorat existenţa în acelaşi timp voinţei cerului şi dorinţei fierbinţi a poporului. Dar eu – cum aş îndrăzni să dezvălui că nu am respectat obligaţiile pe care mi le impunea naşterea mea? Iau astăzi în mână pensula de scris cu ochii plini de lacrimi şi printre hohote de plâns, pentru a mărturisi în faţa palatului vostru ceresc: Da, sunteţi într-adevăr nepotul lui Sukjong, fiul lui Yeongjo, prenumele vostru este Hwon, prenumele de adult este Yun-kwan.” [2]

De asemenea, faptul că Sado era bolnav nu exclude posibilitatea ca acesta să fi fost într-adevăr implicat într-un complot, călătoriile sale din ultima perioadă a vieţii fiind învăluite în mister (ştim însă că socrul său a pus să fie urmărit în cel puţin una dintre ele, iar după moartea Prinţului au apărut zvonurile că acesta ar fi adus cufărul pentru orez. Doamna Hyegyeong neagă acest lucru, dar unul dintre scopurile Memoriilor sale este cel de a-şi apăra familia, încercând să îndepărteze orice suspiciune asupra membrilor acesteia). Astfel, tragicele întâmplări păstrează încă multe semne de întrebare, în ciuda dorinţei sale de a le clarifica o dată pentru totdeauna.

Moartea Prinţului a fost un episod extrem de traumatizant pentru fiul său, Regele Jeongjo, care şi-a petrecut viaţa încercând să-şi reabiliteze tatăl, mutând în cele din urmă mormântul acestuia, despre care puteţi citi aici la fortăreaţa Hwaseong, inaugurată cu ocazia zilei de naştere a doamnei Hyegyeong, care împlinea şaizeci de ani. De asemenea, dinastia a trecut printr-un pericol real, condamnarea Prinţului Sado ducând la îndoieli persistente asupra legitimităţii ca Rege a fiului său, ce i-au marcat întreaga domnie, în ciuda măsurii luate de Regele Yeongjo în 1764.

Întâmplarea a inspirat, prin natura ei extremă, numeroase drame, filme şi cărţi care au încercat să surprindă cât mai bine toate elementele sale, însă, în lipsa unor precizări asupra unor momente-cheie, ea rămâne inepuizabilă. Probabil că moartea Prinţului Sado a fost rezultatul unei combinaţii între intrigi şi boala sa, una dintre cauze fiind insuficientă, în absenţa celeilalte, pentru a duce la acest deznodământ. Dacă el nu s-ar fi îmbolnăvit în cazul în care ar fi fost tratat altfel de tatăl său, aşa cum afirmă soţia lui, este discutabil, deşi pare evident că această componentă a avut o contribuţie majoră la problemele sale psihice. Este posibil ca, în absenţa stimulului permanent reprezentat de criticile Regelui, boala Prinţului să nu se fi manifestat atât de puternic sau să nu fi ajuns atât de repede într-un punct atât de avansat.

Desigur, anumite părţi ale relatării doamnei Hyegyeong ar putea fi interpretate şi altfel decât ca descrieri ale unor manifestări ale bolii soţului ei, însă acestea sunt doar supoziţii pentru care nu dispunem de dovezi (ştim că Jeongjo avea altă părere despre anumite aspecte, iar mama sa îi răspunde că este mai în măsură decât el să le interpreteze, deoarece era prea mic la data desfăşurării evenimentelor. Viitorul Rege avea totuşi zece ani la acea dată şi era de o inteligenţă ieşită din comun pentru vârsta lui, fiind, în plus, obligat să se maturizeze mai repede din cauza situaţiei tatălui său). Yeongjo a avut ulterior remuşcări pentru hotărârea luată. După cum se întreba nora acestuia, „Oare care este acum relaţia celor doi, tată şi fiu, despărţiţi de viaţă şi moarte?”. Ce poate fi afirmat cu siguranţă este că toţi protagoniştii au suferit enorm, dar, în urma sacrificiului lor, aşa cum subliniază doamna Hyegyeong, dinastia a fost salvată, iar Coreea a cunoscut una dintre perioadele cele mai înfloritoare din istoria sa.

