Carina T. [KF]

Jurnal coreean – Hello, Seul!

Written by Carina T. [KF]. Posted in Ce trebuie sa eviti, Coreea azi, Funny stuff, Informatii utile, Recenzii Koreafilm, Recomandarile lunii, Travel tips

Tagged: , , ,

DSC_0102

Published on iulie 03, 2012 with 330 comentarii

- partea a treia –

Este încă prima zi cea despre care vă voi povesti şi acum. Voi încerca să vă prezint o parte din viaţa de noapte a Seulului.
Vineri, 11 mai – Seul, ora 19.30:

După ce am coborât din metrou, puteam spune cu adevărat că suntem în inima Seulului, „Sufletul Asiei” – Soul of Asia – acesta este sloganul capitalei Coreei de Sud. Staţia de metrou Jogno 3(sam)-ga se află în centrul oraşului, la câteva sute de metri de Altarul strămoşesc Jongmyo (despre care am scris mai demult) şi de două dintre palate: Changgyeonggung şi Changdeokgung.

Era destul de târziu, se cam înserase, şi ne întrebam dacă vom reuşi să găsim hotelul. Aveam o imagine a zonei scoasă de pe Google Earth. Ştiam că e la doar un minut de mers, de la ieşirea 3 a metroului. Dar n-a fost nevoie să căutăm pentru că nişte persoane care se aflau în zonă, văzându-ne că suntem străine, ne-au întrebat ce căutăm. Le-am spus şi ne-au condus chiar până la hotel.
La început, am avut tendinţa de a refuza, fiindu-ne teamă că bărbatul respectiv ne duce cine ştie unde  Apoi ne-am obişnuit cu această amabilitate. Indiferent unde te găseşti, dacă oamenii te văd că eşti străin, că pari nedumerit încotro să te îndrepţi sau dacă te uiţi pe o hartă încercând să te orientezi, imediat vine cineva la tine şi te întreabă ce cauţi. Nu contează că ştiu sau nu engleză, coreeni sunt foarte amabili. Dacă nu vă descurcaţi în limba coreeană sau dacă interlocutorul nu ştie engleză, e suficient să-i arătaţi pe hartă unde vreţi să mergeţi şi imediat vă arată direcţia… în fond, limba internaţională pe care o vorbesc toţi este „gesticulaţia”.

Nu simţeam deloc oboseala drumului şi abia aşteptam să ieşim, să explorăm împrejurimile… Eram moarte de foame şi până să ajungă Daniela, am vrut să mâncăm ceva. Evident că am vrut să testăm savoarea mâncărurilor stradale despre care s-a scris şi la noi pe blog. Ne-am aşezat la o masă şi am cerut nişte fructe de mare. Noi am comandat ceva, ne-a adus altceva, dar ce mai conta?! Eram în Coreea alături de prieteni 
Pe la ora 21.00, ne-am întâlnit cu Daniela… La niciunii nu ne venea să credem că ne întâlnim în Seul. Vă daţi seama cât a fost de emoţionantă întâlnirea! Nu putea rata ocazia să bem soju… doar era prilej de bucurie.

În fiecare zi, de cum se lasă seara, pe străzile laterale ale capitalei coreene, apar tonetele cu mâncare. Nu vă imaginaţi că e vorba de străzi dosnice, ci de străzile care au ieşire la marile artere, în zone intens circulate. De o parte şi de alta a străzilor, una lângă alta, se înşiră tonete cu diverse feluri de mâncare. Fiecare are câte două până la cinci măsuţe, în special de plastic.
Unii oameni se opresc grăbiţi şi îşi iau ceva la pachet, dar cei mai mulţi mănâncă singuri, cu prietenii sau cu colegii, după o zi istovitoare de muncă. Îşi mai iau şi câte o sticlă de soju sau de bere. Mulţi îşi îneacă amarul vrând parcă să uite de grijile şi problemele pe care le au. Dacă reuşesc sau nu, asta e altă discuţie… A doua zi dimineaţa, o iau de la capăt.


După câte am văzut, şi ziua, şi seara, marea majoritate a locuitorilor Seulului mănâncă în oraş. Sunt străzi întregi cu localuri şi restaurante aflate unul lângă altul. Unele restaurante sunt mai mari, mai ales cele de lux sau cele occidentale, dar cele mai multe sunt mici, şi au doar câteva mese. După ora 21.00, restaurantele tradiţionale se închid şi rămând deschise doar aceste mici localuri, restaurantele occidentale şi tonetele stradale. Preţurile diferă în funcţie de felul de mâncare comandat şi de local. Încep de la 3-4.000 de woni şi pot ajunge şi la 20-25.000 de woni, poate chiar mai mult.



Cât am stat acolo, am încercat tot felul de specialităţi. E adevărat că eu nu prea mănânc foarte condimentat şi încercam mereu să le spun să nu fie atât de „spicy”, dar am constatat că nu există această noţiune la coreeni, aşa că ceream să nu fie deloc spicy . Oricum, kimchi şi ridichiile galbene pe care le oferă gratuit la fiecare masă sunt condimentate, deci a fost ok.

În apropiere de noi, am descoperit o tonetă unde vindea preparate din pui: frigărui şi bucăţi prăjite de pui într-un sos dulce-codimentat. Seara, când ne întorceam obosite după o zi de colindat, treceam pe acolo şi ne luam câte o porţie: o frigăruie costă 2.000 de woni, iar o caserolă cu bucăţi de pui e 3.000 de woni.



După masă, am plecat puţin la plimbare, să încercăm să descoperim ce se află în apropiere de locul unde stăteam. Şi voiam să vedem care e viaţa de noapte a Seulului. Cineva mă întreba dacă străzile sunt mai animate ziua decât noaptea. Ei bine, e greu de spus pentru că Seulul are o viaţă de noapte destul de intensă. La acele tonete stradale se aude gălăgie până târziu în noapte. Sunt mulţi oameni care merg la cafenele sau la baruri.

Trebuie spus că în general, în localurile cu mâncare tradiţională nu se servesc băuturi, nici răcoritoare, nici alcoolice. Lumea merge acolo să mănânce, apoi pleacă la un bar sau o cafenea. Evident că există restaurantele de lux sau cele occidentale unde se poate comanda şi de băut. De aceea, mai ales seara, alternativa o reprezintă aceste tonete, unde se mănâncă şi se bea soju, makkeoli sau bere.

