koreafilm

The Duo – episodul 16

Written by koreafilm. Posted in K-drama, Povestea, The Duo

Tagged: , ,

the duo16-1

Published on iunie 04, 2012 with 55 comentarii

de Dana Ivancea


Ar fi trebuit să realizăm că cei care-şi spuneau “Arae” (eu vin), îl aveau în fruntea lor pe vânătorul Kang, căruia pentru operaţiunea de a-l ucide pe Wang, i se va alătura şi Dal-Yi. Noaptea se petrece acţiunea de asasinare a lui Wang, dar nu se va reuşi decât rănirea lui, pe când ceilalţi vor avea de suferit mai mult, deoarece toate acestea se vor împlini cu preţul vieţii lui Do-Gab. Auzind focuri de armă, o patrulă vine la faţa locului însă toţi cei ce erau mai devreme disperaţi în lupta pentru viaţă, acum erau fugiţi de la faţa locului, în urma lor rămânând doar o armă, ca probă. Kuk-Ji venind să-şi vadă casa, acesta descoperă că gospodăria sa era arsă din temelii şi rămasă numai ruine.


Exersând tragerea cu puşca, ce pare mai mult un gest reflex decât o competiţie şi o excelare în această artă, lui Gwi-Dong îi revin în minte pasaje din discuţiile cu cei cărora el crede că le-a schimbat viaţa, ceea ce îl face, după spusele adjunctului său, să nu nimerească niciun glonţ la ţintă. Chun-Doong primeşte vestea morţii lui Do-Gab venită ca un trăznet, dar va trebui să dea această cumplită veste şi părinţilor lui Do-Gab, singurul lor fiu.

Domniţa Dong-Nyeo încă mai suferă şi mai speră că sentimentele lui Gwi-Dong se vor schimba şi ea va deveni din nou, centrul atenţiei lui. Scrie scrisori adresate lui Gwi-Dong pe care apoi le aruncă, dar totuşi iubirea ei rămâne deocamdată fără răspuns. Cu inima sfâşiată de durere, scormonind prin ruinele casei, Kuk-Ji descoperă un pistol ascuns de Do-Gab şi-şi jură răzbunare pentru fiul său mort, prin uciderea lui Wang, toate acestea spunându-i-le lui Chun-Doong care-l ascultă năucit de ce aude. Plină de generozitate, Mak-Soon împarte cu dărnicie veşminte din mătase scumpă familiei fostului său stăpân, în speranţa de a păstra bunele relaţii cu aceştia, este binevoitoare cu toată lumea, şi chiar doreşte o căsătorie potrivită pentru Gwi-Dong cu Dong-Nyeo.


Este încă o femeie frumoasă, bogată şi căutată. Banii moşteniţi şi poziţia socială obţinută ar trebui să-i fie de folos , dar toate acestea se întorc împotriva ei, deoarece însuşi fiul ei o respinge, şi va fi dureros pentru ea acest lucru. Nu mai este Mak-Soon cea docilă şi îngăduitoare, acum este o femeie avută, mândră, cu toane şi hotărâtă să-i dea lui Soe-Dol taverna pentru a se ocupa de ea, şi să-i caute o femeie tânără şi frumoasă cu care să-l însoare. Chiar dacă nimeni nu s-a născut învăţat, Kuk-Ji are abilităţile lui pe care a avut preţ de-o viaţă în a le exersa, păcăleşte gărzile lui Wang pentru a putea intra în locuinţa acestuia, afişând slăbiciunea unui bătrân culegător de ierburi.

Despre koreafilm

koreafilm

Browse Archived Articles by koreafilm

55 comentarii

There are currently 55 comentarii on The Duo – episodul 16. Perhaps you would like to add one of your own?