Surse:
“The Memoirs of Lady Hyegyong, The Autobiographical Writings of a Crown Princess of Eighteenth-Century Korea”, Translated with an Introduction and Annotations by JaHyun Kim Haboush, University of California Press, 1996
Yi In-Hwa, “The Everlasting Empire”, ediţia în limba franceză, tradusă din coreeană de Cho Hye-young, editura Maisonneuve & Larose, 2000

[1] Fragment din Operele complete ale lui Pon-am (pseudonimul lui Chae Jegong), 1793, folosit drept motto pentru capitolul 4 din “The Everlasting Empire”
[2] Fragment din Operele complete ale Regelui Jeongjo, 1789, volumul 16, folosit ca motto pentru capitolul 5 din “The Everlasting Empire”

Despre koreafilm

koreafilm

Browse Archived Articles by koreafilm

28 comentarii

There are currently 28 comentarii on Controversa Prinţului Sado. Perhaps you would like to add one of your own?

  1. Mulţumim Florina.
    Sunt atât de multe date despre moartea Prinţului Sado, iar unele dintre ele m-au cutremurat de-a dreptul. Mi-e greu să cred că totul s-a datorat în mare partea nebuniei Prinţului, dar şi a intrigilor ce s-au iscat pe baza bolii Prinţului. Au fost mai multe filme care au vorbit despre moartea Prinţului şi despre Yi San, şi la un moment dat eram un pic confuză pentru că nu ştiam care este adevărul istoric.

    Tot ceea ce s-a întâmplat şi se va întâmpla are la bază un singur “motor”:Puterea, care dezumanizează în cel mai vizibil mod, lumea.

  2. Waaaa….Multumim mult Florina!Ai avut ceva de muncit aici dar rezultatul e unul foarte bun.Da intr-adevar sunt multe despus despre moartea printului Sado.E foarte interesant cum regele incercand sa-l faca un om (un viitor monarh mare)il distruge pe copil.Am citit si eu foarte multe despre moartea printului si boala care l-a macinat mult . Am inteles ca unii istorici spun ca vina pentru boala si comportamentul printului se datoreaza in mare parte tatalui sau,dar alti neaga afirmand ca el singur si-a facut rau…Imi place foarte mult cum ai precizat scrierea doamnei Hyegyeong.Mari felicitari din partea mea :)

  3. WOW! Ca prezentare detaliata.
    Inca de cand am vazut Yi San, drama acestui print si a celor apropiati, fie parinti, sotie sau copii m-a marcat foarte mult si am incercat sa imi dau seama ce s-a intamplat.

  4. Ceea ce ma framanta pe mine e ca Yeongjo a fost un rege extraordinar si totusi a facut unul dintre cele mai crunte lucruri, si-a lasat fiul sa moara intr-o lada de orez. Nu am gasit o explicatie atunci pentru aceasta hotarare, dar desi mi-am propus sa caut, nu am facut-o pana acum.

  5. In schimb aceasta recenzie m-a ajutat sa ma lamuresc in legatura cu acele evenimente tragice. Felicitari pentru prezentare si informatiile detaliate. Am citit cu sufletul la gura.

  6. Foarte interesant…..Multumim!!

  7. Multumesc mult,Florina!
    Si eu eram nedumerita in legatura cu moartea printului Sado, insa datorita acestei recenzii am reusit sa inteleg cum s-a intamplat totul.

  8. am citit ca si Regele Yeongjo suferea de paranoia… de altfel asemenea oameni au o inteligenta peste medie… deci n-ar fi de mirare… e pacat ca s-au intamplat astfel de evenimente… dar daca nu erau, poate ca Yi San n-ar fi realizat atatea

    multumesc pentru articolul amplu si foarte bine documentat

  9. Foarte interesant articol. Pe mine m-a surprins in cate drame acest subiect a fost tratat, pana la urma ramane un mister, se explica anumite lucruri, dar…

  10. ceea ce nu pot intelege este modul ales de rege pentru a-l ucide, atat de crud…daca tot nu mai avea alta solutie, de ce nu i-a dat un bol cu otrava si murea pe loc… ar fi aratat putina compasiune macar, ca de dragoste parinteasca nici nu poate fi vorba

  11. Cumplite amanunte,chiar daca sant reale ,eu prefer sa-l stiu asa ca in razboinicul! Cu toate ca unele din aceste aspecte au fost prezentate eronat sau sub alta forma,chestia cu fantana ,cu hainele ,cu armele ascunse!

  12. Foarte ampla si plina de amanunte cutremuratoare,aceasta recenzie.Oare cat este mit si cat realitate ,in aceste marturisiri,greu de precizat? Oricum ar fi ,ramane un personaj,controversat de unii si iubit de altii,ramane un personaj bine conturat dar misterios in istorie.