Dar sunt şi unii coreeni (mai rar, e adevărat) care se duc şi îşi cumpără băutură de la market, apoi se aşează undeva pe stradă la băut.
Nu trebuie să vă speriaţi dacă în diverse locuri de pe stradă, seara târziu sau noaptea vedeţi grămezi de saci de gunoi. Dimineaţa, aceştia dispar ca prin minune şi nu mai rămâne nicio urmă a ceea ce a fost cu o seară înainte. Spre dimineaţă, se strâng şi tonetele, iar în locurile respective rămâne o curăţenie lună.

La sfârşit de săptămână sau la diverse sărbători, când coreeni au zile libere, atunci stau mai mult la discuţii şi distracţii. După masă, cei tineri merg în cluburi, la karaoke, sau la Norebang.

Dar ce înseamnă Norebang?
În Coreea, Karaoke-le a devenit popular în anii 80 şi 90, după ce sistemul de karaoke a fost inventat în Japonia în anii 70. Karaoke este numit Norebang (노래방), în Coreea. Există şi Karaoke-le standard, dar acele localuri sunt mult mai scumpe. Norebang înseamnă „cameră unde se cântă”. Puteţi găsi semnul 노래방 peste tot în Coreea, în special în districtele de agrement sau în zonele studenţeşti, dar nu numai. Aproape pe orice stradă există un asemenea loc. Când am întrebat un amic unde găsec un Norebang, mi-a răspuns: „La orice colţ de stradă!”.
Mulţi coreeni îşi încep noaptea prin baruri şi restaurante şi o încheie într-un Norebang. Aici ei pot să se distreze mai mult cu prietenii şi cântă melodiile lor preferate. Norebang-ul este, de asemenea, un loc minunat unde după câteva băuturi puteţi sta până dimineaţa, dacă aţi pierdut ultimul metrou.

Există mai multe teme diferite şi stiluri pentru Norebang. În cele mai multe Norebang-uri, fiecare cameră are un alt stil, cum ar fi o cameră în stil coreean, stil francez, stilul Bar şi aşa mai departe. De obicei, în Norebang-uri se pot servi băuturi răcoritoare, bere şi gustări. Preţurile sunt destul de mici, dar există unele Norebang-uri de lux foarte scumpe. De obicei, camera este închiriată cu ora, dar sunt şi unele care închiriază camere în funcţie de numărul de persoane. Un preţ mediu este de aproximativ 15.000 de woni pe oră.
Cele mai multe astfel de camere de karaoke sunt echipate cu 2 microfoane, o tamburină, un remote control pentru selectarea melodiilor şi o carte de cântece. Există colecţii de cântece în limba engleză, japoneză şi, uneori, în chineză.

Dacă vreţi să găsiţi un Norebang, uitaţi-vă bine la imagini şi peste tot veţi vedea scris 노래방. Aceasta înseamnă NOREBANG.


Dar viaţa de noapte nu se reduce doar la atât. Sunt zone foarte aglomerate, mari pieţe comerciale, unde oamenii merg şi fac cumpărături. Dar despre acestea vă voi povesti altădată.

- va urma –

Despre Carina T. [KF]

Carina T. [KF]

Pentru mine Coreea este o lume aparte, o lume misterioasă care îşi dezvăluie treptat secretele... dar acestea par nesfârşite. În fiecare zi mai descopăr câte ceva care mă face să-mi doresc şi mai mult să ajung acolo şi să pipăi, să miros, să gust şi să mă desfăt cu savoarea Coreei.

Browse Archived Articles by Carina T. [KF]

330 comentarii

There are currently 330 comentarii on Jurnal coreean – Hello, Seul!. Perhaps you would like to add one of your own?

  1. Autobuzele cred ca sant curate si aerisite ,nu ca la noi pline de praf ,adevarate etuve vara si congelatoare iarna!

  2. Eu am citit articolul undeva la ziua, in jur de ora 2-3, pe mobil, acuma am reusit sa revin pe blog ca sa vad pozele bine. Si vazand mancarea, mie fiindu-mi foame, ma lupt sa nu papa nimic si sa trec repede peste articol si mancarea din Seul. Oricum orasul asta doarme si nu doarme.
    Frumos articol, astept continuarea jurnalului.

  3. Noroc ca deja am luat cina ca altfel trebuia sa cer niste servetele Liviei, care stiu ca le are la indemana intotdeauna caci mai mult decat sigur salivam pe tastatura… :))… Multumim pentru recenzie… Asteptam continuarea

    • Cu multa placere, le am langa mine!

  4. frumos ! imi bate mie inima mai tare cand vad pozele , deja visez cand o sa ajung si eu :)):P

  5. yummy yummy..ce de bunataturi…gastronomia asiaticilor este preferata mea..au cele mai bune si sanatoase chestii. iar chestia cu norbangul m-a cucerit complet..si in seriale am remarcat ca merg acolo si se distreaza..foarte tare conceptul asta de karaoke

  6. Doamna Livia, sunteti intr-o forma de invidiat, spirit de observatie si interventii simpatice si la tinta sigura, eu in schimb parca m-am blocat.
    M-a cam napadit tristetea la gandul ca e asa departe, asa scump asa putin accesibil,
    Este ceva uluitor, cata forta iti poate da un lucru facut cu pasiune. La fel as fi procedat si eu, cine ar mai avea nevoie de somn, doar cel de frumusete sa nu se uite coreenii critic la tine, ei care pun mare pret pe aspect.

    • Daca ma mai domnesti nu mai vorbesc cu tine,aici nu avem varsta ,nu avem studii cu care sa epatam ,santem intre prieteni care avem un vis comun!

  7. Faptul ca ati ajuns la concluzia aceasta, ca actiunile din filmele moderne respecta aspecte reale din viata de zi cu zi, ma incurajeaza sa urmaresc mai multe filme moderne, aveam oarecare retineri sa nu ma las influentata de faptul ca ei prezinta doar partea frumoasa a lucrurilor. Iar eu nici nu concep sa nu ajung candva in Coreea, cat ca mi-am luat in calcul 3000 de euro de 10 zile, am urmarit cateva oferte de calatorii si numai avionul costa 600 de euro cu noroc, aprox 800 daca il iei din timp, apoi cazare, masa, vizite,….poate ma insel, e un calcul facut de mine dupa anumite repere pe care le-am studiat in timp. Si cu care m-am obisnuit, hahaha, sper sa nu fie nevoie de mai mult ca altfel ar fi foarteeee dureros.