  1. Prima…Ce trist e acest episod. Imi pare foarte rau pentru Do Gab si pentru parintii sai.

  2. Multumim pentru rezumat!

    • multumim pt rezumat. Pacat de Do-gab, era un copil bun…

  3. Multumim pentru rezumat! Imi pare foarte rau ca Do-Gab moare! Era atat de simpatic si m-a miscat gcand i-a spus lui cun-Doong ca s-a alaturat “Arae” pentru toti oamenii saraci din tara. Si isi iubea asa de mult parintii si a fost necajit toata viata sa. Cine stie, poate moartea lui il va determina pe Chun -Doong sa se alature miscarii “Arae” ( am fost surprinsa sa vad ca si Dal Yi e membra a “Arae” – desi ea intotdeauna a fost o viteaza…). Sper totusi sa nu moara si Kkuk-Ji. Mak-Soon are ocazia sa-si dea in intregime arama pe fata. Vad din imaginile prezentate ca nu se gandeste sa-i faca niste cadouri scumpe si Sefei ( cea care o ajutase constant inca din momentul nasterii copilului) ci o apostrofeaza, cand aceasta o vede uimita cum coboara din lectica( ” Ce , e prima data cand vezi pe cineva coborand din lectica?”). Vrea sa-l cumpere pe Soe-Dol cu taverna si o casatorie aranjata – chiar nu poate intelege ca el a iubit-o si asteptat-o toata viata. Am impresia ca ea crede ca toti ceilalti oamenii gandesc la fel ca si ea: bani…bani…bani si iarasi bani. Si vrea sa-l capatuiasca si pe Gwi Dong ; nu-i pasa ca el inca este in stare de soc dupa ce a descoperit despre schimbarea copiilor. Nu-si intelege nici propriul fiu, care este de o delicatete sufleteasca deosebita. Dong Nyeo a ajuns acum sa compuna ea scrisori pentru Gwi Dong ( macar el avea curajul sa i le trimita, chiar daca ulterior ea le rupea pe toate – e priceputa la rupt scrisori). Imi place ca Gwi Dong nu are inca incredere in ea – prea a avut loc o transformare cu 180 de grade in comportamentul Domnitei. Oricum Gwi Dong are lucruri mult mai importante acum la care sa se gandeasca.

    • draga mea, ….sa vezi mai departe …sa nu pierzi episoadele care urmeaza …ca-i pacat…sa vezi ce turnura iau lucrurile si evenimentele….

      • M-ai facut extrem de curioasa, sper sa vad toate episoadele ce vor urma!

  4. Cu oricate lectici se va plimba si ori cate bijuuri va expune tot nu va scapa de stigmatul SCLAVA,pentru ca asta e,in ochii lumii te ridici prin forte proprii nu cu bani si averi,cel mai bun exemplu se afla in fata ei,dar mintea ei ingusta refuza sa vada adevarul.Este constienta de dragostea ce i-o poarta So Dol ,dar o refuza cu mult snobism,cand va constientiza despre toate aceste lucruri va fi mult prea tarziu si ireparabil!

  5. Si nu in ultimul rand a fost sclava propiului copil,noroc de acesta ca a mostenit mintea luminata a lui tacsu si nu a bagat la cap toate prostiile debitate de mama (doica),pentru mine a fost cel mai negru personaj din acest film.

  6. Cred ca sunteti prea aspre in caracterizari si in asteptarile pe care le aveti de la personajele noastre,in special de la Mak-soon si de la Dong-nyeo.Uitati contextul in care se desfasoara actiunea,si puneti personajele sa actioneze dupa niste precepte morale de secol 21.
    Chiar si-asa,nici in vremurile noaste,nimeni nu este doar bun,cinstit,calm,bland,frumos,atent,etc.Fiecare om,personaj de poveste sau de viata reala,se intalniste in existenta sa cu intamplari diverse..si fiecare le desluseste diferit.Daca gasiti o bancnota de 100 de lei,pe jos ce faceti?;treceti nepasatoare mai departe? o bagati in buzunar? sau sa o duceti la politie?….:)))))
    Imi place sa fiu avocatul diavolului…:))))..ce putea Mak-soon sa faca dupa ce a fost batjocorita de stapanul ei? Sa mearga la politie,sau magistratura(ce era pe-atunci)??..cred ca s-ar fi prapadit toti de ras,dupa care ar fi luat si vreo 50 de bice pe spinare….sau sa fi ramas la vechiul stapan si sa astepte sa o omoare nevasta acestuia…sau sa gaseasca orice mijloc,de a se rupe de existenta ei mizera.