  13. După ce am citit această recenzie, am înţeles mai bine drama prinţului Sado şi a lui Yi San. Mi se par cutremurătoare faptele, chiar dacă sunt reale. Regele Yeonjo singur şia distrus copilul, orice copil are nevoie de iubire părintească, dar prinţul Sado na avut parte de ea şi asta la distrus. E trist dar din păcate adevărat. Cel mai tare mia plăcut de el în Războinicul :)

  14. Felicitari Florina!

    O recenzie care cred eu ca incearca sa reuneasca pe scurt cam tot ceea ce se stie despre moartea Printului Sado. Pana la urma cred ca multe au contribuit la acest sfarsit dramatic. Atitudinea prea dura a tatalui, contextul in care au avut loc evenimentele, lupta pentru putere atat de veche si atat de actuala.
    Insa dincolo de toate asa dupa cum s-a spus si mai sus modul in care printul si-a primit pedeapsa a fost inuman ca venit din partea unui parinte, chiar daca acest parintele este regele natiunii.

  15. Aşa e, modul în care regele şia condamnat fiul la moarte a fost foarte crud, putea săi dea să bea otravă sau săl omoare cu sabia, ar fi murit mai uşor şi fără atâta suferinţă.

  16. Mi s-a parut excelenta ideea ta de a cerceta documentat istoria vietii acestui print SADO care a ramas in istoria academica , militara si de ce nu folclorul popular alaturi de marii regi ai Coreeii. Ce mi se pare uluitor este existenta Memoriilor Dnei H……, o carte admirabila si cu reale calitati literare( cred ca este studiata la liceu si facultate in Koreea),similara unei carti ce am citit-o in anii 80 tradusa , scrisa d eo curtezana din Japonia – Amintiri de pe o perna -parca se numea.
    Oricum , adevarul istoric nu mai conteaza, ramin legendele si MARELE MANUAL DE ARTE MARTIALE COREEAN _ARMELE SI TEHNICILE DE LUPTA , elaborate sub directa sa coordonare si care au fost folosite cu succes in istoria tarii impotriva invadatorilor chinezi si japonezi si astazi constitue mindria artelor de lupta specifice inclusiv Taekondo. Din relatarile bolii printului de mai sus ,a extraordinarii sale duble personalitati imbinate cu halucinatii si furii dar si comportament normal eu cred ca este vorba despre boala ce o numim azi SCHIZOFRENIE , care este in creier si se declanseaza vizibil si infricosator in jurul virstei d e18-20 de ani FARA A FI TRATABILA nici in zilele noastre , doar ameliorata cu medicamente foarte tintite. NU,comportamentul parintelui l-a declansat sau lipsa dragostei etc ( avea totusi 4 copii )ci nefericirea d ea fi bolnav fara a fi constient de asta -fara memorie si fara control al impulsurilor . Cine are cunostinta in zilele noastre de asemenea bolnavi , la spital sau in familie recunoaste simptomele descrise cu sfisietoare detaliere de sotia sa.
    Moartea in cufarul de orez este cea mai blinda posibila caci nu a realizat ce se intimpla cu el precum inghetul sau inecul, iar regele nu putea da o sentinta de omor prin otravire -ca un tradator caci nu existau probele de prezentat Consiliului ministrilor celor doua fractiuni . Noi cei ce urmarim de ani d e zile filmele si am citit toate recenziile din site-ul nostru Koreafilm sintem familiarizati cu strictetea protocolulii si ritualurilor d ela curte si modul d escriere a Cronicilor regale . POSTERITATEA si FIUL SAU i-au facut dreptate iar Minunata carte de Memorii ale doamnei H…mi-ar placea sa fie tradusa si publicata in romineste de autoarea acestei recenzii impreuna cu Asociatia si cursantii de la Liceul Spiru Hartet care categoric stiu excelent limba engleza si pot face tradulea bruta. Multumesc foarte mult pentru acest articol.

  17. Va multumesc tuturor pentru interes si pentru comentariile care imbogatesc continutul articolului :) Cu siguranta ca se mai pot spune multe despre acest subiect. Exista posibilitatea ca doamna Hyegyeong sa fi atribuit bolii sotului ei anumite incidente care altfel puteau fi considerate o dovada a lipsei pietatii filiale, pentru a-l scuti de eticheta de “criminal”. Totusi, in lumina anumitor manifestari, ca fobia fata de haine, este probabil ca printul a fost intr-adevar bolnav. De asemenea, daca majoritatea simptomelor lui pot fi o consecinta a traumelor repetate, altele, cum ar fi halucinatiile sau dubla personalitate, duc cu gandul la o boala psihica independenta de ceea ce i se intampla.