    • cu banii astia poti sa stai doua saptamani

    • eu am lasat niste preturi orientative la articolul precedent… pe la ultimele comentarii

  8. ayyy super..multumesc !!! vreau si eu acoloooooooo:)

  9. Oricum tot ce ne prezentati si din ceea ce stiam deja este, pentru mine cel putin, coplesitor, de aceea sunt complet de acord sa facem lectii cat se poate de amanuntite inainte. Citeam undeva ca sunt foarte retinuti fata de straini si as dori sa va intreb au fost si ocazii in care sa interactionati cu ei (sau chiar cu aceleasi persoane, de la hotel sau din locul de unde luati masa de ex) v-ati simtit bine primita, sunt foarte exigenti fata de obiceiurile lor de zi cu zi (nu stiu, un ex ce imi vine acum in minte …formule de adresare, mod de a folosi betisoarele….) pe care ca si strain considera ca trebuie sa le cunosti si sa le respecti intocmai sau sunt indulgenti si improvizeaza, in asa fel incat sa nu te simti stingherit?
    Si inca ceva, ati fost prrin magazine de cosmetice, creme …..sunt scumpe?

    • da… in general, totul e foarte scump

    • o sa incerc pe rand sa raspund la cat mai multe intrebari

    • In general cand mergi intr-o tara straina se impune ,asa din bun simt macar ,sa sti cate ceva despre respectiva tara,putina geografie,putina istorie,si bineinteles niste formule uzuale de conversatie! eu cred ca draga noastra plimbareata cred ca stie mai multe decat un tanar coreean! hi hi hi!

  10. am interactionat cu toti cei din trupa de teatru care au fost la Craiova si am ramas impresionata… am fost invitata si la ei acasa
    sunt foarte deschisi si amabili daca esti corect cu ei

  11. aaaaa…. as mai dori sa adug ceva, am vazut mai tarziu comentariile referitoare la un program pe care l-am prezentat scurt si anume WOOF. Nu are nici o legatura cu Min. Educatiei si nu sunt nici limite de varsta impuse,

    • wow… asta e super… mersi

  12. Carina, eu iar am ratat inaugurarea unei bucatele din jurnal. Am inceput practica si acum sunt un pic ocupata pana imi intru intr-un ritm. De aia trebuie sa ma uit la DRT pe net, ca nu mai ajung acasa sa ma uit la tv.

    Imi place la nebunie mancare care am vazut-o si mi se pare super ca sunt atatea posibilitati sa te distrezi, asa multe variatiuni pe aceeasi tema care totusi au ceva distinctiv. Oare intr-un an apuci sa vizitezi toate localurile, sa mergi prin toate norebang-urile?

    • ca sa vizitezi tot probabil ca iti ajunge un an… dar nu cred ca are rost sa vizitezi toate Norebangurile pentru ca nu cred ca difera extraordinar de mult… mergi in cateva si incerci diferite stiluri si gata

      • Nu fix toate. Toate stilurile plus ceva variatiuni pe aceeasi tema… :)))… Acu sunt ambitioasa, da nici chiar asa

    • Auzi la ea ,ti-e gandul la destrabalare domnisoara? Mai sant o gramada de vestigii care merita vizitate si tu……?

      • Ehhh. Merg si la vestigii, sa stii. Nu sunt chiar asa. Imi place istoria si sa vizitez monumente, dar vreau sa incerc si o forma de tursm pe care nu am practicat-o pana acum… turism de noapte :)).

  13. Sa ne prezinti detaliat si meniul lor. S-a scris despre mancare, dar ceva impresii personale, amanunte de la fata locului…

    • detaliat meniul? glumesti? e atat de variat… si sa stii ca la asta ma pricep cel mai putin :))

      • Pai tocmai ca e asa apetisant de iti lasa gura apa si asa variat sa nu te plictisesti. Eu am inceput sa fac ceva mancaruri asiatice, mai greu cu ingredientele. Vreau sa mananc ca la ei ca imi place la nebunie, pica bine la stomac si cred ca de aia sunt asa sanatosi si au pielea asa frumoasa, de la meniul traditional… Vise… Vise…

        • secretul la mute mancaruri ale lor este pasta de soia si pasta de fasole pe care o pun la fermentat in acele “borcane”mari pe care le vedem in filme… fara acelea, nimic nu are acelasi gust

          • Mda… Asa e. Si mai au ceva gen fulgi de ardei iute care ii pun in kimchi… Am facut si eu kimchi dar nu iese chiar nuanta de picant care trebuie fara pasta aceea… :(

  14. Sunt curioasa sa aflu mai multe si despre atitudinea lor fata de straini. Ca sunt politicosi e clar. Nu stiam ca sunt asa de saritori. E foarte frumos. Dar cum ii privesc dincolo de asta si cat de mult sunt dispusi sa interactioneze cu ei si sa ii accepte in tara lor (in regim mai mult sau mai putin permanent)?

    • sunt bucurosi si mirati in acelasi timp cand vad ca un strain stie si vrea sa afle si mai multe despre Coreea… sunt curiosi de ce aceasta pasiune… pe mine asta m-au intrebat toti

    • asta e atitudinea fata de turisti… fata de rezidenti nu stiu sa-ti spun

    • eu cand m-am alaturat unor localnici sa fac lampioane de lotus pentru a le dona, au fost impresionati

    • si, evident, ca ii respecta pe cei care ii respecta si pe ei

      • Asta e foarte frumos. Poate o intrebi pe Daniela sau ne spune ea cum sunt fata de rezidenti :). Oricum cred ca daca ajung ca turista pe acolo e mare lucru… Dar parca citisem undeva ca sunt cam retinuti si nu le prea place sa se “amestece” cu restul… Si de aia intrebam. :)

      • sunt rezervati in privinta casatoriilor mixte
        iar la locul de munca probabil e ca peste tot… orice om venit nou inseamna un loc de munca mai putin pt un coreean :)

        • Mda. Kamsahamnida :). Ca sa zic si eu frumos. Sau mai bine asa: 감사합니다.

    • iti voi da un singur exemplu acum… una dintre tipele din trupa de teatru, pentru ca nu apucase sa-si ia la revedere de la mine, duminica, luni dimineata a venit la ora 6 sa ma duca cu masina la aeroport…

      • Wow! Foarte frumos si extrem de politicos. Nu am mai auzit nicaieri sa se faca asa ceva! Mi se pare asa… fantastic (si in sensul de frumos si in sensul de ireal). Cat respesc pentru ceilalti si pentru ei insisi! Asta i-a dus asa departe,

        • nu pot sa generalizez… nu stiu daca toti sunt asa sau daca asta este si efectul a modului cum m-am purtat eu cu ei la Craiova :)
          chiar nu stiu… sincer

          • Oricum. Pentru cateva zile de ospitalitate (ca doar nu te cunostea mai bine) a facut in gest frumos si care cred ca foarte putini l-ar fi facut.

          • este foarte adevarat… eu am ramas profund impresionata
            chiar sunt niste oameni extradordinari

      • Mi se pare normal,pentru ca si tu ai pus suflet in vizita lor si i-ai facut si i-ai tratat regeste!