  7. ..si Dong-nyeo cum ar fi putut ea sa se indragosteasca,sa fie atrasa de Chun-doong,atunci cand stia ca originea lui este mai mult decat umila?..Intr-un Joseon,unde barierele dintre clasele sociale erau atat de stricte..Mai tineti minte,in serialul Dr.Hur,cazul acelei femei care a ramas insarcinata cu sclavul ei,ce soarta au avut amandoi?..Apropooo..din 10 iunie de la 1:45..noaptea..tvr1 reia serialul Dr.Hur Jun…

  8. Hop si eu,azi noapte tot navigand eu in apele tulburi ale internetului am descoperit un film ,nou noulet care a avut premiera pe 26 mai,am vazut primul episod ,gata tradus si mi-a placut enorm,este vorba de un medic neuro chirurg,care fara voia lui calatoreste in timp ,acolo face ce stie el mai bine adica medicina cu o trusa de prim ajutor moderna ,dar cam saracacioasa si cu elemente empirice,abia astept continuarea.

  9. Am uitat sa va spun ca filmul se numeste Time slip Dr.Jin!-roza mama ce sa-i faci!

    • Am urmarit primele doua episoade din Dr.Jin :) Imi place serialul! Luna asta veti avea ocazia sa cititi si un articol legat de serial.

      • Abia astept ,ca nu stiu absolut despre acest film,nici macar cate episoade ,m-am uitat asa din imbold!

        • absolut nimic!

        • :) Vei afla din articolul pe care il voi scrie impreuna cu Clau.

          • Cand ca mor de nerabdare sa stiu mai multe,m-a bulversat acea prima operatie in care a extirpat fetusul,oare este posibil asa ceva ,dpdv medical,in realitate? Chiar daca s-a zis ca este posibil la bebelusi si nu la adulti! Mare minune! Am vazut ca joaca si actorul care a jucat in KSR,antrenorul baietilor din KW,cel de la herghelie

          • Cam pe la jumatatea lunii, speram…Si mie mi s-a parut ciudata chestia respectiva, cu fetusul…habar n-am daca se poate asa ceva. Da, era si el pe acolo, Yeom Sa Chi din KSR, si, stiu eu ca a jucat si in Imparatul Marii. Ce e KW?

          • Imparatul marii!

    • Imi spui si mie, te rog , pe ce site ai urmarit primul episod, i-am vazut prezentarea ( cred ca pe AsianMedia Wiki- nu-mi amintesc exact) si mi se pare foarte interesant. E al treilea serial din acest an in care se prezinta tema calatoriei in timp ( dupa Rooftop Prince si Queen Inhyun’s Man). Dar un neurochirurg in Joseon…( Mai ales cu teama lor de operatii- cum am vazut in Hur Jun). Trebuie vazut!!! Si cred ca e posibil sa scoti un fetus( dar calcifiat) din corpul unui om. Am citit ceva, sunt cazuri rare de gemeni in care corpul unuia ajunge sa-l curprinda si pe al fratelui.

  10. Multumesc pentru rezumat, sper sai razbune fiul. Buna ziua tuturor.

  11. Abia astept episodul…desi va fi unul cu dezamagiri si probe grele pt eroii nostri :(

  12. Urmeaza un episod… Ce urmeaza? Astept cu nerabdare…

  13. imi pare rau pt Mak-soon ca este respinsa de propriul fiu, insa aici se vede ca este adevarata zicala”cum ai facut, asa ti se va face”(la fel la respins si ea pe Chun-doong).insa si de Gwi-dong imi este mila,sa stii ca tot ce ai si toata viata ta trebuia sa fie a altuia si nu a ta,si nu a oricui ci a prietenului tau cel mai bun…sa speram insa ca lucrurile o sa se clarifice si ca Gwi-dong o s-o ierte,pt ca pana la urma Mak-soon este mama lui..si sper ca Kuk-ji sa reuseasca sa il omoare pe Wang,iar Chun-doong sa ramana cu Dal-yi si Gwi-dong cu Dong-nyeo.