  18. cred ca ramane o figura misterioasa, blamat de unii iubit de altii….. multumim pentru aceasta recenzie foarte amanuntita :)

  19. wow…multumesc

  20. pffffff, asta da recenzie. Extrem de fascinant. serios. Ai muncit din greu, dar rezultatul e pe masura

  21. “Deşi pentru el a fost dureros să fie nevoit să-şi condamne fiul la moarte”(Regele). Modul in care a fost omorat e socant.
    “Un print ce nu gandeste in aceasi directie cu Regele trebuie omorat.”

  22. Minunate fotografiile din filmul bine cunoscut d enoi acum. Foarte drag imi este si copilul actor d emai sus pe care l-am si salvat acum fin Foto galery a mea . L-am revazut in serialul Regina de fier unde a avut rol de print pe tot parcursul serialului , Mi-ar placea sa faceti o recenzie pentru el special caci are deja o filmofrafie importanta si deja este adolescent .
    O informatie despre acest serial pentru vorbitorii de limba maghiara ca limba materna : Pe cablu UPC , pe canalul M2 -canal al Ungariei pentru Europa este difuzat seara la ora 23 , dar pentru ei NU s-a facut subtitrarea asa ca ei votrbesc direct in maghiara si este util pentru cei din diaspora maghiara care au ddificultati sa citesca rapid in liba matrna cindsint in Germania sau Canada. S-a pierdut frumusetea libii coreene dar vizioanarea este asigurata si in medoiul rural care prefera filme dublate in toata Europa. Filmul are o audienta foarte buna in diaspora maghiara .

  23. Sa-i faci o recenzie, merita!

  24. Claudia B. [KF]

    Dupa cele prezentate mai sus, despre Printul Sado, cred ca acesta avea manifestarile unei schizofrenii paranoide…foarte tragic si trist….Multumim Florina!

  25. Ft ft mult mi-a placut articolul :) Felicitari Florina pt ampla documentare, ne-ai adus informatii ft interesante…nu ma surprinde insa ca asa ceva s-a intamplat in acele vremuri, cred ca printul Sado n-a fost singurul membru din larga familie regala a Joseonului care a avut probleme de genul acesta…presiunea pusa pe un membru al familiei regale cred ca era colosala, el trebuind sa fie de o conduita exceptionala pt o posibila accedere la tron…

  26. Sado a cedat!

  27. Foarte interesanta recenzia .

  28. Sunt cateva lucruri care merita retinute din recenzia ta, eu i-as spune eseul tau. Insa cumva ai ocolit adevarul care este din nefericire foarte urat in legatura cu Printul Sado, candva s-au publicat si-n Romania lucruri legate de istoria Coreei si-au fost clare si l-a obiect. Sigur, se stie ca ucidera PRINTULUI SADO, a fost un eveniment neplacut, care a marcat gruparile politice:Noron si Soron si-a dus la formarea unor secte de razboinici care se credeau egali cu Dumnezeu, aceste informatii le-am din”Istoria in date” a lui Horia Matei. Dar printul Sado, avea devieri de comportament ce depasea tot ce s-a intalnit la alti monarhi, asiatici sau europeni, in primul rand nu pute sa stea in jurul sau vreo femeie sau eunuc care sa nu fi fost violata sau sodomizat, lucru acesta a fost acceptat, desi Regele, era in asemenea masura scarbit de comportamentul fiului sau, incat se spala pe gura si pe maini dupa ce vorbea s-au il imbratisa, insa cand a inceput sa-si omoare eunuci si oameni din jur i-ar dupa aceea sa-i sodomizeze a fost mult prea mult si pt Rege. A fost ucis pt crimele sale care nu mai puteau fi suportate, cand numarul victimelor a trecut suta, va imaginati ca nu se mai putea inchide ochii. In cel priveste pe Yi San fiul lui Sado, primul lucru care l-a facut cand a urcat pe tron a fost sa-i ucida pe toti aceea care s-au ridicat impotriva tatalui sau, va dati seama ca n-au fost putini, oricum a avut parte de-o moarte suspecta la 49 de ani.

Leave a Comment