  15. doamna Carina nu veniti si la Alba? Va invit sa vizitati Cetatea, tare ne-am mai schimbat si innoit :)
    Mi-ar placea sa am ocazia sa va intreb niste amanunte, prin natura jobului meu as putea sa creez niste legaturi cu ei, in special artisti si mediu de afaceri, dar unele aspecte nu imi sunt foarte clare, trebuie sa mai fac niste lectii, cum spuneam mai sus si cum sunt de fire tare meticuloasa…….sau poate totusi suntem un oras prea mic, sa avem rabdare sa mai crestem?

    hihihi daca mai era d.na Livia pe aici m-ar fi urzicat….parca ziceai ca te-ai blocat draga mea………de vina e un frappe tarziu, gustos racoros cu multa, multa inghetata:)

    • cunosc orasul si imi place tare mult…am vizitat aproape toata tara pt ca imi place mult sa calatoresc

      de altfel, se spune ca nu poti aprecia frumusetile din alta tara pana nu le cunosti pe cele din tara ta

      • Cam asa zic si eu. Trebuie sa incepi cu ce-i mai aproape sa ai si termen de comparatie si sa stii de unde te tragi. Si apoi sa ajungi pana la capatul pamantului daca te ajuta Dumnezeu. Si mie imi place sa calatoresc si sper sa vad cat mai multe locuri remarcabile.

  16. Cel mai tare m-a distrat poza cu culturistul :)))
    La de-astea va fugeau ochii dupa cate o sticla de soju? Ei, ei… :P

    • era o reclama in fata unei sali de culturism…

      • Stiu, stiu :)). S-a potrivit tare bine in poza. :)
        Foarte reusite si reprezentative poze :).

        • multumesc :)

      • Hai lasa vrajeala ca stiu eu cumi-ti sclipesc ochii la frumusetile Coreene si la bunaciunile,pardon bunatatile de acolo!

  17. M-am luat cu impresiile si am uitat sa zic ce mult imi place continuarea. Daca o sa ne dai tot asa, cu taraita, pic, pic, informatiile, o sa fie jurnalul cu 1001 de parti :)).

    • pai sunt multe de spus si ar insemna sa fac cate un articol de sute de pagini
      asa trebuie si ele structurate si se pot parcurge si intelege mai bine

      • Clar. Tocmai pentru ca sunt multe de spus o sa iasa 1001 de parti :)).

        • doar ca eu nu sunt Sheherezada si voi sultanul :))

          • Asa e. E cam invers. Noi suntem in pericol sa murim… de curiozitate :))).

          • asta e buna :))

          • Ba da esti !

          • =))

  18. eu am scris deja despre multe din locurile pe care le-am vizitat… daca veti cauta pe blog comori nationale, veti vedea multe dintre ele :)

    • M-am minunat de-a lungul timpului de minunatiile pe care le au, de cat de multe relicve au si cat de bine le pastreaza si documenteaza. Si mai ales cum stiu sa le faca reclama.

  19. Singurul lucru care nu imi prea place e obiceiul cu bautul pana cazi sub masa… sau ma rog… pe caldaram in cazul de fata… Cam multisor… Dar in rest e foarte tare :P.

  20. hahaha keuriseutina draga mea se pare ca avem curiozitati/preocupari comune, acum ca am aflat ca sunt foarte deschisi, corecti si primitori, ce zici, ne facem bagajele, mergem sa il intampinam pe Kim Nam Gil la revenirea din armata? :)

    • Cum sa nu:). De cand tot numar cate zile mai sunt?… Astept cu mare nerabdare sa se intoarca. Si de cand tot vreau sa ajung si eu pe taramul fagaduintei :P

    • vezi ca ti-am mai raspuns ceva l o intrebare de a ta de mai inainte

      • Aceea cu tipa de la teatru? Am vazut cu putin intarziere… Raspund si eu cum pot, ca atata tot scriem ca trebuie sa tot matur pagina sus-jos si tot poate imi mai scapa ceva :P… Sunt chiar impresionata de ce mi-ai spus.

        • cel mai usor e sa urmaresti in partea dreapta, sus unde scrie “ultimele comentarii” … daca dai click pe cel care vrei te duci duce direct acolo :)

          • Da. Multumesc de sfat. :)
            Asa o sa urmaresc mai usor.

  21. Cladirea moderna cu intrarea facuta in stil traditional era hotelul vostru (in fata lui e un scooter alb)? Arata interesant combinatia. Ce frumos ar fi sa stai intr-un hotel exact ca si casele de mai demult cu podele, plapumioara pe jos, masuta scunda, pernele… :)
    Au asa ceva in Seul?

    • au si asemenea case de oaspeti traditionale, dar sunt putine si foarte scumpe…
      aceea era un fel de foisor… impropriu spus, pe un trotuar… nu era csris nimic acolo, deci chiar nu stiu ce reprezinta

      • Ma gandesc ca te usca de bani pe acolo :(. Tot ce e interesant si imi place e si foarte scump…

        • o camera intr-un asemenea loc nu cred ca e mai ieftina de 120 de euro pe noapte

          • Aigooo… Sa mi se faca rau nu alta. Si cand te gandesti ca pe vremuri toti oamenii, si cei mai saraci aveau asa ceva. Cred ca s-ar minuna foarte mult sa stie ca acum stilul lor de trai este doar pentru bogatani :)).

          • eu ma refer la acele case traditionale, vechi…
            altfel, mai sunt unele hoteluri moderne care au si camere unde se doarme pe jos… dar nu e acelasi lucru

          • Asa zic si eu ca nu e. De acele case vechi ziceam si eu. Sa fi ca in filme :)).

          • am vazut si in Buchon, dar nici n-am indraznit sa intreb exact… stiu ca atunci cand cautam cazare pe net, am gasit si astfel de oferte :)

    • in plus acelea nu prea sunt in locuri (din ce stiu eu) care sa fie foarte bine amplasate… in Seul e foarte important si unde stai daca vrei sa vizitezi cat mai multe pt ca se pierde f mult timp pe drum… de aceea noi am ales un loc ultracentral

      • Categoric. Nici nu ma gandeam ca o sa stati in asa ceva decat eventual o noapte. Ca sa bifati inca o experienta de pe lista de asptatare. E foarte important, mai ales la asa oras mare si aglomerat. Ce oras? Ca jumatate dintre coreeni traiesc in Seul si in suburbii! La cate sute de kilometrii de metrou ne-ai prezentat… Clar ca trebuie cat mai central si cu acces la transport in comnun, mai ales metrou.