  14. Mie Mak soon mi se pare cel mai nesuferit personaj.
    Azi a fost sincera si fara sa isi dea seama a spus un mare adevar: “Numai la tine am tinut in toata viata, stapane.”, cu referire la fiul ei.
    Este sigurul de care i-a pasat si nu a realizat in mintea ei ingusta ca exista si altii pe lumea asta, nu numai Gwi dong. Ca a fost foarte cruda cu Chun doong.

  15. Ea a reactionat din instinct matern si doar atat. Nu a fost capabila sa vada mai departe si nici in stanga sau in dreapta. Mie mi se par de plans si nu imi plac deloc oamenii care actioneaza doar din pur instinct fara sa analizeze totul in ansamblu. De exemplu, care zic “Copilul meu e cel mai cel.” indiferent de ce se intampla cu adevarat.

  16. Presimt ca o sa se apropie ditamai furtuna care o sa schimbe foarte mult lucrurile. Deja secretele incep sa iasa la suprafata si se pregateste atmosfera ca o apa ca incepe sa dea in clocot si imediat o sa dea si in foc…

  17. ooof..cate sunteti mame?…sau daca nu sunteti..ati incercat vreodata sa va apropiati de o closca cu pui..sau de o catea sau de o pisica cu pui?…De ce nu o iertati pe Mak-soon,care si-a aparat puiul si in schimb ii dati dreptate lui Kkok-ji ca merge sa-l omoare pe Wang,din cauza caruia a murit Do-gab.Do-gab si-a ales singur calea,stia ca poate sa-si piarda viata oricand in actiunile bandei.

  18. Kkok-ji va reusi sal omoare pe Wang? Sper ca da.

  19. Eu o inteleg, dar in acelasi timp nu, pe Mak Son. Inteleg ca a facut ce credea ca e mai bine pt fiul ei, dar a si gresit fata de prea multi oameni. Faptul ca e o mama care ar face orice pt copilul ei, nu-i da dreptul sa fie aroganta si uite cine a ajutat-o, sau de unde a plecat…

  20. NOAPTE BUNA.

  21. Problema morala pusa de acest serial e una foarte importanta si anume daca este acceptabil sa faci cu stiinta si intentie, in mod deliberat, rau unei persoane nevinovate, pentru binele tau sau al celor apropiati ( si de asemenea daca este normal sa nu manifesti nici un fel de remuscari chiar daca stii , dincolo de orice indoiala, ce consecinte au faptele tale). Nu cred ca exista termen de comparatie cu a ridica o bancnota de pe jos. Calitatea de mama nu cred ca da cuiva dreptul sa faca ORICE , dincolo de bine si de rau, pentru copilul sau.In primul rand suntem oameni iar oamenii se presupune, prin natura lor, au trecut dincolo de instinctele primare ale lumii animale, societatea umana e guvernata de un”contract social”. (altfel am putea avea si acum o sumedenie de infractiuni bazate pe tot felul de justificari). Cat despre preceptele morale, le aveau mlt mai clar si mai bine definite in perioada Joseon ( numai ca nu se prea puneau in practica , ca si acum, de altfel). Pozitia barbatului si a femeii, mai ales din clasele nobile- sub influenta doctrinelor confucianiste si neoconfucianiste, erau net diferite. Femeile nobile aveau un rol “decorativ” nu erau implicate in viata politica si foarte putin in viata sociala ( spre deosebire, de exemplu de perioada celor 3 regate coreene: Silla , goguryeo, Baekje). Astfel, daca pentru o nobila era de neconceput sa aiba o aventura cu un sclav – pedeapsa fiind condamnarea la moarte, pentru un barbat nobile era acceptabil si chiar de dorit sa aiba mai multe concubine sau metrese de origine nobila sau nu ( sa ne amintim de Damo), si cu scopul de a si asigura mai multi urmasi- desi cei din mezaliante erau urmariti toata viata de stigmatul de a nu fin intregime de vita nobila. Ghinionul lui Mak Soon a fost acela ca nobilul avea o sotie deosebt de geloasa, pentru ca altfel ar fi putut ramane si creste copilul la casa nobilul Lee, cu statutul de metresa, ce i s-a acordat si acum, dupa moartea lui Lee. Dong Nyeo avea clara in minte impartirea in clase sociale si in adolescenta, cand Chun Doong era chiar cersetor – mult mai rau decat acum, cand e negutator. Si totusi atunci intreaga sa atentie s-a indreptat inspre Chun Doong ( in ciuda diferentei vadite de clasa sociala) si nu i-a dat nici cel mai mic semn lui Gwi Dong ca ar fi , in vreun fel, interesata de el. de aceea reactia ei de acum e surprinzatoare . Daca inima ei e data acum lui Gwi Dong, asta e ! Cei doi formeaza un cuplu frumos. Si la fel Chun Doong si Dal Yi! Si mi-a placut scrisoarea de dragoste a lui Dong Nyeo. Deja e atenta, ca orice indragostita, la fiecare amanunt ( a intristat-o faptul ca Gwi Dong nu a iesit sa o salute cand venise in vizita la Geum Ok).

  22. pai asta eee..Mak-sonn nu a putut ramane in casa stapanului anterior…si de aici a pornit toata masinatiunea..:)))))..povestii.Crezi ca Mak-soon nu a suferit in sufletul ei din cauza schimbului copiilor.?Teama de a-l recunoaste pe Chun-doong,cufundarea in bautura,relatia ei cu Lee vin tot din zbuciumul ei interior.In clipa in care a devenit bogata,ea face cadouri familiei Kim,vrea sa-l inzestreze si pe Soe-dol…Ce trebuia sa faca pentru Soe-dol,ca sa-si manifeste recunostinta pentru atatia ani cati a stat langa ea?Sa se marite cu el??
    Iar moralitatea,notiunea de bine/rau este relativa…depinde de care parte a pustii esti.Nu am pus semn de egalitate intre fapta lui Mak-soon si bancnota de pe jos..ci am vrut sa subliniez faptul ca oamenii actioneaza diferit, dar tindem sa ii judecam pe altii dupa niste reguli,pe care nici noi le respectam.Ce este moralitatea?Ne-o impune cineva?

  23. Si eu o inteleg pe de o parte pe Mak soon, dar atitudinea ei mi se pare scarboasa. Sa ii pupe in **** pe toti nobilii, inclusiv pe cei care nu s-au purtat prea bine cu ea, gen sotia nobilului Kim si sa ii ignore pe saracii care au ajutat-o, de exemplu Sefa, mi se pare mizerabil.

  24. Frumos rezumatul, pacat ca unele parti sunt identice cu cele de pe asiacinefil ,acel rezumat fiind postat inca din aprilie . Din fericire vad putina originalitate la inceput. Nu am stat sa ma uit, dar am observat ca si rezumatul primului episod este partial identic cu acele rezumate. De fapt partile poetice sau in acest caz toata partea cu mak soon.

    • Angelica, nu inteleg de unde comentariul tau…rezumatele Danei sunt facute de ea, singura, singurica…nu sunt copiate. Nici nu seamana, iar tu spui ca sunt identice. Uita-te la rezumatele Danei cat de ample sunt, si uita-te la rezumatele de pe asiacinefil care sunt extrem de scurte.
      In loc de multumire ca sunt rezumate, vin acuzele astea nefondate, dupa parerea mea…

    • Angi de ce cauti nod in papura? Si eu tot pe asiacinefil am vazut filmul si am citit si rezumatele,crezi ca fetele noastre ar face asa ceva? Adu-ti aminte de cadoul de Craciun,filmul tradus de o gramada de iubitori de filme , crezi ca este normal sa vi si sa imprastii vorbe grele? Daca nu-ti convine nu citi ,sau mai mult nu mai intra in acest palat,daca ai de gand sa faci discutii inutile,aici vorbesti de orice alt loc in care poti viziona filme, dar nu despre AC. Iar despre acelasi film cum sa nu coincida comentariile,ce vrei sa zica Dana ca da ,MS la iubit pe cersetor si s-a dat cu fundul pe razatoare ca sa-i fie bine?

  25. Atunci imi cer scuze. Asta inseamna ca pe asiacinefil forum s-a copiat de aici . Nu am vorbit doar ca sa fiu in vorba daca asa pare… Toata partea cu mak -Soon, cuvant cu cuvant se regaseste astfel acolo. Identic. Imi cer scuze inca o data.