  22. daaa si mie imi place enorm atentia asta a lor pentru detalii si se vad rezultatele, pic cu pic si au ajuns sa faca minuni, cat de mult conteaza sa ai idei, sa vrei sa schimbi, sa imbunatatesti ceva, dar e si mai si cand si pui in practica toate acestea.

    • Si mai ales cum sunt ei perfectionisti. Au migalit pana a iesit bine :).
      E unul dintre lucrurile care imi plac cel mai mult la ei, atentia la detalii.

      • este incredibil acest aspect… chiar si asezarea cladirilor… orientarea in functie de feng shui etc

        • Si la noi sant cladirile asezate shui ,cu mai putin feng,sau chiar de loc!

  23. fetelor, sa-mi spuneti daca e tarziu pt voi, si ne retragem :)

  24. va referiti la Hanok_ acolo e scump? Mie mi-ar placea enorm sa ma cazez intr-o locatie gen Fermentation Familly…..

    • si eu mi-as dori asa, dar probabil ca ar trebui sa mai dai vreo 1000 de euro in plus… daca nu mai mult

    • Da, da, hanok. Cred ca m-as si vedea intr-o sageuk daca as sta acolo. Sa mai iau un hanbok pe mine si gata. Singura durere ar fi ca nu stiu sa scriu poezii in chineza, cum e traditional la ei. M-as apuca sa scriu despre ce simt in stil cat se poate de traditional…

    • in schimb se poate sta la temple… o sa va povestesc despre asta :)

      • Asta da! O alternativa super. Mai ales cu linistea de acolo…

        • dar o sa vezi ca e un program f strict :)

          • Pai ca la templu :)). Ora fixa de trezire si culcare, regim alimentar strict, sa faci liniste… Oare ce mai trebuie sa fie…???

      • Minunat! abia astept!

    • Nu ai gusturi proaste ! si eu ma gandeam la asa ceva cand am vazut filmul!

  25. nici nu am vazut cat e ceasul, eu va spun noapte buna, va multumesc mult pentru lamuriri si poate ne mai vedem si maine :)

    • sigur… ma retrag si eu… ma bucur ca am “vorbit” si putem continua si maine daca aveti timp
      somn usor

      • Si eu merg la culcare ca acum cu practica… La lucru maine :)).
        Mi-a placut sa povestesc cu voi si mai vorbim maine :).
        Noapte buna!

  26. :))) mi-am amintit ceva ce am citit mai demult si nu ma rabd sa nu va povestesc, ceva simpatic….o alta varianta, relatata de o studenta care studia in Japonia dar a vrut sa viziteze Coreea, s+a cazat, nici mai mult nici mai putin, decat intr-un mic hotel destinat intalnirilor dintre iubiti, soti deranjati de familii numeroase, interesant este ca nu era un loc pentru aventuri extraconjugale, doar pentru cei pomeniti. Foarte simpatica in descrierea ei de altfel, spunea ca sunt in zone centrale, sunt ieftine si nu e nici un impediment sa te cazezi acolo, doar ca nu e tocmai indicat sa ai insomnii :)))

    • da, am auzit ca exista asa ceva… povestea un turist pe un blog ca a rezervat o camera la un asemnea hotel, fara sa stie dinainte, dar nu l-a deranjat… a fost ieftin si intim :)

      • Ce tare! :)))
        Nu stiam ca au asa ceva dar mi se pare o idee foarte buna si… practica. :)

      • Hi ,hi ,oferta super,daca dai peste vre-un patratel ,poti sa-ti faci de cap lejer,asa din curiozitate casa testezi totul!

        • aha… deci tu asa ai face! :))

          • M-as fi sacrificat cu draga inima daca era acum 20-30 de ani,acum i-mi pun imaginatia la treaba!

        • la cate patratele ai acasa, tu tot la ele visezi :))

          • Livia, zici de mine ca ma destrabalez si tu la ce te gandesti, pardon, iti imaginezi? :))

  27. buna dimineata, all
    Cristinica, n-ai plecat la practica?

    • Pai de acolo am scris. Am mai intrat si acum inainte sa plec :P.

      • iti cam faci de cap
        te asteptam cand te intorci :)

        • Acum am ajuns acasa. E ok daca intru cate un pic si pe alte site-uri nu numai pentru lucru. :P
          Sunt programator, ma platesc sa gandesc, daca imi fac treaba pot face ce vreau, sa mananc, sa ies pe terasa, sa plec devreme, sa vin la 12, sa ascult muzica, sa intru pe site-uri… :))
          Numai nu vreau sa abuzez ca sunt de abia de luni aici in practica. :D

        • am inteles… e bine asa :)

  28. eu va astept la o cafea… m-am apucat de tradus si mai imi arunc o privire pe blog sa vad cine mai vine in vizita :)

  29. pentru a va simti mai aproape de Coreea aici aveti o colectie de posturi tv:
    http://portalradio.byethost22.com/coreea-tv.html

    • multumim… eu ascultam Seoul FM, dar nu stiu ce se intampla de nu se mai prinde

  30. Carina ieri a functionat! azi vad ca nu!

    • dar KBS international, cel care se receptioneaza si in Ro de catre cei care au UPC, nu este?

  31. daca te referi la KBS WORLD acesta nu se poate viziona pe net decat in schimbul unei sume de bani! eu avem o metoda dar care vad ca acum nu mai functioneaza! daca descopar intre timp am sa scriu un mesaj aici!

    • multumesc frumos

  32. cu placere!

  33. am revenit Carina! uite id-ul meu sorlini2009 daca vrei sa iti dau cum sa faci sa vezi kbs world!

    • mersi.. te adaug acum in lista

  34. cine ar fi crezut ca Seul este un oras atat de viu? multumim mult… fiecare recenzie ma uimeste si ma lasa cu o parere de rau dar si cu gandul undeva departe… :))

  35. Imi doresc foarte mult sa ajung in Coreea si sa vizitez capitala Seul… Sa mananc pe strada, sa beau soju si sa rad cu pofta. Daca voi avea pe cine sa car in spate atunci va fi perfect. Pana atunci ma multumesc cu o inghetata acrisoara, singura capabila sa domoleasca caldura si sa schimbe codul portocaliu… Carina esti o fericita… :)

    • daca as fi putut sta si mai mult, era si mai bine…
      dar e bine totusi ca am reusit… un vis mi s-a implinit :)

  36. Esti o norocoasa ,tu ai visat cu ochii deschisi,noi inca visam cu ochii mintii! Fiecare din noi cantareste fabuloasa suma in $,am de renovat ceva in casa,am de cumparat ceva ,am nevoie de bani pentru doctori,am nevoie pentru intretinere si lista cu nevoi p[oate continua,mai ales ca incepe scoala peste putin timp,iar lumea face economii inca de pe acuma!