    • Nu s-a copiat nimic de nici-o parte nu mai fa comparatii inutile,fiecare cu patratica lui.Fiecare percepe AC in felul lui,dar tacit fara prea multe comentarii despre asta!

      • Ai rostit o aberatie. Nu sunt lupul rau aici si nu am spus vorbele cu rautate :)) Daca partea e identica :)) Sau ambii autori au avut acelasi moment de inspiratie? Ma lasi? Un copil ce nu apreciaza munca? Eu am fost foarte respectuoasa si am avut grija la cuvinte, mi-am cerut si scuze desi nu am jignit pe nimeni si ce vad acum? Ma dezamagesti, livia :)) Si dana, imi cer inca o data scuze. Intentia mea nu a fost sa te supar ci sa confirm un fapt. Koreafilm m-a invatat de-a lungul acestor indelungi ani sa fiu corecta si sa pretind si de la altii corectitudine. Nu am primit un raspuns ci doar acuze ceea ce ma lamureste deplin.

  26. Plina de generozitate, Mak-Soon imparte cu darnicie vesminte din matase scumpa familiei fostului sau stapan in speranta de a pastra bunele relatii, e binevoitoare cu slujnica Samwol si chiar isi doreste o casatorie potrivita pentru Gwi-Dong, cu Dong-Nyeon. Acum e o femeie inca frumoasa, bogata si cautata. Banii mosteniti si pozitia sociala obtinuta ar trebui sa fie de ajutor, dar se intorc impotriva ei cand insusi fiul preaiubit e cel care-o respinge. Atat de rau o doare nerecunostinta fiului incat are putere sa-l respinga chiar si pe inteleptul Cho. Nu mai e Mak-Soon cea docila si indatoritoare. E o femeie avuta, mandra si cu toane si hotarata sa-i cumpere o sclava tanara si frumoasa cu care sa-l insoare pe Soe-Dol. ( asta e la ei- si cu alte episoade e la fel)

    Pe asiacinefil forum apare partea asta la ep 17 . M-a derutat data care este la ei in aprilie. Dar am incredere in tine ana, asa ca imi cer sincere scuze.

  27. Nu e identic cuvant cu cuvant…recunosc ca partea asta seamana destul de bine….poate ca s-a inspirat putin de acolo…dar cred ca per total nu poate fi vorba de rezumate identice.
    “Plină de generozitate, Mak-Soon împarte cu dărnicie veşminte din mătase scumpă familiei fostului său stăpân, în speranţa de a păstra bunele relaţii cu aceştia, este binevoitoare cu toată lumea, şi chiar doreşte o căsătorie potrivită pentru Gwi-Dong cu Dong-Nyeo.
    Este încă o femeie frumoasă, bogată şi căutată. Banii moşteniţi şi poziţia socială obţinută ar trebui să-i fie de folos , dar toate acestea se întorc împotriva ei, deoarece însuşi fiul ei o respinge, şi va fi dureros pentru ea acest lucru. Nu mai este Mak-Soon cea docilă şi îngăduitoare, acum este o femeie avută, mândră, cu toane şi hotărâtă să-i dea lui Soe-Dol taverna pentru a se ocupa de ea, şi să-i caute o femeie tânără şi frumoasă cu care să-l însoare.”

  28. Am spus asta pentru ca la aproape fiecare rezumat am observat parti scrise aproape identic. Dar cine stie? Poate ei au copiat de aici si asta ar fi trist… Dar dupa cum am spus, ma bucur sa vad originalitate in idei la inceput aici, la noi. Imi place cum jongleaza cu anumite cuvinte si face o treaba buna. Pacat ca eu nu prea pot sta pe net in ultima vreme. Mai un pic si e vacanta si pot sta acasa, la net… Trebuie sa ies si acum . Timp afurisit!!!! :( Oricum , urmaresc zilnic serialul si este fantastic. Il ador

    • draga mea …multumesc ca esti aici cu comentarii si ca urmaresti reumatele mele, ……ai urmarit pana aici episoadele?///trebuie de cele mai multe ori sa fii foarte atenta la replicile personajelor….pentru ca practic eu de acolo ma inspir(si probabil si cei de pe site-ul mentionat de tine!!!!….), practic replicile personajelor le copiez….ex. “sotia nobilului Kim i spune lui Mak-Soon ca este foarte darnica cu vesmintele de matase pe care le ofera…..”,pentru mine care urmaresc fiecare episod mi se pare ca ce scriu este unic….prin replicile pe care le adun intr-un rezumat……le imbin cum pot si eu mai bine…..!!!probabil ca asa si lor li se pare….nu stiu….sincer eu pe site-ul acela am vrut sa vizionez filme….imi trebuia nu stiu ce invitatie …nu am reusit……nimic……le-am scris eu ceva sa ma ajute….nu am primit niciun raspuns….si sincer nu stiu daca dupa aceea am mai intrat de trei-patru ori…….dar nu neg ca mai am prostul obicei cand intru pe un site, blog, forum, etc si vad ceva scris care mi se pare extraordinar de interesant…. si literar….. si…poetic…..imi scriu cateva cuvinte intr-o agenda pe care o tin de vreo zece ani…..si tot notez intr-una in ea(curand o sa trec la a doua)…..versuri, pasaje deosebite, caracterizari, zicale, proverbe, si multe altele………nici vorba de copiat…sau de identic…….!!!! neinteresant…problema care ma necajeste pe mine si la care eu astept raspuns de la tine este daca iti place serialul(pana unde ai reusit tu sa-l vezi@!!!!!)daca da!urmareste-l pentru ca este unul foarte bun, extrem de complex si alambicat……actorii nu sunt pentru noi toti cunoscuti…dar sunt remarcabil de buni…..cat priveste faptul ca unele pasaje sunt identice cu cele de acolo…….. citeste te rog si rezumatele 2 si 3 la RAZBOINICUL….citeste si aniversarile actorilor KIM NAM GIL, SEO DO-YEONG, KIM HYUN-JOO…si sa-mi spui parerea ta…………sunt facute de mine………eu continui sa-ti multumesc si scuza-ma ca nu ti-am raspuns pana acum…dar am fost si eu ocupata……pe viitor daca tu crezi ca mai gasesti ceva ..scrie-mi…..eu te astept……dar poate aduci si o parere de-a ta…ca noi ceilalti privind atitudinile si caracterul personajelor ca sa avem ce comenta intr-adevar…….

  29. Multumim Dana pentru toate rezumatele.Mereu ma uimesti prin originalitatea si pasiunea de a scrie. Sa stii ca apreciez tot ce faci(eti)!!!

    • multumesc din inima Maria….dupa cum vezi …nu reusesc sa fac fericita si sa multumesc pe toata lumea….dar nu-i nicio problema …doar noi cunoastem vorba….un sut in dos un pas inainte……sa stii ca nu m-a suparat criticile …ba contrar asteptarilor m-a facut mai puternica…….si sa stii ca pentru foarte multi de aici o sa merg mai departe sa vad ce se-ntampla?……eu va rog doar atat….. urmariti serialul……si hai sa comentam impreuna fiecare personaj…care ne-a impresionat…..eu intru si eu cand pot ca sunt destul de ocupata…si cu rezumatul la RAZBOINICUL……sa te uiti si acolo……si trebuie sa vizionez episoadele inainte de-a face rezumatele……..dar sa stii ca si Angelica o sa inteleaga si o sa ma sprijine……ai sa vezi!!!!nu o cunosc …dar incep sa o cunosc…sunt sigura…ca va urmari serialul si va face comentarii vis-a-vis de evenimentele si actiunile care iau o intorsatura de-a dreptul uimitoare ….eu am vazut putin mai mult decat arata la tvr/…….ca trebuie sa ma ocup de treaba….si imi vine sa plng…aseara vazand unul din episoade am plans pentru si alaturi de Dong-Nyeo…….ca o moaca…am plans de parca mi se scufundasera corabiile……oricum inca odata multumesc frumos pentru incurajari….pupicei

      • Dana,nu lasa cateva vorbe aiurea spuse de un copil sa-ti afecteze munca si sufletul,tu nu meriti aceste remarci si comparatii.Ia partea buna din aceste comentarii facute de oameni cu adevarat deosebiti,care stiu sa aprecieze munca fiecaruia dintre voi. Daca au fost pareri pro sau contra ,au fost vizavi de un personaj sau altul,dar atacuri la persoana ,mai rarut ,dar terminate relativ cu bine! Ce Dumnezeu,Zoe fi barbata!