    • pentru fiecare om care traieste din salariu este un efort financiar un astfel de concediu… dar daca stai sa te gandesti ca daca te duci la mare in Ro, intr-o saptamana cheltuiesti in jur de 3000 de lei… mai bine mai faci un mic efort si pleci sa vezi si altceva

      • 3000 de lei intr-o saptamana la mare??? Asta daca te dau banii afara din casa, probabil :))

      • pai toti cu care am vorbit, cam la atat au spus ca se ridica suma

        • Voi de plaja pe bloc si cu apa la bidon ,nu ati auzit? Si te costa foarte,foarte putin,un suc,o berica!

        • eu nu sunt fan plaja, asa ca eu spun “pas”
          dar sigur sunt destui pe blog care se duc la mare…
          faceam doar o comparatie de preturi… hihihi

      • daca te gandesti numai la cazare, masa si drum si e destul de mult… numai daca nu te duci sa stai cu cortul :))

        • :))). Eu nu am mers in Romania. Astept sa se faca curatenie si pe la noi pe plaja, si la prorpriu si la figurat (sa nu mai fie oameni necivilizati). In Croatia e foarte tare. Apa limpede, curata, munti langa mare…

        • este superb acolo :)
          dar e si destul de scump

          • Nu e asa scump, cel putin in Poreci unde am fost eu. Cu 200 euro pentru 7 zile, cazare si transport cu autocarul. Iti iei mancare de la suerpmarket cu preturi cam ca la noi, poti sa iti mai si gatesti cate un pic… Deci inca vreo 50 euro. Si cu inca 50 euro am vazut si Venetia pentru o zi. :)

  37. Am ajuns acasa. Chiar cand s-a terminat DRT :(. Dar ma uit pe net. Intre timp mai arunc un ochi si pe aici, cat mai stau pe la calc. Sa aveti o seara frumoasa!

  38. Ai nostri ca brazii si foarte intreprinzatori ,in acel minunat foisor din fata hotelului,nu ar fi stat prea mult pe ganduri sa o puna de un gratar cu mici si bere,daca erau in Romanica!

    • mda… nu zici rau

    • :))). Tot ce se poate…

  39. Multumiri pt.impresiile personale vazute si petrecute in Coreea ! esti o fericita ,ca ai reusit ,unde, unii dintre noi doar viseaza ! M-am bucurat de toate imaginile care ni lea-i aratat si am trait bucuria alaturi de tine ! Multumesc inca odata !

  40. Salut Carina , esti superprofi si te compar deja cu citiva din globe troterii postului TRAVEL englezesc , cu Megan Mc Cormik , Jan si Justine dar care mergeau cu o echipa complexa chiar daca se vedeau numai ei . Am urmarit acest post si calatoriile lor in toata lumea, in zonele mediu turistice si populare destinate turistilor individuali backpackers. In consecinta NU m-a socat imaginea mincarii la tarabe ad-hock ca cele din pozele tale . Sint destinate localnicilor de conditie modesta care deobicei muncesc toti , maninca la cantina la spital .la fabrica la scoala la prinz si NU GATESC ACASA caci nu isi permit financiar sa aiba case confortabile , sa platesca gaz, apa si masini de spalat vase sau haine . De aici o sumedenie de mici afaceri ( taverne si spalatorii ) care creaza locuri de munca si toti traiesc la viteze moderne pe care noi romanii le-am considera infioratare. Populatia Koreeii este de citeva zile 50 de milioane pe un teritoriu limitat ca resurse agricole si combustibile iar populatia rurala s-a mutat in centre industiale sau porturi moderne , orase noi in ultimii 20 de ani . In serialul REDISCOVERY OF KOREEA pe care il urmaresc d ela 6 50 la 7 50 dimineata pe KBS WORLD ( Pe UPC canal 712 din Pachetul de 43 d elei HD FAMILY ) vad zone rurale . zone turistice si zone de traditie pescareasca , mincare traditionala , cooperative d ebatrini d e65-85 de ani cu afaceri in cooperative , ramasi pe loc dupa toti cei tineri au urmat scoli si sint la oras asa cum vad in fotografiile tale – chinuiti si dificl adaptati la viata capitalista a Koreeii moderne care este un tigru al Asiei .
    Daca ar fi sa vorbim de mincare pe strada la aceste mici afaceri improvizate , eu personal ca turist strain, cu stomacul neobisnuit as minca numai legume si orez asa cum am vazut majoritatea clatorilor de pe TRAVEL RISCUL UNEI INDIGESTII este prea costisitor si nu stiu daca asigurarea de sanatate ( apropos Carina -ai avut ?si cit te-a costat pe 15 zile ? ) te acopera daca nu esti in grup organizat d eo agentie chiar contactata la fata locului pentru tururi d e2-3 zile prin Koreea daca vrei sa stai numai 23-4 zile in Seoul . Avind in vedere ca 3000 d e euro este o suma imensa .Eu cred ca o excursie d e grup cu agentie si ghid din Anglia, Franta sau Germania si chiar din Romania este mai convenabila avind in vedere ca merg doar o data in viata pina acolo . Verificati la agentia din Constanta care a facut o excursia de 15 zile denumita COREEA_MONGOLIA _RUSIA ( 6 nopti Koreea, 3 nopti Mongolia, din care 1 noapte in iurta traditionala ) si 5 nopti in Rusia Irkutzk, Litvianka la Baikal si Moskova 5 zile de Rusia Obiectivele turistice si itinerariul din Koreea este maximal si superb organizat . Cautati descrierea si intrebati prietenii din Constanta . Informatiile mele sint de pe http ://blog.icartours.com/coreea-de-sud-mongolia-rusia
    Au avut un grup in martie 2010 si la adresa de mai sus gasiti detaliat tot programul turistic . Banuiesc c aa fost destinat familiilor si colaboratorilor de la DAEWOO Mangalia ca o excursie custom-made si poate si sponsorizata de firma .
    Multumesc Carina pentru relatari, sper sa faci un DVD si un ebook pentru prietenii Korea film si viitorii turisti.
    Am citit si comentariile voastre . Din tot ce urmaresc eu zilnic pe KBS WORLD de la 5 doimineata pina la 24 noaptea , la niste emisiuni favorite , inserate intre KBS DRAMA am si eu citeva comentarii. Din emisiunea LOVE IN ASIA , despre familiile mixte cu sotii asiatice in general aduse de sotii coreeni care au fost la muunca pe santierele coreene din Tailanda, Filipine sau Vietnam ,am vazut ca ele sint cu greu acceptate de mediul social in primii 4-5 ani pina invata limba . De obicei sint casatorii din dragoste , cu plecare din familii ff modeste si copii coreeni cu mame starine SINT SUPERRRBI si foarte bine educati si scoliti, iubiti si politicosi in comportament . Seria are si o vizita sponsorizata de emisiune la socrii din tara d eorigina ( a fost si o basarabeanca cu doua fetite care vorbeau si romana pe linga coreeana si batrina de linga Orhei le-a primit moldoveneste d enu mai vroiau se plece in Koreea .
    Foarte dificil este acceptarea strainelor ca neveste daca sint din rasa alba caci subordonarea fata d esoacra si socru, fratii si cumnatele mai mari si mai mici sint ridicole pentru noi euroopeni sau australieni ( multe casatorii mixte sint de intelectuali coreeni care au facut studii sau serviciu in Australia si Noua Zeelanda -si ce este amuzant ca familiile de tip englez de acolo accepta cu greu ca fata lor sa se marite cu un asiatic chiar si coreean cu studii superioare . Se practica acolo logodna sub forma INELELOR DE 100 DE ZILE pe care si voi le-ati avut explicate intr-un articol de pe site-Korea film . Foarte greu este invatarea limbii coreene la nivel d ea-ti gasi un job ,adica sa intelegi corect c eti se spune la telefon, sa citesti fluent instructiuni si s ale reproduci corect , contactul cu clienti coreeni la tejghea est ecvasi exclus caci intoleranta si cum a spus Carina nemultumirea c aai luat locul fiului sau sorei lui este “scuipata ” fara ca tu sa poti intelege sau riposta . Cine a lucrat in vest stie despre ce vorbesc si este si explicatia de ce minoritarii nostri investesc acasa si nu ramin in Germania . Din alte reportaje de pe KBS de exemple VS on the scene ( videojurnalist ) am vazut nenumarate reportaje alerte cu comentariu din off ( fara fata de reporter ) din piete, sate, baruri, oamenii strazii , colectori de hirtie si cartoane din zone rezidentiale care le vind apoi la centre de colectare, descinderi de politie la apartamente respectabile dar tripouri clandestine dar bloc superinalte si foarte scumpe si respectabile, cu de jocuri de noroc ca cele din serialele istorice ( prilej glumet in derulare dar foarte interesant cu betisoare scrise ???-cine scrie un articol ?despre asta ?? ). Mafia prostitutiei si hotii de buzunare sint pericole reale , exemplificate in seriale pentru atentionare rezidenti si straini la munca !!
    Nu totul este roz si cine circula in vest este socat atit la LIsabona cit si la Paris sau Londra ca orasele vazute d epe caldarim si cu banii numarati nu mai sint asa de fabuloase .
    Articolul tau si mai ales pozele din Seoul mi-au confirmat aceste pareri si certitudinea ca singur in strainatate este si o aventura si un pericol dublu fata de cel de acasa unde chemi 112 si te intelegi cu ei pe limba ta – Multumesc si asteptam continuarea celor 1001 povesti .