        • Agripina mea!!!!!Liviuca…mea…te pup si iarta-ma ca intru pe aici cam rar…dar sa stii ca de obicei daca trece un episod si nu apuc sa intru …si mai ales sa va scriu ceva….intru retroactiv…dar iti dai si tu seama, draga mea, ca mai am un rezumat de facut unde ma ajuta foarte mult Ana, careia mereu tin sa-i multumesc nespus de mult…ca este cum se spune,”O DOAMNA”……si ma intelege…..stii, sau probabil ai citit si rezumatele mele la RAZBOINICUL…….cat priveste treburile acestea de contradictii, sa stii ca sunt ferma si nu ma supara deloc, sunt un om normal de conditie buna(fizica si psihica!!!ma refer!)si cu scrisul…doar stii…sau ti-ai dat seama ca nu scriu chiar de ieri de azi….ci din timpul liceului……oooooo…mi-am amintit …din clasa a 7a…..cand am scris poezia PORUMBELUL…care a fost premiata de revista Universul Copiilor(mai iti amintesti????)am luat locul 3!!!!heeeehhhhheeee ce vremuri……..toride…haahhahaahaahahahah…….eu iti multumesc din suflet si tie…si stai linistita….ca nu am sa va dezamagesc…eu am sa scriu in continuare……asa cum simt…..iar sentimentele si trairile nu prea au cum sa fie identice…..sau copiate…..aaaaa….am ramas restanta la capitolul la care trebuie sa va spun ca ma bucur sa vad ca scrieti si ma tineti in priza…..hahahahhahah…….si sunteti niste oameni devotati si pasionati de aceasta cultura pentru noi pana mai ieri aproape inexistenta…….acum …omniprezenta……si sunt fericita ca ma intampinati mereu cu bunavoie, cu multumiri(meritate sau nu!!!????), cu gingasia si tandretea inimilor voastre care ne fac mai tineri, si mai perseverenti in tot ce facem……..sufletul meu este greu incercat pentru a mi-l putea schimba cineva acum…….eu scriu cu inima si din suflet …dar ca sa astern pe hartie (cum se spune!!!!)ma ajuta si creierul….MUTUMIRI SI PUPICI PESTE TOT…….VA IUBESC!!!!PE TOTI CA EXISTATI……..si sincer altceva nu-mi doresc……..

          • Eu sunt in clasa a 7-a…o termin.

      • …si apropo!!!!Dana sunt pentru toata lumea….te rog frumos…vorbeste cu mine folosind pronumele personal…..TU….o sa ma faci sa ma simt ca intre prieteni…nu sunt o gomoasa, sau o fudula….cat priveste respectul…eu sunt sigura ca toti care intrati aici pe blog…sau oriunde scriu eu…intrati pentru ca ma respectati……adica imi sunteti prieteni….ci nu inamici……te pup dulce ….Maria…..(ce nume frumos!!!!)

        • Multumesc…si eu te pup si sa stiti ca toti imi sunteti foarte dragi!:*

          • cand crezi tu ca ai putin timp …vino la palat si intreaba-ne de sanatate….noi te vom primi cu bratele deschise…….si cu bucate …alese….eventual koreene….hahahhahahaahahaha….pupicei….si spor la ….vacantaaaaaa!!!!!!!!hihihihihahhaahhahah…ca scoala se termina curand……

  30. Si eu te pup si iti multumesc pentru gandurile bune. Din pacate deocamdata urmaresc rezumatele la Razboinicul dar nu imi permite timpul sa il vizionez din cauza scolii…sper, sunt sigura de fapt ca il voi urmari in vacanta.

  31. Anunt!!! Hwarangul nostru rafi este iubitul anitei acum :x :X :x

  32. Si anita ma roaga sa ii transmit liviei sa o pupe undeva.

Lasă un răspuns către Lee Diana