    • wow… ma complesiti cu aceste comparatii…
      eu va spun din exeprienta ca este mai ieftin sa mergi pe cont propriu, decat prin agentie. In plus, ai avantajul de a-ti face programul pe care il vrei.
      eu am facut comparatie cu costurile unor circuite organizate in Coreea… credeti-ma ca mergand singure am platite aproape la jumatate.

      poate pare mult cand vorbesti de 2500-3000 de euro, dar pentru 18 zile si pt Coreea este foarte bine. Daca va cumparati bilet de avion cu 6 luni inainte, pretul scade considerabil. In banii acestia sunt incluse si diverse suveniruri si toate cheltuielile. Pentru ca preturile sunt foarte mari acolo fata de Romania. O cafea o gasesti la 4-7 dolari… deci…

      Am avut si asigurare medicala… Cred ca a costat cam 60 de lei si acopera foarte multe.
      nu exista riscul sa faceti intoxicatie alimentara daca mancati de la tarabe… puteti sa faceti indigestie daca aveti un stomac sensibil si sunteti foarte mofturosi la mancare… in rest, chiar nu e nicio problema… se poate manca si mancare europeana, doar ca preturile sunt mutl mai mari. De ex o pizza e minim 26 de dolari.

      • am uitat sa spun ceva: atentie cand faceti asigurarea medicala, sa treceti ca perioada si zilele de plecare si sosire din Romania, precum si tarile unde faceti escale

        • Da, vezi. Ca am si uitat de amanuntul cu asigurarea medicala. Multumesc de sfat :).

  41. salutare tuturor.articol de nota 11 carina.repet -cu fiecare articol pe care ni-l prezinti ne faci sa ne simtim acolo si parca ne-ai adus o parte din aceasta minunata tara.felicitari.

    • multumesc mult… ma bucur ca simti asta :)

  42. Din pacate asta stiam si eu, ca in tarile mai dezvoltate, atitudine xenofoba e destul de puternica. Nu doar Coreea, ci si Germania, de exemplu. :(
    Cat despre bietii muncitori in marile corporatii, e cam asa cum a mentionat spetcov: sunt destul de saraci multi si mananca la tarabe ieftine si isi duc hainele la spalatorie si cred ca stau si in case mici. Am vazut o trilogie numita Tokyo!, foarte reusita, o produtie coreeana-japoneza-germana-fraceza, daca nu ma insel, trei scurtmetraje despre diverse aspecte ale orasului Tokyo. Acolo se prezenta si aceasta fateta mai putin placuta a orasului si presupun ca asemanarile cu Seul sun destul de multe. Totusi, daca ai amanunte, sunt chiar interesata sa vad ce ai descoperit tu, carina :).

    • nu cred ca e vorba neaparat de tarile dezvoltate, ci pur si simplu de mentalitate, de popor

      • Da, asa e. Tine de popor. Dar parca daca au ceva de care sa fie mandri nu prea vor sa isi “strice genele”… Cred ca si eu as fi la fel in locul lor… :).

  43. Atat timp cat esti turist si lasi ceva banuti in tara de vizitat ,lumea este amabila si saritoare ,dar ca rezident este mai greu ,esti privit ca o persoana non grata.Consumi nu produci.Noi vedem doar ce ne intereseaza ,aspectele mai putin colorate din subsol le trecem cu vederea! Dar ele exista peste tot ,chiar si in cele mai…..tari din lume! Toate popoarele au si oitele lor negre!

    • Da… Orice moneda are doua fete.
      (Acum am facut si eu ca si coreenii din filme cu jocurile lor de proverbe. A aparut asa ceva si in The Duo parca :))) ).

  44. Carina ,comparatia facuta de spectov este una pertinenta!

  45. Presupun ca in Corea,nu auzi pe nimeni strigand,stiiiiiiicle goale (de soju) cumpaaaaaaaaaaram,sau Zmeurica ,zmeurica de dulceata!

    • eu n-am auzit :))

    • Nici pe la noi nu am prea auzit in ultimii ani… Poate nu mai sunt prin Cluj…

  46. Carina ,am intrat peste Client,am vazut prima parte si nu ma pot abtine.Un Chuno cuminte,aproape pacalici,care nu are nimic din forta Copacului sau a vanatorului,un neica nimeni ,pe care daca nu-l sti ce poate l-ai trece cu vederea!

    • spre final isi arata adevarata fata… e interesant de urmarit

      • E pe lista mea de vazut. Il traduci si pe asta, Carina?

        • l-am tradus deja
          e peteava

          • Nu prea ma uit peteava, dar ar trebui. ca vad ca multe comori se ascund acolo :).

          • Multumesc, carina. :)

          • O sa ma uit cand am timp. Sper sa fie cat de curand. Dupa parerea mea Jang Hyuk este cam neglijat de conationali pe nedrept. E un actor super tare, dar in toate topurile e cam jos… nu stiu de ce… :(

          • Kamsahamnida :).

  47. Interesante comentariile.
    Culmea este ca si mie acum imi pare un vis si incredibil ca am ajuns acolo.
    Ce frumos ar si daca s-ar putea organiza o excursie in grup.

    • Wow! Mie imi spui? Ar fi cel mai tare. Mai ales daca ati veni si voi doua cu atatea informatii in desaga si cu experienta unei excursii. Ar iesi super :).

      • ce vis frumos! :)

        • Am incercat sa pun un comentariu si nu merge! Am incercat din nou si mi se comunica ca-i duplicat, dar nu-l vad! Acesta este “proba de microfon” sa vad daca se poate!

        • buna… asta se vede

        • De cand postezi jurnalul acest blog s-a insufletit si nu se lasa toropit de caldura de afara! Esti coooool!

          • Umbland pe fb de la kf am dat de o intrebare, care initial m-a amuzat, dar dupa ce am vazut poza cu “fizicul meserias” al lui Ji Chang Wook (si mi-am adus aminte si de alte trupuri) am pus si eu “?”. Ok. Pentru poze exista photoshop, pentru filme sunte foto-genici sau tele-genici (ca, deh. Nu toti impresionam la fel pelicula). Dar…
            Iata intrebarea (sper ca cel care a postat-o sa nu ma reclame ca am copiat-o):
            “OK… imi poate spune si mie cineva cum de coreeni abia daca au par pe fata? Adica eu ma rad azi si maine deja incepe sa creasca. Ei au chipul ca fundul unul copil O_O Cum reusesc? Epilare completa? Nu prea cred.. Ciudata intrebare ,nu?”
            Tu ce zici? Eu am revazut pozele tale in care ai surprins si chipuri (chiar si dl de la toneta cu frigarui). Chiar se rad in fiecare zi? Ai mei zic ca este iritant!

          • stiu ca sunt obsedati de curatenie, ca au un fix cu spalatul zilnic pe cap, probabil unii fac la fel si cu barbieritul…
            dar am vazut cativa si cu barba… oricum, au fffff multe produse de ingrijire corporala :)

          • ma bucur daca e asa :)

          • La rasa galbena,pilozitatea este cu mult mai rara decat la restul!

          • e posibil ca asta sa fie explicatia

          • Interesanta observatie. Dar cred ca e de vina si gena :)). Si o fi si obiceiul de a se rade zilnic…

  48. Cred ca gresesc ceva cand scriu adresa de mess. nonaban54yahoo.com

    • sorry este ro nu com. Viteza. acum stiu de ce nu l-a vrut.
      O zi frumaosa si racoroasa!

    • uita s apui @ inainte de yahoo :)

  49. Caldura mare, mon cher!

    • nu mai vorbi de funie in casa disperatului… aici e canicula

      • Am crezut ca mor in pauza de masa cat am fost la restaurant (azi am mers cu toata echipa ca am sarbatorit venirea mea in echipa). Acum sunt la aer conditionat :). E biiineee :)!

        • Ce frumos!!!Mi se pare in stil coreean, adica…si ei obisnuiesc sa mearga cu echipa la restaurant.

          • Da. E foarte tare. Mai ales ca asa ajungi sa cunosti lumea. Si cum esti nou te integrezi mult mai repede asa. Ca in rest, mai ales noi ca programatori, stam fiecare la calculatorul lui multa vreme. Dar avem munca de echipa si trebuie sa ne coordonam si sa colaboram si la asta ajuta daca ne cunoastem.

      • Salutari tuturor!!!Nu stiu daca am mai postat vreun comentariu la acest articol, oricum e foarte tare, mi-ar placea sa fie oamenii(romanii) asa de activi noaptea cum sunt coreeni.Am citit in niste comentarii mai vechi ca vreti sa mai mergeti in octombrie in Coreea de Sud.Eu vad doresc BAFTA si sper sa ajungeti.

        • nu anul acesta :))
          dar as vrea ca urmatorul drum acolo sa fie in luna octombrie cand sunt f multe festivaluri.

          • Festivaluri traditionale? Era o serie cu sarbatorile pe luni. Sunt multe primavara si toamna parca… Sunt foarte interesante. Sper sa vi se implineasca si visul asta.

      • Pai la mine la 39 de grade cum crezi ca e?

  50. Carina, sa stii ca am citit toate articolele tale si toate comentariile, dar nu pot sa scriu, sunt atat de coplesita de noutati si mi se pare totul atat de minunat si de domeniul fantasticului! Multumesc ca ne-ai impartasit impresiile tale si minunele Coreei!

    • si acestea nu se termina aici…

      • Te cred…daca faci public amintirile tale, cred ca pana la Craciun avem ce savura :) Sa publici in carte e o idee extraordinara, in editie limitata, desigur, dar cred ca pentru vreo 50 de exemplare gasesti usor cumparatori…

        • Asa zic si eu. Eu cel mai mult as vrea, acum dupa ce am citit, sa merg acolo sa vad si eu. Si mi s-ar parea foarte tare daca am merge mai multi de pe aici, de la palat si daca ar veni si carina ca ghid sigur ar iesi super :)).

        • nu stiu cum sa facem ca eu sunt un ghid cam scump :)))))

        • cu cat tirajul e mai mic, cu atat pretul per bucata creste… cine stie daca o sa ajung sa realizez asta :) ar fi prea frumos

          • Ar fi super. Si daca ne-am strange cativa ca sa fie si rentabil…

Lasă un răspuns către carina72